Rânduiala în Biserică
/ William Branham
Language: romanian
(Gemeinde – Ordnung)
26. 12. 1963, Jeffersonville, Indiana - SUA
Fraţilor, noi am convocat adunarea în seara aceasta cu scopul de a afla cum trebuie lucrat în Biserica Dumnezeului Celui viu. Noi credem că noi suntem o parte din această Biserică.
În primul rând doresc să vă spun că aici este, după cum pot eu să apreciez în urma călătoriilor mele prin toată lumea, unul din locurile cele mai duhovniceşti, în care poţi simţi Duhul lui Dumnezeu mai mult ca în orice alt loc. Eu îmi aduc aminte de două locuri unde era la fel, însă acum nu mai vedem aceste două locuri; unul din aceste grupuri a devenit organizaţie, iar celălalt a decăzut într-alt fel.
Ieri am primit un telefon şi am aflat că voi toţi aţi avut dorinţa să convocăm această adunare, ca să puneţi întrebări în legătură cu datoriile voastre în această Biserică. În seara aceasta sunt aici ca să pun comunitatea în funcţiune, respectiv să vă prezint lucrurile în aşa fel încât Biserica aceasta să funcţioneze în continuare.
Fraţilor, eu sunt sigur că aţi înţeles remarca mea, şi anume că aici este un loc duhovnicesc. Nu este locul cel mai mare din lume; noi nu cântăm sau tresăltăm mai mult decât alţii, noi nu strigăm mai tare şi nu vorbim mai mult în alte limbi sau alte lucruri, aşa ceva nu este – însă este calitatea Duhului care este lucrător în această capelă. Fratelui Neville şi celorlalţi fraţi de aici: conducerii, diaconilor, învăţătorilor şcolii duminicale şi tuturora, vreau să vă mulţumesc şi să vă laud pentru ceea ce aţi făcut ca să ajutaţi ca lucrurile să rămână aşa. De mult timp, de când eram un băiat, rugăciunea şi dorinţa mea a fost să văd cum este adusă şi menţinută Biserica în ordine.
Atunci când am inaugurat capela, eu v-am spus că mai târziu va trebui să discut cu voi despre ceva, anume cum va trebui pusă lucrarea în ordine şi cum trebuie procedat în lucrare. Voi aţi început, şi după ce am plecat de aici am avut predicatori diferiţi şi aşa mai departe. Atunci când a venit fratele Neville aici, care nu este de mult timp printre noi, m-am gândit că mai întâi ar fi mai bine pentru el să se întemeieze mai bine în credinţă, înainte de a prezenta astfel de lucruri, aşa cum sunt acum pe punctul să o fac. După ce am constatat însă că el este bine întemeiat acum în învăţătură, a luat în serios sarcina unui martor credincios al lui Hristos şi ţine tare de ceea ce credem noi că este adevărul, cred că acum este ceasul şi timpul potrivit pentru a vă introduce în toate problemele Bisericii, pe fratele Neville şi pe voi bătrânii, pentru ca să acceptaţi aceste rânduieli şi să le reţineţi. După cunoştinţa mea înaintea lui Dumnezeu, aceste rânduieli sunt cele mai bune. Eu aştept de la voi să îndepliniţi aceste sarcini aşa cum vi le spun, pentru că cineva trebuie să fie aici căpetenia. Voi trebuie să aveţi o căpetenie.
Eu nu încerc să strâng toată autoritatea în mâna mea sau ceva asemănător, însă vedeţi că un om sau altceva cu două capete, nu ştie încotro să meargă. Dumnezeu nu are niciodată două capete în Biserica Sa; El nu a avut aşa ceva niciodată – este o singură căpetenie. În fiecare generaţie a existat numai unul singur cu care s-a ocupat El, aşa cum am aflat-o şi din Scriptură. Dar dacă luaţi doi oameni, aveţi două păreri. Trebuie să se ajungă la un absolut. Absolutul meu este Cuvântul – Biblia. Ca pastor al comunităţii de aici, al cărei absolut este Cuvântul, ştiu că voi fraţilor, atâta timp cât Îl urmez pe Dumnezeu, voi priviţi puţin în sus spre mine, ca şi cum aş fi absolutul vostru, aşa cum a spus Pavel în Scriptură: „Urmaţi-mă pe mine, aşa cum urmez şi eu pe Hristos.“
Deasupra acestora, eu aştept de la voi fraţilor, ca voi, dacă mă vedeţi cumva deviat de la Scriptură, să veniţi personal la mine şi să-mi spuneţi în ce sunt greşit. Pentru mine este indiferent dacă respectivul este din conducere sau dacă este uşier – oricine aţi fi, ca fraţi în Hristos aveţi datoria să-mi spuneţi pe baza Cuvântului dacă nu am dreptate. Dacă vor fi întrebări şi neclarităţi, atunci ne vom aşeza şi le vom clarifica împreună.
Cred că din cauza aceasta aţi venit astă-seară la mine. Voi m-aţi chemat aici pentru că sunt întrebări asupra unor lucruri pe care eu le prezint aici şi care vă preocupă. Acum gândiţi-vă fraţilor, pe bilete nu scrie nici un nume şi din cauza aceasta nu ştiu cine le-a scris. Există întrebări care vă preocupă, iar eu sunt aici ca să le răspund cum ştiu mai bine.
Gândiţi-vă, Dumnezeu aşteaptă de la mine să mă ţin de Cuvântul Lui. Eu aştept de la voi şi vreau să văd că urmaţi Cuvântul în această comunitate. Menţineţi-o duhovniceşte, pentru că – să nu uitaţi! – toate puterile împărăţiei lui Satana se vor îndrepta împotriva voastră, după ce veţi începe să creşteţi în Domnul. Voi trebuie să fiţi soldaţi instruiţi, nu recruţi fără experienţă. Acum sunteţi deja soldaţi cu vechime care au fost instruiţi pentru luptă. Satana va veni printre voi şi dacă va reuşi, vă va îndemna să vă certaţi unii cu alţii. Respingeţi-l imediat; voi sunteţi fraţi. El este duşmanul! Noi suntem aici pentru ca în timpul luminii de seară, când lumea se întunecă şi întreaga împărăţie religioasă intră în consiliul mondial, să ridicăm stindardul. Ei vor încerca în curând să ne pună o tablă pe uşa comunităţii cu inscripţia „Închis!“ Atunci va trebui să ne adunăm în alte locuri, pentru că ei vor închide într-o zi aceste comunităţi dacă noi nu vom accepta semnul fiarei. Noi suntem hotărâţi să rămânem credincioşi lui Dumnezeu până când moartea ne va elibera. Asta ne-am propus pentru viaţa aceasta.
Dacă va apare vreodată o întrebare despre aceste lucruri, atunci vă rog să ascultaţi această bandă în adunările voastre, sau înainte de adunare, în prezenţa fraţilor acestei comunităţi. Puneţi această bandă şi ascultaţi-o! Doresc ca această adunare să înţeleagă că aceşti bărbaţi sunt datori faţă de Dumnezeu să ajute această adunare, pentru ca aceste principii să rămână în picioare. Poate că voi nu veţi fi de aceeaşi părere cu ei. Dar noi trebuie să avem undeva un izvor care este fundamentul. După cum ştim, eu dau totul mai departe prin Duhul Sfânt şi Îl las pe El să fie baza mea fundamentală. Lăsaţi ca banda aceasta să fie fundamentul la aceste întrebări.
Prima întrebare sună:
Cum trebuie să procedeze Biserica dacă este rugată pentru ajutor financiar, pentru îmbrăcăminte şi hrană? Ce trebuie să facă comunitatea?
Noi înţelegem că această comunitate este răspunzătoare pentru sine, pentru mădularele comunităţii. Dacă există la noi astfel de necesităţi, atunci suntem răspunzători pentru ajutorul acestora. Noi purtăm responsabilitatea pentru noi, aceasta înseamnă, pentru mădularele acestei capele care vin regulat aici la rugăciune. Noi suntem datori faţă de fraţii şi surorile noastre de aici, care s-au dovedit ca mădulare ale acestei adunări.
Noi ştim că există milioane de oameni care sunt fără hrană şi fără îmbrăcăminte în seara aceasta, şi noi am vrea să fim în măsură să-i ajutăm pe toţi şi să facem tot ce putem, dar financiar nu ne este posibil. Noi nu putem ajuta toată lumea, dar faţă de acei care fac parte de aici, noi avem datoria să-i ajutăm. Adică, dacă am făcut lucrul acesta şi a mai rămas ceva în plus care vreţi să o daţi oamenilor care nu sunt mădulare ale acestei comunităţi, atunci trebuie să decidă conducerea - diaconii - asupra acestei probleme.
Diaconii sunt acei care se ocupă cu problemele acestea, pentru că atunci în Biblie, în Fapte, au apărut neînţelegeri din cauza hranei şi îmbrăcămintei; apostolii s-au adunat şi au spus: „De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune în slujba aceasta. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.“
Nu este de datoria pastorului să se îngrijească de hrană, etc. Această datorie cade în domeniul diaconilor. Nu este de datoria conducerii, ci a diaconilor. Aşa trebuie să fie. Gândiţi-vă, că în Biblie, ei îi sprijineau pe grecii şi iudeii care aparţineau de ei. Atunci s-a ivit o ceartă, pentru că unii susţineau că au primit mai puţin decât ceilalţi. Acolo erau oameni care îşi vânduseră averile, iar valoarea acestora o dăduseră pentru sprijinirea Bisericii, pentru ca aceste valori să fie împărţite în mod egal între ei. Acolo apăruse o ceartă mică şi acolo au fost rânduiţi primii diaconi. Una din datoriile lor este să facă aceasta.
Eu vreau să spun că noi trebuie să ne îngrijim de cei care fac parte din comunitate. Orice reclamaţie trebuie să fie adusă primului diacon, apoi să se ocupe toţi diaconii de problema respectivă şi să hotărască ce pot să facă. Aceasta se referă la următoarele lucruri: îmbrăcăminte, hrană şi ajutor financiar, sau indiferent ce este; pentru aceasta sunt diaconii răspunzători. După ce au decis diaconii ce este de făcut în cazul respectiv, problema trebuie prezentată casierului pentru ca el să constate dacă este posibil să plătească valoarea necesară până la acel timp, pentru cumpărarea de îmbrăcăminte sau alte lucruri necesare. În orice caz, diaconii ar trebui să decidă asupra acestor lucruri, nu conducerea sau pastorul. Este în exclusivitate problema diaconilor.
Acum întrebarea a doua:
Este suficient dacă se spune de la amvon în mod public că vorbirea în limbi şi tălmăcirea trebuie să aibă loc înainte de serviciul divin?
Aceasta este a doua întrebare care a fost scrisă pe o bucată de hârtie, pe un bilet. Această problemă cade în sarcina pastorului, pentru că el este capul peste domeniul duhovnicesc. Diaconii sunt poliţiştii din comunitate pentru menţinerea ordinii şi pentru alte lucruri, ca de exemplu: hrana pentru săraci, etc. Conducerea hotărăşte asupra problemelor financiare şi asupra clădirii – pentru aceasta poartă răspunderea. Pastorul supraveghează însă partea duhovnicească, iar aceasta cade în sarcina fratelui Neville.
Nu demult a fost stabilită ordinea în Biserică. Eu cred că vorbirea în limbi, tălmăcirea şi toate aceste bune daruri duhovniceşti sunt hotărâte de Dumnezeu pentru a fi în comunitate. Noi trăim într-un timp cum a fost şi în zilele Bibliei, atunci când au luat naştere diferite comunităţi. Observaţi, Pavel a întemeiat comunitatea din Efes. Aceasta era o comunitate bine zidită. Aţi observat aceasta? Noi credem aşa cum a spus Pavel, că el a vorbit mult în limbi. Noi ştim că el avea darul vorbirii în alte limbi. Nici una din aceste limbi nu le învăţase; toate au fost limbi care i-au fost dăruite de Duhul. Asta recunoaştem din ceea ce a spus el corintenilor. Pentru a economisi timp, nu voi mai deschide Biblia ca să vă citesc, pentru că atunci ar trebui să rămânem mult timp în seara aceasta aici, şi eu nu am prea mult timp. Însă eu doresc ca voi să înţelegeţi foarte clar.
Pavel nu a trebuit să scrie niciodată comunităţii din Efes, din Roma sau vreunei alte comunităţi despre această temă, cum trebuie să fie practicate darurile Duhului. Dar corintenilor a trebuit să le scrie de mai multe ori despre aceasta, pentru că la ei aceasta era la ordinea zilei. Pavel le-a spus când a fost la ei, şi a constatat că acolo avea cineva o vorbire în limbi, altul un psalm şi el I-a mulţumit Domnului pentru toate aceste lucruri şi daruri bune. Dacă sunteţi atenţi: în primul sau al doilea capitol al epistolei către corinteni, Pavel le-a arătat poziţia lor — ceea ce sunt ei în Hristos; ce poziţie au ei în Hristos.
După ce le-a spus acestea, el a început să-i atingă ca un tată şi le-a scris: „Eu aflu că între voi sunt certuri şi că unii dintre voi se îmbată la masa Domnului.“ El nu a spus că ei nu ar fi creştini, — nici fraţii să nu facă aceasta — dar, totuşi ei aşa s-au comportat în casa Domnului. Aşa de departe s-a ajuns.
Eu doresc să vă spun următoarele, ca şi Pavel atunci: „Dacă vă adunaţi şi cineva vorbeşte în limbi, un altul să tălmăcească. Dar dacă nu este nici un tălmaci, atunci cel în cauză să tacă. Lucrurile sunt altfel dacă este prezent un tălmaci.“
Eu am observat comunitatea de aici; eu v-am văzut crescând, şi eu am văzut multe daruri duhovniceşti lucrând în mijlocul vostru. Odată, a trebuit să mă duc direct la fratele Neville cu un Cuvânt al Domnului ca să-l corectez într-un lucru pe care l-a făcut.
Dacă Duhul Sfânt m-a însărcinat cu supravegherea turmei, atunci este de datoria mea să vă spun adevărul. Eu îi mulţumesc fratelui Neville pentru că el a ascultat de adevăr. Eu pot s-o spun doar aşa cum mi-o spune El.
Primul lucru pe care îl face un copil mic dacă nu poate încă să vorbească, este că v-a încerca să vorbească. Copilul bâlbâie şi face multă gălăgie, şi crede chiar că îl întrece şi pe predicator în vorbire. Asta nu o constatăm numai în viaţa firească, asta o găsim şi în cea spirituală. El mai este încă mic şi dacă veţi încerca să-l corectaţi pe copil şi îi daţi o palmă pentru că încearcă să vorbească, atunci îl veţi distruge; voi îl veţi răni. Este mai bine dacă lăsăm copilul să mai crească până va putea să exprime cuvintele corect, şi apoi să îi ziceţi când are voie să vorbească: „Nu când vorbeşte tata sau mama“, ci la timpul potrivit. Mă înţelegeţi? Copilul trebuie să vorbească când i-a venit vremea să vorbească.
Dacă eu am avut vreodată ceva ce mi-a fost ca un ţepuş în carne în adunările din exterior, atunci a fost atunci când cineva se ridica în timp ce vorbeam, aducând un mesaj în alte limbi şi întrerupând lucrarea Duhului. Eu am venit de curând din adunările din New York şi din alte localităţi, unde predicatorii admit aşa ceva, iar aceasta nu este altceva decât încurcătură. Dacă Dumnezeu lucrează într-o direcţie prin învăţătură, dacă El a inspirat de exemplu o serie de gânduri pentru ca adunarea să fie chemată la altar, şi se iveşte ceva neaşteptat, atunci El şi-ar strica propriul Său plan.
Eu vreau să dau un exemplu: noi şedem la masă şi vorbim despre Domnul, iar băiatul nostru vine fuga la masă şi ne atrage atenţia de la ceea ce facem, şi strigă tare: „Tata! Mama! Închipuiţi-vă: eu am făcut un punct pentru echipa noastră! Noi am făcut asta şi cealaltă!“ Şi asta se întâmplă când noi vorbim despre o temă căreia ne-am dedicat! Este frumos când el câştigă un punct la baschet; asta este în ordine. Dar dacă el ne întrerupe în timp ce noi vorbim despre mesaj, atunci nu este corect. El trebuie să aştepte până vine vremea pentru el şi să ne spună atunci ce a făcut la baschet.
Exact acelaşi lucru este şi la daruri. Aceasta este cauza de ce Dumnezeu nu poate să încredinţeze la prea mulţi oameni aceste daruri duhovniceşti: ei nu ştiu cum să le folosească. Din cauza aceasta nu avem mai multe din acestea.
Apoi noi mai constatăm că există multe imitaţii ale darurilor duhovniceşti, dar eu nu cred că aici în comunitatea noastră este aşa. Pentru aceasta sunt mulţumitor. Eu nu cred că aici există imitaţii, ci că noi avem daruri adevărate. Dar noi trebuie să ştim cum se folosesc aceste daruri.
Dacă vreţi să faceţi ceva corect, atunci este ca şi cum aţi vrea să lucraţi pentru un şef; este ca şi atunci când aţi început să lucraţi la primul loc de muncă: voi sunteţi dispuşi să îndepliniţi comenzile. Prin aceasta şeful primeşte încredere în voi şi vă va avansa în continuu.
Eu cred că acum a sosit vremea pentru capela Branham, când vom afla cum se folosesc darurile pe care Dumezeu ni le-a dăruit, pentru ca El să ne încredinţeze lucruri mai mari decât ceea ce avem până în prezent. Însă noi nu putem să înaintăm dacă ne asemănăm cu un om căruia trebuie să-i tot spui ce să facă. Gândiţi-vă că „duhul proorocului este supus proorocului“, aşa spune Scriptura. Dacă voi întâlniţi un bărbat sau o femeie pe care trebuie să-i corectaţi, iar persoana respectivă îşi iese din fire, deşi voi îi prezentaţi adevărul biblic, atunci se vede că duhul care este peste ei nu este de la Dumnezeu; pentru că Biblia spune: „Duhul proorocilor“ sau „duhul proorociei“ şi: — depunerea de mărturie, a predica, vorbirea în limbi (tălmăcirea limbilor este proorocie) — sunt supuse proorocilor, iar Cuvântul este proorocul. Noi recunoaştem că nu este în ordinea rânduielii dacă un bărbat sau o femeie sare în sus şi aduce un mesaj în timp de predicatorul vorbeşte la amvon, indiferent cât de dornici sunt ei s-o facă.
Aici, în capela Branham există daruri. Noi avem aici oameni cu daruri bune. Fiecare din aceste daruri are în sine o slujbă. Acestea sunt daruri aşa cum este şi a predica un dar, ca darul vindecării şi alte daruri — care sunt fiecare o slujbă pentru sine. Fiecărui credincios îi este poruncit să aştepte cu răbdare primirea slujbei sale (Rom. 12, 4-8).
De aceea în capela Branham trebuie ca practicarea darurilor să fie conform Scripturii, mai ales în timpul acesta în care există aşa de multă credinţă prefăcută. De fapt, nu asta am vrut să spun. Dar totuşi, noi nu vrem să avem o credinţă prefăcută. Dacă nu putem avea credinţa adevărată, atunci mai bine nu vrem nici una; atunci vom aştepta până vom primi cea adevărată. Eu cred că sunteţi de acord cu aceasta. Noi nu vrem o credinţă prefăcută. Fraţilor, cu o credinţă făcută, noi părăsim Cuvântul şi nu putem face nimic cu aceasta. Noi vrem să avem autenticul, adevărul. Dacă nu-l avem încă, vrem să aşteptăm până îl vom primi şi atunci putem spune ceva.
Eu vreau să le spun bărbaţilor şi femeilor de aici care vorbesc în limbi, proorocesc şi aduc mesaje, că şi eu cred împreună cu voi că sunt autentice. Biblia spune: „Cercetaţi totul şi reţineţi ce este bun.“ „Prin buze bâlbâitoare şi în alte limbi voi vorbi acestui popor“, El, care le-a spus: ,Acesta este locul de odihnă,‘„ în care ei trebuie să intre. Aşa scrie în Isaia 28.
Eu propun acum, ca în locul sfânt să se slujească numai printr-un singur dar în acelaşi timp. Asta ne aduce chiar acolo la ceea ce încerc eu să vă spun: dacă vorbeşte unul, duhul proorocilor să-i fie supus proorocului. Înţelegeţi voi aceasta? Lăsaţi acum ceea ce a fost spus, să se întâmple. Fie ca acei care au o slujbă în trupul lui Hristos, s-o aştepte, pentru că este o slujbă de la Hristos pentru Biserică. Voi însă nu puteţi sluji toţi în acelaşi timp, ci câte numai unul.
În capela Branham să se întâmple aşa: acei ce vorbesc în limbi şi acei ce tălmăcesc limbile, cei ce proorocesc şi care aduc mesaje pentru Biserică, să se adune între ei înainte de începerea adunării. Ei să se strângă într-o cameră anume şi să aştepte slujba Domnului.
Şi pastorul însuşi trebuie să facă asta, înainte de a păşi în faţa ascultătorilor. El trebuie să-şi ia Biblia şi în linişte să se dedice studiului în cameră, pentru a fi uns de Duhul, pentru a putea păşi înaintea adunării şi să fie în măsură să vorbească. Dacă nu face aceasta, atunci el este dezorientat când va veni în faţa voastră. Fiecare bărbat şi fiecare femeie care are daruri duhovniceşti, trebuie să vină înaintea Domnului. Pastorul are o slujbă care este ceva deosebit — el este un prooroc; cuvântul englezesc predicator înseamnă „prooroc“, este cineva care aduce Cuvântul.
Fie ca acei care au o slujbă, care este o parte din altă slujbă, — ca de exemplu acela care vorbeşte în limbi şi un altul care tălmăceşte, — să aştepte împreună slujba lor. El să nu fie în studiu particular şi să vorbească în limbi, şi apoi să vină şi să povestească altuia tot ce a spus, pentru că în cazul acesta el ar avea ambele daruri: vorbirea în limbi şi tălmăcirea. Dacă ar avea ambele, ar fi bine, şi noi am accepta-o aşa. Noi dorim ca adunarea să tragă folosul din aceste daruri care sunt în comunitatea aceasta. Dumnezeu ni le-a trimis şi noi am dori ca darurile duhovniceşti să fie de folos pentru comunitate. De aceea, cel ce vorbeşte în limbi şi cel ce tălmăceşte, cel ce prooroceşte, să se adune înaintea serviciului divin. Să se adune într-o cameră separată şi să aştepte slujba Domnului pentru comunitate. Aţi înţeles aceasta?
Eu vreau să spun următoarele: dacă fratele Collins vorbeşte în limbi, iar fratele Hickerson tălmăceşte, înseamnă că amândoi au o slujbă comună pentru Biserică. Aceasta nu este slujba fratelui Neville - este slujba voastră pentru comunitate. Eu vă spun aceasta ca un exemplu. Voi fraţilor, ar trebui să fiţi la fel de interesaţi în a pune slujba voastră la locul potrivit în casa Domnului, aşa cum este pastorul cu slujba sa, pentru că este necesar să o faceţi. Însă voi nu o puteţi face pentru voi, în camera voastră. Dacă tu vorbeşti şi el tălmăceşte, atunci trebuie să vă adunaţi. Adunaţi-vă într-o cameră anumită din capelă, pentru că voi aveţi o slujbă care nu este publică. Nu este o slujbă publică; este numai ca să ajute comunitatea. Slujba este pentru a ajuta Biserica; dar să nu fie adusă în adunare decât numai aşa cum v-am spus eu. Dacă de exemplu, fratele Collins vorbeşte în limbi, iar fratele Hickerson aduce tălmăcirea, atunci un alt frate să noteze ce a fost vorbit.
Noi ştim cu toţii că Domnul va veni. De aceasta suntem convinşi. Dacă fratele Neville s-ar ridica în fiecare seară şi ar spune: „Iată, Domnul vine! Iată, Domnul vine!“, aceasta ar corespunde. Însă aceasta el o zice ca pastor pe platformă, pentru că el are Cuvântul pentru aceasta. Pentru faptul că el este un pastor, un „prooroc“ pentru comunitate, vreau să spun că un pastor va cerceta Cuvântul lui Dumnezeu şi vă va spune ce scrie acolo despre venirea Domnului. Prin aceasta sunteţi avertizaţi. Vorbirea în limbi, tălmăcirea limbilor – care este egală cu o proorocie – şi vorbirea profetică cu care el nu are nimic a face, este dealtfel ceva ce nu este scris în Cuvânt. El trebuie să aducă ceea ce este scris în Cuvânt; ceea ce nu este scris, trebuie să-i spuneţi, de exemplu: „Spune-i fratelui Wheeler: Aşa vorbeşte Domnul! Să nu meargă mâine la cariera de nisip, pentru că acolo se va răsturna un camion“, sau ceva asemănător. Atunci trebuie să se întâmple. Dacă cineva a vorbit, iar un altul a tălmăcit, atunci aduceţi-o după adunare la amvon. Dacă sunteţi gata cu aceasta, atunci să fie citită proorocia care a fost adusă, după ce adunarea a cântat o cântare de început.
Eu nu vreau să spun că s-a practicat deja în felul acesta, dar dacă o veţi face, atunci mai luaţi şi îndemnul următor: atunci când se adună oamenii, să vină mai întâi acei care posedă înţelepciune. Vedeţi, dacă cineva vorbeşte în alte limbi şi tălmăceşte conform Scripturii, aceasta nu poate fi acceptată numai atunci când este confirmată de doi sau trei oameni; doi, trei, sau mai mulţi martori trebuie să confirme că ei cred că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece uneori şi în aceste slujbe mai inferioare, ca şi în orice altă slujbă, aveţi de-a face cu duhuri care sunt pe dos. Vedeţi, acestea vor pătrunde acolo înăuntru. Şi asta noi nu vrem. Nu, noi vrem ca aceste slujbe să fie pregătite pentru a fi verificate, dacă trebuie să fie verificate, pentru că voi nu trebuie să vă îngrijoraţi când este descoperit ceva care este de la Dumnezeu. Ea va rezista cercetării dacă este de la Dumnezeu.
Aşa este şi cu predicatorul: dacă el este pus la încercare, să nu apeleze la vreo acoperire din spate, pentru că el ştie exact despre ce vorbeşte. De aceea voi puteţi veni liniştiţi. Exact aşa trebuie să fie şi cu celelalte lucruri.
Unii oameni vorbesc în limbi şi aduc un mesaj, alţii vorbesc în limbi şi se zidesc doar pe ei înşişi. Aşa spune Biblia (1. Cor. 14, 4). Ei se bucură şi vorbesc în limbi, pentru că aşa simt. Ei vorbesc într-adevăr în limbi; este o vorbire adevărată în limbi care este adusă prin Duhul. Dar dacă este cineva în adunare care vorbeşte tare în limbi pentru a se zidi pe sine, atunci nu este de nici un folos pentru adunare. Bărbatul sau femeia se zidesc doar pe sine.
Vorbirea în limbi este un dar de la Dumnezeu pentru zidire, aşa cum a spus-o Pavel în Scriptură. Acesta ajută la zidirea Bisericii. Din cauza aceasta trebuie să fie un mesaj direct de la Dumnezeu către Biserică, care nu se află scris aici în Biblie.
Dacă voi mă întrebaţi: „Frate Branham, cum trebuie să fiu botezat?“, atunci eu pot să v-o spun foarte repede. Voi nu trebuie să vorbiţi mai întâi în alte limbi ca să-mi spuneţi aceasta; este scris direct aici în Biblie cum trebuie făcut. De aceea nu aveţi nevoie de cineva cu o vorbire în altă limbă pentru a afla răspunsul la o astfel de întrebare. Vedeţi, acesta este deja scris în Biblie.
Dar dacă voi spuneţi: „Frate Branham, ce trebuie să fac, eu trebuie să mă decid, dacă trebuie să mă duc în comunitatea aceasta sau într-alta?“ sau „Trebuie să fac lucrul acela sau celălalt?“, aceasta trebuie să vă fie dăruită de Dumnezeu. EL trebuie s-o spună. Dar aceasta se poate întâmpla numai printr-o altă slujbă, pentru că Cuvântul nu spune: „Orman Neville, părăseşte capela Branham şi du-te în capela evanghelică Fort Wayne.“ Vedeţi, aceasta nu stă scris aici în Cuvânt; pentru aceasta sunt aceste daruri.
De exemplu, dacă cineva vine aici şi spune: „Crezi tu în vindecarea divină?“ Noi credem aceasta şi o predicăm. Noi credem şi în ungerea cu untdelemn.
Să presupunem că vine cineva şi spune: „Eu nu pot să pătrund până dincolo. Care este cauza?“ Atunci Dumnezeu trebuie să pătrundă în viaţa acestui om prin vorbire în limbi şi tălmăcire, prin proorocie sau altcumva, să aducă la lumină ceea ce a făcut şi să i-o spună. Aceasta este o slujbă care nu-i revine pastorului, ea aparţine acestor daruri slujitoare. Însă aceste daruri nu au voie să fie practicate în timpul serviciului divin.
Pavel nu a trebuit să-i spună niciodată comunităţii din Efes ceva despre aceasta, nici comunităţii din Roma şi altor comunităţi, pentru că acestea erau în ordine — numai comunităţii din Corint. Ei pur şi simplu nu au putut să înţeleagă. Pavel a crezut în vorbirea în limbi. El a trăit vorbirea în limbi şi în comunitatea din Efes, la fel ca şi în comunitatea din Corint, însă comunităţii din Efes putea să-i vorbească despre lucruri mai mari decât despre vorbirea în limbi şi tălmăcire.
Dacă cineva notează un mesaj care a fost dat prin vorbirea în limbi sau proorocie, şi dacă îl pune pe amvon, atunci trebuie ca acest „AŞA VORBEŞTE DOMNUL“ al oamenilor care au vorbit şi au tălmăcit, să fie citit de pastor înainte de serviciul divin. Dacă se împlineşte exact aşa cum s-a spus prin tălmăcire, atunci ridicăm mâinile noastre şi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru Duhul Lui care este printre noi. Dacă nu se întâmplă aşa, atunci să nu o mai faceţi până când duhul cel rău a ieşit din voi. Dumnezeu nu minte, El este adevărul de la început.
Vedeţi, voi sunteţi acum maturi şi trebuie să procedaţi ca bărbaţi, şi nu precum copii. Totul trebuie să aibă o însemnătate.
Fie ca Biserica, în timp ce pune totul în rânduială, să ajungă acum la această rânduială. Dacă vine un necredincios în mijlocul vostru, şi voi vorbiţi în limbi, atunci voi sunteţi străini pentru el; el nu ar şti despre ce vorbiţi. În timpul acesta s-a ivit foarte multă încurcătură despre această temă. Lucrul acesta devine o piatră de poticnire. Dar dacă cineva vorbeşte în limbi şi un altul tălmăceşte şi aduce un mesaj despre ce se va întâmpla, mesaj care este citit de pe platformă, şi se întâmplă într-adevăr, atunci veţi vedea ce se întâmplă. Dacă se spune de exemplu: „Mâine, sau săptămâna viitoare, la un timp anumit se va întâmpla ceva anume.“ Un necredincios care a fost de faţă şi a auzit ce s-a spus dinainte, înainte de a se întâmpla, el va recunoaşte ce fel de duh este printre voi, şi anume că este Duhul lui Dumnezeu. Aşa a spus şi Pavel: „Dacă cineva prooroceşte şi descoperă lucruri ascunse, nu va cădea toată adunarea în genunchi, respectiv cel necredincios şi va spune: ,Dumnezeu este în mijlocul vostru.‘?“
Noi nu vrem să uităm nici ce a spus Pavel: „Când eram copil, am procedat ca un copil.“ El a spus aceasta corintenilor: „Când eram copil, vorbeam ca un copil.“ — El a avut o minte ca de copil. „Când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.“
Acum vă spun tuturor: acum câţiva ani v-aţi jucat cu aceste daruri ca nişte copii. Însă voi aţi mers destul timp la şcoală şi este vremea să fiţi bărbaţi, care nu folosesc aceste daruri pentru a se juca cu ele. Aceste daruri sunt sfinte, pentru că sunt de la Dumnezeu. Voi nu aveţi voie să vă jucaţi cu ele. Fie ca Dumnezeu să le folosească. Acolo trebuie să se ajungă cu slujba voastră, şi astfel trebuie pusă în slujbă această capelă Branham. Dacă aceasta va fi pusă vreodată sub semnul întrebării, atunci această bandă va fi ca martor, pentru ca aici să se practice astfel.
Aici vin străini tot timpul, pentru că aceasta este o capelă interconfesională, şi sunt şi oameni printre ei care nu sunt învăţaţi aşa, şi de aceea ei nu ştiu mai bine. La pastorul lor care vorbeşte, ei se ridică dintr-o dată, întrerup mesajul lui, rup o chemare la altar, vorbesc în limbi şi altele. Voi aţi fost învăţaţi mai bine decât aşa. Dacă cineva se comportă necuviincios, atunci este de datoria diaconilor să se ocupe de persoana respectivă după serviciul divin. Aveţi de grijă ca nu pastorul să fie obligat să o facă, numai în cazul în care nu este prezent nici un diacon. De altfel trebuie să se ocupe un diacon de aceasta.
Dacă se ridică cineva după predică-serviciul divin şi aduce un mesaj, atunci pastorul poate să stea liniştit un moment, dacă vrea, după aceea să continue. Aceasta este în ordine. Este lăsată în voia pastorului. Dar înainte ca persoana respectivă să părăsească clădirea, un diacon trebuie să cheme persoana de-o parte şi să-i explice rânduiala. Dacă persoana va pune aceasta sub semnul întrebării, atunci aduceţi-o la această bandă şi spuneţi: „Aceasta a spus episcopul, conducătorul acestei comunităţi.“ Un episcop este un supraveghetor. Vedeţi, aşa este el numit în Biblie: episcop; acesta este supraveghetorul principal peste comunitate. „Noi vrem să vii şi să ne aduci mesajul tău, dar dacă tu ai primit un mesaj de la Domnul, trebuie să fie pus pe platformă. Dacă este un mesaj pentru această adunare, atunci pastorul îl va citi în faţa ascultătorilor.“ Dar nu este voie să fie pur şi simplu o repetare de versete biblice sau alte lucruri asemănătoare, ci trebuie să fie un mesaj direct pentru popor — despre ceva care este pe cale să se întâmple, sau ceva ce ei trebuie să facă. Aţi înţeles? În ordine.
Există o altă posibilitate mai bună pentru a menţine ordinea în comunitate, decât aceea ca diaconii să-i tot amintească poporului despre aceasta?
Nu, asta am explicat-o chiar acum. Aceasta este întrebarea numărul trei.
Voi diaconilor, aveţi sarcina să ţineţi ordine în adunare cu bunăvoinţă şi amabilitate. Voi trebuie să vă ocupaţi de problema aceasta, dacă cineva nu se poartă cuviincios în adunare, sau dacă vine cineva beat înăuntru.
Nu demult a fost împuşcat un predicator pe platformă. Voi aţi auzit despre aceasta. Un om beat a venit în adunare cu o puşcă cu două ţevi; el a căutat-o pe nevasta lui şi în timp ce striga după ea, s-a îndreptat spre pastor. Pastorul i-a arătat unde şade nevasta lui. El a vrut să o împuşte direct acolo în adunare, şi de aceea pastorul a început să vorbească cu el. Omul acesta s-a întors cu puşca şi l-a împuşcat pe pastor pe platformă. După aceea a împuşcat-o pe nevasta lui, şi la urmă pe sine însuşi.
Dacă acolo ar fi fost câţiva diaconi când a venit bărbatul cu puşca, atunci l-ar fi prins deja la uşă şi i-ar fi putut lua puşca din mână. Vedeţi, aceştia ar fi fost diaconi conform rânduielii. Atât de departe s-a ajuns acum, şi voi vă puteţi aştepta la orice. Dar gândiţi-vă, diaconii sunt poliţiştii în casa Domnului, indiferent ce gândeşte altcineva despre aceasta. Câteodată un poliţist nu se duce cu plăcere să aresteze pe cineva, căci poate este unul din prietenii lui, însă el a fost chemat în slujbă şi de aceea trebuie să o facă. Este de datoria lui faţă de oraşul său.
Aceasta este datoria unui diacon în adunare. Dacă cineva sare în sus şi începe să-l întrerupă pe predicator sau să facă ceva de felul acesta în timp ce pastorul aduce mesajul lui, atunci să se ducă doi sau trei diaconi la omul respectiv şi să spună: „Putem să vorbim cu tine, frate?“ Aduceţi-l din capelă în birou sau într-altă cameră şi vorbiţi cu el despre aceasta. Spuneţi-i: „Tu nu ar trebui să întrerupi.“ Voi ştiţi, conform legii eşti pedepsit dacă întrerupi un serviciu divin. Dacă de exemplu, vin printre voi criminali sau fanatici care vor să se prezinte într-un fel, atunci diaconii trebuie să intervină. Dacă diaconii nu reuşesc să termine cu ei, atunci să le vină în ajutor cineva din conducerea adunării sau altcineva din adunare. Asta o ştiţi voi.
Lăsaţi-mă să mai citesc o dată întrebarea aceasta:
Există o altă posibilitate mai bună pentru a menţine ordinea în comunitate, decât aceea ca diaconii să-i tot amintească poporului despre aceasta?
Eu cred că pastorul ar trebui să deruleze această bandă ocazional pentru mărturie. Diaconii sunt poliţişti, iar cuvântul lor este ordine şi disciplină. Ei posedă autoritatea din partea comunităţii şi chiar din partea legii acestei naţiuni, să facă din casa Domnului un loc legal. Oricine se împotriveşte îndemnurilor unui diacon, poate fi condamnat de lege cu închisoare de la doi până la zece ani. Dacă rugaţi pe cineva care se comportă necuviincios să plece, şi respectivul nu o face, atunci acela nu ştie ce urmări poate avea aceasta. El se expune în felul acesta unei pedepse potrivite.
Dacă se ajunge până acolo ca cineva să sară în sus şi nu se poartă în mod cuviincios, vorbind poate în limbi, atunci eu aş trece cu vederea pentru că este un străin. Admiteţi aceasta. Dar dacă este vorba despre oamenii noştri, atunci voi, diaconilor, trebuie să luaţi în seara următoare această bandă şi să spuneţi: „Acum, înainte de a începe serviciul divin, vom asculta această bandă despre rânduiala în Biserică. Noi dorim ca fiecare să o înţeleagă.“ Aşa puteţi, voi, pastorilor şi voi toţi ceilalţi, să lucraţi împreună.
Frate Branham, ce este cu şcoala duminicală? Ar trebui să se ţină înaintea predicii-serviciului divin?
Da, aşa am făcut-o întotdeauna. Şcoala duminicală ar trebui ţinută înaintea serviciului de predicare. Aceasta dă posibilitatea claselor de tineri care vin la şcoala duminicală, să plece mai devreme. Cei mici nu înţeleg încă, şi dacă trebuie să şadă deja în timpul serviciului de predicare şi apoi în şcoala duminicală, atunci sunt prea obosiţi. De aceea şcoala duminicală să fie mai întâi şi să aibă un timp stabilit. Lecţiile să înceapă la o oră stabilită. Conducătorul şcolii duminicale trebuie să aibă grijă să se înceapă la o oră stabilită şi să se încheie la timpul stabilit. Pentru şcoala duminicală stă un timp anumit la dispoziţie; după aceea să se încheie.
Ar trebui ca învăţătorul pentru clasa-maturilor să fie altcineva decât pastorul?
Dacă s-a stabilit în felul acesta. În cazul în care pastorul doreşte să înveţe la şcoala duminicală şi apoi mai târziu să aducă mesajul, atunci este bine dacă el vrea să preia slujba dublă. Dacă nu, atunci vă trebuie pentru clasa-maturilor un alt învăţător pentru şcoala duminicală. Dacă pastorul are pe cine să propună şi respectivul vrea să o facă, atunci îi stau la dispoziţie treizeci, treizeci şi cinci sau chiar patruzeci de minute, depinde cât timp veţi stabili pentru şcoala duminicală.
Voi ar trebui să aveţi aici şi o sonerie. Dacă sună soneria, sau mai bine zis, clopotul bisericii, atunci înseamnă că şcoala duminicală trebuie încheiată. Soneria este pentru a face de cunoscut tuturor că trebuie să-şi ocupe locurile lor.
Voi mai aveţi apoi timp să mai cântaţi o cântare sau două, dacă vreţi. Nu folosiţi prea mult timp pentru aceasta, altfel oamenii obosesc dacă îi reţineţi prea mult timp. Cântaţi o cântare sau faceţi altceva, dar după ce sună soneria, trimiteţi clasele voastre la locurile lor. Dacă a sosit vremea, să spunem ora 10.00, 10.15 sau 10.30, depinde cum stabiliţi, iar soneria sună şi toţi învăţătorii au părăsit clasele, atunci veniţi aici în adunare. După ce s-a relatat despre şcoala duminicală şi această parte s-a încheiat, atunci cei ce doresc pot să rămână la serviciul de predicare care are loc imediat după aceasta. Aşa este în ordine.
Câte clase ar trebui să fie?
Trebuie să fie clase diferite, deoarece unul de trei ani nu înţelege atât de mult ca unul de paisprezece ani. La cei mici se folosesc tablouri, dar aceasta nu mai este pentru băieţii şi fetele de paisprezece ani. Pentru cei mici ar trebui să luaţi pe cineva care ştie să se comporte cu cei mici; poate o mamă cu experienţă. Pentru celelalte clase, cred eu, ar trebui să fie cineva care poate să prezinte mai mult din Cuvânt. Ar trebui să fie deci mai multe clase; eu aş zice, cel puţin trei — o clasă pentru cei mici începând cu aproximativ cinci ani. Copiii sub cinci ani ar trebui să rămână la mama lor, şi dacă sunt neliniştiţi în timpul predicii, atunci pot fi aduşi în camera mamelor. Pentru aceasta sunt camerele pentru mame.
Vreau să spun deci, că o clasă să fie pentru cei mici de la cinci ani până la zece, o clasă pentru tineri de la zece până cincisprezece ani şi o clasă pentru maturi, pentru toţi cei peste cincisprezece ani. Ei sunt suficient de maturi, pentru că în ziua de astăzi ei merg deja la lucru şi vor să aibă dreptul la vot. Deci, ei ar trebui să fie în stare să asculte Cuvântul. Aceasta poate avea loc în auditoriul principal.
Cine ar trebui să fie învăţătorii?
Depinde de voi, puteţi să vă alegeţi singuri învăţătorii voştri. Voi ar trebui să o faceţi deja şi să rânduiţi pe cineva. Adunaţi-vă ca adunare şi spuneţi: „Cine dintre voi se simte condus de Domnul?“ Îngrijiţi-vă de un învăţător capabil care să preia această slujbă. Trebuie luat în serios, fraţilor. Dacă învăţătorul nu este potrivit pentru aceasta, luaţi un altul.
Dacă se ajunge în situaţia ca eu să consider înaintea lui Dumnezeu că fratele Orman Neville nu mai este potrivit pentru a fi pastor aici, atunci o voi spune comunităţii. Dacă eu voi vedea aici o problemă şi consider că, voi diaconilor, nu sunteţi capabili să fiţi diaconi, atunci o voi spune aşa comunităţii: „Eu am constatat că un anumit diacon face ceva ce nu ar trebui să facă. El nu-şi îndeplineşte sarcina.“ Chiar dacă este vorba despre cineva din conducere, eu nu pot să numesc sau să destitui pe cineva. Asta trebuie s-o facă adunarea. Dar eu o voi prezenta adunării, pentru ca să se practice astfel. Eu ca veghetor, se aşteaptă de la mine să am grijă şi să văd ce se întâmplă. Noi ne aflăm pe drumul către cer şi nu la o festivitate unde oamenii se distrează şi se răstoarnă în fugă ca la base-ball. Noi de aici, am primit harul cel mai bogat care există pe pământ — Cuvântul lui Dumnezeu, iar Cuvântul trebuie ţinut în rânduiala dumnezeiască.
Cine ar trebui să fie învăţătorii?
Voi puteţi să-i alegeţi singuri. Pentru cei mici eu aş propune o femeie cu experienţă, cineva care să ştie cum să se poarte cu ei. Pentru tineri aş alege un învăţător care ia totul exact şi nu frige cârnăciori cu ei. Este în ordine dacă ei vor să organizeze o frigare de cârnăciori, dar aici este vorba despre Cuvânt. Să o facă cineva care este în stare să ţină sus Cuvântul. Această adunare nu este chemată să organizeze frigare de cârnăciori. Este în ordine dacă vă adunaţi să faceţi un picnic şi vreţi să aveţi legătură frăţească. Asta este bine. Să faceţi aceasta pentru distracţia copiilor. Dar aici, în locul acesta, este vorba despre Cuvântul lui Dumnezeu. Cârnăciorii îi puteţi frige când vă întâlniţi, dar nu aici în casa Domnului. Aceste lucruri sunt cunoscute aici; noi ştim desigur, că aici în locul acesta nu credem în astfel de lucruri necugetate ca petreceri (party); voi sunteţi învăţaţi mai bine.
Cine să se îngrijească de ordine în şcoala dumininicală?
Conducătorul şcolii duminicale. Aceasta este sarcina lui. El nu are nimic de-a face cu diaconii, conducerea, pastorul sau cu altcineva; el are sarcina lui proprie. Eu nu ştiu cine este conducătorul vostru pentru şcoala duminicală. Însă el trebuie să aibă grijă ca fiecare clasă să fie în încăperea ei şi fiecare învăţător să fie prezent. Dacă unul dintre ei nu este o dată prezent, trebuie să numească un înlocuitor pentru el.
Înainte de încheierea şcolii duminicale, încă în timpul lecţiilor, conducătorul şcolii duminicale trebuie să meargă la ei să ridice jertfele care au fost strânse din clasele şcolii duminicale, să vadă numărul persoanelor prezente, câte Biblii sunt în clase, etc., pentru a relata despre tot. După încheierea şcolii duminicale, el trebuie să vină înaintea serviciului de predicare în faţa ascultătorilor pentru a relata câţi învăţători au fost prezenţi şi câţi au luat parte la şcoala duminicală, cât de mare este jertfa, etc. Diaconii, conducerea şi pastorul nu au nimic de-a face cu aceasta. Aceasta este sarcina conducătorului şcolii duminicale.
Dacă el constată că şcoala duminicală necesită anumite lucruri, atunci să prezinte aceasta conducerii, care se va aduna apoi pentru sfătuire. Conducerea trebuie să se informeze la casier dacă sunt destui bani, şi numai după aceea pot fi făcute cumpărăturile. Dacă el vrea să premieze pe cineva care a găsit cele mai multe texte biblice şi a ştiut cele mai multe citate, atunci să fie înmânate cadouri sub formă de literatură, Biblii, iar comunitatea să le cumpere; apoi trebuie prezentate diaconilor care se vor interesa dacă sunt destui bani.
Eu cred că aceste cinci întrebări au primit răspuns.
Următoarea sună astfel:
Frate Branham, în legătură cu rânduiala din comunitate, noi am încercat să procedăm aşa cum am înţeles când s-au dat îndemnurile la inaugurarea capelei celei noi de aici. Din cauza aceasta unii s-au înfuriat pe noi şi au părăsit adunarea, alţii nu vor să asculte nimic ce le spunem, mai ales copiii. Noi am vorbit cu părinţii despre copiii lor, însă ei nu au grijă de ei. Am înţeles noi greşit, sau procedăm pe dos? Mulţumesc frumos.
Lăsaţi-mă să răspund aici pe rând:
În legătură cu rânduiala din comunitate, noi am încercat să procedăm aşa cum am înţeles când s-au dat îndemnurile la inaugurarea capelei celei noi de aici.
Aceasta este corect, voi procedaţi corect. Eu cred că asta vine din partea diaconilor, pentru că aici este vorba despre datoriile diaconilor.
Din cauza aceasta unii s-au înfuriat pe noi.
Şi pe mine, şi pe alţii vor fi supăraţi. Cu o persoană care face aşa ceva, nu este ceva în ordine. Ei nu sunt în ordine cu Dumnezeu, pentru că Duhul lui Hristos este supus învăţăturii lui Hristos, casei lui Hristos şi rânduielii lui Hristos. Dacă un bărbat, o femeie, un copil, părinţii sau altcineva căruia i se spune ceva, se supără, atunci ceva nu este în ordine cu el. Noi dorim ca fiecare pe care-l putem ajunge să-l avem în această comunitate, dar dacă prin aceasta se produc numai greutăţi, atunci el este un ţepuş sau, cum spunem noi de obicei, „un iepure în grămada de lemne.“ O astfel de persoană nu este în ordine.
Dacă ei pleacă, atunci puteţi să faceţi un singur lucru: să-i lăsaţi să plece şi să vă rugaţi pentru ei. Poate se va duce unul dintre diaconi la ei acasă ca să audă de ce au plecat şi să-i întrebe ce nu este în ordine. Încercaţi apoi să-i împăcaţi. Dacă nu reuşiţi, atunci luaţi doi sau trei martori cu voi pentru ca ei să înţeleagă. Dacă ei nu ajung la o claritate, atunci se va transmite adunării când este vorba despre mădularele comunităţii.
Şi acei ce nu fac parte din cadrul acestei comunităţi, să fie îndemnaţi să se ţină de rânduială, deşi ei nu sunt mădulare ale acestei comunităţi. Ei trebuie să asculte aici de îndemnurile noastre, pentru că sunt rânduieli ale comunităţii. Aceasta este ceva care nu vrem să o facem de fapt, ceva care nu o fac cu plăcere, dar sunt lucruri care trebuie făcute. Eu mă expun când vorbesc aici pe bandă — eu sunt, ei mă pot auzi şi ştiu că eu sunt şi nu voi, bărbaţilor. Voi mi-aţi pus mie întrebarea, şi eu vă răspund după cunoştinţa mea din Cuvântul lui Dumnezeu.
„Dacă oamenii aceştia se supără şi plecă de la noi, ce spune Biblia despre aceasta, frate Branham?“
„Ei au plecat de la noi, pentru că nu au fost dintre ai noştri.“ Cu aceasta s-a rezolvat totul. Ei au părăsit adunarea — asta au făcut ei. Bine.
Alţii nu vor să asculte nimic ce le spunem, mai ales copiii.
Copiii ar trebui educaţi; ei ar trebui să primească educaţia acasă. Chiar şi copiii mei, dacă se vor purta vreodată necuviincios aici, eu nu vreau să-i menajaţi. Dacă este Sarah, Rebekah, Joseph sau Billy, indiferent care dintre ei: spuneţi-mi; eu mă voi ocupa de aceasta. Dacă nu se pot îndrepta, atunci trebuie să rămână în afara adunării până învaţă să se comporte. Aceasta nu este o arenă; aceasta este casa lui Dumnezeu! Acesta nu este un loc de joacă, să te plimbi cu patinele cu rotile, sau unde poţi să scrii bileţele, să râzi sau să te prosteşti. Aceasta este casa lui Dumnezeu, şi aici trebuie să se desfăşoare totul în frică de Dumnezeu.
Voi veniţi aici ca să vă rugaţi şi nu să faceţi o vizită. Aici nu este un teren pentru picnic, nu este un loc pentru vizită — acesta este locul de cercetare al Duhului Sfânt. Ascultaţi ce vrea El să vă spună, nu ceea ce aveţi voi să vă spuneţi unii altora. Noi nu venim aici ca să avem părtăşie unii cu alţii — noi venim aici să avem părtăşie cu Hristos. Aceasta este casa de rugăciune. Şi copiii trebuie să asculte de părinţi. Să se facă de cunoscut: dacă părinţii copiilor nu vor să asculte de ceea ce zic diaconii, atunci trebuie corectaţi părinţii înşişi.
Noi am vorbit cu părinţii despre copiii lor, însă ei nu au grijă de ei.
Dacă ei aparţin de această adunare, atunci să luaţi doi sau trei fraţi dintre voi şi să-i chemaţi pe părinţi la o discuţie particulară aici în birou. Nu contează cine este — dacă sunt eu sau fratele Neville, dacă este Billy Paul şi băiatul lui cel mic, dacă este fratele Collins sau unul din copiii lui, sau altcineva dintre voi. Noi ne iubim unii pe alţii, dar noi suntem datori faţă de Dumnezeu şi Cuvântul acesta. Dacă este fratele meu Doc, sau indiferent cine este, noi trebuie să fim chemaţi şi să fim sinceri unii cu alţii. Cum poate să se ocupe Dumnezeu de noi, dacă noi nu suntem sinceri unii cu alţii? Cum putem să fim atunci sinceri faţă de El?
Aceasta este rânduiala în care trebuie să menţinem casa Domnului! Diaconii trebuie să ştie cum trebuie procedat. Eu vă spun aceste lucruri cu scopul ca voi să le ţineţi minte. Dacă va fi cazul să vorbiţi cu părinţii, şi ei nu ascultă, atunci luaţi cu voi încă un diacon sau pe altcineva din conducere sau o persoană respectată din această comunitate. Dacă nu ajută nici aceasta, atunci să se consulte toţi diaconii şi să spună: „Copiii fratelui Jones — fratelui Henderson, fratelui Jackson, sau indiferent ai cui copii sunt — se comportă foarte rău. Noi le-am spus deja de două-, trei ori, dar ei nu vor să asculte.“
Atunci chemaţi-l pe fratele Jones sau cutare înăuntru şi spuneţi: „Frate Jones, noi te-am chemat aici la o discuţie. Noi te iubim, tu aparţii de noi. Noi vrem să ascultăm banda aceasta ca să aflăm ce spune fratele Branham despre aceasta. Noi te-am rugat să te ocupi de copiii tăi, ca ei să se comporte cuviincios. Dacă ei nu vor să se comporte corect şi tu nu-i poţi face să se comporte corect în adunare, atunci lasă-i la cineva când vii la adunare, până vor învăţa cum trebuie să se comporte în casa Domnului.“ Aceasta este rânduiala, şi ea trebuie împlinită.
Întrebarea următoare sună astfel:
Am înţeles noi greşit?
Nu, voi nu aţi înţeles greşit. Aşa este corect. Eu o spun încă o dată: sunt rânduieli. În armată ei nu vă roagă: „Ai vrea să faci tu …“ Dacă sunteţi în armată, sunteţi obligaţi să o faceţi. Aşa este şi aici. Eu sunt obligat să predic Evanghelia. Eu sunt obligat să stau pe această bază, indiferent de ceea ce spun fraţii mei şi toţi ceilalţi. Eu sunt obligat să fac aceasta. Eu trebuie să-i rănesc pe oameni şi să-i îndrept.
Voi nu vreţi să ajungeţi ca Oswald. Dacă voi nu aveţi aceleaşi păreri cu un om şi nu puteţi să-i întindeţi mâna şi să simţi pentru el tot aşa din cauza aceasta, atunci este ceva pe dos cu voi. Dacă eu nu sunt de aceeaşi părere cu un om şi sunt într-o contradicţie vădită cu el, şi totuşi nu pot să-l văd aşa ca Hristos, atunci cu duhul meu este ceva pe dos, atunci nu am Duhul lui Hristos.
Cineva spune: „Frate Branham, eu cred că învăţătura ta este aceasta sau cealaltă.“ „În ordine, frate, haidem să ne adunăm ca să cercetăm lucrurile. Tu şi eu vom pieptăna lucrurile împreună. Vom merge singuri într-o cameră şi vom clarifica totul.“ Apoi el îmi spune părerea lui şi eu trebuie să-i răspund. Dar dacă eu nu simt în inima mea — că el mai este fratele meu şi că eu încerc să-l ajut, — atunci nu îl voi putea ajuta niciodată. Pentru mine nu există nici o posibilitate să îl ajut, dacă nu îl iubesc. Atunci ce rost mai are să merg acolo? Spune-i de la început: „Frate, eu nu te iubesc. Asta vreau să-ţi spun din inimă, înainte de a merge acolo în cameră. Căci eu pot să te ajut numai dacă iubesc.“
Aşa este, şi aşa este corect. Continuaţi aşa, voi aţi procedat foarte corect. Aşa trebuie să fie. Voi nu aţi înţeles greşit.
Procedăm pe dos?
Nu! A fost corect aşa cum aţi procedat. Rânduiala trebuie menţinută. Dacă sunt aici mame cu copii mici, se întâmplă deseori ca ei să plângă. Gândiţi-vă, voi sunteţi garda pastorului, voi sunteţi garda Evangheliei. Ce trebuie să faceţi, voi diaconilor, dacă gălăgia devine atât de mare încât pastorul este deranjat şi prin aceasta este întrerupt mesajul Domnului? Este ca la un om care vorbeşte în limbi, sau la un bărbat care predică: el este dator faţă de Cuvânt şi trebuie să se ţină de aceste lucruri. Fiecare dintre voi trebuie să-şi îndeplinească slujba, şi pentru ca s-o facem suntem noi aici.
Noi nu vrem să prelungim prea mult, pentru că eu ştiu că în câteva minute am o întâlnire. De aceea am să încerc să mă grăbesc cât pot de bine.
Pe acest bileţel sunt două întrebări:
Frate Branham, sub ce formă să strângem o colectă pentru cineva din adunare? Cum trebuie să procedăm?
Eu cred că în adunare nu ar trebui să se strângă jertfă pentru nimeni, în afară de pastorul vostru. Eu cred că trebuie să se facă de cunoscut de pe platformă dacă este cineva care cere un dar de dragoste, sau dacă cineva, poate unul din fraţii noştri care aparţine de adunare, se află în criză sau are greutăţi. Pastorul să o facă de cunoscut, pentru că eu sunt de părere că aceasta este datoria lui. El să o spună adunării, dacă fratele în cauză este de acord.
Dar dacă nu vreţi să ridicaţi o jertfă pentru persoana care se află în criză, atunci conducerea să se întâlnească şi să stabilească în comun o sumă pentru a ajuta persoana din casieria comunităţii. Dar dacă în timpul acela nu sunt destui bani în casierie, încât ei nu sunt în măsură să-l ajute, atunci trebuie adunată o colectă. Conducerea să decidă asupra problemei şi s-o transmită pastorului, iar pastorul este cel care prezintă această problemă, spunând de exemplu: „În seara aceasta vreau să vă fac de cunoscut că fratele nostru Jones a avut un necaz foarte mare: casa lui a ars. Noi ca creştini, vrem să ne adunăm şi fiecare din noi să-şi dea acordul cum vrea să-l ajute pe fratele Jones, pentru ca el să-şi reclădească casa.“, sau indiferent ce este. „Asta o vom face noi.“ Trebuie să se facă de cunoscut de pe platformă — aşa trebuie să se întâmple. Să i se dea casierului adunării ceea ce a promis fiecare. El va duce aceste contribuţii mai departe. Fiecare primeşte o chitanţă pentru aceasta. Eu nu ştiu dacă vi se scade aceasta la serviciul financiar, dar eu sper că da.
Dar dacă vine un străin şi spune: „Închipuiţi-vă: eu eram în călătorie şi mi-a plesnit un cauciuc. Eu vreau un cauciuc nou. Strângeţi o jertfă pentru mine în seara aceasta.“, atunci să nu faceţi aşa ceva. Nu, asta nu trebuie să fie. Dacă este ceva credibil şi persoana este cunoscută, atunci să se întrunească din nou cei din conducere şi să ceară de la casier o sumă anumită, pentru a-i cumpăra acestui om un cauciuc. Dar dacă sunt prea puţini bani în casieria comunităţii, atunci conducerea trebuie să ia o decizie. Pastorul să nu aibă nimic de-a face cu aceasta, ci numai diaconii, respectiv conducerea. Dacă ei sunt de aceeaşi părere, atunci spuneţi-o pastorului pentru ca el să ridice colecta. Dar să fiţi atenţi când este vorba despre un străin, atunci numai într-un caz direct de accident; dacă cineva are nevoie de ceva bani şi voi consideraţi că este pentru un scop justificat. După părerea mea, trebuie să fie vorba despre o cauză despre care ştiţi că este justificată.
Voi ar trebui să veniţi o dată la mine acasă şi să vedeţi în registrele mele numele tuturor oamenilor care vin şi spun: „Eu sunt predicatorul cutare, de la adunarea cutare. Pe drum încoace am avut o pană şi am nevoie de o roată de rezervă.“ El ştia că eu mă întorsesem atunci de la o adunare, şi jertfa care mi-a fost dată o aveam la mine. Eu i-am dat aproape tot pentru ca el să-şi cumpere o roată de rezervă. După ce am căutat în registru, nici nu exista un predicator cu numele acela din localitatea respectivă. Sunt între zece şi douăzeci de mii de dolari trecuţi în registre, pe care i-am dat aşa, fără să aflu de unde vin oamenii aceştia. Apoi am aflat că unii din predicatori au spus: „La mine acela a procedat aşa şi aşa.“
Comunitatea poartă răspunderea numai pentru cei ce fac parte de ea. Aşa este. Ea este răspunzătoare numai pentru mădularele ei proprii.
Dacă este însă cazul justificat şi conducerea spune: „Un moment, vă rog. Maşina acestui om este într-adevăr acolo. Este maşina lui şi lui i s-a întâmplat aceasta. El nu aparţine de fapt de această comunitate, dar este totul adevărat.“ Dacă ei constată şi spun că acestui străin i s-a întâmplat într-adevăr ceva neobişnuit, atunci puteţi să-l ajutaţi.
Însă nu cu cei care aparţin de noi. Pentru ei se îngrijesc fraţii de aici.
Dacă unul de afară spune că îi este foame, şi cineva vrea să-i dea ceva din portofel, aceasta rămâne la alegerea voastră. Eu vorbesc despre ceea ce trebuie să se facă în adunare, dacă oamenii din comunitate sunt rugaţi să doneze ceva.
Dacă voi invitaţi un evanghelist pentru a predica aici, atunci se înţelege de la sine, şi voi ştiţi deja dinainte, că trebuie să-i daţi o colectă sau să-i plătiţi o sumă, sau cum o doreşte el.
Dar dacă este cineva aici şi este vorba despre o problemă justificată, atunci pastorul s-o facă de cunoscut după ce conducerea a ajuns la o părere comună, şi să zică: „Aici şade un bărbat pe care noi nu îl cunoaştem; el ne roagă să îl ajutăm, copiii lui suferă de foame. Noi nu am avut timp să verificăm dacă este adevărat.“
Dar dacă i se întâmplă aşa ceva unui frate care face parte de aici, atunci diaconii trebuie să cerceteze aceste dorinţe. Dacă sunt justificate, ajutaţi-l. Dacă nu sunt justificate, nu o faceţi, voi nu trebuie s-o faceţi. Dar dacă este un străin, atunci pastorul să zică: „Conducerea mi-a transmis că ei nu-l cunosc pe acest bărbat care şade aici. El spune că numele lui este Jim Jones“, sau altcumva. „Aici şade el. Vă rugăm să vă ridicaţi, domnule Jones. Rămâneţi la ieşire după serviciul divin. Dacă cineva dintre voi simte în inima lui că trebuie să-l ajute pe acest bărbat, atunci daţi-i în timp ce ieşiţi afară.“ Aţi înţeles?
Voi care serviţi aparatele cu benzi, aţi înregistrat aceasta? Fratele Collins nu a înregistrat pe banda lui; de aceea vreau să repet ceea ce am spus mai înainte, deoarece el este unul dintre diaconi.
Dacă se întâmplă să vină aici un bărbat care are un necaz, şi vrea să aibă o colectă de la adunare, să se adune conducerea sau diaconii şi să ia o decizie pe care să i-o transmită pastorului ce trebuie făcut. În încheiere pastorul o face de cunoscut şi spune: „Acest bărbat“ — el îi spune numele — „noi nu îl cunoaştem. Aici la noi verificăm cazurile înainte de a da o colectă. Dar totuşi bărbatul spune că este într-un necaz financiar. Că este un caz urgent, că are copii bolnavi şi vrea să cumpere medicamente pentru ei.“, sau indiferent ce fel de caz este. „El este aici. Ridicaţi-vă, vă rog, domnule.“ Lăsaţi-l să se ridice şi apoi spuneţi: „Voi vedeţi acum cine este. După serviciul divin bărbatul va sta acolo la ieşire, şi toţi care ies afară şi simt că vor să-i dea ceva, au voie să se simtă liberi. Noi o facem de cunoscut aici în adunare.“ Noi nu recomandăm, ci facem numai de cunoscut. Vedeţi, în aceasta constă ospitalitatea faţă de un străin. Înţelegeţi acum? În ordine.
Eu cred că am răspuns cu aceasta la întrebare.
Ce este cu benzile magnetice? Mulţi scriu la birou şi îţi fac reproşuri din cauza măsurilor cu benzile magnetice. Şi alţii din adunare vând benzi magnetice, deşi domnul Maguire a trebuit să plătească o parte din câştig.
Pentru benzi există un contract. Eu nu ştiu exact când expiră contractul, dar aceasta este o problemă pentru conducere — nu pentru diaconi, ci pentru conducere; nici pentru pastor, ci numai pentru conducere. După cum ştiu, conducerea face un contract pentru un timp anumit. Dacă nu este aşa, conducerea să mă corecteze. Ei au încheiat o înţelegere cu o persoană care copiază benzile. Pentru benzi există un drept de autor.
Nimeni altcineva nu are voie să copieze benzile şi nu are voie să le vândă, doar dacă acceptă această persoană care are dreptul de autor. Vedeţi, aşa este legea care conţine dreptul de autor. Dacă persoana care posedă dreptul de autor îi permite unei persoane să copieze benzile, atunci este problema lui. Dacă el permite ca toţi să copieze benzile, este problema lui. Dacă el permite ca toţi să vândă benzile, atunci depinde tot de acel care are dreptul de autor. Dacă cineva vrea să copieze şi să vândă benzile, trebuie să ceară o aprobare scrisă de la posesorul cu drept de vânzare, şi atunci el este protejat de lege. Altfel aţi fi pasibili de pedeapsă, şi dacă o persoană răuvoitoare ar vrea să vă facă greutăţi, ar avea o ocazie, dacă voi treceţi peste legea dreptului de autor, pentru că este acelaşi lucru ca dreptul de editare — exact acelaşi lucru. Voi nu aveţi voie să o faceţi, deoarece există o pedeapsă grea pentru aceasta.
Oamenii care copiază benzile au poate o înţelegere cu domnul Maguire, şi el primeşte un procentaj pentru benzi. Dar despre aceasta eu nu ştiu nimic sigur, pentru că eu nu sunt destul de des la voi pentru a mă ocupa mai de aproape de aceasta. Eu nu ştiu cui i-a fost predată. Eu cred că tot domnul Maguire o are, pentru că şi acolo în California sau Arizona sau indiferent unde mă aflu, după câte ştiu eu, se cumpără benzile. Fratele Sothmann, socrul domnului Maguire, este un frate din adunarea de aici. Eu cred că domnul Maguire mai are dreptul de vânzare.
Întotdeauna au existat obiecţii în legătură cu copierea benzilor. Dacă vine vreo reclamaţie în legătură cu problemele financiare a acestei adunări, atunci este de datoria conducerii să aibă grijă ca această problemă să fie reglementată. În orice caz, să nu rămână ceva ne rezolvat.
Aici pe biletul acesta mai stă scris:
Ei îţi scriu la birou şi îţi fac reproşuri .
Eu am primit într-adevăr multe scrisori din cauza aceasta şi aş vrea să ştiu de ce ei nu primesc benzile. Acum voi ştiţi că aveţi un contract cu cineva care are dreptul unic de vânzare, după câte ştiu. Eu personal nu vreau să am nimic de-a face cu benzile, atâta timp cât se ocupă altcineva cu răspândirea Evangheliei. Amin.
Mai întâi a început să copieze fratele Roberson, fratele Bheeler şi alţii. Apoi au preluat-o cei doi fraţi tineri, Mercier şi Goad, care au făcut-o ani de-a rândul. Desigur că au existat reclamaţii la adresa acestor bărbaţi atâta timp cât au făcut-o. Dar în ultimul timp s-a reclamat des că nu se primesc benzile. Oameni din toată ţara mi-au telefonat. În afară de asta, se spune că au fost trimise benzi reimprimate, — mai întâi se derulează ceva, şi dintr-o dată se aude altceva, astfel încât nu se poate înţelege despre ce este vorba.
Oamenii plătesc pentru acest benzi şi de aceea ei trebuie să primească o bandă bună. Indiferent ce trebuie făcut ca să le primească, noi vrem să ne îngrijim ca clienţii noştri, fraţii noştri — care sunt clienţii noştri — să primească o bandă de calitatea întâi. Voi, conducerea, trebuie să aveţi grijă ca aceşti oameni să fie mulţumiţi. Dacă nu sunt mulţumiţi, trebuie să li se înapoieze banii neîntârziat.
Cineva mi-a telefonat şi mi-a spus că de luni de zile aşteaptă benzile. Eu nu ştiu în ce măsură se ocupă fratele Maguire de aceasta. Eu nu ştiu, aşa cum nu ştiu nimic mai de aproape. Nu este sarcina mea; este problema lui şi a conducerii. Eu nu încerc să intervin, ci vă spun numai cum este conform legii. Legea spune că aceste benzi trebuie trimise în decurs de două până la cinci zile de la primirea comenzii. După ce au fost comandate benzile, ele trebuie expediate în decursul acestor zile; altfel poate fi anulat dreptul de vânzare, dacă nu sunt respectate aceste dispoziţii.
Acest contract trebuie înnoit după şase luni sau după un an. Voi trebuie să vă întruniţi la o dată care aţi stabilit-o la încheierea dreptului de vânzare. Atunci ar trebui să fie şi alţi oameni de faţă, acei care au întrebat de benzi să fie informaţi, pentru a vorbi împreună despre aceasta.
Aceste indicaţii trebuie respectate! Din cauza reclamaţiilor trebuie ca lucrurile să se desfăşoare corect, ei au obiectat la Leo şi Gene; au existat obiecţii la toţi ceilalţi. Există reclamaţii despre fratele Maguire, şi vor fi la oricare altul. Dar noi vrem să aflăm care este nemulţumirea.
Dacă se stochează lăzile pline cu benzi şi vin o duzină de scrisori, vedeţi, atunci nu cel care copiază benzile este răspunzător, ci cade totul asupra mea. Eu sunt întotdeauna învinuit. Ca creştin eu am datoria să am grijă ca oamenii să primească ceea ce plătesc, şi eu vreau ca cei din conducere să aibă grijă de aceasta. Chiar dacă ei cer mai mult pentru a cumpăra benzi mai bune şi aparate mai bune — noi vrem pe cineva care să copieze bine benzile. Noi suntem interesaţi pentru aceasta. Lucrarea cu copiatul benzilor trebuie făcută conştiincios, pentru ca clientul să fie mulţumit. Altfel încetaţi cu totul, pentru că astfel de benzi nu vrem. Apoi să o preia cineva care vrea să o facă; dacă trebuie să se plătească, atunci ei să primească ceea ce au plătit. Aceasta face parte din creştinism.
Dacă ei vin aici să audă Evanghelia, atunci eu vreau să le dau ceea ce este mai bun din ceea ce le pot da. La fel doresc ca şi voi să vă osteniţi pentru toţi sub orice formă. Acesta este motivul pentru care vă sfătuiesc în seara aceasta pe voi diaconilor, conducerea şi pastorul, ca să vă îndepliniţi bine aceste îndatoriri. Deoarece oamenii vin aici să-L găsească pe Dumnezeu, şi aceste lucruri trebuie să fie în ordine.
Şi benzile trebuie să-şi primească locul cuvenit. Dacă aţi folosit până acum benzi de categoria a doua, atunci luaţi benzi mai bune, chiar dacă trebuie să cereţi mai mult. Dacă trebuie, încasaţi mai mult, dar trimiteţi oamenilor ceea ce au plătit.
Eu nu am nici un interes de vreun câştig, nici măcar un bănuţ, la fel nici comunitatea nu are nici un interes — eu nu vreau să aibă. Să nu fiţi interesaţi de un fond de rezervă. Dacă ei plătesc pentru rezervă, atunci aceasta este pentru că voi trebuie să primiţi o parte din câştig, cred eu. Eu cred, aşa a explicat el domnului Miller şi celorlalţi, că, conform legii, noi trebuie să luăm o parte din fondul de rezervă. Depinde de voi, dacă vă îngrijiţi de aceasta; eu nu am nimic de-a face. Discutaţi împreună şi interesaţi-vă, eu nu pot să mă îngrijesc de toate. Eu vă spun doar cum trebuie să fie şi cum trebuie făcut. Voi aţi înţeles corect, eu am spus: „Cum trebuie să fie!“ Noi vrem să fie totul făcut corect.
Dacă trebuie să cumpăraţi pentru aceasta un aparat mai bun, atunci cumpăraţi un aparat mai bun. Eu le-am spus celor care înregistrează: „Înainte de fiecare călătorie misionară, voi face de cunoscut temele despre care voi predica. Va fi ceva despre care am vorbit deja.“ Eu v-am promis tuturor şi vreau s-o spun încă o dată duminica viitoare pentru înregistrare, că eu predic fiecare mesaj nou mai întâi aici în capela aceasta, pentru că se pare că aici sunt înregistrate mai bine. Vă amintiţi? Dacă eu vin deci aici să predic mesajele mele, atunci cel ce înregistrează benzile trebuie să fie informat despre serviciile divine. Ei mă întreabă pe mine: „Care vor fi? Despre ce vei predica?“ Eu le spun: „În seara aceasta este tema cutare şi în următoarea seară este tema cutare.“ Astfel ei le pot pregăti pentru clienţi, ca ei să le primească repede. Apoi ei le iau acolo; pentru că înregistrările de aici sunt mai bune decât cele din adunări. Înregistrările se fac aici în capelă, pentru că avem o acustică bună.
Eu voi avea în curând o evanghelizare mare şi nu vă pot promite despre ce voi vorbi peste ocean şi în alte locuri. Vedeţi, eu nu vă pot spune dacă voi aduce mai întâi mesajul aici, căci dacă predic aşa de des atunci poate deveni repede un obicei, iar pentru ascultători sună totul uzat. De aceea trebuie să predic din când în când ceva nou şi să aduc mesajul care mi-a fost dat. Pentru aceasta ei ar trebui să ia un aparat de înregistrări în călătoria aceasta misionară, care înregistrează ireproşabil.
Benzile care sunt copiate trebuie să fie la fel de ireproşabile. Verificaţi fiecare bandă înainte de expediere. Altfel încetaţi de tot şi să nu mai aveţi nimic de-a face cu aceasta. Atunci să facă fiecare benzile lui. Dar dacă o faceţi, atunci faceţi-o corespunzător, ca să înceteze obiecţiile. Noi vrem să nu mai vină reclamaţii. Dar dacă totuşi mai reclamă cineva, atunci vrem să ne ocupăm de aceasta ca să fie rezolvată.
Eu mă voi grăbi acum cât pot de bine. Billy mai are două, trei întrebări aici, apoi ne apropiem de încheiere.
Frate Branham, cât de departe poate sau ar trebui să meargă un diacon pentru a menţine ordinea şi rânduiala în adunare? Să ţinem noi ordinea sau să aşteptăm până ne spune fratele Neville ce trebuie să facem?
Aşa ceva nu este în sarcina fratelui Neville, ci a voastră. Nici voi nu-i ziceţi fratelui Neville despre ce şi cum trebuie să predice. Aceasta este de datoria voastră. Voi diaconii, trebuie s-o faceţi şi să vă îngrijiţi de aceasta. Fratele Neville nu are nimic de-a face cu aceasta; este sarcina voastră.
Dacă un poliţist vede pe stradă pe cineva care fură ceva dintr-o maşină — îi telefonează mai întâi primarului şi spune: „Domnule primar, eu lucrez aici pentru dumneavoastră la poliţie. În ultima noapte am văzut un bărbat pe stradă care a furat roţile de la o maşină. Eu aş vrea să aflu cum gândiţi asupra acestui lucru.“? O, ce ar fi aceasta? Aceasta ar fi o nebunie, nu-i aşa? Dacă un om face ceva pe dos, atunci trebuie arestat.
Dacă cineva de aici din adunare face ceva pe dos, atunci interveniţi şi vorbiţi cu el. Să nu fiţi încrezuţi; dar dacă el nu vrea să asculte, vorbiţi în felul în care vă înţelege ce vreţi să spuneţi. Este ca şi cu un copil căruia i se spune: „Mergi acolo!“, şi care totuşi se comportă urât. Diaconilor, ocupaţi-vă locurile! Voi sunteţi patru, doi dintre voi să meargă în faţă şi doi să rămână în spate. Fiţi atenţi, când vine cineva înăuntru care nu are nimic bun în minte, ca acela. Fiţi atenţi. Mergeţi la posturile voastre şi rămâneţi acolo — acesta este locul vostru — sau staţi lângă perete şi observaţi-i pe toţi care intră înăuntru.
Un diacon are grijă de casa lui Dumnezeu. Dacă intră cineva înăuntru, atunci vorbiţi cu el, salutaţi-l şi întindeţi-i mâna. Voi sunteţi poliţiştii. Spuneţi: „Doriţi să vă arătăm garderoba?“ sau: „Puteţi să luaţi loc.“ „Putem să îţi oferim o carte de cântări? Noi vrem ca tu să te simţi bine la noi şi ne bucurăm că eşti în seara aceasta aici.“ Conduceţi-l la un loc şi întrebaţi-l dacă vrea să şadă mai în faţă sau mai în spate. Aceasta este ospitalitatea.
Un diacon este ca poliţia militară în armată: vine în întâmpinare, dar totuşi cu autoritate. Ştiţi voi, ce este într-adevăr poliţia militară? Dacă ea îşi exercită dreptul, atunci este comparabilă cu un căpitan. El este amabil, şi totuşi are autoritate. Voi trebuie să ascultaţi de el. Recruţii merg afară şi se îmbată, şi el trebuie să le arate limitele admise. Aşa trebuie să mustre şi diaconul.
Gândiţi-vă, diaconul este un poliţist, iar datoria lui este mai grea decât orice slujbă din comunitate. Eu nu ştiu dacă există vreo altă slujbă care este mai grea decât a diaconului. Aşa este, pentru că el are într-adevăr o slujbă. El este bărbatul rânduit de Dumnezeu. El este rânduit de Dumnezeu, aşa cum este pastorul. Desigur că el este. El este un slujitor al lui Dumnezeu.
Singura sarcină a conducerii este datoria faţă de Dumnezeu, de a supraveghea problemele financiare şi să fie atenţi la tot ce este în legătură cu aceasta. Eu v-am spus, conducerea hotărăşte asupra benzilor şi lucrurile de felul acesta, asupra clădirii, reparaţiilor şi cum trebuie să fie procedat în probleme financiare. Conducerea este competentă pentru partea edilitară (proprietate) şi problemele financiare. Diaconii nu au nimic de-a face cu aceasta. La fel de puţin are de-a face conducerea cu sarcina diaconului.
Dacă diaconii roagă conducerea să-i ajute într-o problemă, sau conducerea îi roagă pe diaconi, atunci puteţi să lucraţi toţi împreună. Dar acestea sunt sarcini individuale.
Nu, voi nu trebuie să-l întrebaţi pe fratele Neville. Dacă el vă roagă amabil şi cu dragoste să faceţi ceva, pentru că el este pastorul vostru — dacă el ar spune: „Frate Collins, frate Hickerson, frate Tony“, sau altcineva, „poţi să te uiţi ce se întâmplă acolo în colţ?“, voi ştiţi, el o face numai din datoria unui bărbat al lui Dumnezeu.
Gândiţi-vă, voi nu lucraţi nici pentru capela-Branham, nici pentru fratele Neville sau pentru mine, voi lucraţi pentru Isus Hristos. Pentru El o faceţi. EL pretinde de la voi să fiţi credincioşi, aşa cum pretinde de la pastor şi de la toţi ceilalţi. EL pretinde să fiţi de încredere. Noi vrem să dovedim credincioşia noastră.
Câteodată este greu. Pe câmpul de misiune este greu pentru mine, când trebuie să-i spun ceva unui predicator, care şade acolo şi pe care îl iubesc din toată inima. Dar eu trebuie s-o fac în dragoste şi în acelaşi timp să-i întind mâna pentru ajutor, vedeţi voi? Ei vin la mine şi spun: „Frate Branham, tu eşti o persoană minunată, însă de ce nu accepţi unele compromisuri în legătură cu botezul, cu una şi cu alta, cu sămânţa şarpelui şi cu siguranţa veşnică a unui mântuit?“
Eu răspund apoi: „Frate, eu te iubesc. Dar acum vrem să luăm Scriptura în mână şi să vedem care dintre noi este corect şi care este greşit.“ Eu trebuie să fiu în stare pentru aceasta.
Apoi se spune: „O, nu, frate Branham, eu îţi spun, tu eşti greşit.“, şi el se enervează.
„O,“ spun eu, „poate că sunt eu greşit. Dacă este aşa şi tu ştii în ce sunt greşit, tu îmi vei arăta. Atunci eu sunt dispus să o primesc.“
Acelaşi lucru este şi dacă cineva spune: „Tu nu ai nici un drept să-i spui copilului să se aşeze.“ Diaconul este îngrijitorul casei lui Dumnezeu. El are grijă de casa lui Dumnezeu şi o ţine în ordine. Aşa spune Scriptura, şi dacă credeţi că diaconul trebuie să facă altceva, atunci veniţi şi arătaţi-mi. Este acelaşi lucru. Datoria voastră este numai să-l sprijiniţi.
Şi voi nu trebuie să întrebaţi pe nimeni; este pur şi simplu de datoria voastră. Nici fratele Neville nu întreabă pe nimeni. Conducerea nu trebuie să-l întrebe mai întâi pe fratele Neville, dacă este de acord să se repare acoperişul capelei. Nu, nu, fratele Neville nu are nimic de-a face cu aceasta, nici eu şi nici diaconii. Pentru aceasta sunteţi voi răspunzători.
Exact aşa este şi cu pastorul: „Despre ce vei predica? Eu nu vreau să faci asta.“ Nu aveţi nici un drept să spuneţi asta. Pastorul vostru este supus lui Dumnezeu. Fratele Neville predică un mesaj care i l-a dat Domnul, şi noi toţi suntem incluşi în el. Dacă eu îi spun fratelui Neville ceva pe dos, atunci Dumnezeu mă face pe mine răspunzător pentru aceasta. Aşa este. Dumnezeu conduce totul. Voi vedeţi, că noi suntem lucrători în aceste domenii numai ca mesageri ai Lui.
Acum următoarea întrebare.
Te rog explică cum trebuie practicate darurile vorbirii în limbi în adunarea noastră. Asta am făcut-o deja.
Când va fi rânduită comunitatea şi unde trebuie să lucreze darurile? Şi asta am explicat-o deja.
Câte instrumente ar trebui să mai fie în adunare în afară de orgă şi pian?
Depinde dacă aveţi o orchestră pe coarde, sau ce aveţi. Asta eu nu ştiu. Eu nu înţeleg ce vrea să însemne aceasta. Orga şi pianul sunt doar proprietatea comunităţii. Dacă dirijorul de cor ar avea intenţia să folosească instrumente de suflat, şi ar fi cineva în adunare care ar putea cânta cu ele, astfel încât să formeze o orchestră, atunci ar trebui să discutaţi aceasta cu conducerea. Ei ar trebui să hotărască şi să verifice dacă sunt bani pentru cumpărarea acestor instrumente, sau despre ce este vorba. Eu cred că aceasta este întrebarea.
Dar dacă ei au instrumentele lor proprii, atunci este minunat. Dacă ei nu au instrumente proprii, dar aparţin de orchestră — nu cineva care vine numai pur şi simplu, cântă din când în când şi apoi pleacă iarăşi. Trebuie să fie o orchestră bună în comunitate. Comunitatea nu va cumpăra nici un instrument pentru cineva care astăzi cântă aici şi mâine dincolo şi care vine din când în când şi mai cântă câte puţin. Nu! Trebuie să fie o orchestră, o orchestră cu un conducător aici în adunare, apoi puteţi să vorbiţi cu ei despre cumpărarea instrumentelor.
Te rog explică-ne, cum pot să menţină diaconii liniştea în locul sfânt înainte şi după serviciul divin.
Fraţilor, eu vreau să vă propun ceva. Aceasta este o problemă importantă şi aş dori să avem mai mult timp pentru aceasta, pentru că are o însemnătate mare pentru noi. Adunarea nu este un loc de distracţii.
Dacă doriţi, atunci ascultaţi această bandă într-o seară înainte de serviciul divin, pentru ca oamenii să înţeleagă. Lăsaţi să se deruleze numai partea aceasta şi nu mai mult; numai partea aceasta. Derulaţi banda până aţi găsit partea care vreţi s-o ascultaţi, pentru că sunt unele întrebări.
Diaconii unei adunări sunt, după cum am spus, poliţiştii adunării. Comunitatea nu este un loc obişnuit de adunare pentru întreţinerea legăturilor şi prieteniilor, sau pentru distracţii. Comunitatea este un loc sfânt al lui Dumnezeu. Dacă noi vrem să ne întâlnim, atunci lăsaţi-mă să vin la voi acasă, sau voi veniţi la mine acasă. Dacă vreţi să vă adunaţi, atunci faceţi-o în casele voastre; noi dacă venim aici nu ne ocupăm cu aşa ceva.
Vedeţi cum am fost obişnuiţi să o facem acum câţiva ani: sora Gertie era atunci pianistă. Atunci când am fost eu pastor aici, a trebuit să fiu pastor, diacon, conducere şi toate celelalte la un loc. Toate acestea trebuia să le rezolv eu. Eu nu mai trebuie să fac acum aşa, pentru că voi aveţi destui bărbaţi care pot să o facă. Ca om de ordine l-am avut pe fratele Seward şi alţii. Ei se aflau la uşă unde erau şi cărţile, şedeau pe un scaun sau se aflau prin apropiere. Dacă intra cineva înăuntru, ei îi arătau unde putea să-şi lase paltonul, îi ofereau un loc, îi dădeau o carte de cântări şi îl rugau să se roage în linişte. Fiecare rămânea pe locul lui şi se ruga în linişte până începea serviciul divin. În timp ce oamenii se adunau, sora Gertie începea deja să cânte.
Eu aş propune ca şi organista voastră să cânte frumos şi lent înainte de predică. Înregistraţi-o şi derulaţi banda, atunci când nu poate fi prezentă. Îngrijiţi-vă să aveţi muzică frumoasă şi într-adevăr binecuvântată. Dacă oamenii mai continuă să discute, atunci un diacon trebuie să meargă la microfon şi să spună: „Pst! Pst! Noi dorim ca voi să veniţi în capelă să vă rugaţi. De aceea noi vrem să ne liniştim şi să ascultăm muzica. Aşezaţi-vă, fiţi liniştiţi, rugaţi-vă sau citiţi în Biblie. Aici în locul sfânt locuieşte Domnul. Noi dorim ca fiecare să fie liniştit şi să se roage. Nu umblaţi înainte de serviciul divin şi nici să nu vorbiţi. Adunaţi-vă, pentru că voi aţi venit să vorbiţi cu Domnul. Fiţi de aceea într-o rugăciune adâncă sau citiţi în Biblia voastră.“
Voi aţi auzit precis despre Norman Vincent Peale, care este un profesor şi un psiholog bun. Când am venit în comunitatea lui, în „Biserica-Marmor“, a trebuit să mă gândesc aşa: „Aş dori ca în capela mea să fie din nou aşa.“ Când intri, diaconii stau chiar la intrare, vă înmânează imediat un bileţel pentru şcoala duminicală şi vă conduc înăuntru. Pentru că acolo este loc numai pentru patru- până la cinci sute de persoane, a trebuit să ţină şcoala duminicală de trei ori. Voi ştiţi, New York este mare, şi el este un bărbat renumit. Eu cred că primul serviciu l-au avut la ora 10.00 şi al doilea la ora 11.00. De fiecare dată s-a ţinut acelaşi serviciu divin, aceeaşi predică şi s-a citit din aceleaşi notiţe. După ce a ieşit primul grup, ei au avut un timp de cinci minute. Nimeni nu putea să intre, până nu au ieşit toţi; după aceea diaconii îi lăsau pe ceilalţi înăuntru, şi capela s-a umplut din nou. Ei au aceste oje-scaune vechi, ştiţi voi, în care trebuie să intri, se şade în aceste scaune bisericeşti de modă veche, care mai au o uşa mică laterală, pentru că această „Biserică-marmor“ este deja de aproximativ două sute de ani, cred eu.
Voi aţi fi auzit dacă ar fi căzut un ac. Toţi au fost cel puţin treizeci de minute în rugăciune înainte de a se auzi primul ton de orgă. Toţi au fost în rugăciune. Eu mă gândeam: „Ce minunat este aceasta.“ Muzica a durat aproximativ trei până la cinci minute, cred eu. Au fost cântate „Ce mare eşti“ şi alte cântări asemănătoare. Când a început muzica, toţi au încetat să se mai roage şi au ascultat. Vedeţi, ei au trecut de la rugăciune la muzică. După ce au cântat, a venit dirijorul cu corul. În încheiere a cântat adunarea şi corul. După aceea ei erau pregătiţi pentru lecţia şcolii duminicale. După ce s-a încheiat aceasta, mai rămăsese numai închinarea divină şi pentru aceasta am venit de fapt.
Eu cred că ar fi un lucru bun pentru adunarea noastră. Ceea ce am spus vom şi face. Lăsaţi-ne să facem! Dacă cineva face ceva despre care cred că este un lucru bun, şi dacă este într-adevăr un lucru bun, atunci să îl facem. Noi nu vrem să punem de-o parte ceva bun, ci vrem să-l facem în orice caz. Începeţi într-o dimineaţă sau altcândva cu aceasta. Dacă oamenii sunt neliniştiţi, atunci să meargă un diacon sau altcineva la ei şi să spună: „Aici în adunare ne-am făcut o regulă …“
Eu nu ştiu dacă procedaţi deja aşa; se poate. Eu nu sunt aici, ştiţi voi, şi de aceea nu ştiu. Înainte de o slujbă divină eu nu sunt niciodată aici.
Dacă ei intră şi încep să discute, atunci să meargă cineva în faţă şi să zică: „Pst! Pst! Un moment, vă rog.“, şi o soră să înceapă să cânte la instrument. Dacă nu este posibil aceasta, atunci să aveţi pregătită o bandă şi să o derulaţi. Spuneţi: „Noi avem o rânduială nouă în capelă. Atunci când vin oamenii aici înăuntru, noi nu şoptim sau vorbim, ci numai ne rugăm. În câteva minute va începe serviciul divin. Citiţi în Biblia voastră sau aplecaţi-vă capetele şi vă rugaţi liniştiţi.“ Dacă voi o faceţi de câteva ori, atunci şi ceilalţi o vor înţelege.
Atunci se va ajunge până acolo că vor mai fi numai câţiva care vor vorbi, şi în afară de ei nimeni. Atunci trebuie să meargă unul din diaconi la ei şi să spună: „Noi dorim ca tu să fii în rugăciune în timpul serviciului divin.“ Vedeţi, nu este o casă de distracţii, ci o casă de rugăciune. Înţelegeţi voi asta?
Eu cred că despre aceasta era vorba: Te rog explică-ne, cum pot să menţină diaconii liniştea în locul sfânt înainte şi după serviciul divin. Da, asta am făcut. Aşa este. Asta a fost.
Acum să trecem la ultima întrebare:
Frate Branham, au existat obiecţii asupra începutului serviciului divin. Noi începem cu cântări, rugăciuni, cântări deosebite şi numai pe la ora 11.00 se începe cu mesajul şi nu mai avem prea mult timp pentru Cuvânt. Unii dintre oameni devin atunci neliniştiţi şi trebuie să meargă înainte de încheiere. Te rog spune-ne câte cântări trebuie cântate şi la ce oră trebuie să se înceapă cu predica. Câteodată avem rugăciuni, rugăciuni pentru bolnavi, şi se încheie într-o adunare de mărturii. Unele lucruri se par că atunci sunt nepotrivite pentru timpul respectiv.
Eu sper că am înţeles totul corect. Billy este aici şi încearcă să-mi ajute. Dacă cineva din mijlocul nostru va asculta banda, el ştie atunci că Billy mi-a ajutat la citit. Este un scris foarte frumos, dar eu nu am putut să-l descifrez. Eu cred că este vorba despre câte cântări trebuie cântate la începutul serviciului divin şi când trebuie să înceapă predica.
În primul rând aş vrea să mărturisesc ceva aici. Dacă eu sunt greşit, atunci vreau să recunosc că sunt greşit. Eu trebuie să recunosc aici, că eu sunt iniţiatorul acestui lucru, pentru că eu am fost acela care am ţinut serviciile cele lungi. Prin aceasta s-a ajuns la obişnuinţă. Dar nu ar trebui să fie aşa. Gândiţi-vă numai că v-am spus: „Începând cu duminică seara, dacă este în voia lui Dumnezeu, voi scurta predicile mele la treizeci, cel mult patruzeci de minute, chiar dacă trebuie să rămân o săptămână mai mult.“
Eu am constatat că oamenii obosesc şi mesajul care este adus cu putere nu-l înţeleg dacă este prea mult prelungit. Eu am ştiut asta întotdeauna. Vorbitorii cu succese sunt acei care vorbesc scurt. Isus a fost un bărbat cu cuvinte puţine. Observaţi predicile Lui. Observaţi predicile lui Petru de Rusalii. Poate că a avut nevoie numai de cincisprezece minute până ce a adus încă trei mii de suflete în Împărăţia lui Dumnezeu. Vedeţi, el a spus esenţa.
Eu sunt de vină. Însă eu nu am făcut-o pentru că nu am ştiut mai bine, ci pentru că se înregistrează pe benzi. Aceste benzi sunt derulate ore întregi în casele oamenilor. Duminica următoare veţi înţelege de ce am făcut-o. Eu vreau să o spun deja acum pe bandă. Motivul este că această povară enormă de a răspândi mesajul acestui ceas, este asupra mea. Mesajul este răspândit acum, şi de aceea voi vorbi numai treizeci de minute în adunările mele începând cu anul nou. Eu voi încerca pretutindeni unde mă voi duce, să îmi fixez ceasul pentru treizeci, cel mult patruzeci de minute, şi în timpul acesta să aduc mesajul la punctul cel mai înalt, să-i chem pe oameni la altar sau să fac un rând de rugăciune, şi să nu mai vorbesc atât de mult, pentru că astfel îi obosesc pe oameni. Eu ştiu asta.
Dar vedeţi, tot parcursul anului nu au fost mulţi oameni care s-au ridicat şi au ieşit, deşi eu am predicat câteodată două, trei ore. Aşa este. Este din cauză că aici se fac înregistrările pe benzi care sunt trimise în toată lumea. În Germana, în Elveţia, Africa, Asia şi oamenii de peste tot ascultă aceste benzi; şi predicatorii, etc.
Dar vedeţi, dacă aici în locul sfânt, în comunitate, se înregistrează un mesaj de două ore pe o bandă cu o durată de două ore, aceasta este în ordine. Dar dacă nu este înregistrată o astfel de bandă, atunci predicaţi mai scurt. Eu vă spun de aceea: unele benzi pot să înregistreze mai puţin, altele mai mult, de aceea trebuie să se aleagă mijlocul.
Deseori noi ne ruinăm serviciul divin când prelungim adunarea cu mărturii. Eu ştiu că sunt vinovat. Voi vă amintiţi când ţineam adunări pe stradă şi când l-am rugat pe un frate bătrân să vină în faţă pentru o rugăciune scurtă, el a început să se roage pentru primarul oraşului, pentru guvernatorul statului, pentru preşedintele sindicatelor şi astfel de oameni, pentru toţi pastorii din împrejurime — pe rând —, pentru sora Jones care era în spital, şi altele asemănătoare. Oamenii stăteau acolo, alţii mergeau mai departe. Ei mergeau mai departe — el îi obosea.
Vedeţi, rugăciunea voastră principală trebuie să aibă loc în taină; rugăciunea cea lungă. Rugaţi-vă toţi, dar pentru aceasta mergeţi într-o cameră separată şi închideţi uşa. Acolo puteţi să vă rugaţi toată ziua şi toată noaptea, sau vă puteţi ruga două ore. Dar aici, unde vă ascultă oamenii, rugaţi-vă scurt. Cu serviciile divine să faceţi la fel, lăsaţi cel mai mult timp pentru Cuvânt, pentru că este esenţialul. Lăsaţi Cuvântul să răsune cu putere, cât puteţi de bine! Aduceţi oamenilor Cuvântul!
Aici este propunerea mea. Gândiţi-vă, eu am recunoscut că sunt de vină, pentru că am introdus aceasta. Dar eu v-am şi spus că am făcut-o pentru că mesajele au fost înregistrate pe benzi cu o durată de două ore şi acestea vor fi trimise peste ocean şi peste tot. Dar adunarea de aici din capelă, nu ar trebui să formeze serviciul după modelul benzilor de două ore. Aceste benzi sunt trimise în multe localităţi.
Aceasta este acum rânduiala voastră. Lăsaţi-mă să vă dau un exemplu. Ar fi în ordine dacă eu v-aş face o propunere? Eu vreau să spun că uşile capelei ar trebui să fie deschise la o anumită oră, pentru ca oamenii să se poată aduna, în timp ce se cântă cântări. Fiecare să vină să se roage, nu să facă vizite. Să nu admiteţi ca în încheiere ei să se mai întreţină înăuntru. Îndemnaţi-i să părăsească capela ca să nu mai discute înăuntru. Dacă vreţi să mai discutaţi, faceţi-o afară. Acesta este locul sfânt; acesta trebuie ţinut curat. Dacă Duhul lui Dumnezeu este lucrător aici, atunci vrem să-l menţinem prin Duhul Domnului, şi atunci El va lucra aici şi mai departe. Dacă voi nu faceţi aceasta — notaţi-vă cuvintele mele — atunci veţi cădea. Sigur! Să menţinem aceasta. Aceasta este datoria noastră, şi de aceea sunt eu în seara aceasta aici. Să menţinem totul în concordanţă cu aceste rânduieli.
Acum vedeţi, eu aş spune aşa: noi facem de cunoscut şi vă spunem când este înregistrat un mesaj. Dacă fratele Neville are un mesaj pe care vrea să-l înregistreze, pentru că vrea să-l trimită şi oamenilor din exterior, faceţi-o de cunoscut dinainte, şi spuneţi: „Duminica următoare vom înregistra un mesaj de două ore,“ sau unul de trei ore. „Va fi duminica următoare.“ Atunci oamenii ştiu. Spuneţi-le încă o dată când sunt toţi prezenţi: „În seara aceasta va fi înregistrată o predică. Eu vreau să aduc un mesaj pe care vreau să-l înregistrez şi să-l expediez. Eu mă simt călăuzit de Duhul să împart acest mesaj. Mesajul va fi înregistrat şi durează două până la trei ore.“ Spuneţi-o.
Dar ce s-ar întâmpla, dacă m-aş duce în altă parte, de exemplu la adunările comercianţilor creştini sau la adunările mele din exterior, înainte de a mă ruga cu bolnavii — dacă m-aş ridica în seara aceea şi aş predica trei ore înainte de serviciul de vindecare? Ştiţi ce s-ar întâmpla? În seara următoare ar mai fi numai jumătate din ascultători, pentru că ei nu pot să rămână atâta timp, deoarece trebuie să meargă la lucru.
Seara trecută am fost atent când a predicat fratele Neville. Eu ştiu că noi toţi am fost atenţi. A fost un mesaj minunat. Eu mi-am făcut notiţe; ele sunt aici în geanta mea. Eu pot să le folosesc în celelalte mesaje. Aşa este. Drumul scăpării a fost un mesaj minunat. Aţi observat cât de repede a încheiat? În circa treizeci şi cinci de minute. Asta a fost bine. Atâta timp durează de obicei predicile fratelui Neville. Vedeţi, nu este atât de mult. Dar ceea ce omoară adunările voastre, sunt toate lucrurile care se prelungesc aşa de mult.
Vedeţi, eu nu o spun pentru că nu respect conducerea, pe diaconi sau pe pastor, dar eu vă spun vouă: vedeţi care este adevărul şi astfel să procedăm. Ce se întâmplă? Fiecare dintre voi este bun, fiecare din voi are o inimă bună. Dacă nu ar fi aşa, atunci eu aş spune: „Toţi, în afară de fratele cutare, au o natură binevoitoare. Noi vrem să ne rugăm pentru el.“ Dar voi sunteţi miloşi, voi sunteţi răbdători, prietenoşi, aveţi o natură liniştită. Aceasta este bine. Dar să nu fiţi molatici!
Şi Isus a fost milos, dar când a venit timpul El a trebuit să spună: „Este scris: «Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.» Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.“ EL ştia când trebuia să spună ceva şi când nu. Şi noi trebuie să ştim. Niciodată nu a mai existat o persoană ca Isus. EL a fost Dumnezeu. Gândiţi-vă, El a preluat chiar şi slujba de diacon în adunare. EL a împletit un bici şi nu a aşteptat până au plecat de la sine — El i-a alungat din casa lui Dumnezeu! EL a împlinit acolo slujba de diacon; ca exemplu pentru voi, diaconii. EL a fost exemplul vostru. „Este scris: «Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.»“ Gândiţi-vă, aici Isus a fost diacon. Voi ştiţi că Isus a preluat slujba unui diacon acolo.
Atunci când El a îndeplinit slujba de pastor — ce a spus El acolo? „Voi farisei orbi, voi călăuze oarbe!“ EL a îndeplinit slujba unui pastor.
Când El le-a zis lor ceea ce se va întâmpla, El a îndeplinit slujba de prooroc.
Când a fost solicitat să plătească impozitele, El a preluat sarcinile conducerii: „Petre, du-te la mare, aruncă undiţa, şi trage afară peştele care va veni întâi; deschide-i gura, şi vei găsi în ea o rublă pe care ia-o şi dă-le-o lor, pentru Mine şi pentru tine.“ EL a mai spus: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.“
EL a fost tot: pastor, prooroc, conducere şi diacon. Desigur! Voi vedeţi deci ce a făcut El, şi lăsaţi ca El să fie pilda în casa aceasta, în capela-Branham. Noi vrem să fim o casă în care El să fie proslăvit prin tot; prin fiecare slujbă, în fiecare loc, ca să nu fim obligaţi să luăm ceva înapoi. Aici să domnească blândeţea, dragostea şi prietenia, şi totuşi fiecare trebuie să-şi îndeplinească conştiincios datoria. Aşa trebuie să fie, aşa vrea El să fie. EL nu a fost niciodată nepăsător. Când era timpul potrivit să le spună lucrurilor pe nume, atunci El a făcut-o. Când era timpul să domnească blândeţea, atunci a domnit blând. EL a fost iubitor, înţelegător, dar hotărât; la El corespundea totul până la punct. EL a făcut-o ca exemplu pentru noi. Asta mi-a dat-o acum Duhul Sfânt. Niciodată nu m-am gândit asupra acestui lucru, că El a fost şi diacon, dar El a fost. EL a procedat ca un diacon.
Eu aş spune, dacă serviciile voastre încep la ora 19.30, atunci deschideţi capela o jumătate de oră mai devreme, la ora 19.00. Plătiţi voi organista sau pianista? Nu, ei o fac de bună voie. Rugaţi-i politicos şi spuneţi-le că noi am vrea ca ei să vină deja o jumătate de oră înainte de serviciul divin. Dacă vor să fie plătiţi pentru aceasta, atunci daţi-le ceva pentru aceasta. Dacă aceasta nu este posibil, atunci să vină odată aici şi să se înregistreze o bandă cu muzică frumoasă de orgă, şi lăsaţi-o apoi să se deruleze. Ea nu trebuie să fie de fiecare dată aici. Lăsaţi să se deruleze banda. Unul dintre diaconi, unul din conducere, îngrijitorul, sau indiferent cine deschide uşa, să lase banda să cânte în timp ce oamenii intră înăuntru. Dacă diaconii nu sunt aici, atunci poate să o facă altcineva, cineva din conducere sau altcineva. Lăsaţi-o să cânte.
Dar exact la ora 19.30 să sune clopotul de pe clădire. Mai aveţi clopotul de afară? Da. Bine, să sune deci la ora 19.30. Asta înseamnă că noi nu mai avem voie să ne plimbăm prin capelă ca să dăm mâna cu Jones sau cu alţii. Atunci şi dirijorul să-şi ocupe locul. Dacă dirijorul nu este prezent, atunci diaconii trebuie să caute pe altcineva care dă tonul la câteva cântări, după ce a sunat clopotul: „Deschideţi cartea de cântări la cântarea numărul …“ Să începeţi exact la ora 19.30.
După ce a cântat adunarea două sau trei cântări, să se roage cineva, după cum am spus-o deja. Pastorul nu trebuie să fie deja prezent, de aceea trebuie să o facă dirijorul. Eu cred că este fratele Capps. El ştie ce trebuie făcut. Ori cheamă pe cineva, sau se roagă el. Rugaţi-i pe ascultători să se ridice pentru rugăciune. Ridicaţi-vă şi unul să conducă rugăciunea. Dar voi trebuie să fiţi atenţi.
Noi credem că oricine vine în casa Domnului trebuie să se roage, pentru că este locul de rugăciune. Folosiţi timpul corect când sunteţi în locul sfânt. Chemaţi-i la altar şi apoi veţi constata că cineva se prelungeşte cincisprezece sau douăzeci de minute, şi timpul vostru a trecut.
Faceţi-vă rugăciunile acasă. Isus a spus: „Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi de oameni.“ EL a spus: „Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.“ Aşa să ne rugăm noi în ascuns. Aşa a poruncit El.
Deci dacă dirijorul sau altcineva spune: „După prima cântare va veni cineva — indiferent cine este — să se roage scurt.“, atunci să nu vă ridicaţi şi să vă rugaţi pentru toţi guvernatorii şi alţii. Dacă cineva are o cerere pentru rugăciune, să scrie pe un bilet şi să trimită în faţă. Spuneţi atunci: „În seara aceasta îi vom include în rugăciune pe sora cutare sau pe fratele cutare care este în spital. Gândiţi-vă la ei în timp ce ne rugăm acum. Frate Jones, tu ne vei conduce în rugăciune. Să ne ridicăm.“ Dorinţele să fie puse pe amvon. Faceţi-o de cunoscut, ca oamenii să se obişnuiască: „Dacă are cineva o dorinţă pentru rugăciune, să trimiteţi un bileţel.“ Să nu spuneţi: „Cine are o dorinţă pentru rugăciune, să ne-o spună acum.“ Altfel s-ar ridica cineva şi ar spune: „Slavă lui Dumnezeu! Ştiţi voi …“ Aşa ar începe, şi voi ştiţi că durează câteodată o jumătate de oră până se aşează respectivul.
Noi suntem răspunzători pentru această comunitate, nu pentru altele. Noi purtăm răspunderea înaintea lui Dumnezeu. Voi sunteţi răspunzători pentru aceste sarcini înaintea lui Dumnezeu. Motivul pentru care stau în seara aceasta aici şi vă spun toate acestea, constă în faptul că eu port răspunderea înaintea lui Dumnezeu pentru aceasta; iar voi sunteţi răspunzători ca să se urmeze aceste rânduieli.
Deci, un frate să conducă rugăciunea. Dacă s-a făcut rugăciunea, atunci este în ordine, şi apoi pot să se aşeze.
Dacă cineva vrea să cânte o cântare deosebită, atunci eu nu mă pot opune acestei dorinţe. Dacă vrea cineva să cânte o cântare, atunci faceţi-o de cunoscut adunării. Spuneţi-le: „Oricine vrea să cânte o cântare, să-i spună dirijorului înainte de începerea serviciului divin.“ El poate să răspundă: „Îmi pare rău frate, pentru seara aceasta am deja pe cineva care vrea să cânte. Poate poţi să-mi spui când vei fi iarăşi aici, şi atunci te includ în program. Uită-te, eu mi-am notat numele aici.“
Este corect că fratele Capps, sau cine este, conduce cântările; cineva trebuie s-o facă, indiferent cine. Dar să nu se ajungă până acolo ca el să se comporte de parcă ar fi predicator. Datoria lor este să stea în faţă şi să dirijeze cântările.
Datoria pastorului este să predice, nu să dirijeze cântările. Nu el să dea tonul la cântări, ci dirijorul. El poartă o răspundere şi ar trebui să vină sub ungerea proaspătă a Duhului Sfânt, atunci când este timpul. La prima parte a serviciului el nici nu trebuie să fie prezent. El poate rămâne acolo în birou, până aude prin staţie că s-a cântat ultima cântare — dacă este un solo, duet sau o altă cântare — iar prin aceasta el ştie că a sosit timpul pentru el.
Până atunci voi aţi cântat deja două cântări, v-aţi rugat şi aţi strâns colecta. Fiecare trebuie să-şi facă datoria. Spuneţi: „În timp ce cântăm acum ultima cântare, vor veni fraţii cu ordinea în faţă şi vom strânge colecta.“ După ce s-a cântat ultima cântare, fraţii cu ordinea să stea iarăşi aici. Spuneţi în încheiere: „Acum ne vom ruga. Noi vrem să-i includem pe fratele cutare şi cutare.“ Numele îl citim de pe bileţel. „Să ne ridicăm toţi. Frate, condu-ne în rugăciune.“ Cu aceasta s-a încheiat prima parte.
În timp ce se cântă a doua cântare, se poate strânge colecta; dacă ridicaţi o jertfă. Eu aş cânta prima cântare, apoi aş strânge colecta şi apoi a doua cântare. Ultima cântare este o chemare pentru pastorul vostru. După ce a fost cântată, să înceapă să cânte orga şi pastorul să vină. Vedeţi, atunci este totul în ordine, şi fiecare este liniştit. Tot ce a trebuit să se facă de cunoscut, este spus. Diaconii sunt pe posturile lor. Pastorul vine.
El iese afară, îi salută pe ascultători, îşi deschide notiţele şi spune: „În seara aceasta vom citi următorul text din Biblie.“ Vedeţi, după aceea face ce vrea. „Noi citim din Biblie.“ Câteodată este un lucru bun, dacă se spune: „Din respect faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, vrem să ne ridicăm în timp ce citim din Cuvântul lui Dumnezeu.“ „În seara aceasta citesc din Psalmi“, sau indiferent de unde. Apoi citiţi, sau lăsaţi să citească altcineva, dirijorul sau altcineva, care este în apropiere de tine. Dar mai bine este dacă citeşti tu. După ce ai citit textul, poţi să vorbeşti din el. Până atunci au trecut treizeci de minute şi este aproximativ ora 20.00.
Între ora 20.00 şi ora 20.45 prezintă Cuvântul, deci treizeci sau patruzeci şi cinci de minute, aşa cum îţi dă Duhul Sfânt — pur şi simplu aşa cum ţi-o dă Duhul Sfânt în timp ce eşti sub ungere.
În încheiere se face chemarea la altar şi se întreabă: „Este cineva în această adunare, care vrea să-L primească pe Isus ca Mântuitor? Atunci vă invităm aici la altar. Aţi vrea să vă ridicaţi?“
Dacă nu se ridică nimeni, atunci întreabă: „Este cineva aici care vrea să se boteze — care s-a pocăit şi vrea să se lase botezat în apă pentru iertarea păcatelor sale? Dacă vreţi să veniţi, atunci puteţi să o faceţi acum. Vreţi să veniţi în timp ce cântă orga?“
Dacă nu vine nimeni, atunci întrebaţi: „Este cineva aici care nu a primit încă botezul cu Duhul Sfânt şi vrea să ne rugăm în seara aceasta ca să-l primească?“ Poate că vin unii, atunci doi sau trei să pună mâinile peste ei şi să se roage pentru ei. Aduceţi-i în una din camerele din spate, ca apoi cineva să le spună cum pot să pătrundă la botezul cu Duhul Sfânt. Asta nu se întâmplă în prezenţa ascultătorilor.
Dacă este cineva care vrea să-L primească pe Hristos şi stă aici în faţa altarului pentru a vă ruga pentru el, atunci roagă-te şi lasă-l şi pe el să se roage. Spune: „Aplecaţi-vă acum capetele; noi ne vom ruga.“, şi întreabă: „Credeţi voi?“
Dacă se iveşte vreo amânare, atunci trimite-i pe respectivii direct în camera de rugăciune şi mergi şi tu, sau trimite pe altcineva împreună cu ei, pentru ca adunarea să poată continua şi să nu fie nici o întrerupere.
Dacă nu vine nimeni după câteva minute, atunci întreabă: „Este cineva aici care este bolnav şi vrea să fie uns cu untdelemn în seara aceasta? Noi ne rugăm aici pentru bolnavi.“
Dacă te roagă cineva: „Frate Neville, eu vreau să vorbesc personal cu tine.“, atunci să răspunzi: „Bine, atunci vino în birou. Unul dintre diaconi va face aceasta.“ „Eu vreau să vorbesc cu tine, frate.“ „Imediat după adunare, voi avea timp pentru tine. Unul dintre diaconi te va conduce în birou.“
„Acum să ne ridicăm pentru rugăciunea de încheiere.“ Vedeţi, aşa durează serviciul divin numai o oră şi patruzeci şi cinci de minute. Într-o oră şi jumătate serviciul vostru este încheiat. Voi aţi ajuns repede la scopul dorit. Astfel sunt toţi mulţumiţi şi merg binecuvântaţi acasă. Dacă voi nu faceţi asta, atunci nu va fi aşa, indiferent cât de bine vreţi să o faceţi.
Voi ştiţi, eu stau deja de aproximativ treizeci şi trei de ani pe platformă — aici şi în toată lumea. Cred că am învăţat ceva într-un timp atât de îndelungat. Desigur. Dacă nu este aşa, atunci mai bine să încetaţi. Vedeţi, eu am constatat: dacă am avea de-a face numai cu sfinţii, atunci am putea rămâne toată noaptea, dacă am dori. Dar noi nu avem de-a face numai cu sfinţi, ci noi încercăm să ajungem şi la cei de afară. Ei sunt acei la care trebuie să ajungem; trebuie să lucrăm pe terenul lor. Aduceţi-i înăuntru şi lăsaţi să vorbească Cuvântul. Vedeţi, apoi nu mai este nimic de criticat. Dacă vor să vorbească cu tine despre o problemă, bine, atunci adu-i direct în birou, dar nu întrerupeţi adunarea.
Voi ştiţi, că oamenii se ridică şi spun: „Eu vă spun că noi ar trebui să avem o adunare bună de mărturii.“ Asta nu este o critică, ci eu vreau să vă spun numai adevărul. Eu doresc să vă spun adevărul. Eu am văzut adunări de mărturii care câteodată au adus mai multă pagubă decât folos. Într-adevăr!
Acum, dacă în timpul unei treziri, cineva are o mărturie arzătoare, ştiţi voi, dacă în timpul unei adunări este o trezire adevărată, şi cineva este mântuit şi vrea să spună pe scurt ceva, atunci — Slăvit să fie Dumnezeu! — atunci să-şi aerisească inima. Dacă el face aceasta în timpul unei treziri şi spune: „Eu vreau să-I mulţumesc Domnului pentru ceea ce a făcut El pentru mine. EL m-a mântuit în ultima săptămână, şi inima mea arde de slava lui Dumnezeu. Mulţumire lui Dumnezeu. Amin.“, şi se aşează. Asta este bine. Faceţi aşa mai departe. Asta este în ordine.
Dar dacă voi spuneţi: „Acum, cine este următorul? Cine este următorul? Lăsaţi-ne să auzim cu cuvânt, un cuvânt de mărturie.“ Dacă vreţi să faceţi o adunare cu mărturii, atunci faceţi de cunoscut: „Următoarea miercuri seara vom avea o adunare de mărturii în loc de o adunare de rugăciune. Noi am dori să vină toţi. Va fi o adunare de mărturii.“ Dacă vă adunaţi să spuneţi mărturiile, citiţi mai întâi din Cuvânt şi vă rugaţi, şi apoi spuneţi: „Noi am făcut de cunoscut că această seară este pentru mărturii.“ Oamenii să spună atunci mărturii în timp de o oră, patruzeci şi cinci sau treizeci de minute. Încadraţi-vă în timp. Aşa trebuie să se procedeze. Vedeţi voi ce vreau să spun? Eu cred că este pentru folosul adunării şi al tuturor, dacă vă orientaţi după aceasta.
Timpul este înaintat. Fraţilor, eu vă spun aceasta după cunoştinţa mea cea mai bună. Eu şti ce aveţi pe inimă, iar eu v-am răspuns la întrebări cum am putut mai bine. De acum înainte ştiţi totul. Dacă odată nu o să mai ştiţi, atunci luaţi banda, ascultaţi-o; dacă este vorba despre diaconi, conducere sau indiferent despre cine — ascultaţi banda. Ascultaţi-o şi în afara adunărilor, dacă vreţi. Bine. După cunoştinţa mea cea mai bună, aceasta este voia lui Dumnezeu pentru capela aceasta din Eighth and Penn Street, şi eu vă însărcinez pe voi, fraţilor, să îndepliniţi totul sub călăuzirea Duhului Sfânt cu toată bunătatea şi dragostea. Prin aceasta le dovediţi oamenilor că aţi primit har şi că sunteţi creştini. Creştinii nu sunt copii mici care pot fi împinşi încolo şi încoace, ci înseamnă: „Oameni plini de dragoste, care Îl iubesc pe Dumnezeu la fel de mult ca şi pe cei din adunare.“ Vedeţi voi, ce vreau să spun?
Mai este o întrebare? Banda este aproape derulată şi acolo afară mă aşteaptă cineva. Când a vrut să fie aici? (Billy Paul răspunde: „Deja acum.“) Vine aici? (Billy Paul răspunde: „Eu îl chem.“) Bine. În ordine.
Acum, eu ştiu că ne apropiem de încheiere dacă nu mai este nici o întrebare. Dacă nu, atunci să încheiem aici. (Fratele Collins spune: „Ar fi mai bine dacă nu se mai înregistrează de acum.“)
Fraţilor, eu mă bucur foarte mult că am fost în seara aceasta la voi — cu fratele Neville, cu diaconii, cu conducerea, cu conducătorul şcolii duminicale şi cu voi toţi. Noi ne încredem că Domnul ne va ajuta pe toţi să îndeplinim aceste rânduieli pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Motivul pentru care am spus toate acestea, este faptul că eu cred că din copii aţi devenit maturi. Când aţi fost copii, aţi vorbit ca copii şi aţi avut o minte de copil. Acum sunteţi bărbaţi. Astfel noi vrem să ne comportăm în casa lui Dumnezeu ca maturii, să ne orientăm după aceasta, să preţuim sarcinile şi fiecare slujbă. Să aşezăm fiecare dar pe care l-a dăruit Dumnezeu într-o rânduială corectă şi să-L slăvim pe Dumnezeu cu darurile şi slujbele noastre.
Să ne rugăm:
Tată ceresc, noi Îţi mulţumim în seara aceasta pentru adunarea cu aceşti bărbaţi care au fost aşezaţi aici în slujbele lor, pentru a îndeplini lucrarea lui Dumnezeu în comunitatea din Jeffersonville. O, Dumnezeule, fie ca mâna Ta să se odihnească asupra lor, să-i ajuţi şi să-i binecuvântezi. Fie ca oamenii din această adunare să ştie că aceste lucruri sunt gândite cu scopul ca lucrurile din Împărăţia lui Dumnezeu să fie împlinite mai bine, pentru ca noi să devenim bărbaţi care au înţelepciune şi care recunosc Duhul şi ştiu ce este de făcut. Admite-o, Tată. Binecuvântează-ne acum. Fie ca Duhul Sfânt să vegheze peste noi, să ne călăuzească şi să ne ocrotească, iar noi să fim găsiţi credincioşi întotdeauna în îndeplinirea datoriei noastre. Eu mă rog în Numele lui Isus Hristos. Amin!