(Durst)
Tucson, Arizona, SUA
19 septembrie 1965
Bună seara, prieteni. Este un privilegiu să fiu în seara aceasta aici. Astăzi sunt pentru a două oară aici în adunarea Grantway la fratele meu credincios Mack, la lucrătorii de aici şi creştinii din diferite biserici care s-au adunat aici împreună cu fratele Lee Vayle. Mai înainte m-am întâlnit cu un frate care a fost foarte bun prieten cu fratele F. F. Bosworth. El nu a ştiut că fratele Bosworth a trecut dincolo pentru a se întâlni cu DOMNUL. Eu am spus: "Eu mă simt de parcă m-am întâlnit cu Elisei care i-a turnat apa pe mâini lui Ilie." El au fost în străinătate şi nu au ştiut că fratele Bosworth a trecut dincolo să se întâlnească cu DOMNUL. El a fost în vârstă de optzeci şi patru de ani.
Eu vreau să-i salut pe toţi în toată ţara care ascultă în seara aceasta prin transmisie telefonică; din California până la New York, în Texas şi în diferite regiuni din naţiune, până la Maine. Sistemul telefonic pe care l-am primit, este o mare binecuvântare. De la bunul nostru prieten fratele Pearry Green, am aflat că există nu numai posibilitatea de transmisie telefonică, ci puteţi vedea şi în televizoarele voastre. Ei sunt acum ocupaţi cu aceasta.
Sora Mack, eu sunt bucuros că te văd astăzi sănătoasă la orgă. Eu văd şi mulţi prieteni din Sierra Vista şi Indiana. Mulţi, pot spune jumătate, din capela din Jeffersonville sunt aici, la fel şi fratele Roberson.
Prietenului meu, Fred Koontz, care m-a sunat din cauza unui caz de boală, vreau să-i spun că mă rog pentru aceasta. Să ai numai credinţă, frate Koontz. Să nu te îngrijorezi. Va fi totul bine.
Frate Blair din Texas, dacă asculţi în seara aceasta, gândeşte-te: Dumnezeu care te-a ajutat prima dată, te va ajuta şi a două oară. Noi credem că Dumnezeu ti-o va dărui. Nu accepta minciuna Iui Satana. Gândeşte-te numai că Dumnezeu este Dumnezeu şi că El este acelaşi ieri, azi şi în veci. Noi Îl iubim, noi Îl credem, şi noi ne rugăm pentru tine.
Pentru toţi prietenii noştri din California, pentru fratele Mercier din Arizona, pentru voi din Phoenix şi alte oraşe, pentru fratele Williams şi pentru voi toţi care sunteţi în legătură cu transmisia, şi pentru voi din Georgia, indiferent unde vă aflaţi, vă suntem mulţumitori. Noi suntem mulţumitori pentru voi toţi. DOMNUL să va binecuvânteze.
Eu mă simt bine venit în seara aceasta în această adunare a Assemblies of God din Grantway la fratele meu Mack, bunul meu prieten. Dumnezeu l-a binecuvântat pe fratele Mack. Eu îmi amintesc că odată Duhul Sfânt mi-a vorbit când am fost în Canada, într-o regiune asemănătoare cu jungla, şi călăream pe cal şi mi-a spus să mă dau jos şi să mă rog pentru fratele Mack. În timpul acela el se afla într-o situaţie grea şi DOMNUL I-a vindecat. Pentru aceasta şi pentru că ne aflăm în seara aceasta împreună cu el sunt foarte mulţumitor, astfel ne putem ruga împreună şi să ne rugăm DOMNULUI în adevărul acesta minunat.
Un bărbat care este pe platformă în spatele meu, a spus: "Tu sigur nu mă cunoşti, dar m-ai luat odată la auto-stop." Eu nu-mi aminteam; a fost în apropiere de Boston sau Detroit, unde El stătea la auto-stop. Eu am spus: "Eu încerc întotdeauna să-i ajut pe cei care au nevoie de ajutor, dacă pot."
În seara aceasta toţi avem nevoie de ajutor. Noi ne rugăm ca Dumnezeu să ne întindă braţul Său de ajutor, binecuvântare, îndurare şi milă.
Eu am obiceiul să vorbesc mult, dar voi încerca să nu o fac în seara aceasta; mai înainte m-au sunat oameni din Ohio. Mrs. Dauch şi grupul de acolo, fratele McKinney şi Brown sunt la fel în legătură cu transmisia. Şi vouă vă transmitem salutări. În New York este deja târziu; eu cred că este ora 11.00 sau 12.00. Oamenii s-au adunat în biserici şi au aşteptat ceasul acesta pentru a auzi această predică. Noi suntem mulţumitori pentru toţi prietenii aceştia buni.
Înainte de a deschide Cuvântul, vrem să vorbim un pic cu Autorul şi să ne aplecăm capetele. Scumpe Tată ceresc, inimile noastre tresaltă de bucurie pentru privilegiul de a fi în viaţa şi de a fi adunaţi aici cu poporul Tău - cu oameni despre care credem că vor trăi veşnic. Noi posedăm deja acum viaţa veşnică, căci Tu ne-ai dat pe Fiul Tău născut, pentru ca toţi care cred în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. În timpul când a fost pe pământ, El ne-a învăţat: " ... Cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă." Noi credem în Fiul născut al lui Dumnezeu. Noi îţi mulţumim pentru acest Salvator puternic! Noi ne rugăm ca prezenţa Lui minunată să ne binecuvânteze pe noi toţi împreună când vom citi şi vorbi din Cuvântul Său. Fie ca Duhul Sfânt să o pună în fiecare inimă, în toată ţara, acolo unde sunt adunaţi oameni.
Binecuvântează-i pe ceilalţi predicatori care sunt pe platformă. Noi ne rugăm Tată, să binecuvântezi adunarea Grantway, pe păstorul lor, nevasta lui, copiii lui, diaconii şi pe toţi ceilalţi. Tată, lasă-ne să lucrăm toţi împreună pentru Împărăţia lui Dumnezeu în timp ce mai este destulă lumină ca să vedem şi să ne punem în ordine, căci ceasul se apropie şi nimeni nu o să mai poată lucra. Tată, fie ca noi să folosim timpul atât cât mai avem această prioritate. Admite aceasta. Vindecă bolnavii şi suferinzii din toată ţara. Fie ca prezenţa lui Dumnezeu să fie simţită în seara aceasta în toate colţurile ţării.
Noi recunoaştem că se apropie judecata. Se formează crăpături mari, naţiunea este zguduită, în diferite locuri au loc cutremure. Noi vedem că evenimente mari din trecut, din timpul judecăţii despre care ne relatează Biblia, se repetă astăzi. Proorocia sună astfel: "Aşa cum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi în zilele Fiului omului. Aşa cum a fost în zilele lui Lot, aşa va fi şi în zilele când va veni Fiul omului." Noi vedem astăzi cum se întâmplă. Inimile oamenilor nu mai suportă; domneşte o frământare datorită evenimentelor şi sunt încordări între naţiuni. O, Dumnezeule, noi ştim că suntem la sfârşitul timpului. Ajută-ne DOAMNE, să ducem mesajul acesta în fiecare colţ şi fiecărui copil pe care Tu l-ai destinat pentru viaţă. Dăruieşte-ne, DOAMNE. Noi ne rugăm în Numele lui Isus. Amin. DOAMNE, binecuvântează acum când citim Cuvântul Tău.
Mulţi dintre voi au deschis la textele biblice pe care le citeşte un predicator. Eu vreau să citesc în seara aceasta unele versete din Psalmul 42 şi să le pun ca bază la tema mea. În afară de aceasta mi-am mai notat unele texte la care vreau să mă refer în următoarele minute, când vom vorbi despre această temă. Este un Psalm al lui David. David a scris mulţi Psalmi.
În timp ce voi deschideţi, vreau să mai spun ceva. Mulţi oameni întreabă: "Sunt inspiraţi Psalmii?" Bineînţeles că sunt. Desigur. Tot ce este scris în Biblie, este inspirat. Indiferent dacă sunt cântările, dacă este istorie: este inspirat. Isus a spus: "Nu aţi citit ce a spus David în Psalmi?" Psalmii sunt cântări, şi dacă cântările sunt inspirate de Dumnezeu, aşa cum cred eu, şi dacă sunt profetice, atunci eu sper să fiu prezent în ziua când se va cânta această cântare: "Va fi o întâlnire în văzduh ... " O, atunci vreau să fiu acolo! Acum citim Psalmul 42:
"Cum doreşte un cerb izvoarele de apă,
aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!
Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?
Cu lacrimi mă hrănesc zi şi noapte,
când mi se zice fără încetare:
,Unde este Dumnezeul tău?'"
Eu cred că David a fost în necaz când a scris acest Psalm. De obicei necazul aduce la suprafaţă ce este mai bun în om. Este într-adevăr aşa, că Dumnezeu priveşte în jos atunci când postim, pentru a ajunge în starea de a ne da pe noi înşine la o parte. Eu cred că atunci când David ajungea într-o astfel de situaţie, el începea să reflecteze la DOMNUL şi să se gândească la aceste lucruri.
De multe ori DOMNUL ne lasă să intrăm la strâmtoare, ca noi să trebuiască să privim în sus. Deseori este chiar necesar să ajungem în spital sau întinşi pe vreun pat undeva, ca să putem privi în sus, acolo de unde vin marile binecuvântări ale lui Dumnezeu.
În seara aceasta vreau să vorbesc despre cuvântul care îl găsim în Biblie, şi anume "însetează". Este vorba despre cuvântul "sete." Eu am citit despre acest cuvânt în dicţionar.
Eu m-am gândit la predica pe care am ţinut-o odată. Se numea: A înseta după viaţă. Şi aceasta am luat-o dintr-un psalm, şi anume de acolo unde spune David: "Harul tău este mai bun ca viaţa".
Apoi am văzut cuvântul "însetează" şi m-am gândit asupra lui. Eu m-am uitat în dicţionar ca să văd ce înseamnă. În "Webster" este explicat ca "dorinţă dureroasa", ca ceva chinuitor - ca şi când voi aveţi o dorinţă atât de mare încât vă doare.
Nu este nimic neobişnuit să însetezi. Setea este ceva firesc. Este ceva firesc pe care mi l-a dat Dumnezeu ca să putem avea o dorinţă. În afară de aceasta Dumnezeu v-a mai dat ceva ca un "turn de control" care este în voi şi conduce diferite necesităţi. Acest "turn de control" care se află în inimă, l-a dat Dumnezeu ca omul să-şi exprime necesităţile de care are nevoie.
Există două feluri diferite de însetare. Una este însetarea trupească şi cealaltă însetarea duhovnicească. Eu vreau să citesc încă o dată ce a spus David: "Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu …" - nu după ceva istoric, nu după ceva care s-a întâmplat cu mulţi ani în urmă, nu după o poveste pe care a povestit-o cineva, ci după "Dumnezeul cel viu" - un Dumnezeu care este întotdeauna prezent. Sufletul lui însetează după Dumnezeu, nu după ceva istoric.
Noi am observat că Dumnezeu v-a dat un turn de control pentru a vă da lucrurile de care aveţi nevoie. "Turnul de control" din voi vă conduce. Spiritual vorbit, această sete pătrunde la turnul de control şi vă anunţă de ce aveţi nevoie. Există un turn de control pentru trup şi unul pentru suflet. Turnul de control pentru trup vă spune de ce are nevoie corpul vostru. El semnalizează setea. Şi sufletul are un turn de control, care vă semnalizează lucrurile spirituale, ceea ce aveţi nevoie în duhul vostru. Prin aceasta puteţi afla ce fel de viaţă vă conduce.
Voi puteţi recunoaşte după ceea ce cereţi ce fel de om sunteţi, ce rezultă din dorinţa aceasta pe care o aveţi. Voi însetaţi după ceva anume, şi pe baza acesteia puteţi stabili ce cerinţă este aceea pe care o aveţi în sufletul vostru. Eu sper că înţelegeţi. Există un turn de control pentru suflet şi unul pentru trup. Fiecare din ele este o chemare de avertizare după cerinţele necesare. Fiecare semnalizează cerinţa şi strigă după ce are nevoie. Ele dau "semnalul de avertizare".
De exemplu, dacă corpul însetează atunci El vrea să fie potolită cerinţa trupului. Duhul cere ceea ce doreşte sufletul. Deseori se luptă între ele. Necazul cel mare este că prea mulţi oameni încearcă să trăiască între aceste două cerinţe. Una râvneşte după lucrurile lumeşti, cealaltă după lucrurile cereşti.
Pavel scrie în Rom. 7, 21: "Când vreau să fac binele, răul este lipit de mine." Nu aţi trăit şi voi aceasta, creştinilor? Dacă vreţi să faceţi ceva folositor, dacă va străduiţi să faceţi ceva bine, atunci constataţi că Satana este peste tot şi încearcă să vă împiedice. Asta este ceva bun! Eu spun aceasta ca să o ştie creştinii. Dacă începeţi să faceţi ceva şi sunteţi împiedicaţi, atunci totuşi faceţi-o. Satana este cel care încearcă să vă împiedice să faceţi ce este bine.
Deseori mă întâlnesc cu oameni care devin repede nervoşi. Dacă vor să facă ceva şi văd că sunt împiedicaţi din toate părţile, atunci ei spun: "Poate totuşi nu este voia DOMNULUI." Să nu vă lăsaţi minţiţi de Satana. Aflaţi mai întâi dacă este voia lui Dumnezeu sau nu. Dacă vreţi să aflaţi dacă este voia lui Dumnezeu, atunci citiţi în Biblie. Cuvântul lui Dumnezeu vă dă claritate. Dacă este în Cuvântul lui Dumnezeu, atunci faceţi-o. Aşa este de exemplu, dacă voi căutaţi botezul cu Duhul Sfânt. Mă întâlnesc de multe ori cu oameni care spun: "Eu am căutat Duhul Sfânt şi nu L-am primit. Eu cred că această trăire nu este pentru mine. De fiecare dată când îngenunchez, mi se face rău. Când încep să mă rog şi să postesc, mă îmbolnăvesc. Dacă încerc să rămân treaz toată noaptea, atunci devin somnoros. Eu nu pot să mă ridic pe picioare." Gândiţi-vă: acesta este Satana, căci Dumnezeu vrea să primiţi Duhul Sfânt. Este pentru oricine vrea.
Fără îndoială putem să observăm deseori că Satana a înrăutăţit mai rău a două zi starea unei persoane, pentru care s-au rugat în adunare să primească vindecare divină. Gândiţi-vă: acesta este Satana care vrea să vă îndepărteze de binecuvântările pe care vi le-a pregătit Dumnezeu. Să nu ascultaţi de el. Mergeţi tot înainte.
Această experienţă am făcut-o nu demult când am vrut să mă duc în Africa. Dacă am avut vreodată un timp în care m-a încercat Satana, atunci a fost când am vrut să merg ultima dată în Africa. Acolo am avut apoi cele mai bune adunări pe care le-am avut vreodată peste ocean. Eu cred că în scurtul timp care mi-a mai rămas pe lângă vânătoare, am realizat mai mult decât altădată. Eu am crezut că bisericile de acolo nu vor să mă primească, dar apoi am văzut cum este de fapt. Cineva mi-a trimis o scrisoare în care scria că nu sunt bine venit de către întreaga asociaţie a bisericilor. Dar după aceea am aflat că era vorba numai despre un bărbat care a scris în numele unei organizaţii: "Noi nu vrem să te avem aici." El a vorbit despre sine şi familia lui. Când am ajuns acolo am aflat că acest "noi" era numai el şi familia lui, nu şi ceilalţi. Acum s-a deschis un câmp aşa de mare.
Voi vedeţi ce este când Pavel spune: "Când vreau să fac binele, răul este lipit de mine."
Dacă vine cineva în seara aceasta la credinţă aici în capelă sau altundeva în ţară, atunci mama lui va fi mâine mai rea decât oricând; Tatăl va fi nervos, la fel şi copiii de la şcoală. Totul este pe dos pentru că Satana vrea ca voi să va întoarceţi. El încearcă să vă întoarcă de pe drumul acesta. "Când vreau să fac binele, răul este lipit de mine."
Acum vrem să ne ocupam de sete şi să aflam dacă setea este într-adevăr ceva firesc. Oamenii mi-au spus: ,,O, eu nu am avut niciodată această dorinţă. Eu cred că este numai pentru unii oameni ca ei să vrea să devină creştini." Nu, nu este aşa. Este într-adevăr ceva care se găseşte la fiecare om. Este adevărat. Când noi am venit în ţara aceasta, am găsit aici indieni. Deşi ei erau păgâni, se rugau la ceva, de exemplu la soare. În fiecare om este ceva - o sete firească -, care strigă după Dumnezeu.
Când am fost nu demult în Mozambic, am găsit la 480 de mile depărtare de civilizaţie, departe în junglă, un sat cu circa trei mii de oameni, băştinaşi, care nu au văzut niciodată un alb. Eu am văzut o fată băştinaşă care nu avea nimic pe ea. Toţi erau acolo îmbrăcaţi cu strictul necesar. Ea şedea pe un pom. Eu urmăream un leu, când dintr-o dată am auzit plânsul unei fiinţe omeneşti.
Acolo sus era o fată băştinaşă cu o privire fixă. Ea avea un prunc în braţe şi se temea. Singurul ei refugiu de un leu, leopard sau un alt animal, este să se urce în pom. Ea văzuse o parte din mine şi auzise că este un om, dar când m-a privit mai atentă, era un alb! În toată viaţa ei nu văzuse încă un alb, de aceea era speriată de moarte.
Dar chiar şi oamenii aceştia primitivi se rugau la ceva. Înainte de a-i chema pe unii împreună, ei au turnat pe o frunză o mâncare cu făină cu care se hrănesc, au bătut din palme şi au chemat un duh mare oarecare, despre care nu ştiau nici măcar unde se afla, aşa cum fac catolicii cu sfinţii sau patronii lor protectori. Acesta îi ocroteşte ca să nu fie ucişi în timpul urmăririi unui leu. Vedeţi, este ceva firesc. Nu este ceva neobişnuit să însetezi după Dumnezeu, ci ceva foarte normal. Aceasta ar trebui voi să faceţi. Dumnezeu v-a creat aşa. Nu există super-oameni; există numai oameni obişnuiţi. Nu este ceva special numai pentru anumiţi oameni.
Se spune: "Eu am văzut oameni care au o viaţă plină de biruinţă, sunt veseli şi-L slăvesc mereu pe Dumnezeu. Eu aş dori să fiu aşa." Tu te simţi aşa din cauza setei din tine. Este ceva firesc. Fiecare om însetează după Dumnezeu.
Mai întâi ne vom ocupa de setea firească. Să luam de exemplu setea după apă, despre care vorbeşte David aici, setea după apă. Dacă trupul însetează după apă, atunci are nevoie de apă. Dacă nu potoleşti această sete, atunci mori. Voi va uscaţi şi muriţi. Dacă nu primiţi apă pentru a va potoli setea din trup, atunci veţi muri curând. Voi nu puteţi trăi mult timp fără apă. Puteţi trăi mai mult timp fără hrană decât fără apă. Voi puteţi poate să postiţi patruzeci de zile fără să mâncaţi. Şi Isus a făcut aceasta. Dar cât timp veţi putea trăi fără apă? Voi v-aţi usca şi aţi muri. Aveţi nevoie de apă. Dacă vă este sete, atunci corpul vă arată că are nevoie de ceva pentru a rămâne în viaţă. Trupul are nevoie de apă ca să rămână în viaţă. Voi sunteţi din 80% apă şi minerale. Voi trebuie să luaţi de undeva aceste materiale pentru a rămâne în viaţă. După cum am spus deja, voi muriţi dacă nu o faceţi.
Setea este ca o alarmă, ca un deşteptător. Sufletul la fel are un "ceas", o alarmă. El este în interior şi vă spune că moartea pândeşte în apropiere. Dacă nu primiţi curând apă, atunci trebuie să muriţi. El devine tot mai tare, mai tare. Dacă totuşi îl mai puneţi deoparte, atunci veţi muri. Este că un deşteptător.
David descrie aceasta aici în Psalmi: "Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!" Aşa cum doreşte un cerb izvoarele de apă! Eu m-am gândit deseori la aceasta când am citit ce a spus David aici. David a fost un om al pădurii, un vânător. Bineînţeles că el a vânat animale sălbatice, cum o fac mulţi dintre noi acum. Un cerb face parte din animalele sălbatice.
Aţi văzut vreodată cum prind câinii sălbatici un cerb? Ca şi coioţii, aşa iau ei un vânat. El poate prinde animalul direct după ureche şi îl târăşte dintr-o parte în alta. Apoi îl muşcă de gât, şi acesta nu mai are nici o şansa. În Africa se întâmpla câteodată, când câinele sălbatic muşca animalul în coastă dacă a greşit gâtul. Dacă cerbul este destul de tare şi de repede, poate să scape de câine.
De obicei animalul sălbatic este mai repede. Câinele prinde vânatul numai dacă nu l-a observat pentru că vântul este neprielnic, astfel încât el nu ştie că este un câine în apropiere. Dacă el reacţionează repede, după ce l-a prins câinele, atunci poate să mai scape. Dar la aceasta câinele îi rupe cu gura o bucată de carne din coastă. Dacă el îl muşcă cu dinţii de gât, atunci se poate întâmpla să nu nimerească artera. Dacă animalul poate scăpa, atunci îi rupe o bucată din gâtlej şi începe să sângereze. Câinele va urmări atunci cerbul cu ajutorul acestei urme de sânge. Odată cu sângele se duce şi viaţa cerbului, căci sângele este viaţa din corp. În măsura în care scade sângele, va deveni şi cerbul mai slab. Câinele sau lupul este foarte aproape de cerb. O, dacă cerbul nu găseşte apă! Apa are ceva în sine, astfel încât rana încetează să mai sângereze când o bea. Dar dacă nu găseşte apa cu care se poate răcori, atunci sângele curge tot mai repede afară, pentru că dacă fuge, inima pompează şi mai repede. Dar dacă cerbul ajunge la apă, atunci rămâne în viaţă.
Aici este o lecţie mare, când David spune: "Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!" Cerbul ştie că este pierdut dacă nu găseşte apa. El pur şi simplu nu poate trăi. Eu am urmărit de multe ori urma lor când erau răniţi. Dacă ajunge la o apă, intră înăuntru, bea şi fuge pe munte în sus, vine iarăşi jos, intră în apa, bea şi fuge din nou în sus. Atâta timp cât rămâne în apropierea acestei ape, nu îl poţi prinde, dar dacă se îndepărtează şi nu mai găseşte altă apă, atunci este uşor de prins. Un cerb ştie aceasta, de aceea rămâne în apropierea apei, pentru a ajunge repede la ea.
Vă puteţi închipui cum un cerb, care este atacat undeva unde nu este apă, îşi ridică botul în sus? David a spus: "Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!" - "Dacă nu Te găsesc, DOAMNE, atunci eu mor. Eu pot să merg, numai dacă Te găsesc pe Tine." Dacă un bărbat sau o femeie, un băiat sau o fată primesc o astfel de sete după Dumnezeu, atunci vor găsi ceva.
Dacă venim cu o jumătate de inimă şi spunem: "Eu voi îngenunchea şi voi vedea ce va face DOMNUL.", atunci nu suntem însetaţi. Trebuie să fie o sete pe viaţă şi pe moarte, atunci se întâmplă ceva. Cerbul mai are şi un alt simţ, simţul mirosului care dă alarma în el când se apropie un duşman. Această vieţuitoare are un simţ ca să se poată apăra. El are un sistem de alarmă în el, astfel încât el simte când se apropie un duşman de el. Şi dacă sunteţi numai în apropiere, vă poate simţi. El ştie că sunteţi acolo, şi deja a fugit! Câteodată vă simte pe voi, un lup sau un alt pericol deja de la o distanţă de o jumătate de milă şi fuge de acolo. El simte, pentru că aşa este creat. Aceasta este natura animalului sălbatic. Acest simt îi este dat de Dumnezeu, pentru ca el să simtă pericolul şi să rămână în viaţă.
Eu am crezut că pot compara cerbul cu omul care însetează după Dumnezeu. Un copil al lui Dumnezeu care este născut din Duhul lui Dumnezeu şi a primit botezul cu Duhul Sfânt, posedă ceva cu care poate simţi duşmanul înainte de a se apropia de el. Dacă ia cineva Scriptura, citeşte din ea şi vrea să interpreteze în contradicţie cu ea, atunci un om umplut cu Duhul lui Dumnezeu simte foarte repede că ceva nu este în ordine. Dacă el a primit acest simţ anumit care ocroteşte viaţa lui, atunci el nu are voie să se orienteze niciodată după ceva care nu este în concordanţă cu Cuvântul, ci el trebuie să rămână într-o concordanţă deplină cu Cuvântul. Cu acest simţ noi suntem în siguranţă atâta timp cât rămânem în Duhul Sfânt.
Voi puteţi citi de exemplu Marcu 16. Eu citesc deci din Marcu 16: "Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa." Atunci vine cineva şi spune: "Aceasta a fost valabilă pentru vremea apostolică." Dacă voi aţi primit Duhul Sfânt şi aţi fost înzestraţi cu acest simţ, atunci veţi observa imediat că ceva nu este în ordine. Ei încearcă să explice că este valabil pentru o alta zi şi că voi nu mai aveţi nevoie de aceste lucruri. Dar Isus a spus: "Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede. " Voi aveţi ceva în voi, o alarmă, astfel încât voi recunoaşteţi că este greşit şi că este drumul morţii.
Isus a spus că ni se va scoate partea din cartea vieţii dacă adăugăm sau scoatem un cuvânt. Nici un text biblic nu are voie să fie schimbat. Noi trebuie să lăsăm totul aşa cum este scris. Dumnezeu veghează asupra Cuvântului Său pentru a-l împlini. Noi ştim că trebuie să fie corect.
De aceea nu este important ce spune o biserică sau altcineva; dacă voi sunteţi născuţi din Duhul lui Dumnezeu, atunci deveniţi o parte din Biblie. Dumnezeu i-a poruncit proorocului Ezechiel: ,,Ia sulul şi mănâncă-l." Aşa a devenit proorocul şi sulul o parte unul din celălalt. Aşa este cu credinciosul care primeşte Duhul Sfânt. Duhul Sfânt a scris Biblia, şi Duhul Sfânt este Cuvântul lui Dumnezeu. "Cuvintele Mele sunt duh şi viaţă." "La Început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu ... Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi." În Evrei 13,8 se spune: "Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!" Dacă voi sunteţi o parte din Cuvânt, atunci poate veni orice în contradicţie cu Cuvântul: "alarma" vă avertizează imediat că se apropie moartea. Noi nu avem voie să ne îndepărtăm.
Această sete este normală. Ea este normală; pentru fiecare om este normală. Există şi o sete după succes. Mulţi oameni vor să studieze pentru a potoli această sete. Noi am auzit nu demult că s-a deschis o universitate. Se merge acolo; oamenii aduc sute de dolari pentru ca fii şi fiicele lor să poată studia în şcoli, universităţi şi să primească o educaţie bună. "Pentru a avea succes în viaţă", aşa spun ei. Eu nu am nimic împotrivă; este în ordine. Dar în ceea ce mă priveşte pe mine, eu spun că cineva poate avea toate studiile din lume şi totuşi nu a găsit adevăratul succes în viaţa. Aşa este. Succesul în viaţa vă va uşura pentru un timp lucrurile, şi anume atâta timp cât sunteţi aici. Dar când veţi muri, voi lăsaţi totul înapoi; întreaga ordine care domneşte aici. Eu am spus aceasta deja în Phoenix. Eu stăteam acolo şi repetam fraza:
"Această civilizaţie modernă, întreaga cultură, întregul program ştiinţific este în contradicţie cu Cuvântul şi voia lui Dumnezeu." Aşa este cu civilizaţia. În lumea viitoare nu va mai exista o civilizaţie ca aceasta. Aceasta este o civilizaţie greşită. Dumnezeu a avut prima Lui civilizaţie pe pământ când a vorbit Cuvântul Său şi fiecare sămânţă a adus rod după felul ei. În civilizaţia aceea nu exista moarte, boală, suferinţe. Pe baza ştiinţei noi luăm acum lucrurile din pământ, care au fost puse acolo, şi facem din ele ceva pe dos, care aduce moartea.
Aşa este de exemplu cu bombele atomice. Eu nu cunosc formula pentru acestea şi poate o voi spune greşit. Ei iau uraniu, îl despart în atomi, şi aceşti atomi sunt la fel despărţiţi. Ce efect are aceasta? Distruge aproape totul; distruge. Aşa este cu tot ce facem noi. Să vorbim despre medicină. Noi amestecăm două materiale şi Ie înghiţim pentru a vindeca o boală. Dar ce facem în acelaşi timp? Noi dăunăm altceva!
Eu cred că aţi citit Reader's Digest din ultima lună. Acolo scrie că în timpul acesta în care trăim noi, bărbaţi tineri şi femei tinere au ajuns deja la douăzeci sau douăzeci şi cinci de ani în vârstă medie. Gândiţi-vă numai: fete tinere de 20, 22, 23 de ani intră în menopauză! Ştiţi voi de unde vine aceasta? Prin alimentele strict selectate cu care ne hrănim. Aceasta vine de la alimente şi viaţa pe care o avem. Mulţumirea li se cuvinte oamenilor de ştiinţă; voi sunteţi ucişi prin aceasta.
În Africa am văzut bărbaţi care nu au luat nici un medicament în toată viaţa lor. El mâncau carne cu viermi. Ei au băut dintr-o baltă apă de care am crezut că va ucide şi un taur. Eu am ţintit la 200 în distanţă o ţintă pe care nu o puteam vedea clar cu un binoclu de 7x50. Un bărbat de vârstă mea care era lângă mine, a văzut cu ochii, fără ochelari, unde am ţintit şi mi-a spus. Toată cultura aceasta modernă a dăunat! Eu cred că dacă aş avea ochii şi stomacul lui, atunci mi-ar merge bine.
Dar vedeţi, asta a realizat ştiinţa, cultura şi civilizaţia. Noi suntem distruşi prin aceasta. Noi ne autodistrugem. A început în grădina Eden şi continuă până în timpul nostru. Dar ei însetează după succes!
În afară de aceasta noi însetăm după părtăşie. Noi dorim părtăşia. Aşa este de exemplu cu un bărbat tânăr şi o femeie tânără. Nu este nimic nefiresc, dacă doi tineri se iubesc. Este o sete după dragoste. Ei au ajuns la o vârstă anumită şi se iubesc. Aceasta nu este nimic nefiresc, ci ceva foarte normal. Există multe lucruri după care însetăm în această viaţă pe care o avem în trupul acesta firesc. Este ceva care a fost pus în noi. Noi simţim că este absolut necesar. Este necesar să o facem.
În timpul acesta găsim multe femei care însetează după frumuseţe. Este normal dacă o femeie însetează să fie frumoasă. Este o înzestrare pe care i-a dat-o Dumnezeu. Dumnezeu i-a dat frumuseţea pentru soţul ei. Noi observam că femeile vor să fie aşa. De ce este aşa? Pentru că acolo este ceva care i-a fost dat de Dumnezeu. Nu este greşit dacă femeile sunt frumoase. Ele trebuie să fie. Voi ştiţi că omul este singura creatură la care femeia este mai frumoasă ca bărbatul. La toate animalele, dacă vorbim despre vaca şi boul, căprioara şi cerbul, găina şi cocoşul, pasărea femelă şi masculul, este întotdeauna masculul mai mare şi mai frumos. Dar la oameni este contrariul. Aici femeia este frumoasă şi ea râvneşte să fie frumoasă. Aceasta arată unde a avut loc denaturarea.
Eu nu vorbesc acum despre felul frumuseţii pe care îl vedem acum la creaturile de pe stradă. Nu, nu! Eu nu am văzut niciodată în viaţa mea ceva mai urât. Aceasta este o pervertire a setei adevărate. Setea adevărata care ar trebui să o aibe o femeie, constă în faptul ca ea să se îmbrace cu haine cuviincioase şi cu un duh asemănător cu cel al lui Hristos (1 Tim. 2, 9). După aceasta ar trebui să înseteze o femeie. Dacă vreţi să fiţi frumoase, atunci un duh asemănător cu al lui Hristos şi îmbrăcăminte cuviincioasă sunt exact ceea ce vă fac frumoase.
O, cum merg unii oameni astăzi pe stradă! Voi nu mai puteţi deosebi un bărbat de o femeie. Este o privelişte îngrozitoare! Nu am văzut niciodată aşa ceva îngrozitor la oameni. Nu mai este deloc omenesc! Ei au ochii vopsiţi până aici. Voi cunoaşteţi ochii aceştia de şopârlă şi îmbrăcămintea aceasta misterioasă. Ei sunt desfiguraţi total şi nu mai arată ca oamenii. Băieţii poartă părul lung şi îl întorc cu ondulatorul surorii lor. Este o perversiune totală. Aşa este. Aceasta vine de la Satana, căci Satana este cel care suceşte.
Când Dumnezeu a creat grădina Eden, totul era plăcut. Apoi a venit Satana şi a sucit-o. Satana nu poate crea nimic. Există numai un singur Creator, acesta este Dumnezeu. Satana suceşte creaţiunea originală. El a pătruns înăuntru şi a sucit setea creată, originală. Despre aceasta vreau să vorbesc în seara aceasta.
După cum am spus mai înainte, o femeie vrea să fie frumoasă. Ea are ceva feminin în ea şi vrea să fie aşa. Dar dacă le vedem astăzi pe stradă, ele au o frizură ca un bărbat şi poartă haine bărbăteşti; bărbaţii poartă haine femeieşti şi o frizură de femei. Toate acestea sunt sucite. Alimentaţia voastră este anormală, viaţa voastră este sucită, setea voastră este nefirească. Este un timp al perversiunii!
Nu demult am vorbit despre Edenul lui Satana. Dumnezeu a creat în şase mii de ani un Eden desăvârşit. Apoi a venit Satana, a stropit sămânţa şi a deformat-o. Acum el a avut şase mii de ani la dispoziţie pentru a-şi ridica Edenul lui ştiinţific propriu, sucind ce este corect. Aceasta este epoca încrucişărilor. Chiar şi bisericile sunt încrucişate astăzi.
Aşa este. El intra înăuntru, merg pur şi simplu la biserica. Este o lojă în loc de biserică. O biserică este un loc unde oamenii se adună să se roage lui Dumnezeu în duh şi adevăr. Dar astăzi sunt loje. Noi mergem acolo, ne dăm mâna, petrecem un pic de timp acolo în părtăşie şi în spate este cafea. Apoi mergem din nou acasă până săptămâna viitoare, şi cu aceasta ne-am îndeplinit sarcina religioasă.
Este un timp sucit. Satana suceşte această sete pe care v-a dat-o Dumnezeu. Satana o suceşte. Vreţi să ştiţi cum ar fi corecte aceste lucruri greşite? Dacă voi femeilor vreţi să fiţi frumoase, atunci orientaţi-vă după 1Tim. 2, vers. 9. Îmbrăcaţi-vă cuviincios, împodobiţi-vă cu un duh asemănător lui Hristos, duh blând, fiţi supuse bărbaţilor voştri, etc. Viaţa voastră să fie o bijuterie.
Prin plăcerea de a păcătui, el a sucit fiinţa şi setea adevărată a trupului şi a sufletului care au fost date de Dumnezeu. Păcatul este o sucire. Acum vrem să aflăm ce au primit oamenii astăzi ca răstălmăcire pentru setea după Dumnezeu, setea după frumuseţe, etc. Setea după apă au sucit-o potolind-o cu beţiile. Acelaşi lucru este pentru setea după bucurii - fiecare vrea să aibe bucurii - setea după părtăşie şi setea după toate lucrurile minunate pe care le-a pus Dumnezeu în noi şi care este o sete după El. Noi însă încercăm să o potolim cu alte lucruri, cu un alt fel, o răstălmăcire a setei adevărate. Vedeţi voi, cum este fireşte? Vedeţi voi, cum este duhovniceşte? Noi credem că este destul dacă mergem la o biserică, şi mai mult nu trebuie să facem. Asta este total pe dos.
Dumnezeu vrea ca voi să însetaţi după El. "Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!" Ce ar fi dacă un cerb ar dori o apă de rău şi un alt cerb ar veni şi ar spune: "Eu vreau să-ţi spun ce putem face. Eu cunosc o groapă nămoloasă în apropiere."? Cerbul nu ar vrea aceasta. Nu i-ar veni bine.
Tot aşa nu există nimic care să potolească setea într-un om, numai dacă intră Dumnezeu în el. De aceasta are nevoie, altfel el moare. Nimeni nu are dreptul să potolească sau să stingă setea aceasta sfântă din el cu lucrurile din lume! Nu! Este greşit să se facă aşa ceva. Dacă voi însetaţi după Dumnezeu, atunci nu foloseşte la nimic dacă strângeţi mana predicatorului şi vă scrieţi numele în cartea de membri. Dacă voi însetaţi după Dumnezeu, atunci este numai un singur lucru care poate potoli setea: aceasta este o întâlnire cu Dumnezeu. Dacă voi însetaţi după Dumnezeu, atunci există numai această posibilitate, şi anume: să vă întâlniţi cu El. Dar şi în aceasta este un pericol mare dacă nu sunteţi atenţi ce faceţi în timpul acela. Dacă voi însetaţi după Dumnezeu, atunci să fiţi siguri că Îl veţi găsi pe Dumnezeu. Dacă Satana a fost în stare să sucească acest apetit normal în voi, atunci va face tot posibilul să vă potolească cu altceva.
De ce merge un om şi se îmbată? Pentru că are griji şi este tulburat în interior. Lui îi lipseşte ceva. Nu demult am fost la un consult în clinica Mayo. În timpul convorbirii am vorbit şi despre băutură, şi astfel am amintit că şi tatăl meu a băut mult. Mi s-a pus întrebarea: "De ce a băut?" Eu am răspuns: "Nu ştiu." Apoi mi s-a dat explicaţia: "Ceva din el nu l-a mulţumit şi a crezut că va putea uita prin băutură."
Atunci am înţeles. Este într-adevăr aşa, că numai Dumnezeu poate potoli această sete. Numai Dumnezeu este acela care poate potoli setea unui om: acceptându-L pe Dumnezeu.
După cum am spus deja, Satana ia aceste lucruri şi le suceşte. Dacă voi nu îi daţi acestei sete locul cuvenit în viaţa voastră acceptând lucrurile pe care vi le-a dat Dumnezeu ca să potoliţi această sete, atunci Satana vă va conduce la gropile de nămol ale acestei lumi. Voi trebuie s-o primiţi de undeva. Dacă voi nu aţi avea nimic de mâncare, atunci voi aţi mânca dintr-o găleată de gunoi. Dacă voi nu aţi găsi apa şi v-ar fi sete, atunci aţi bea din fiecare baltă, altfel aţi muri. Dar aceasta nu se poate întâmpla dacă voi însetaţi după Dumnezeu, căci Dumnezeu este un Dumnezeu viu, nu ceva istoric. " ... Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!", dă apa vie care potoleşte.
Mai există şi o altă sete naturală a sufletului. Poate voi întrebaţi: "Frate Branham, setea sufletului este ceva normal?" Da, este normal că sufletul însetează. Dumnezeu v-a creat în aşa fel, încât să însetaţi după El. El vrea că voi să însetaţi după El. Aşa v-a făcut Dumnezeu. El nu ar fi trebuit să vă creeze aşa, dar El a făcut-o. Dacă El nu v-ar fi creat aşa, ca să însetaţi, atunci voi aţi fi avut o scuză în ziua judecăţii şi aţi fi putut spune: "Eu nu am însetat niciodată după Dumnezeu." Dar nu există nici o scuză pentru voi, căci voi însetaţi după El , şi voi încercaţi să potoliţi cumva această sete. Poate voi încercaţi prin soţia voastră, poate prin maşina voastră, poate prin faptul că mergeţi la biserică, sau prin altceva. Eu nu am nimic împotrivă dacă mergeţi la biserică, dar nu asta este ceea ce vă mulţumeşte. Voi trebuie să-L găsiţi pe Dumnezeu, Dumnezeul cel viu; Dumnezeul cerului trebuie să vină în sufletul vostru, atunci va fi potolit dorul şi setea pe care o aveţi acum.
El v-a creat aşa ca să puteţi înseta după El, după părtăşia cu El. Există o sete adevărată după părtăşie. Noi ne adunăm cu plăcere. Asta o facem şi în seara aceasta. Noi suntem aici împreună, pentru că avem părtăşie cu plăcere. De ce este aşa? Pentru că este ceva în noi, ca să ne întâlnim unii cu alţii. Această este foarte normal. Noi ne adunăm pe aceeaşi bază, şi anume pentru că noi toţi însetăm după Dumnezeu. Noi suntem împreună din acelaşi motiv şi avem părtăşie. Poate în seara aceasta sunt adunaţi mulţi aici din diferite denominaţiuni care au păreri diferite, dar când este vorba despre setea aceasta, atunci noi toţi avem o bază comună: noi toţi însetăm. Unii poate cred în stropire, alţii în botezul cu apă, iar alţii în udare; dar în ceea ce priveşte setea după Dumnezeu, noi avem o bază comună. Dumnezeu ne-a creat în aşa fel încât noi însetăm după El şi părtăşia cu El.
Eu pot să-mi mai amintesc de când eram un copil. Eu am crescut într-o familie foarte săracă. Deseori am fost cu prieteni undeva. Eu nu aveam îmbrăcăminte care să fi fost destul de bună pentru a merge într-un loc cumsecade. Eu nu ştiu de ce, dar mie îmi plăceau oamenii şi mergeam cu plăcere cu ei. Dar eu am fost mai mult sau mai puţin, ceea ce se numeşte "oaia neagra". Când am fost mântuit, am găsit ceea ce am dorit mereu - un prieten; cineva care vroia să fie camaradul meu; cineva în care mă încredeam; cineva cu care puteam vorbi despre grijile mele. Eu am găsit această pace deplină, adevărată, când L-am găsit pe Isus. Acest Satisfăcător adevărat potoleşte pe deplin această sete şi ne dă ceva despre care ştim că nu poate fi înlocuit cu nimic.
Cât de mult încearcă Satana să sucească această satisfacere după care însetează sufletul! El încearcă să vă dea ceva pentru a va potoli setea aceasta. Este aşa de ispititor în timpul acesta greşit. Aceasta este o lume sucită, o omenire sucită. Sunt oameni suciţi. Totul este sucit. Aceasta s-a întâmplat treptat până s-a ajuns la epoca cea mai înşelătoare în care au trăit vreodată oameni. Este mai înşelătoare decât oricare de până acum.
Voi nu vă puteţi închipui cât de înşelătoare a devenit naţiunea faţă de proprii noştri fraţi, poporul american. Nu demult am vorbit despre ceva care mi-a atras atenţia când am fost acum câteva săptămâni în pădure şi am găsit un pachet de ţigări pe care era scris: "Filtrul unui om care gândeşte". Eu am mers mai departe prin pădure şi apoi m-am întors. Eu am reţinut: "Filtrul unui om care gândeşte şi gustul unui om care fumează". Acum doi ani am vizitat o expoziţie mondială. Voi vă amintiţi că acolo a fost şi Yul Brynner şi mulţi alţii. Ei au demonstrat efectul ţigării. Ei au luat fumul şi l-au întins pe o bucată de marmură. Apoi au frecat peste aceasta cu un beţişor de vată, au luat nicotina şi au întins-o pe spatele unui şobolan. În şapte zile el a fost aşa de plin de cancer, încât nu mai putea sta pe picioare. De la o ţigară! Apoi ei au arătat ce se întâmplă când intră în plămânul omenesc. Unii spun: "Eu nu inhalez, eu las fumul în gură." Acesta ajunge în saliva şi prin aceasta în gât. Acest bărbat a spus: "Se aud atâtea discuţii despre un filtru. Dacă voi aveţi cerinţa”, este acelaşi lucru ca setea, "de a fuma o ţigară, atunci această ţigară fără filtru vă potoleşte cerinţa pentru un anumit timp. La o ţigară cu filtru sunt necesare patru astfel de ţigări, pentru că voi primiţi numai un sfert din nicotina unei ţigări."
Eu m-am gândit: "Gustul unui om care fumează?" Fără gudron nu primeşti fum. Gudronul cauzează cancerul. Aici o aveţi: este numai un truc. Eu mă gândesc la fabricile de tutun din naţiunea aceasta; ei trăiesc de pe urma acestei naţiuni, iar apoi îi înşeală pe cetăţenii americani cu un astfel de truc! Filtrul unui om care gândeşte este numai un truc, pentru a vinde mai multe ţigări.
Apoi m-am gândit asupra acestei reclame: ,,Filtrul unui om care gândeşte" şi am ajuns la convingerea: "Aceasta este o idee bună!" există filtrul unui om care gândeşte, acesta este Biblia. Un om care gândeşte va lua acest filtru, şi el va aduce la iveala gustul unui om neprihănit.
Prin paginile Bibliei nu puteţi trece cu nici un păcat. Biblia îl opreşte şi îl aruncă afară. Voi puteţi merge la biserică şi să faceţi totul, dar Biblia nu vă lasă să treceţi cu păcatul. Ea nu face aceasta. Ea filtrează afară fiecare păcat şi dă gustul unui om sfinţit. Dacă un om se gândeşte că vrea să fie sfânt ca Dumnezeu şi e un fiu sau o fiica a lui Dumnezeu, atunci el vrea filtrul potrivit. El reţine fiecare păcat de pe pagina Bibliei şi lasă să treacă numai Duhul Sfânt, cel care a scris Biblia. A avea acest filtru al unui om care gândeşte, este gustul unui om sfânt.
Noi am observat cât de înşelător este astăzi totul. În Mat. 24, 24 Isus a spus că cele două duhuri vor fi aşa de asemănătoare în ultimele zile, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Ce asemănare! Ce eroare avem astăzi între adevărat şi fals! Nici măcar în conducerea noastră, în politica noastră nu avem un bărbat pe care l-am putea alege şi care ar apăra ceea ce crede el că este corect. Unde este Patrick Henry, George Washington şi Abraham Lincoln de astăzi? Este aşa cum a zis preşedintele nostru: "Dacă ei vor comunismul - indiferent ce vor oamenii, ei pot să-l aibe." Acesta este un bărbat care nu îşi exprimă convingerile, un bărbat care nu-şi apără principiile lui, ci caută numai o cale fără mari împotriviri!
Exact acolo a ajuns omul din biserică. Ei vor să facă parte de biserică şi să spună: "Asta este! Acum fac parte de biserică." Voi încercaţi să potoliţi această sete mare, sfântă pe care v-a dat-o Dumnezeu, acest "turn de control" care vrea să vă conducă spre ceea ce este corect, nu apartenenţa de o biserică, nu repetarea unei dogme sau ceva asemănător, deşi ea nu poate fi potolită de altceva decât de prezenţa lui Dumnezeu cu care este umplută viaţa voastră. Ea nu poate fi potolita cu un crez. Biblia nu va accepta niciodată un crez. Nu! Nici aşa-numitul "crez apostolic" nu va pătrunde. Arătaţi-mi unde este scris în Biblie despre un "crez apostolic" în care se spune: "Eu cred în biserica sfântă, romano-catolică, eu cred în părtăşia sfinţilor ... " Nu spune Biblia: "există numai un Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, şi anume Omul Isus Hristos"? Altceva nu va accepta Biblia.
Voi nu veţi putea trece de Cuvântul lui Dumnezeu cu toate dansurile, twist, watusi, pantaloni scurţi şi tot ce fac oamenii astăzi. Voi nu veţi putea trece de Biblie cu civilizaţia modernă. Ea este împotrivă. Voi încercaţi să potoliţi această sete, dar Biblia va satisface numai gustul unui bărbat neprihănit sau al unei femei neprihănite. Ei batjocoresc Duhul Sfânt şi spun: "Tu ţi-ai pierdut minţile." Dar El potoleşte dorinţă despre care lumea nu ştie nimic. Ei s-au îndepărtat de botezul adevărat al Duhului Sfânt şi de Cuvântul lui Dumnezeu şi s-au îndreptat spre gropile nămoloase ale bisericilor, dogmelor, crezurilor şi al diferenţelor denominaţionale, etc. Dacă întrebăm: "Eşti creştin?", atunci se spune: "Eu sunt metodist.", "Eu sunt baptist.", "Eu sunt presbiterian." Asta nu înseamnă absolut nimic înaintea lui Dumnezeu. Aceste lucruri nu le puteţi trece prin Biblia lui Dumnezeu. Voi încercaţi numai să vă potoliţi această sete sfântă pe care v-a dat-o Dumnezeu ca să însetaţi după El. Aşa este?
Voi ştiţi că David spune aici: " ... după Dumnezeul cel viu. " Este scris: "La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu ... Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi." Deci setea nu poate fi potolită atâta timp cât acest Cuvânt, care este Dumnezeu, nu a devenit viu în voi. Apoi voi recunoaşteţi cum însuşi Dumnezeu împlineşte făgăduinţele pe care El le-a dat în Biblie.
Biblia este tălmăcită diferit. O biserică tălmăceşte aşa, următoarea aşa şi cealaltă aşa. Unii iau numai un pic din aceasta, alţii iau de aici ceva şi de acolo ceva. Dar Dumnezeu este propriul Său interpret. Dacă El împlineşte o făgăduinţă pe care a dat-o, atunci aceasta este interpretarea. Dacă eu v-am făgăduit că în seara aceasta voi fi aici, şi eu sunt aici, atunci aceasta este împlinirea făgăduinţei mele. Dacă eu spun că mâine dimineaţă voi veni la voi, şi eu vin într-adevăr, astfel eu mi-am îndeplinit făgăduinţa. Atunci eu nu am voie să aduc scuze, ci trebuie să vin.
Dacă Dumnezeu dă o făgăduinţă şi apoi vine şi împlineşte această făgăduinţă, atunci aceasta este interpretarea făgăduinţei. Eu provoc pe fiecare să ia Cuvântul lui Dumnezeu şi să vadă dacă nu este adevărat fiecare cuvânt din Biblie. Aşa este. Aceasta este setea din noi.
Voi spuneţi: "Dacă aş fi trăit în zilele lui Isus, aş fi făcut asta şi cealaltă." Voi trăiţi doar în zilele Lui! Ce facem noi cu aceasta? Ce facem noi? Voi întrebaţi: "Ce?" Poate aţi făcut acelaşi lucru ca fariseii. Ei făceau parte din biserică şi L-au respins pe Isus Hristos. Astăzi auzim mereu oamenii spunând: "Noi trebuie să comparăm fiecare pagină a Bibliei cu cealaltă şi fiecare text biblic cu celălalt." Asta nu este aşa. Nu, aceasta nu este corect. "Acest cuvânt grecesc înseamnă asta, şi celălalt înseamnă altceva." Deja atunci la conciliul de la Niceea au fost de păreri diferite despre ce au scris grecii. Unul credea că acest învăţat grec a gândit aşa; celălalt susţinea că el a gândit altfel. Ei s-au certat. Noi nu avem nevoie de tălmăcirea cuvintelor greceşti sau ale învăţaţilor greci. A-l recunoaşte pe El este viaţa - persoana, însuşi Hristos; nu comparând. Este o descoperire pe care El a zidit Biserica Sa. Noi trebuie să zidim mai departe pe aceeaşi descoperire. Biblia spune: "Prin credinţa Abel..." Credinţa este o descoperire divină. Apoi totul este bazat pe credinţă. O, dacă nu vi se descoperă aceasta! Isus a spus: "Te laud, Tată, DOAMNE al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cel înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. " Întregul acesta este zidit în aşa fel încât trebuie să recunoaşteţi Persoana.
Voi nu puteţi potoli cerinţa, făcând parte dintr-o biserica. Voi trebuie să găsiţi Persoana - Însuşi Dumnezeu care este Cuvântul, şi cum interpretează astăzi El făgăduinţele pe care le-a dat. Poporul care trebuie să-L aibe El în ziua aceasta, Biserica fără pete şi zbârcituri, nu este o denominaţiune. Sunt indivizi fără pete şi zbârcituri. "... doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat; două femei vor măcina împreună: una va fi luată, şi alta va fi lăsată. Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat." Dar totuşi dacă Dumnezeu a pus în voi dorinţa să fiţi ca El şi voi recunoaşteţi că Cuvântul Lui este în voi, se confirmă că sunteţi un rob al lui Dumnezeu, faceţi tot ce zice Dumnezeu, atunci treceţi prin procesul corect pentru a fi potolită această sete sfântă din voi.
Desigur că oamenii vă vor batjocori şi vor spune: "Tu ţi-ai pierdut minţile; tu ai înnebunit." Dar gândiţi-vă: ei beau. Vedeţi unde se află ei. Vă puteţi închipui o fântână arteziană cu apă bună şi cineva care bea dintr-o baltă cu apă în care se află mormoloci, crezuri şi altele, se uită la voi şi vă batjocoreşte? El nu ştie la ce izvor care taie setea trăiţi voi! Aşa este.
Noi avem un Dumnezeu viu; nu unul care a murit acum 1900 de ani şi a rămas în mormânt, ci Unul care a înviat. Evrei 13, 8 spune că El este acelaşi ieri şi azi şi în veci. Acelaşi Duh Sfânt care s-a revărsat în ziua de Rusalii, este acum aici. El este partea satisfăcătoare, pentru că El este Cuvântul. Duhul Sfânt a scris Cuvântul, şi El tălmăceşte Cuvântul. Biblia spune în 2Petru că Duhul Sfânt a scris Biblia: "Oamenii au scris Biblia îndemnaţi de Duhul Sfânt." Voi nu puteţi să potoliţi această sete sfântă cu ceva mai neînsemnat decât cu Dumnezeu care trăieşte în voi în persoana Duhului Sfânt. Altfel nu merge. Studii, cultură, apartenenţa la o biserică, crezul - toate aceste lucruri sunt bune, dar nu vor potoli setea aceasta sfântă.
Recent într-o seară l-am auzit pe marele evanghelist Billy Graham. După ce am văzut cum le-a reproşat tot ce fac ei, eu mă rog acum mai mult ca înainte pentru el! El a spus: "Preoţii merg cu gulerele lor întoarse pe stradă, se duc acolo unde nu au ce căuta şi îşi bagă nasul peste tot." Dar în drumul lor ei au aplaudat din palme şi au bătut din picioare. Ei arată ca nelegiuiţii! Dar vedeţi, ei au primit ceva, şi anume ce au crezut. Ei aveau ceva care stimula sufletul lor. El aveau ceva care îi scotea din fire. O femeie s-a dus acolo şi şi-a băgat capul în ceva. Ei au făcut o martiră din ea, dar ea nu a avut nici un motiv să se amestece. Aceşti bărbaţi aveau ceva şi puteau bate din palme. Ei erau fericiţi; ei făceau ceva. Dacă voi aţi face din principiu ceva care credeţi că este corect; dacă cineva s-ar ridica în adunare, ar bate din palme sau din picioare, atunci diaconul l-ar conduce înspre uşă. Ei i-au condus pe oameni la o groapă nămoloasă, murdară de crezuri şi denominaţiuni, în loc să-i hrănească cu Cuvântul sfânt, binecuvântat, care este vestit în puterea Învierii lui Isus Hristos. Vedeţi, ei încearcă să-şi potolească setea zicând: "Eu sunt doctorul cutare.", sau că vin dintr-un anumit seminar sau şcoală. Dar asta nu are nici o însemnătate. Ei încearcă să se potolească zicând: "Dumnezeu mă va recunoaşte, căci eu sunt păstorul Lui." "Dumnezeu mă va recunoaşte pentru că eu sunt sfântul părinte cutare", sau "episcopul cutare", sau altceva. Ei încearcă să-şi potolească setea acolo unde nu este posibil. Se spune: "Eu sunt un doctor în teologie." "Eu sunt asta." Este în ordine. Dar pentru mine înseamnă numai că cu atât de mult sunteţi mai departe de Dumnezeu. Voi vă îndepărtaţi tot mai mult de Dumnezeu.
Voi îi veţi cunoaşte pe Dumnezeu numai printr-o trăire. Aceasta nu poate fi şcolită în voi. Este născută în voi. Este ceva care vă dă Dumnezeu. Studiile nu au nimic de-a face cu aceasta. Unul din bărbaţii cei mai mari ai Bibliei nu şi-a putut scrie nici măcar numele: Petru. Aşa este. Despre el şi Ioan spune Biblia: " ... ei erau oameni necărturari şi de rând" (Fap. 4, 13). Dar lui Isus i-a plăcut să-i dea cheia Împărăţiei cerurilor, căci el înseta după Dumnezeu. Amin. El înseta după părtăşia cu Dumnezeu. Desigur!
Eu mă gândesc la Isaia, acest bărbat tânăr. Într-o zi el era în templu. El a privit spre împăratul puternic şi îl considera că cel mai mare. El era într-adevăr puternic. El era educat de părinţi buni, a avut o mamă bună şi un tată bun. La începutul conducerii lui, politica a fost dreaptă. El a adus lucrurile cu Dumnezeu în ordine. Isaia privea spre el. El îl considera un om mare şi l-a luat ca simbolul lui. Să nu vă luaţi niciodată un om ca simbol; numai Omul Isus Hristos. Fiecare om va eşua. După un timp el a făcut ceva: deşi el era împărat a vrut să preia sarcinile unui preot, a mers în templu şi a fost lovit de lepră.
Isaia a fost foarte neliniştit, de aceea el s-a dus în templu să se roage. El a vrut să meargă acolo numai să se roage un timp. Vedeţi, acest bărbat a fost un prooroc. Dar când s-a dus în templu el era numai un bărbat tânăr care striga la Dumnezeu. Apoi a primit o viziune. El a văzut îngeri, serafimi, care îşi acopereau cu două aripi faţa, cu două picioarele şi cu două zburau. Ei zburau în templu încoace şi încolo şi strigau: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este DOMNUL oştirilor!" - Dumnezeul Atotputernic. Isaia, care avea o astfel de sete, poate a fost şcolit. El poate a avut cultură, o închipuire cum ar fi Dumnezeu. El i-a ascultat pe preoţi. El s-a oprit în templu. El avea o educaţie creştină. Dar vedeţi, el nu s-a întâlnit niciodată cu El faţă-n faţă. El avea dorinţa să facă ce este drept. El vroia să fie corect, dar cunoştea numai ce a învăţat. El cunoştea numai poziţia teologică.
Dar când a fost în ziua aceea în templu, a văzut heruvimii care îşi mişcau aripile încolo şi încoace, care slujeau în faţa lui Dumnezeu. Deşi îngerii nu ştiu deloc ce este păcatul, ei trebuiau să-şi acopere faţa în prezenţa lui Dumnezeu, ca să poată sta în prezenţa lui Dumnezeu. Apoi proorocul a strigat: "Vai de mine, sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate! " ,,Prin toată teologia mea care am învăţat-o, am avut o închipuire minunată despre Dumnezeu. Dar acum stau faţă-n faţă cu El." El a mai strigat: "Eu sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate." Toată învăţătura lor despre lege şi despre ceea ce făceau, nu l-a adus niciodată în prezenţa lui Dumnezeu, astfel încât el să-L vadă cu ochii proprii pe Dumnezeu şezând pe tronul foarte înalt din cer, în timp ce poalele hainei Lui umpleau templul. Apoi El L-a văzut în realitate, faţă-n faţă, şi a strigat: "Eu sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate. "
Atunci unul din serafimi a luat cu un cleşte un cărbune fierbinte de pe altar şi i-a atins cu el buzele necurate. Astfel dintr-un laş, om şcolit, învăţător, a devenit un prooroc prin care putea fi vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Când el s-a aflat în prezenţa lui Dumnezeu, atunci a fost altfel. Setea pe care o avea el, ajunsese acum la punctul împlinirii.
Prietene, lasă-mă să-ţi spun: este indiferent la câte adunări aderi, cât de des îţi scrii numele în cartea de membri, pe ce cale mergi, dacă eşti stropit sau botezat - fie doar dacă întâlneşti persoana Isus Hristos! Numai prin aceasta vei fi satisfăcut într-adevăr. O emoţie nu ajunge. Tu poţi să sări în sus şi-n jos, să jubilezi cât vrei, să fugi încolo şi încoace şi să vorbeşti în limbi cât vrei; toate acestea sunt evlavioase şi bune. Eu nu spun nimic împotrivă. Dar voi trebuie să vă întâlniţi cu această persoană, cu această parte satisfăcătoare, cu cel Deosebit, astfel încât fiecare fibră a trupului nostru să fie străpunsă - nu printr-o emoţie, ci prin satisfacţie.
Mai demult era o reclamă pe care era scris: "Dacă îţi este sete, spune ,Parfay' ." Pe când mai eram un copil, era o băutură care se numea "Parfay". Eu îmi amintesc când am venit odată de la pescuit. Eu am fost la o baltă cu apă veche stătută şi mi-era foarte sete. Apoi am văzut o reclamă: "Dacă îţi este sete, spune numai ,Parfay'." Eu am început să spun "Parfay, parfay", dar mi-a fost tot mai sete. După un timp mi-a fost aşa de sete, încât nu am mai avut nici salivă.
Dar vedeţi, prin aceasta setea nu este potolită. Ea nu poate fi potolită cu nimic. Voi puteţi să beţi cola sau altceva care este îndulcit şi cu acid carbonic - nu există nimic care poate potoli setea mai bine ca o înghiţitură de apă bună, proaspătă, rece. Asta potoleşte setea. Toate celelalte lucruri sunt înlocuitoare.
De ce vrem să luăm un înlocuitor dacă este un botez adevărat cu Duhul Sfânt care satisface fiecare fibră şi fiecare dorinţă din sufletul unui om? Apoi puteţi să strigaţi în faţa morţii ca marele apostol Pavel: "Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte? ... Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin DOMNUL nostru Isus Hristos!" Aceasta este trăirea, frate, prin care este potolită această sete sfântă din voi. Prin aceasta este potolită. Eu nu mai trebuie să adaug nimic. Aceasta curăţă buzele.
Există oameni care trăiesc din emoţii. Unii spun: "Noi avem mult din aceasta în mişcarea penticostală." Ei merg acolo - asta este bine - bat din palme şi cântă. Când se opreşte muzica, este de parcă ai arunca o găleată cu apă rece peste toate. Noi o facem pentru că este obişnuinţa. A devenit o obişnuinţă.
Eu vreau să vă spun ceva: dacă voi vă rugaţi lui Dumnezeu în Duh şi adevăr şi a devenit pentru voi un obicei, şi voi vă gândiţi că trebuie să o faceţi pentru că cel de lângă voi crede că aţi decăzut dacă nu jubilaţi, săriţi sau dansaţi pe muzică, atunci voi beţi dintr-o apă stătută. Dacă Duhul Sfânt nu umple fiecare fibră din voi şi izvorăşte din voi, atunci nu are importanţă dacă este muzică, dacă se cântă "Mai aproape de Tine, Dumnezeul meu", sau indiferent ce este. Dacă Duhul Sfânt lasă să răsune clopotele bucuriei, ale măreţiei în inimile voastre, atunci voi veţi fi satisfăcuţi. Aceasta este partea satisfăcătoare a lui Dumnezeu. Toate celelalte nu vă ajută la nimic.
Voi puteţi vorbi cu limbi omeneşti şi îngereşti, voi puteţi da toată averea voastră celor săraci, voi puteţi poseda toate cunoştinţele, să ştiţi toate tainele, etc. totuşi nu sunteţi nimic (1 Cor. 13) fără acest ceva satisfăcător, singurul care vă potoleşte setea.
"Sufletul meu însetează după Dumnezeul cel viu ca un cerb după apa de izvor. Dacă nu o găsesc, voi muri." Dacă voi însetaţi aşa după Dumnezeu, atunci se va întâmpla ceva. Duhul Sfânt vă va conduce la izvorul acesta mare al lui Dumnezeu. Este bine să te rogi în Duhul, este adevărat. Dar câteodată aveţi Duhul fără adevăr. În Ioan 4 este scris să ne rugăm lui Dumnezeu în Duh şi adevăr. Isus este adevărul! Aşa este. Şi El este Cuvântul!
Căile pe care vi le-a dat Dumnezeu în domeniul firesc pentru a vă satisface, satana le-a murdărit. El i-a dat fiecăruia pe care l-a putut găsi ceva otrăvit. Aşa este. El a pus stăpânire şi peste această măreaţă cale, Biserica.
Ceea ce a spus Isus, a fost metoda lui Dumnezeu: "Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui." Despre aceasta sunt diferite interpretări. Romano-catolicii spun: "El a zidit-o pe Petru." Dacă ar fi fost aşa, atunci Petru ar fi eşuat ruşinos. De aceea nu poate să fie aşa. Sigur că ea nu a fost zidită pe Petru. Petra înseamnă "piatră mică". Protestanţii spun: "Isus Hristos a zidit-o pe El însuşi." Nu pentru a mă deosebi de ceilalţi spun aceasta, ci pentru că nu sunt de acord cu ei: El nu a zidit pe niciuna din ele. El a zidit-o pe descoperirea cine era El. El a zis: "Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri." "Nu a fost cunoştinţă. Tu nu ai învăţat-o din cărţi, nici prin aderarea la o biserică. Tu nu ai aflat-o în reviste. Nu. Însuşi Duhul Sfânt ţi-a vestit despre persoana Isus Hristos. De aceea voi zidi Biserica Mea pe această piatră şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui." Setea sfântă a fost potolită prin persoana Isus Hristos. Aşa este. La aceasta vrem să râvnim. Potoliţi-vă setea cu aceasta. Noi am observat că trebuie să trăim aceasta.
Cunoştinţă? Oh! Cunoştinţa este ceva mare. Noi suntem umpluţi cu cunoştinţă şi astăzi suntem plini de ea. Dar vedeţi, cu cunoştinţa este aşa cum am spus deja. Un bărbat era afară şi vorbea cu unul din prietenii mei. El a spus: "Dacă un bărbat nu crede în cultură, atunci de ce citeşte Biblia?" Eu mă gândeam: "Dacă ei nu au înţeles ce a spus DOMNUL Isus, atunci cum vor înţelege ce vorbeşte un prostănac ca mine?" Ei nu Îl puteau înţelege nici atunci când vorbea foarte clar.
Într-o zi El a zis: "Dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi nu beţi sângele Lui, nu veţi avea viaţa veşnică." El nu a explicat-o, ci a mers mai departe. Aşa este.
"Oh", spun ei , "acest om este un canibal. El vrea să mâncăm trupul Lui şi să bem sângele Lui. El este un vampir. El vrea ca noi să devenim vampiri." Uitaţi-vă la intelectuali!
El a zis: "Oile mele ascultă glasul Meu." El răsună pentru cei aleşi de Dumnezeu prin cunoştinţa Lui dinainte. "Nimeni nu poate veni la Mine numai dacă Îl atrage Tatăl. Toţi cei pe care mi i-a dat Tatăl, vor veni. Ei vor înţelege."
Ucenicii nu puteau înţelege, dar au crezut. Aşa este. Dacă aţi crede numai! Eu multe nu pot înţelege, dar totuşi cred pentru că aşa a spus Dumnezeu.
Cunoştinţă! Voi ştiţi, evanghelia lui satana este cunoştinţă. Aţi ştiut aceasta? El a predicat aceasta Evei în grădina Eden. Ea a fost înşelată prin evanghelia cunoştinţei lui. Întreaga omenire a devenit necurată prin aceasta. Aşa este. S-au introdus programe culturale în biserică. Afară îşi au locul lor, dar nu în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu. Voi nu-L recunoaşteţi pe Dumnezeu prin cultură. Voi nu-L recunoaşteţi pe Dumnezeu prin cunoştinţă, învăţând matematica şi cum trebuie exprimate corect cuvintele importante.
Pavel a fost un om înţelept. Dar când a venit la Hristos, a primit Duhul Sfânt şi s-a dus la corinteni, putea spune mai târziu: "...n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită", deşi el a fi fost în stare, "pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu."
Câteodată se fac programe în biserica, după care este ales păstorul. Dacă adunarea alege păstorul, se spune: ,,Noi vrem păstorul acesta pentru că el are două distincţii academice. El a studiat patru ani psihologie. Şi a avut specialitatea cutare." Ei aleg un astfel de bărbat ca păstor, în loc de unul care crede că Cuvântul inspiră şi că Dumnezeu este Cuvântul, şi care predică aceasta indiferent de ceea ce gândesc oamenii.
Voi ştiţi ce i-a spus Dumnezeu lui Ezechiel: "Vesteşte-le Cuvântul Meu, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta. Totuşi predică." Da. Fie că ei acceptă sau nu, nu depinde de asta. Ei nu L-au primit pe Isus, şi totuşi El a predicat mai departe. În locul unui păstor adevărat care predică într-adevăr Cuvântul şi crede în Dumnezeu, ei încearcă să aducă înăuntru intelectuali, bărbatul care are cele mai bune studii; bărbatul care nu este pe platformă mai mult de cincisprezece minute, ca să meargă cât se poate de repede acasă şi să facă altceva, ca tinerii să-şi ia maşinile "frezate" şi să meargă la twist-party. Nu este altceva decât o necurăţie amestecată. Aşa este. Exact aceasta este. Ce efect are aceasta? Gustul lor este satisfăcut, gustul unui membru lumesc al bisericii. Gustul unui om sfinţit nu este satisfăcut. El va lua întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu.
Dar ei spun: "Aceşti oameni nu sunt întregi la minte." Vedeţi, ei pur şi simplu nu înţeleg. Ei încearcă să trăiască la fel ca în timpurile vechi. Nu este ciudat? Eu am venit aici în vest şi am observat că ei vor să trăiască precum în vremurile vechi. Ei vor să aducă înapoi timpurile vechi cu cowboy. În Kentucky vor să aibe iarăşi zilele Hillbilly străvechi. Ei vor să se comporte ca atunci şi au programele corespunzătoare. Dar când este vorba de credinţa străveche, nu vor să audă nimic.
Vremurile vechi? Eu am venit în timpul rodeului aici şi am văzut o femeie grasă cu verde pe sub ochi, părul scurt şi o ţigară în gură. Dacă s-ar fi văzut aşa ceva mai demult, atunci s-ar fi zis că ceva nu este în ordine cu ea. Ei ar fi închis-o. Ce ar fi fost dacă mama voastră ar fi mers aşa pe stradă, aşa cum va îmbrăcaţi voi şi fiicele voastre? Ce s-ar fi întâmplat cu ea? Ea ar fi ajuns într-un spital de nebuni, pentru că ieşea afară fără fustă. Gândiţi-vă: astăzi este acelaşi lucru. Corpul omenesc se distruge. Dacă ajung la douăzeci şi douăzeci şi cinci de ani la vârstă medie, atunci celulele din creier sunt deja bolnave. Oamenii au ajuns până acolo că nu mai sunt normali. Ei nu mai ştiu ce este bunacuviinţă. Ei nu mai pot deosebi între adevărat şi fals, deşi au programele culturale.
Ştiţi voi că cultura este de la Satana? Eu pot să v-o dovedesc. Eu nu vorbesc despre citit şi scris, ci felul de cultură care este adus în adunările voastre. Pe ce se bazează comunismul? Pe ştiinţă şi cultură. Acesta este dumnezeul lor. Aceasta i-a prezentat satana Evei, şi ei tot mai ţin tare de aceasta. Acum a pătruns în adunările noastre; la baptişti, metodişti, presbiterieni, penticostali şi toţi ceilalţi. Cultura, învăţătura de a fi ceva mare şi toate celelalte îi îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Este pe dos. Noi am văzut că dorinţă lor este satisfăcută. Dacă o adunare alege aşa pe cineva, atunci aceasta arată ce caracter domneşte în această adunare, ce dorinţe are, după ce însetează. Ei vor să poată zice: "Păstorul nostru este generos. El nu are nimic împotrivă dacă mergem toţi împreună la înot; el vine cu noi."
Nu demult a povestit o fată fiicei mele Sara, că păstorul ei a fost în Africa. În seara aceea când s-a întors, ea s-a dezbrăcat de haine şi a dansat într-un maiou dansul watusi în faţa lui, pentru că el a fost în Africa. După cum ştiţi, watusi este un trib acolo. Să încerce numai una din fiicele mele sau cineva din adunarea mea să facă aşa ceva!
Vedeţi, aceasta arata ceva. Dacă un păstor şade acolo şi priveşte cum o fată de şaisprezece sau optsprezece ani din adunarea lui dansează în faţa lui dezbrăcată, şi acceptă aceasta, atunci aceasta este o dovada că el însuşi vine dintr-o groapă cu nămol - dacă un bărbat al lui Dumnezeu face aşa ceva! Desigur!
Aceasta este clar, dar eu ştiu că vorbesc şi către oameni din toată ţara. Dar şi voi, fraţi şi surori, să ştiţi aceasta. Eu vă spun: acesta este adevărul.
Un uliu caută animale moarte. Aşa este. Şi aceasta este moartă! Aşa este. Arată foarte clar ce este capul şi turnul lor de control, ce este în sufletul lor. Sufletul lor cere aceste lucruri. Sufletul lor cere o adunare inteligentă în care oamenii se îmbrăca frumos şi unde păstorul predică numai cincisprezece până la douăzeci de minute. Dacă trece de acest timp, atunci trebuie să dea socoteală în faţa conducerii. El nu are voie să amintească nici un păcat. El nu are voie să spună nimic de purtarea de pantaloni scurţi sau altceva ce fac oamenii. El nu are voie nici măcar să amintească. Dacă o face, atunci conducerea îl aruncă afară. Vedeţi voi, ce este? Acesta este filtrul unui om care gândeşte.
Biblia spune în 1 Ioan 2, 15: "Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el." Ce este cu toate acestea care se fac în numele bisericii? Se prezintă dansuri square în adunare, se joacă bunco şi bingo, petreceri, tinerii dansează rock'n roll şi twist şi toate acestea. Priviţi-l pe Elvis Presley, acest drac în pantofi, Pat Boone şi Ricki Nelson! Ei sunt cea mai mare piedică pe care a avut-o vreodată naţiunea aceasta. Aşa este. Biserica nu ar trebui să admită aşa ceva. Unii dintre aceşti băieţi merg seara la crâşmă, dansează şi cântă, în seara următoare vin la altar şi plâng, şi următoarea seara cântă din noi muzică instrumentală pe platformă. O, vai de mine! Cât de departe merge această distrugere! Ei trebuie să demonstreze mai întâi că sunt bărbaţi ai lui Dumnezeu! Numai pentru că el poate cânta la ghitară, asta nu spune nimic!
După cerinţa voastră se poate recunoaşte cine este pe tronul inimii voastre. Ceea ce iubiţi o aduce la exprimare. Voi spuneţi: "Eu găsesc aceste lucruri în ordine, frate Branham." Reţineţi acum: după aceasta recunoaşteţi ce este în inima voastră. Dacă sufletul vostru nu este hrănit, nu însetează şi nu este satisfăcut cu acest Cuvânt, atunci ceva nu este în ordine, căci Duhul Sfânt trăieşte numai cu Cuvântul.
Eu vreau că voi să mai recunoaşteţi încă un pericol mare, înainte de încheiere. Dacă nu vă simţiţi vinovaţi de lucrurile pe care le-am amintit, atunci există pericolul că setea voastră a fost neglijată. Voi spuneţi: "Eu am o sete sfântă şi nu sunt vinovat că am aderat la o biserică sau că am făcut alte lucruri, frate Branham." Dar vedeţi, setea poate fi neglijată. Dacă voi neglijaţi să satisfaceţi cerinţa după apă sau hrană, atunci veţi muri. Şi dacă voi neglijaţi setea după Dumnezeu care este în voi, atunci veţi muri duhovniceşte. Voi strigaţi după treziri; voi aşteptaţi ca biserica voastră să aibe o trezire. Dar voi nu aveţi nevoie de trezire. Trezirea trebuie să aibe loc în voi, dacă însetaţi după Dumnezeu. Poate un alt membru al bisericii nu doreşte o trezire. Dacă începe în voi, atunci va începe şi altundeva. Dar vedeţi, voi neglijaţi aceasta sete.
Dacă voi nu mulgeţi o vaca al cărei uger este plin cu lapte, atunci ugerul se va usca. Aşa este. Dacă voi nu mai beţi apă şi spuneţi: "Eu nu voi mai bea.", atunci trebuie să muriţi. Dacă nu vă mai hrăniţi, atunci trebuie să muriţi. Exact aşa este dacă nu daţi Cuvântul lui Dumnezeu Duhului Sfânt care este în voi: voi muriţi.
Voi creştinilor, mie îmi este indiferent dacă sunteţi baptişti, metodişti, presbiterieni, penticostali, Assemblies of God, unitarieni, trinitarieni sau altceva. Asta nu înseamnă nimic pentru mine şi eu cred că nici pentru Dumnezeu. Voi sunteţi o persoană autonomă, o fiinţă independentă. Voi nu o să ajungeţi în cer ca denominaţiune sau ca biserică. Voi mergeţi ca indivizi în cer; este un lucru între voi şi Dumnezeu, nimic altceva. Nu este important de care biserică faceţi parte. Dacă voi neglijaţi să citiţi Biblia şi să credeţi ce este scris în ea, astfel încât nu hrăniţi Duhul Sfânt, atunci veţi muri. Isus a spus în Mat. 4, 4, dacă am reţinut bine textul: "Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” - nu numai cu o parte din aceasta.
Cineva care ia numai un pic de aici şi un pic de acolo, eu îl numesc "autostopist prin Biblie". El spun: ,,Asta eu cred, dar cealaltă vrem să o lăsăm deoparte." Voi trebuie să acceptaţi fiecare cuvânt. Isus a spus că omul trăieşte cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Aţi ştiut aceasta?
Mai ştiţi voi că noi am făcut din ziua aceasta în care trăim un timp de perversiune religioasă? Nu demult fiica mea m-a chemat în cealaltă parte a casei în care trăim, şi a spus: "Tată, vino aici, acum se va transmite o emisiune religioasă." A fost o emisiune de muzică în care s-au cântat cântece spirituale. Unul dintre tinerii de astăzi a prezentat-o. Dacă am văzut vreodată ceva mai înjositor, atunci asta este! Se părea că aceşti flăcăi prezintă mai mult un cabaret. Ei s-au comportat ca o ceata de indieni, au sărit încolo şi încoace şi s-au boxat unul pe altul. Unde rămâne sinceritatea? Unde au rămas cântările vechi pe care le cântam în timp ce jubilam în Duhul Sfânt şi lacrimile curgeau pe feţele noastre? Acum încercăm să ţinem tonul până nu mai avem aer şi devenim vineţi la faţă numai pentru a arăta că putem cânta. Asta am copiat-o de la Holywood, de la toate emisiunile acestea în care voci profesionale cântă "inteligent". Eu ascult cu plăcere cântări frumoase. Mie îmi place să cânt cântările cele bune, vechi. Dar eu urăsc aceste zbierete care se numesc astăzi "cântat". Desigur! Este îngrozitor. Este o perversiune.
Eu văd cu plăcere un bărbat care este într-adevăr un bărbat. Dar un bărbat care poarta lenjeria soţiei lui, care are cârlionţi şi căruia îi atârnă două şuviţe pe frunte ca la un pony, nu îmi place. Eu nu pot să-l numesc "bărbat". El nici nu ştie din care gen face parte. Priviţi numai cum arată femeile. Ea poartă o frizură de bărbaţi şi bărbatul o frizură de femei. El poarta lenjeria ei, ea poartă salopeta lui. Este o pervertire.
Acelaşi lucru este cu toate ţările, popoarele, bisericile şi tot. O, Dumnezeule! Care este sfârşitul acestor lucruri? Revenirea DOMNULUI nostru Isus Hristos. Deci nu neglijaţi să hrăniţi Duhul Sfânt din voi cu Cuvântul lui Dumnezeu. Isus a spus că fiecare cuvânt care vine să fie prin Duhul Sfânt. Ascultaţi! Dacă voi încercaţi să-l hrăniţi cu ceva greşit, şi în voi este adevăratul Duh Sfânt, atunci El va recunoaşte diferenţa. Gândiţi-vă: Duhul Sfânt este hrănit prin Cuvântul lui Dumnezeu; nu prin înflăcărare, nu prin cultură, nu prin a merge la biserică, nu prin teologie. Este o diferenţă foarte mare între ceea ce este într-adevăr inspirat şi o poziţie teologică.
Toţi teologii din timpul lui Isus şi-au pregătit exact fiecare cuvânt, fiecare pagină cum va veni Mesia. Exact aşa! Şi toţi au pierdut ocazia! Voi ştiţi ce le-a spus Isus: "Voi sunteţi de la tatăl vostru, de la satana, şi voi faceţi lucrările lui." Lor nu le-a fost descoperit care este Cuvântul adevărat. Ei au trecut cu vederea peste lucrurile neînsemnate, aşa cum este şi astăzi cazul, şi au spus: "Dacă voi faceţi parte de acolo sau dincolo, atunci totul este în ordine." Să nu credeţi aceasta! Voi trebuie să faceţi parte din Hristos. Este ceva în voi care însetează după Hristos?
Deja când eraţi în sânul tatălui vostru, voi eraţi în el. Atunci nu vă cunoştea încă tatăl vostru, şi voi nu îl cunoşteaţi pe tatăl vostru. A trebuit să fiţi mai întâi născuţi. Prin pântecele mamei voastre Dumnezeu a creat posibilitatea, şi astfel voi aţi venit aici şi aţi devenit un bărbat sau o femeie. Prin aceasta l-aţi recunoscut pe tatăl vostru, şi tatăl vostru a putut avea părtăşie cu voi. Gândiţi-vă: dacă voi aveţi viaţa veşnică, atunci viaţa voastră a fost deja de la început în Dumnezeu. Viaţa, Dumnezeu este viaţa. Atunci când Cuvântul a de venit trup în Isus Hristos, Dumnezeu a venit jos, a locuit în propriul Său trup şi S-a descoperit ca Fiul lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu a venit jos şi a luat locuinţă în El, voi aţi fost în El când a fost răstignit. Voi aţi fost răstigniţi şi aţi murit împreună eu El pe Golgota; voi aţi fost îngropaţi împreună cu El; şi voi aţi înviat împreună cu El în dimineaţa de Paşti. Acum voi sunteţi în El în locurile cereşti şi aveţi părtăşie eu El.
Dumnezeu ne-a devenit asemănător nouă. "Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut." Aceasta s-a întâmplat când Dumnezeu a devenit om, pentru ca El să aibe părtăşie cu noi oamenii. Voi sunteţi în trup, şi El a venit în trup. Dumnezeu a devenit trup printre noi în persoana Fiului Său, Isus Hristos. Dumnezeu a fost în El: El a fost Dumnezeu, nu unul mai neînsemnat decât Dumnezeu. El era Dumnezeu! Dumnezeu s-a descoperit în Fiul Isus Hristos. De aceea El era Emanuel, aşa cum a spus proorocul despre El. De aceea voi eraţi deja înainte de a se forma pământul, şi numele vostru a fost scris în cartea vieţii Mielului. Cu ce fel de hrană puteţi să vă hrăniţi? Duhul Sfânt din voi trăieşte cu Cuvântul lui Dumnezeu. În Apoc. 22 Biblia spune că dacă cineva ia sau scoate un cuvânt, i se va lua partea lui din cartea vieţii. Vedeţi voi cât de adânc merge aceasta? Duhul Sfânt din voi nu trăieşte cu lucrurile din lume; voi nu puteţi.
Este ca şi cu un porumbel şi o cioara. Cioara este o mare făţarnică. Ea poate mânca toată ziua grâu şi după aceea zboară pe un cadavru şi mănâncă de acolo. Ea poate manca împreună cu porumbelul grâu pe câmp şi apoi să meargă şi să mănânce de pe cadavru.
Porumbelul poate mânca toată ziua grâu, dar nu de pe cadavru, pentru că el este un porumbel şi nu are fiere. O bucăţică din cadavru îl va ucide, pentru că el nu are fiere. Asta este. Fără amărăciune!
Aşa este cu un creştin adevărat. Lui nu-i plac lucrurile din lume. El se hrăneşte numai cu Cuvântul lui Dumnezeu; cu ceea ce este curat. El ia numai filtrul unui om care gândeşte, numai acesta. Lucrurile moarte ale lumii miroasă prea tare pentru el.
Vedeţi, cioara bătrână nu s-a mai întors înapoi la potop, ea a zburat de pe o mortăciune pe alta şi a mâncat din aceste cadavre. Porumbelul însă nu a găsit nimic unde să se lase jos. El s-a întors la corabie înapoi unde a primit grăunţe. Aşa este şi eu noi; noi trăim cu Cuvântul lui Dumnezeu.
David a scris Psalmul 42 când era fugărit. El a spus: "Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!" Vedeţi, el striga. David era un fugar. Peste el a fost turnat untdelemnul, el ştia că va deveni împărat. Proorocul l-a uns ca împărat. Şi acum se afla acolo sus pe munte. El avea un mic grup de soldaţi care era format din păgâni. Oraşul lui iubit era înconjurat de filisteni din cauza păcatelor lor. Cred că a fost o zi fierbinte când a scris David acest Psalm: "Cum doreşte un cerb izvoarele de apă ... " Observaţi-l pe David în această situaţie. El privea în jos spre oraşul iubit şi se gândea când a fost el un băiat şi mergea cu oile la apă. Era o ţară cu multă apă, o ţară în care era multă pâine. Betleem înseamnă "Casa pâinii lui Dumnezeu". David şi-a amintit cum a mers acolo şi a băut din apa bună şi rece. Acum se afla acolo sus în refugiu şi era despărţit de poporul lui. El nu avea nici o cetate în care putea merge, şi sufletul lui precis a dorit apa aceasta bună şi rece. El avea acolo slugi pentru care cea mai mică dorinţă a lui era o poruncă. Trei dintre ei s-au strecurat în tabăra filistenilor, poate cinci până la şapte mile distanţă, au venit înapoi şi i-au adus apă. Trupul său înseta şi el trebuia să bea acolo sus din tot ce avea la dispoziţie, poate dintr-un burduf vechi de capră în care apa era caldă în acele zile fierbinţi. El s-a gândit: "Dacă m-aş putea aşeza acolo ca să-mi potolesc setea! Dacă m-aş putea duce la Betleem, să mă aşez lângă izvor şi să-mi potolesc setea!"
Când s-au dus cei trei jos şi i-au adus apa, setea sufletului lui era mai mare. Sufletul lui înseta nu după Betleem, ci după Ierusalim. De aceea el a adus apa ca jertfă şi a zis: "Eu nu o beau.", şi a vărsat-o pe pământ. Vedeţi, setea sufletului său după Dumnezeu era mai mare ca setea trupului său pe care l-ar fi potolit cu o înghiţitură bună de apă rece. El a vărsat-o pe pământ.
Casa lui Dumnezeu, Ierusalimul, a cărui apă răcoreşte sufletul, este acolo sus. Isus a spus în Ioan 6, 35: "Eu sunt pâinea vieţii!" "Eu sunt pâinea vieţii!" Betleem, casa lui Dumnezeu este adunarea noastră, este Biserica lui Dumnezeu pe pământ. Este Biserica care este aici pe pământ. Noua ne place să mergem la adunare aici pe pământ. Dar totuşi mai mare este Ierusalimul de sus care este de la Dumnezeu. În Ierusalimul de dincolo este Dumnezeu. Setea sufletului de a fi acolo la El, este mai mare ca satisfacerea de a adera undeva la o biserică. Aderarea la această adunare nu potoleşte această sete. Asta a dovedit David aici vărsând apa din "casa pâinii lui Dumnezeu" pe pământ. El vroia să găsească îndurare şi să aibe o băutură bună şi rece de la Dumnezeu. Mai mare decât setea din voi este setea sufletului după Dumnezeu.
Daţi atenţie cuvântului Ierusalim. Biblia vorbeşte despre Ierusalimul de dincolo, care este mama noastră (Gal. 4, 26). Hristos este mama noastră. Noi recunoaştem că Dumnezeu este mama noastră, pentru că suntem născuţi din El. Cuvântul Ierusalim înseamnă simplu "Pace" - Shalom. Shalom înseamnă "Pace". Ieru-shalom înseamnă "Pace".
Setea sufletului după apa vieţii ar trebui să fie mai mare decât dacă spuneţi că aparţineţi de o biserică. Cu aceasta nu poate fi potolită setea adevărată a sufletului. Dar sufletul poate fi distrus. Voi puteţi să spuneţi că este totul în ordine dacă aparţineţi de o adunare. Dar asta nu este! Asta nu va potoli setea sfântă după Dumnezeu. Asta nu este posibil. Aşa ceva nu există.
În Psalmul 42, 7 David spune: "Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale." Este strigătul sufletului. Eu am folosit aceasta deseori ca ilustraţie: dacă un peşte are o aripă pe spate, atunci aceasta i-a fost dată ca să poată înota. El are nevoie de ea. Ce-ar fi dacă el ar spune: "Eu sunt un alt peşte. Eu sunt un peşte deştept cu studii. Eu cred că sunt un teolog adevărat. Eu nu am nevoie de aripa aceasta!"? El nu ar putea ajunge prea departe în apă, nu-i aşa? Aşa este.
Ce ar fi dacă un pom ar zice: "Eu ştiu că mai întâi a trebuit să fie pământul ca să pot creşte. Aşa este. Eu cresc aici. Dar eu sunt un alt pom. Eu vreau să fiu plantat în mijlocul străzii ca să fiu văzut."? Vedeţi, el nu ar trăi mult. Aşa este.
"Un val cheamă un alt val." Este nevoie de mai mult decât de apartenenţa la o biserică. Este nevoie de mai mult decât de o strângere de mână a unui păstor. Este nevoie de mai mult decât o viaţă cumsecade. Este nevoie de ceva care satisface interiorul vostru, ceva ce toarnă Dumnezeu în sufletul vostru. "Un val cheamă un alt val la vuietul căderii apelor Tale."
Ce fel de sete este în seara aceasta în noi? Unde ajung penticostalii? Ce fel de sete este în noi? Ce fel de sete este în mine? Să nu încercaţi să treceţi de această sete sfântă după Dumnezeu.
Înainte cu mulţi ani a fost aur aici în munţi. Eu am citit o poveste care să întâmplat şi mi-a rămas imprimată în minte. Este vorba despre un căutător care a căutat în munţi după aur şi a găsit un filon mare de aur. El a vrut să meargă înapoi în oraş şi s-a gândit la ce este el acum şi că necazul lui va avea un sfârşit. El şi-a propus să meargă în ziua următoare. După o zi de călătorie ar fi ajuns în oraş. El a avut saci mari cu aur. El avea un câine cu sine. Eu nu vreau să compar acum pe Duhul Sfânt cu un câine, ci să explic ceva. Noaptea, când căutătorul de aur dormea în patul său, a început să se gândească. El s-a gândit: "Mâine voi aduce tot aurul meu acolo şi voi deveni ce am vrut întotdeauna să fiu. Eu am vrut întotdeauna să fiu un om bogat. Eu am vrut să posed lucruri frumoase." Apoi câinele lui a început să latre, pentru că se apropia un duşman. El s-a dus afară şi a spus: "Fii liniştit!", şi câinele a încetat să latre. Bărbatul s-a pus din nou în pat şi era aproape să adoarmă, şi câinele a început iarăşi să latre şi să se smucească de lanţ. Iarăşi s-a dus afară şi a zis: "Fii liniştit. Eu vreau ca tu să înţelegi că mâine voi fi un om bogat." Acesta a fost visul lui cei mare. Dar câinele a început din nou să latre.
La sfârşit l-a deranjat atât de tare, încât a luat puşca, a mers afară şi a împuşcat câinele. După aceea el a zis: "Eu şi-aşa nu mai am nici un folos de la tine. Mâine sunt un om bogat. Mâine voi fi un om bogat." Apoi şi-a pus puşca într-un colţ, s-a întors cu spatele la uşă şi a adormit. Un bărbat care l-a urmărit multe zile, s-a furişat înăuntru şi l-a ucis. Vedeţi, el nu a devenit un om bogat, pentru că a redus la tăcere glasul avertizării care a vrut să-i spună că viaţa lui este în pericol.
Frate şi soră, voi nu puteţi trece de acest strigăt sfânt din inima voastră prin intrarea într-o biserică, printr-un crez sau apartenenţă la o anumită organizaţie. Nici măcar să nu încercaţi.
Numai una poate să-l satisfacă, aceasta este persoana Isus Hristos. "Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu." Este ceva în voi care vrea să vadă că Dumnezeu lucrează. Sufletul vostru însetează după aceasta.
Să nu vă opriţi la ceva care rămâne în urmă. Să nu va lăsaţi amăgiţi de un păstor care vă spune că o strângere de mână, apartenenţa la o biserică sau la o anumită organizaţie este destul. Să nu ucideţi această sete sfântă. Ea vă avertizează. Într-o zi veţi ajunge la sfârşitul drumului vieţii voastre.
Eu mă gândesc acum la o femeie din oraşul de unde venim noi. Ea a venit ca fata tânără la adunare. Ea era o fată drăguţă. Ea avea părul lung care era legat în spate şi când trecea pe stradă acesta strălucea ca suprafaţa unei cepe fără coajă. Ea nu era vopsită pe faţă. O anumită fată a râs de ea şi a zis. "Dacă voi nu l-aţi avea pe predicatorul acela mărginit pe care-l aveţi," vorbea despre mine - "atunci ai putea arăta foarte frumoasă. Dar aşa tu arăţi de parcă ai veni dintr-un magazin de antichităţi." De fiecare dată când o întâlnea, o batjocorea în felul acesta. Ea a zis: "Păstorul nostru este generos. El vă cunoaşte. De ce umbli aşa? Nu este important cum te îmbraci sau cum gândeşti." O, totuşi! Biblia lui Dumnezeu spune aşa. Noi trăim cu fiecare cuvânt. Această fată nu i-a dat importanţă şi a mers mai departe. Ea este acum misionară. Dar cealaltă femeie a primit o boală venerică şi a murit. Un prieten de-al meu a îmbălsămat-o după moarte. El mi-a spus că mirosul lichidului l-a urmărit mult timp după aceea. Această boală venerică a mâncat din trupul ei şi a produs o gaură într-o parte. Nici măcar părinţii ei nu ştiau ce are. Ea a murit.
Ea a fost învăţătoare la şcoala duminicală. Elevii ei din şcoala duminicală au venit ca să vadă cum vin îngerii să o ducă în cer. Păstorul ei aştepta afară, fuma o ţigară şi se plimba pe coridor în sus şi-n jos. Ei toţi vroiau să cânte când va pleca. Ei ştiau că ea va muri, căci doctorii le-au zis. De aceea ei vroiau să vadă cum vin îngerii şi o iau. Dar dintr-o dată ea trebuia să privească realitatea în faţă. Ea era o membră credincioasă a bisericii, ea era învăţătoare la şcoala duminicală, o membră credincioasă a unei denominaţiuni mari. Dar când a ajuns în agonie, ochii ei au ieşit în afară şi a strigat: "Eu sunt pierdută, eu sunt pierdută! Chemaţi-l pe păstor!"
El şi-a stins ţigara, s-a dus înăuntru şi a zis: "Aici, aici, aici! Noi îl vom chema pe doctor ca să-ţi dea o injecţie." Ea a răspuns: "Eu nu vreau nici o injecţie." După aceea ea zis: "Tu, înşelătorule de oameni! Eu mor şi merg în iad. Eu sunt pierdută, pentru că tu nu mi-ai spus adevărul. Cheam-o pe fata Gooduse. Adu-o repede la mine. Ea crede corect."
Aşteptaţi numai până vă întâlniţi odată cu realitatea! Să nu încercaţi să respingeţi această cerinţă. Să nu o împuşcaţi cu puşca aceasta modernă a culturii. Ascultaţi totuşi de avertizarea Duhului Sfânt care vă spune în seara aceasta: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine." şi El este Cuvântul!
Noi vrem să ne aplecăm capetele pentru un moment. Eu vreau să citesc încă un cuvânt al DOMNULUI nostru Isus, în timp ce voi vă gândiţi asupra acestor lucruri. Isus a spus în Mat. 5: "Ferice de cei flămânzi şi însetaţi." Voi sunteţi deja binecuvântaţi dacă aveţi setea aceasta în voi. Aţi ajuns deja aşa de departe că întregul vostru sistem a fost total murdărit prin denominaţiuni, culte, grupuri, reguli din biserică, lucruri sociale, apartenenţă de loje sau biserici? A reuşit satana să toarne în voi această apă murdară şi ieşiţi afară de acolo ca un porc din troacă? Nu ştiţi că setea adevărată după Dumnezeu este satisfăcută când Îl acceptaţi pe El ca realitate, în timp ce Duhul Sfânt locuieşte în voi şi se face de cunoscut? Dacă în seara aceasta voi tot mai însetaţi după Dumnezeu, atunci lăsaţi-mă să vă spun:
Un izvor sfânt umplut cu sânge
a curs din rănile lui Isus;
şi cine se scufundă în aceste valuri
scapă de toate petele.
Dacă voi în seara aceasta aveţi sete să aflaţi mai mult despre Dumnezeu, să vă apropiaţi mai mult de El, atunci ridicaţi mâna voastră în timp ce toate capetele sunt aplecate. Spuneţi: "Roagă-te pentru mine." O, Dumnezeule, priveşte mâinile.
Şi voi din ţară, indiferent unde auziţi această transmisie, în est, nord, vest sau sud, în încăperi: ridicaţi mâinile în faţa păstorului vostru, sau cine se află acolo, şi mărturisiţi prin aceasta că aveţi dorinţă după aceasta. Ceva din voi însetează după Dumnezeu. Este această sete sfântă.
Să nu o satisfaceţi zicând: "Frate Branham, eu am jubilat o dată; eu am dansat în Duhul." Să nu fiţi mulţumiţi cu aceasta. Aşteptaţi până vine această satisfacţie, această parte satisfăcătoare a umplerii Duhului Sfânt în voi. Atunci va fi bucurie, voi veţi jubila, veţi vorbi în limbi şi veţi dansa în Duhul. Atunci nu mai aveţi nevoie de muzică. Voi o veţi face când veţi fi în maşina voastră pe stradă. Voi o veţi face când ştergeţi podeaua. Voi o veţi face când veţi bate cuie în perete şi la lucrul vostru de zidărie. Indiferent unde vă aflaţi, voi veţi fi plini de această bucurie inexprimabilă şi minunată.
Noi vrem să ne rugăm acum. Scumpe Tată ceresc, mesajul din seara aceasta a fost lung, dar, scumpe Dumnezeule, fie ca Duhul Sfânt să-i descopere însemnătatea în fiecare inimă. În coridor şi peste tot în această adunare au ridicat foarte mulţi mâinile. Noi ne rugăm pentru ei, scumpe Dumnezeule. O, fie ca această parte satisfăcătoare a Iui Dumnezeu care este Hristos, nădejdea slavei, nădejdea slavei în voi, să fie făcută de cunoscut fiecăruia personal.
În toată ţara, din California până la New York, unde este aproape dimineaţă, se ascultă; şi în New Hampshire, în Boston, în tot Texasul, Indiana şi California. O, Dumnezeule, priveşte la aceste mâini; priveşte înspre ceea ce este în spatele acestora, DOAMNE, la inima care flămânzeşte şi însetează. Aceasta este o zi în care Satana îi orbeşte pe oameni şi le spune că trebuie numai să intre într-o organizaţie şi mai mult nimic. Ei privesc numai la ei şi la ceea ce fac ei. Singura lor dorinţă este să fie la fel ca lumea. Dar Biblia ne spune: "Cine iubeşte lucrurile din lume, în acela nu este dragostea lui Dumnezeu." Gândeşte-te numai Tată, cum el răsuceşte Cuvântul, astfel încât ei spun: "Noi credem ce este scris în Biblie, dar asta nu credem şi nici asta. Aceasta a fost pentru un alt timp. Noi credem că aceasta este aşa.", pentru că o denominaţiune le-a atras gândurile în această hazna!
Dar Isus a spus: "Dacă cineva scoate sau adaugă un cuvânt, i se va lua partea din cartea vieţii." Scumpe Dumnezeule, gândeşte-te la dezamăgirile de la judecată, când oamenii care au avut o viaţă bună, curată, sfântă şi au mers credincioşi la biserică, totuşi sunt pierduţi.
Gândeşte-te la farisei, care au învăţat de copii Cuvântul, au fost la şcoli şi au purtat o viaţă sfântă. Au trebuit să fie aşa, altfel ar fi fost omorâţi cu pietre. Dar Isus a spus: "Tatăl vostru este Satana." Cum a fost atunci cu Israelul? O, DOAMNE, lasă să fie aceasta o avertizare pentru toţi penticostalii din toată ţara. Moise, un prooroc, s-a dus în Egipt pentru a împlini Cuvântul lui Dumnezeu şi să le aducă lumina de seară. Ce minuni puternice au văzut ei! Ei l-au urmat, au trecut prin Marea Roşie, au primit botezul, s-au dus în pustiu şi au mâncat mana îngerească venită din cer. Dar apoi au refuzat să primească Cuvântul întreg, căci atunci când s-au întors iscoadele din ţara făgăduită la Cades-Barnea, ei au zis: "Oamenii de acolo sunt că nişte uriaşi. Noi nu suntem în stare să o cucerim.", deşi Dumnezeu a spus: "Eu v-am dat ţara." Ei erau chiar la graniţă! Isus a spus: "ei toţi au murit. Ei sunt morţi." - pierduţi, fără Dumnezeu. Deşi ei au trăit toate aceste lucruri, deşi ei au văzut minuni, au jubilat şi au dansat pe ţărm după Maria în timp ce jucau din timpane, dar au intrat numai doi din două milioane.
Tată, noi ştim că la fecundare, când se uneşte celula masculină cu cea feminină, numai una dintr-un milion este acceptată. Numai un germene masculin pătrunde în ovulul fecundat al femeii, şi un alt milion mor. Circa două milioane au ieşit din Egipt şi numai doi din ei, şi anume Iosua şi Caleb, au ajuns în ţara făgăduită. Aceasta înseamnă: unul dintr-un milion. Tată, eu mă cutremur când mă gândesc la aceasta. La 500 de milioane de creştini care trăiesc astăzi pe pământ, ar fi cinci sute, dacă ai veni în seara aceasta. O, Dumnezeule, lasă ca aceasta să ne rămână în amintire, ca fiecare cuvânt al Tău să rămână valabil. Noi trebuie să credem. Noi trebuie să Îl ascultăm.
Tu ai lăsat să se spună: "Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema DOMNUL Dumnezeul nostru." O, Dumnezeule, Tu mai chemi şi în seara aceasta. Făgăduinţa este valabilă, atât timp cât Tu mai chemi. Preoţimea a sucit gândurile oamenilor şi i-au adus într-o învăţătură înţeleaptă, denominaţională şi teologică, în care se spune: "Ah, este destul dacă crezi." Şi satana crede, dar el nu poate primi Duhul Sfânt. Iuda Iscarioteanul a făcut tot ce au făcut ucenicii, el a predicat chiar şi Evanghelia. Dar când a venit timpul pentru primirea Duhului Sfânt, s-a văzut cine era el.
O, Dumnezeule, fie ca oamenii din ţară să-şi dea seama că fără această trăire sunt pierduţi. Fie ca în seara aceasta să fie satisfăcute sufletele lor cu partea Ta, o, DOAMNE, în timp ce noi îi predăm în mâinile Tale. Ei îţi aparţin Ţie, DOAMNE. Noi suntem răspunzători numai pentru Cuvânt. Eu mă rog că ei să creadă din toată inima şi să fie umpluţi cu Duhul Sfânt. Noi ne rugăm în Numele lui Isus. Amin.
Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,
căci El m-a iubit mai întâi ...
O, este El ceea ce vă satisface sufletul? Îl iubiţi din toată inima? Câteodată Cuvântul este tare, dar acum să cântam toţi în Duhul. Noi vrem să dăm mâna fratelui şi sorei de lângă noi şi să spunem: "Dumnezeu să te binecuvânteze, călătorule.", în timp ce noi cântam încă o dată:
Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,
căci El m-a iubit mai întâi ...
Noi ne-am dat mâinile; acum vrem să închidem ochii şi să cântăm în Duhul în timp ce ne ridicăm mâinile spre El:
Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,
căci El m-a iubit mai întâi ...
O, nu este El minunat?
Minunat, minunat, Isus este DOMNUL ...
Sunteţi străpunşi de trăirea voastră cu Hristos? Amin. Nu este El minunat? Nu satisface El ?
Minunat, minunat, Isus este DOMNUL ...
Credeţi voi că aceasta este conform Scripturii? Biblia spune: "Bateţi din palme şi slăviţi-L pe DOMNUL cu cântări." Ştiţi voi, eu am vrut întotdeauna să cânt la un instrument. Fiica mea Rebeca ia lecţii de pian, fiul meu mai mic învaţă trompeta. Eu am un instrument cu zece coarde.
Minunat, minunat, Isus este DOMNUL ...
Nu Îl iubiţi?
(Fratele Branham cântă.)
Rugaţi-vă lui Dumnezeu cu tot ce este în voi.
(Fratele Branham cântă.)
Vă place aceasta? Amin. Eu mă întreb dacă şi picioarele voastre sunt pocăite, astfel încât să nu mai dansaţi afară în lume. Să batem tactul cu picioarele spre slava lui Dumnezeu, spre slava lui Dumnezeu. Şi mâinile voastre sunt pocăite, astfel că nu mai furaţi? Sunt buzele voastre pocăite, şi voi nu mai minţiţi? Să nu acceptaţi religia numai în capul vostru, ci să fiţi umpluţi. Asta este! Trebuie să fie un om întreg. Aşa este. Să batem acum tactul cu picioarele.
(Fratele Branham cântă.)
Îl iubiţi? Atunci noi umblăm în lumină. El este lumina. Asta o ştiţi voi.
(Fratele Branham cântă.)
Credeţi voi că El este lumina lumii? Adevărat? Pavel a spus: "Eu vreau să cânt în Duh şi eu vreau să mă rog în Duh." Indiferent ce faceţi, faceţi-o în Duh. Aşa este corect. Duhul aduce Cuvântul la viaţă. Aşa este? Desigur, aşa este.
(Fratele Branham cântă.)
Îmi pare rău că i-am încurcat pe cei ce cântă la instrumente, dar eu sunt aşa de cuprins. Eu nu ştiu nimic mai bine decât să mă rog. Acelaşi lucru este cu voi. Eu sunt mulţumitor pentru aceasta ocazie, frate Mack, că am putut veni să am părtăşie cu tine şi cu adunarea ta, cu aceşti oameni cumsecade.
Voi care aţi ridicat mâinile pentru că vreţi să primiţi botezul cu Duhul Sfânt, eu mă încred că voi veţi merge la păstorul vostru sau la unul dintre ei şi veţi intra în această cameră. Gândiţi-vă, Dumnezeu când a exprimat Cuvântul la început şi a zis: "Să fie!", atunci a trebuit să fie aşa. El a mai spus: "Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!" De aceea trebuia să se întâmple. Veniţi când păstorul vostru predică aici Evanghelia şi fiţi de partea lui.
Să cântăm acum încă o dată această cântare bună, veche. Eu o iubesc.
„Noi umblăm în lumină, în lumina slavei."
Isus a spus: "Eu sunt lumina", şi voi sunteţi în El. Cum ajungeţi voi în El? Dacă aderaţi la ei ? Nu! Printr-o strângere de mâna? Nu! Prin botezul cu apă? Nu! "Printr-un singur Duh suntem botezaţi într-un singur trup." Acesta este trupul lui Isus Hristos. În acest trup sunt nouă daruri lucrătoare ale Duhului în bisericile locale. Acestea sunt apostolice, după cum am văzut eu. Aşa este.
(Fratele Branham cântă.)