Slobonda Narodna Misija

Isukrst juče je i danas onaj isti i u vijek.

Jezik

Strigatul disperarii / William Branham

Jezik rumunjski

Drugi jezici




(Der Notschrei)

1. 9. 1963 (seara), Jeffersonville, Indiana - SUA

Noi rămânem în picioare şi ne aplecăm capetele pentru rugăciune. Doamne Isuse, noi credem, pentru că Tu ai spus, ca noi să credem. Noi Îţi mulţumim şi Te lăudăm pentru ceea ce am auzit şi am văzut deja, în care este ancorată credinţa noastră. Noi Îţi mulţumim şi pentru prilejul, de a veni aici ca să slujim celor, care au nevoie de ajutor. Noi Te rugăm, o Doamne, conform făgăduinţei Tale să Te gândeşti în seara aceasta la doleanţele noastre. Noi Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Noi suntem foarte bucuroşi pentru prioritatea aceasta, că putem fi în seara aceasta din nou aici, ca să vestim Evanghelia lui Isus Hristos Cel înviat. Eu am întârziat puţin, pentru că nişte oameni din Michigan au venit cu un caz urgent. Domnul a făcut imediat ceva minunat pentru noi. EL ştie toate lucrurile şi ne arată, ceea ce trebuie să ştim. Voi nici nu trebuie să I le spuneţi. EL ştie întotdeauna, ce trebuie făcut. Noi suntem aşa de mulţumitori pentru aceasta. Oamenii au fost toată ziua pe drum, pentru a ajunge aici. Noi suntem foarte mulţumitori pentru totul.

Să nu uitaţi serviciile divine pentru săptămâna viitoare. Miercuri seara, duminică dimineaţa şi duminică seara. Dacă locuiţi în împrejurime, am fi bucuroşi, să vă avem în mijlocul nostru. Rugaţi-vă pentru mine, în timp ce sunt pe drum înspre alte localităţi. Eu sper, că voi fi în curând iarăşi aici. Eu doresc să vă mulţumesc tuturor pentru dovezile de dragoste şi nu voi uita, ceea ce aţi făcut pentru mine. Un frate din Georgia, din comunitatea de acolo, mi-a dăruit un costum nou. Este atât de minunat. Eu doresc să le mulţumesc şi celor din Kentucky, care au fost în ultima săptămână împreună cu mine, pentru că şi acolo, a făcut Domnul lucruri mari. Noi am văzut mâna Lui puternică. Eu sper să vă văd din nou, în drum spre adunarea din New York. Acolo voi vorbi din data de 12 noiembrie în comunitatea fratelui Vick. Câteva zile mai devreme vom fi aici. Apoi ne întoarcem din nou cu fratele Moore, pe drumul spre Shreveport, La. Asta va fi în săptămâna de mulţumire a roadelor. A fost dat de cunoscut. După sărbătorile de iarnă, sperăm să fim cu prietenii noştri din sud, şi în ianuarie în Phoenix. Noi aşteptăm programarea adunărilor din ţările de peste ocean. Ei încearcă acum să programeze un tur mondial, iar fratele Borders corespondează în sensul acesta. Noi trebuie doar să aşteptăm, şi să vedem dacă se va realiza. Acolo se strâng câteodată mulţimi, care nu au loc în nici o clădire. Adunările trebuie ţinute, în astfel de cazuri, sub cerul liber, pentru că la o singură adunare se strâng până la 500 000 de oameni. Acesta nu este un număr total de la mai multe adunări, ci de la u n a singură. Voi ştiţi, că de obicei, evangheliştii numără oamenii care au venit în şase săptămâni la adunările lor, dar noi am dat numărul de oameni, care au fost prezenţi într-o singură zi. De multe ori nu este posibil, de a creea posibilităţi de şedere. Ei se aşează pur şi simplu pe jos. De aceea trebuie să alegem anotimpul potrivit, în care nu plouă cu găleata. Eu am văzut oameni frumos îmbrăcaţi, care au şezut toată ziua în ploaie, femeilor le curgea apa prin păr. Dar ele şedeau acolo, în timp ce tuna şi fulgera, cu vânt puternic şi ploaie. Ei se sprijineau unii de alţii şi au rezistat până când ne-am rugat pentru ei. Voi ştiţi că, Dumnezeu respectă o astfel de credinţă.

Voi trebuie să faceţi ceva, prin care Dumnezeu este onorat. Voi Îi arătaţi această onoare. Oamenii cărora le cade totul aşa uşor, nu ştiu să preţuiască cele primite. Darul este liber, aşa este, dar voi trebuie să-l primiţi cu mulţumire. Aşa cum spune un proverb: „Dacă cineva este născut cu linguriţa de argint, nu o preţuieşte.“ Dar dacă trebuie să lucreze din greu pentru ceva, atunci ştie să preţuiască valoarea.

Eu doresc ca să înregistraţi asta pe bandă. Mesajul de azi dimineaţă a fost apogeul slujbei mele. Într-o zi vă voi spune, cum am ajuns de fapt la predica 'Semnul'. Eu ştiu că deja de luni de zile am văzut construcţia pentru această predică. Totul se mişcase înspre această ţintă. A fost încununarea întregului. Eu sunt sigur, şi sper că aţi înţeles şi voi, ce înseamnă, semnul. Semnul este un anunţ, că sângele a fost aplicat iar preţul cerut de Dumnezeu a fost plătit, prin vărsarea sângelui lui Isus. EL a vărsat sângele Lui. Din viaţa Lui a venit Duhul Sfânt. Dacă sângele a făcut lucrarea în voi, atunci vine Duhul Sfânt peste voi ca semn, că preţul a fost plătit pentru voi, şi Dumnezeu va acceptat. Gândiţi-vă că acesta este un semn de recunoaştere.

Există foarte mulţi oameni, care nici nu ştiu, ce înseamnă acest semn. De aceea trebuie să prezint în aşa fel, încât fiecare pentru care este destinat, să înţeleagă. Este exact aşa cum predicăm noi mântuirea pentru toţi, deşi noi ştim că nu toţi o vor primi. Tot aşa noi predicăm tuturor oamenilor vindecarea divină, deşi noi ştim, că nu toţi vor fi vindecaţi. Vedeţi, Isus a venit, ca să-i răscumpere pe acei, care erau scrişi în cartea răscumpărării înaintea întemeierii pământului. EL a venit ca să-i salveze. Dar nu ştim cine sunt aceia. Noi o predicăm tuturor, iar cel ce crede, pentru acela este destinat. Dar nimeni nu poate veni la El, numai dacă îl cheamă Dumnezeu. Asta este adevărat.

Există mulţi oameni, care nu vor fi salvaţi. Noi ştim asta. Înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu ştia, că ei nu vor fi salvaţi. sunt mulţi, care nu vor fi vindecaţi ei nu pot s-o cuprindă. Ei nu ştiu, cum se întâmplă. Dar totuşi mulţi oameni sunt vindecaţi. În predica noastră o prezentăm tuturor, dar noi nu ştim, care sunt acei, care beneficiază de aceasta. Dar vindecarea este pentru toţi acei, care o cuprind prin credinţă. Acelaşi lucru se potriveşte şi pentru semn. S-a vorbit de multe ori despre acest semn distinctiv, dar acum semnul devine de cunoscut. Lutheranii l-au văzut în legătură cu primirea Cuvântului şi a lui Hristos ca Mântuitor personal. Metodiştii spuneau: „Dacă vă bucuraţi şi puteţi tresălta, atunci îl aveţi.“ Penticostalii spun: „Vorbiţi în limbi, atunci îl aveţi.“ Dar noi vedem, că toate acestea nu sunt suficiente. Semnul este dovada. Asta înseamnă: voi sunteţi uniţi cu Hristos. Vedeţi, este Duhul Sfânt, viaţa Lui în voi EL trăieşte viaţa Lui prin voi. Este pentru cei bogaţi şi pentru cei săraci; pentru toţi care vor să-L accepte. 

Să nu uitaţi, ce se înţelege prin acest semn. Dacă de exemplu, vreţi să călătoriţi dintr-un oraş în altul, atunci trebuie să plătiţi un preţ oarecare pentru călătorie. Pentru aceasta primiţi un bilet, care vă serveşte ca semn şi vă dă dreptul, de a folosi trenul până la locul de destinaţie. Atunci, sângele a fost semnul. El trebuia aplicat literal pe uşiori. Era sângele unui miel, dar viaţa a ieşit din sânge. Nu putea să se întoarcă pe credincios, pentru că venea de la un animal. Aceasta vorbea însă despre faptul, că cineva va veni. Jertfa desăvârşită, prin care noi vom primi o conştiinţă curată. Numai Judecătorul, Dumnezeul cerului, putea să fie această Jertfă desăvârşită. EL preluase locul Judecătorului, a Juratului şi a Avocatului. EL devenise Jertfa; viaţa lui Dumnezeu L-a părăsit, de aceea spune Cuvântul: „EU le dau viaţa veşnică.“ În limba greacă cuvântul „Zoe“ înseamnă „viaţa lui Dumnezeu“. EU le dau „Zoe“, viaţa Mea proprie. Dumnezeu şi Hristos este Una. Viaţa, care era în Hristos, este Duhul Sfânt. Nu o a treia persoană, ci aceeaşi persoană în chipul Duhului Sfânt vine peste voi ca însemnul, că viaţa voastră şi călătoria voastră este plătită. Voi aţi fost acceptaţi. Vouă vi se îngăduie călătoria, numai dacă puteţi să arătaţi dovada. Intrarea nu vi se aprobă numai atunci când aţi adus semnul ca dovadă, că călătoria voastră a fost plătită. Acum arătaţi, că sângele a fost vărsat şi ce efect a avut în viaţa voastră. Preţul pentru voi a fost plătit. Voi aveţi dovada, că sângele şi-a găsit atribuţiunea la voi. Voi aţi fost acceptaţi. Înţelegeţi acum? Acum, nu există nici o dovadă stabilită. Voi vă gândiţi acum şi vă întrebaţi (îmi este arătat): „Frate Branham, prin ce să recunoaştem?“ Vedeţi însă, ce aţi fost şi ce sunteţi acum. Prin aceasta o puteţi afla. Ce aţi fost voi, înainte ca semnul să fie aplicat, şi ce sunteţi după? Care au fost înainte dorinţele voastre şi care sunt acum? Prin aceasta ştiţi, dacă semnul a fost aplicat sau nu. Toate celelalte binecuvântări vă sunt date în mod automat. Nu este aşa, cum se spune sau se crede: „Vorbirea în limbi este dovada.“ Dacă cumpără cineva o pereche de pantofi, înseamnă că şi limba face parte din încălţăminte. Acelaşi lucru este cu semnul. Hristos este semnul, însă vorbirea în limbi, scoaterea de draci, şi toate celelalte lucruri, predicarea şi ce mai este, fac parte şi sunt dovezi, asta este adevărat. Dar nu sunt acelaşi lucru, ci este vorba de daruri. Dacă voi îmi spuneţi: „Eu te vreau pe tine, frate Branham“, iar eu v-aş da un dar, nu înseamnă că eu m-am dăruit, ci v-am dat darul meu. Vorbirea în limbi este un dar al Duhului Sfânt, nu însuşi Duhul Sfânt, ci un dar. Satana poate să imite fiecare din aceste lucruri, dar el nu poate fi niciodată Duhul Sfânt. Darurile le poate imita. Duhul Sfânt este un însemn şi arată că sângele şi-a isprăvit efectul. „EL urmează sângele“, aşa ni se relatează în Biblie. În aceasta a constat sensul venirii Sale. Aceasta a fost înşiruirea în fiecare epocă. EL s-a îngrijit, ca în fiecare epocă să apară ceva, dar fără noi nu se putea ajunge la desăvârşire. Întreaga plinătate a Duhului Sfânt vine acum peste Biserică, timp în care Dumnezeu se va descoperi în acelaşi fel într-un trup omenesc, aşa cum a făcut-o El înainte de arderea Sodomei şi Gomorei. EL s-a arătat atunci lui Avraam.

Tot ce nu s-a împlinit în epoca Bisericilor, o isprăveşte El acum. Înapoi la Cuvânt, pentru că toate acele şi aceste mesaje trebuie să descopere contextele întregului Cuvânt. Prin deschiderea celor şapte peceţi în zilele de pe urmă, trebuiau ca toate capetele rămase să fie cuprinse în trupul Miresei. Toţi acei, care au trăit înainte, nu puteau să ajungă la desăvârşire, până ce Biserica Mireasă nu este adăugată în aceste zile. Vom fi luaţi apoi împreună în sus. Semnul, Isus Hristos Duhul Sfânt este printre noi. Asta ar trebui să preţuim foarte mult. Noi nu ne putem smeri suficient. Dacă ne scoatem încălţămintea şi cădem pe genunchi, nu este suficient; viaţa noastră trebuie s-o dovedească, prin care roada Duhului este descoperită. Roada Duhului este dragoste, bucurie, pace … (Galateni 5, 22-23). Gândiţi-vă la dimineaţa de astăzi Pregătirea. Mai întâi a venit mesagerul cu mesajul. Apoi El a trimis stâlpul de foc ca confirmare şi mângâiere. Ei ştiau, că corespunde totul. Ei puteau fi în pace. Şi noi avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos. În seara aceasta ne vom ruga pentru bolnavi, şi după cum ştiu, după aceea va avea loc cina Domnului. Noi dorim, ca să rămâneţi aici la cină, şi voi încerca, ca să nu ocup mai mult decât patruzeci de minute. Mâine este 'ziua muncii', astfel puteţi să vă odihniţi. Eu am spus doar, care este planificarea mea, ca să închei cât mai repede, dar eu doresc, ca să fiţi siguri, că vom lăsa totul în seama lui Dumnezeu.

Azi dimineaţă, predica a ţinut aproximativ trei ore, dar eu nu sunt deseori aici. Eu începusem această temă şi nu o puteam lăsa pentru seara aceasta, pentru că era prea puternică. Eu nu ştiu, dacă oamenii au înţeles-o. Eu sper, ca ei s-o înţeleagă pretutindeni. Eu sper că înregistrările sunt bune; pentru ca acestea să ajungă pretutindeni. Eu cred, că predica a fost determinată absolut de Dumnezeu, cu însărcinare directă, ca şi deschiderea celor şapte peceţi. A fost Cuvântul lui Dumnezeu. Eu v-am spus despre mesajul, pe care vroiam să-l predic acesta a fost mesajul. Acesta trebuia să urmeze celor şapte peceţi. 

Acum fiţi atenţi, ce se petrece după deschiderea celor şapte peceţi: unirea oamenilor, semne unite; lumina roşie luminează în zilele din urmă. Femeile se fac tot mai frumoase, şi ce fac bărbaţii? Apoi vedem semnele Duhului Sfânt, care se petrec în legătură cu aceste mesaje. Ultimul mesaj a fost apogeul, de la cele şapte peceţi încoace. În acest cuvânt ”Semnul“ este cuprins totul. Noi vrem să ne cercetăm personal dacă suntem în credinţă. Domnul să vă binecuvânteze. 

În seara aceasta am întrebat, pentru câte persoane ne-am rugat în ultima duminică, care au fost vindecaţi, şi practic toţi au ridicat mâna. O femeie pe nume Peckenpaugh din Chicago, a adus un băiat mic la rugăciune. Medicii nu au putut nici măcar să constate, care este boala lui. Plămânii lui erau aşa de bolnavi, încât el nu putea să mai meargă la şcoală. El se afla într-o stare foarte, foarte gravă. Imediat după mesaj, Duhul Sfânt i-a vorbit băiatului, l-a numit pe nume şi i-a spus starea lui, vestindu-i vindecarea lui. Mama lui l-a dus apoi la medic, iar acesta i-a spus, că băiatul ar fi primit o pereche nouă de plămâni. Părinţii lui ne-au telefonat şi au transmis această lucrare pentru întreaga adunare. Dumnezeu, Creatorul, poate să creeze şi plămâni noi. Eu cred cu adevărat, că noi stăm în faţa unor evenimente puternice, cum nu le-a văzut lumea până acum. Dar numai cui i se descoperă, poate s-o ştie, pentru că totul este aşa de simplu. Vedeţi, ceea ce numesc oamenii a fi puternic, Dumnezeu numeşte a fi redus, iar ceea ce numesc oamenii o nebunie, Dumnezeu numeşte a fi puternic. Fiţi deci atenţi, totul va fi atât de simplu. Să nu pierdeţi momentul! Voi aţi pierde momentul potrivit, dacă nu aţi avea semnul, prin care puteţi cerceta totul. 

Cine ar putea înţelege vreodată textul biblic, că munţii şi dealurile vor sălta de bucurie şi că pomii vor bate din palme (Isaia 55, 12)? Dar Ioan, proorocul, s-a ridicat în pustie, aşa cum proorocise Isaia cu 712 ani înainte. El purta o manta din păr de cămilă, nu avea nici un amvon, la care ar fi putut predica şi a fost respins de toate comunităţile existente; el s-a dus la Iordan şi a strigat: „Pocăiţi-vă!“ El le-a spus oamenilor: „Voi, pui de năpârci!“ El a exprimat, ceea ce a spus Dumnezeu. Dar aşa cum este scris, munţii şi dealurile au săltat de bucurie. Cei smeriţi au văzut-o şi erau bucuroşi. Cum puteau ei s-o înţeleagă? Prin faptul că toate proorociile, care au fost spuse despre Mesia de la început, şi-au găsit împlinirea. EL a venit ca Salvator. Toate jertfele şi toţi proorocii au arătat înspre El. Dar totuşi după ce venise, El a fost respins de mulţi ca fiind un copil nelegitim; pentru că Maria şi Iosif nu erau încă căsătoriţi, când Maria era în aşteptarea copilului. EL a fost născut într-un grajd, aşa cum spune Biblia. În zilele acelea, ca grajd era folosită o săpătură într-o stâncă. 

Eu am văzut asta undeva în Arizona, unde un grajd consta dintr-o stâncă săpată. Într-un astfel de mod simplu a fost născut Isus, înfăşurat în scutece şi culcat în iesle. Mai târziu, El l-a ajutat pe tatăl Său în atelierul de tâmplărie. Se punea întrebarea: „Cum poate fi acesta Iehova?“ Dar El era Acela. EL părea deosebit pentru oameni. Deja ca copil, El i-a pus pe preoţii templului în uimire prin cunoaşterea Cuvântului. De ce? EL era Cuvântul, şi El nu a scris niciodată vreo carte. Ceea ce a scris El pe nisip, când o femeie a fost prinsă în curvie, desigur că a fost din nou şters. EL nu trebuia să scrie nimic, pentru că El era Cuvântul. EL trăia Cuvântul. EL spunea: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi; dar dacă fac exact, ceea ce spune Cuvântul, atunci să Mă credeţi, căci Eu sunt Cuvântul.“ Prin aceasta El a vrut să spună, că El era Cuvântul. Pregătiţi-vă acum pentru serviciul de vindecare şi pentru cina Domnului. Noi ne bucurăm că vă vedem în mijlocul nostru. Dacă nu puteţi rămâne până la sfârşit, simţiţi-vă liberi, de a pleca mai devreme. Să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine şi pentru soţia mea. Ea este cea mai iubitoare soţie din întreaga lume. Rugaţi-vă şi pentru copii mei. Eu îi pretind pe toţi pentru Domnul Isus. Rebeca este acum în pubertate, prin aceasta trebuie să treacă toţi. Ea este o fată bună, eu îi mulţumesc Domnului pentru aceasta. Ea nu fumează, nu bea, nu umblă de acolo încolo; dar ea este chiar la vârsta aceea fără grijuri. Ea doreşte întotdeauna să vină la serviciul divin; totuşi când vine, ea rămâne în spate de tot şi mestecă gumă sau merge în spaţiul secundar. Eu doresc, ca ea să îl trăiască pe Dumnezeu şi să fie umplută cu Duhul sfânt. Acelaşi lucru îl doresc şi pentru fiul meu Iosif. Eu cred, că într-o zi, când nu mă voi mai putea urca la amvon, îi voi da lui Biblia mea cea veche şi îi voi spune: „Iosife, să rămâi cu Cuvântul, fiul meu.“ Atunci sunt pregătit, să plec în sus, şi doresc numai să aud vântul fluierând, să privesc în sus, să vă fac cu mâna şi să plec. 

Să ne rugăm: O Doamne şi Tată, viaţa noastră întreagă constă numai: ca Tu să fi în noi şi noi în Tine, Doamne. În mijlocul nostru sunt unii, care posedă însemnul, despre care am vorbit. Ei posedă însemnul, şi totuşi ei sunt bolnavi. În seara aceasta voi vorbi în aşa fel încât ei să fie încurajaţi, şi să primească drepturile lor de la Dumnezeu. Ei au dreptul, de a-l birui pe satana. El este deja biruit, el îi trişează doar. Eu îi pretind, Tată. Ajută-mă acum, să vorbesc Cuvântul. Vorbeşte Tu prin mine, Doamne, prin aceste citate puţine din Scriptură, pe care le-am notat. Eu mă rog, ca Tu să mă ajuţi, Doamne. Introdu-i în Cuvânt şi dăruieşte-le credinţă spre slava lui Dumnezeu. Eu mă rog în Numele lui Isus. Amin. 

Tema mea din seara aceasta este: „Strigătul disperării.“ Vă rog să deschideţi Biblia împreună cu mine. Noi citim din Ieremia 29, de la versetul 10 până la 14: „Dar iată ce zice Domnul: 'De îndată ce vor trece şaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi, şi voi împlini faţă de voi făgăduinţa Mea cea bună, aducându-vă înapoi la locul acesta. Căci Eu ştiu gândurile, pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul, şi voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război; vă voi strânge din toate neamurile şi din toate locurile, în care v-am izgonit, zice Domnul, şi vă voi aduce înapoi în locul unde v-am dus în robie.'"

Noi mai citim încă din Luca 16 vers. 16: „Legea şi proorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte: şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală.“ 

Nu se intră uşor, ci se intră cu năvală. „Cine Mă caută din toată inima, Mă voi lăsa găsit.“ EL făgăduise că va readuce după şaptezeci de ani poporul împrăştiat, din nou la Ierusalim, unde au fost mai înainte. EL a făcut, ceea ce a făgăduit. Acum vom vorbi câteva minute despre noţiunea „Strigătul disperării“. De obicei este necesară o stare de disperare pentru a ne aduce în deznădejde. De fapt este rău, că trebuie să fie aşa. Dar noi, oamenii, pricepem totul prea încet, încât este nevoie de o situaţie disperată. Dacă se întâmplă ceva, ei încep să acţioneze. Ei sunt aruncaţi într-o stare disperată, dar numai în starea aceasta este arătată şi descoperită realitatea, ceea ce sunteţi cu adevărat. În starea de disperare se vede, cum sunteţi construiţi. Tot ce este bun în voi, apare la suprafaţă. De exemplu, când se apropie ceasul morţii, oamenii aduc la suprafaţă ceea ce au păstrat mult timp tainic în inima lor. Deznădejdea îi aduce în mişcare. În această deznădejde, ei mărturisesc. Ei încearcă să aducă lucruri în ordine şi se roagă de alţii: „Du-te acolo … fă cutare … “ Totul se întâmplă în deznădejde. De fapt ei ar fi trebuit s-o facă mai devreme şi nu să aştepte până vine ceasul disperării. Atunci se spune: „Vei face asta sau alta pentru mine?“ Necazul aduce deznădejde. Dar noi ar trebui să rânduim totul dinainte.

Astăzi sărbătorim cina, care în vechime a fost simbolizată prin serbarea pascală. Cina pascală a fost mâncată într-o stare de necesitate, într-o efervescenţă interioară. Voi puteţi să citiţi asta în Exod 12, de la vers. 11: „Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintele în picioare şi toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă; căci sunt Paştele Domnului.“ Vedeţi, a fost un fel de deznădejde. Ei văzuseră mâna puternică a lui Dumnezeu. Ei au fost martori la toate minunile Lui. Apoi au venit sub semn. În timp ce se aflau sub dovada semnului, ei au serbat cina în mare grabă, pentru că ştiau, că Dumnezeu era pe cale, să trimită judecata. A fost o vreme de cutremurare. A fost un timp, în care fiecare se cerceta singur, pentru că cuvintele profetului s-au împlinit întotdeauna, au fost dovedite ca adevărate; tot ce spunea el, se întâmpla întocmai cum a fost pronunţat. Stâlpul de foc mai era încă acolo. Proorocul a anunţat că Dumnezeu trece pe lângă fiecare casă, la care va vedea semnul la uşă. Era o stare disperată. Eu pot să-mi închipui, cum se uitau copii spre cer, pentru a-l vedea pe îngerul morţii, întrebând pe taţii lor: „Suntem într-adevăr sub semn?“ El putea să meargă la uşă şi să spună: „Fiule, noi am aplicat sângele conform Cuvântului Său.“ Cel dintâi

născut ar fi putut întreba: „Tată, eşti tu într-adevăr sigur?“ „Eu sunt sigur, pentru că noi am procedat, după cum ne-a spus proorocul; el posedă Cuvântul Domnului.“ „Dacă voi vedea sângele, voi trece pe lângă voi cruţându-vă.“ Da, un miel pentru o casă. Toţi copii erau aduşi înăuntru. „Tu eşti cel mai mare, cel dintâi născut. Pe tine trebuia să te lovească moartea, dar priveşte, acolo este sângele.“ Asta a fost „AŞA VORBEŞTE DOMNUL!“ „Fii liniştit, fiul meu şi fără grijă, pentru că Dumnezeu a dat făgăduinţa.“ „Tată, de ce eşti încălţat? De ce ai toiagul în mână? De ce ţii o bucată de pâine în mână şi o bucată de miel în cealaltă? Pentru ce sunt buruienile amare? (Exod 12, 8). De ce mănânci tu toate astea? De ce îţi stă transpiraţia pe frunte?“ „Fiule, moartea este pe cale, de a da lovitura.“ Vedeţi, a fost o vreme de disperare.

Eu cred, că acum trăim zile asemănătoare. În aceste zile ar trebui să vină un strigăt de disperare asupra Bisericii. Eu cred, că mesajul de azi dimineaţă a fost de la Dumnezeu şi nu de la mine. Eu cred, că mesajul ar trebui să arunce toată Biserica în disperare, pentru că noi ne-am jucat destul. Noi ne-am dus suficient de mult la serviciul divin. Acum trebuie să se întâmple ceva. Cum putem noi doar să privim, cum Dumnezeu face minuni şi semne la alţii? Cum suntem noi? Asta ar trebui să ne aducă într-o stare de disperare, ca noi să fim decişi pentru Dumnezeu. Noi vedem semnele venirii Lui. Noi ştim, că este scris în Cuvântul lui Dumnezeu. Asta ar trebui să aducă toată comunitatea creştină într-o necesitate interioară. Duhul Sfânt mi-a spus: „Du-te într-un anumit loc, pentru că ceva se va întâmpla.“ EL nu mi-a spus amănunte, ci numai că se va întâmpla. Noi ne-am dus acolo şi s-a întâmplat. Ziarele şi

magazinele au relatat despre aceasta, şi au pus şi fotografia. După ce ne-am întors, ni s-au descoperit aici tainele adânci ale Bibliei. Ni s-a deschis un câmp nou, cum nu a mai fost niciodată mai înainte. Totul reflectează înspre venirea Domnului Isus Hristos. 

La sfârşitul mesajelor am văzut activitatea Duhului puternic, cum a coborât vizibil înaintea oamenilor. Se putea fotografia. Lucrarea Duhului Sfânt dovedeşte, că aici nu este vorba despre vreun om, sau vreun predicator, nici de vreo comunitate anumită. Este acelaşi Duh Sfânt, care face acum aceleaşi lucrări ca şi atunci, când El a locuit în trupul lui Isus Hristos. EL trăieşte acum în trupul Miresei Sale. Asta ar trebui să ne stimuleze într-o mulţumire adâncă. Acest popor a văzut lucrarea lui Dumnezeu.

În noaptea aceea ei au sărbătorit paştele în această stare interioară pentru că ei ştiau, că ceva era pe cale să se întâmple. Şi noi ştim, că se va întâmpla ceva. Gândiţi-vă, că venirea Domnului la Mireasa Lui va fi dintr-o dată şi tainică. EL va veni şi o va lua ca un hoţ, noaptea. Gândiţi-vă, dintr-o dată vor fi luaţi unii din familia voastră, şi voi aţi rămas înapoi. Ceva trebuie să vă aducă în această deznădejde interioară, pentru ca să nu rămânem înapoi sub nici un preţ, prin harul lui Dumnezeu. Dacă este ceva, pentru care să ne rugăm, este doar aceasta: „Doamne, nu mă lăsa aici înapoi.“ Acum câteva zile l-am auzit pe Mel Johnson cântând: „Gândeşte-Te la mine, în timp ce-mi curg lacrimile; gândeşte-Te la mine, când trec prin râu; când îi vei chema pe ai Tăi, gândeşte-Te la mine. Eu doresc, ca numele meu să fie scris în cartea vieţii Mielului. Eu doresc, ca El să se gândească la mine, atunci când îi cheamă pe ai Săi.“

Toate acestea mă aduc într-o disperare interioară, în aşa fel încât să strig ca apostolul Pavel: „După ce am vestit Evanghelia altora, să nu fim noi înşine lepădaţi.“ Asta s-ar putea întâmpla. Dar asta ne-ar putea aduce în starea de disperare, dacă am da greş după o predicare îndelungată. Eu stau în faţa întrebării serioase: ,,Ce se va întâmpla în curând? Ce trebuie să fac în continuare?" Asta mă face nervos. Asta mă aduce într-o disperare interioară. În felul acesta eu trec prin adâncuri şi înălţimi. Este greu, mai ales când mă aflu printre oameni, şi trebuie să fiu totul pentru toţi, pentru ca săi câştig pe unii pentru Hristos. Dar semnul este tot timpul înaintea mea. De multe ori văd lucruri, pe care nu pot să le spun nimănui. Mi se arată anumite lucruri despre care nu am voie să vorbesc. Vedeţi, vedeniile pentru care ei se roagă, mi se arată mie, dar de multe ori le-ar părea rău, dacă le-aş spune totul. Eu nu pot aşa ceva. Câteodată, vedenile vin în continuu, încât trăiesc numai în sfera aceasta. Dar totul te pune într-o stare nervoasă. Eu mă întreb câteodată singur: „Eşti într-o vedenie?“ În timp ce stau aici, eu mă întreb: „Este acum o vedenie, sau unde mă aflu cu adevărat?“ Este prea mult pentru mine. Mi se arată şi vedenii despre oameni, lucruri pe care eu nu aş dori să le ştiu. Cei ce doresc să afle astfel de lucruri, nu înţeleg cât de grea este o astfel de slujbă. Voi nu ştiţi, cât mai aparţine de această slujbă. Dar pe mine mă aruncă într-o disperare interioară Doamne, Dumnezeul meu, eu ştiu, că într-o zi voi da socoteală! 

Fratele Moore mi-a spus odată: „În nici un caz, nu aş vrea să port răspunderea ta în ziua judecăţii.“ El a spus: „Dumnezeu ţi-a încredinţat toţi aceşti oameni; tu vei fi răspunzător pentru ei. Tu eşti răspunzător pentru slujba ta.“ Asta a fost acum cinsprezece ani. De atunci eu mă aflu în această tensiune interioară. Ce voi face, Doamne? Lasă-mă ca să spun doar, ceea ce spui Tu. Lasă-mă ca să le spun adevărul sau să nu le spun nimic. Asta mă aduce în această disperare interioară, în timp ce noi vedem aceste semne, aşa cum ne-a luat Duhul Sfânt acolo şi ne-a deschis peceţile şi ni le-a prezentat; la fel şi cele şapte epoci ale Bisericii. Apoi a venit El în acel puternic stâlp de foc şi S-a descoperit pe Sine. Atunci când a descoperit peceţile, ziarele şi magazinele au relatat evenimentul, când au venit cei şapte îngeri ai lui Dumnezeu şi au confirmat cele şapte mesaje ale Bibliei. Acestea sunt semne aprinderea luminii în timpul din urmă. Trebuie s-o spunem oamenilor, ce importanţă are. Domnul a lucrat atât de puternic şi S-a dovedit a fi prezent cu noi. Noi am auzit azi dimineaţă, că de la toţi se cere acest însemn. „Voi sunteţi poporul Meu, acei pe care Eu îi iubesc.“ Voi, care auziţi aceste predici de pe benzi, puteţi să înţelegeţi acum, în ce stare interioară mă aduce această răspundere. Semnele venirii Lui, ar trebui să aducă pe fiecare mădular a lui Hristos în această tensiune interioară. Aici este vorba despre sufletele noastre; despre ceea, ce urmează după această viaţă. Ce ne-ar ajuta, dacă am câştiga toată lumea şi ne-am pierde sufletul? Pentru ce trăim noi de fapt? Pentru ce lucraţi voi? De ce mâncaţi, de ce vă obosiţi cu munca? Ca să trăiţi! Dar pentru ce trăiţi voi? Ca să muriţi! Voi nu aţi fost trimişi să trăiţi, până ce vă omorâţi voi înşivă. Asta este adevărat.

Noi vedem foarte multe minuni de vindecare. Asta ar trebui să ne zdruncine şi mai mult şi să forţeze strigătul de disperare. De exemplu, acest băiat mic de aici. Aceasta este doamna Peckenpaugh cu copilul ei? El este acela, pentru care ne-am rugat? Într-adevăr, aici şade femeia, pe care am amintit-o mai înainte. Dacă Dumnezeu a putut face aşa ceva pentru băiatul acesta mic, atunci pe noi ne aduce într-o tensiune interioară pentru alţii. Un bărbat din New Albany, poate este aici în seara aceasta. El este un prieten al fratelui Robertson. El a adus un băiat mic. Eu cred, că soţia lui a fost vindecată de cancer. Băiatul a suferit de asmă şi era într-o stare gravă; şi el avea cancer. Noi ne-am rugat azi dimineaţă pentru el. Atunci când soţia lui era pe patul morţii cu cancer, bărbatul ei ştia, că Dumnezeu o poate vindeca. Dacă Dumnezeu a putut-o vindeca pe femeie, atunci i-a fost la fel de posibil, ca să-l vindece şi pe acest băiat. Dar mai întâi trebuie să vină disperarea interioară, numai aşa ascultă Dumnezeu rugăciunea noastră. Dacă luaţi lucrurile uşuratic, atunci voi sunteţi fără griji, dacă El o face sau nu. Voi pretindeţi, că o luaţi în serios, dar mai întâi trebuie să vină acest strigăt al disperării, ca să se poată întâmpla aşa ceva. Eu cred, că nouă ne lipseşte această disperare interioară, pentru că nu posedăm suficient din dragostea lui Dumnezeu. Eu cred, că dragostea lui Dumnezeu provoacă această strigare de disperare. Dacă Dumnezeu este în voi, iar semnul vorbeşte pentru voi, iar voi vedeţi starea oamenilor din timpul acesta, cum umblă în păcat, atunci sunteţi aruncaţi într-o tensiune interioară. Eu cred, că se va întâmpla.

Din Cuvânt reiese clar, mai ales din epistola către Galateni, că numai prin dragoste devine credinţa noastră activă. Credinţa lucrează prin dragoste. Dacă vreţi să aveţi credinţă, trebuie să existe mai întâi această dragoste. Credinţa este înconjurată de dragoste. Forţa de pornire pentru credinţă vine din dragoste. Asta o ştiţi voi, pentru că dacă nu aveţi dragoste, atunci nu puteţi avea credinţă. Cum puteţi să aveţi încredere în soţie, dacă nu o iubiţi? Asta se referă la dragostea firească (phileo). Cum stau lucururile cu dragostea dumnezeiască (agapao)? Cum Îl puteţi iubi pe Dumnezeu, dacă dragostea Lui nu este în voi? Dacă spuneţi, că o iubiţi pe soţia voastră şi nu-i daţi ocazia ca ea să observe aceasta, luându-vă timp pentru ea, o sărutaţi câteodată spunându-i liniştit, că ea ar fi cea mai bună bucătăreasă din ţară, cât de frumoasă o găsiţi şi cum o iubiţi; dacă nu faceţi asta, ea nu va şti asta niciodată. Dacă o iubiţi, atunci lăsaţi-o ca s-o afle. Aşa o facem şi faţă de Dumnezeu. Dacă noi Îl iubim, atunci vorbim cu El despre aceasta. Noi ne luăm timp, ca să-L onorăm şi să-L proslăvim, pentru că ne îndeamnă dragostea. Dacă i s-ar întâmpla ceva soţiei tale, asta te-ar duce într-o stare de necesitate, ca să întreprinzi ceva. Dacă ţi-ar spune cineva că soţia ta ar avea cancer, sau dacă s-ar constata, că ea ar avea TBC, iar moartea ar sta la uşă? Voi aţi face orice. Asta v-ar pune într-o situaţie disperată. Aici este aceeaşi problemă. Noi trebuie să avem dragoste, înainte de a putea avea credinţă. Dacă avem o dragoste adevărată, ce se întâmplă atunci? Credinţa noastră este transpusă pe linia frontului pentru Dumnezeu. Dragostea adevărată dumnezeiască pentru Cuvântul Lui şi pentru poporul Lui vă va mişca. Dragostea cuprinde credinţa. Toate celelalte lucruri trebuie să dispară. Dragostea lucrează totul.

În Ioan 14, 23 Isus spune: „Cine Mă iubeşte, va iubi şi Cuvântul Meu.“ Voi nu puteţi ţine Cuvântul Lui, decât dacă credeţi ceea ce a spus El. Vedeţi, dacă-L iubiţi pe Dumnezeu, atunci credeţi Cuvântul Lui. EL a spus: „EU sunt Domnul, Medicul tău.“ Asta o credeţi. Dragostea lucrează cu credinţa, pentru că dragostea domină totul. Dacă cineva ar vorbi cu limbi omeneşti sau îngereşti şi nu ar avea dragoste, nu ar fi nimic. Sau dacă cineva ar avea credinţă, pentru a muta munţii, şi nu ar avea dragoste, el nu ar fi nimic. Dragostea domină totul, pentru că Dumnezeu este dragoste, Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei. Dacă Isus a spus: „Cine Mă iubeşte, va iubi şi Cuvântul Meu“, atunci noi ştim că este adevărat. Dumnezeu va auzi strigătul disperat al sufletului nostru, asta o ştim cu toţii, dar în general este nevoie de ceva, ce ne împinge în această stare de disperare interioară. 

În epistola lui Iacov 5, 16 Biblia spune: „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.“ Dacă un om drept ajunge în astfel de dureri ale rugăciunii, dacă un astfel de suflet ajunge în această disperare, atunci rugăciunea lui arzătoare are efect, dacă semnul este dovedit. Dar observaţi, ce spune Biblia mai departe în Iacov 5, 16: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele.“ Să nu aveţi nimic unii împotriva altora; rugaţi-vă unii pentru alţii. Mărturisiţi-vă neajunsurile şi rugaţi-vă unul pentru altul. Faceţi-o cu dragoste, care inspiră încredere. Eu vă mărturisesc vouă ce am făcut greşit, voi îmi mărturisiţi mie, ce aţi greşit. Eu vă iubesc suficient, ca să mă rog pentru voi; rugaţi-vă şi voi pentru mine, astfel rămânem în rugăciune, ca rugăciunea să fie ascultată şi Dumnezeu să răspundă. Aceasta este disperarea interioară. Asta ar trebui s-o avem tot timpul. 

Noi vrem ca să luăm câteva exemple din Scriptură dacă Domnul voieşte ca să arătăm, ce s-a întâmplat. Iacov a fost mai întâi un tânăr uşuratic; dar dreptul de întâi născut însemna totul pentru el. Pentru el nu conta felul cum îl va primi, el vroia să-l aibe oricum. După ce îl primise, el s-a gândit, că totul ar fi în ordine cu dreptul de întâi născut; că totul ar fi rezolvat. După ce se întoarse fratele său flămând de pe câmp, el i-a dat mâncarea de linte, pe care o pregătise. Aici era o încercare mare, pentru că fratele lui fusese toată ziua pe drum. El era flămând şi-l rugase pe Iacov, să-i dea de mâncare. Iacov a zis: „Dacă îmi juri, că-mi vei da dreptul de întâi născut.“ Vedeţi, Iacov era îngrijorat, îi era indiferent pe ce cale îl va primi. Penticostali, aici este punctul unde aţi dat greş. Voi aţi crezut că dacă sunteţi născuţi prin Duhul lui Dumnezeu, aveţi dreptul de întâi născut şi prin aceasta, totul este rezolvat; dar acesta este doar începutul. Voi vă mai aduceţi aminte de predica: „Pe El să-L ascultaţi!“ Acolo eu am prezentat faptul, că un copil, un fiu, trebuia să se dovedească capabil, înainte de a primi moştenirea. Dreptul de întâi născut există, dar trebuie să fie şi capacitatea. Dacă fiul nu se dovedea ascultător, i se putea refuza moştenirea. Deşi este născut ca fiu, totuşi el nu era moştenitor, dacă nu lucra după voia tatălui său. 

Aşa a fost atunci, când Duhul Sfânt a căzut peste penticostali, iar darurile au fost restituite Bisericii. Ei credeau, că totul ar fi în ordine, dacă sunt născuţi prin Duhul. Dar vedeţi, este vorba de înfiere. Dacă un fiu se dovedea cu adevărat capabil, atunci el era îmbrăcat cu alte haine şi era aşezat ca fiu moştenitor ca moştenitorul tuturor averilor pe care le poseda tatăl său. Dumnezeu a făcut acelaşi lucru cu Fiul Său, pe muntele unde a avut loc schimbarea la faţă. EL a fost învelit într-un nor şi a fost transformat. Hainele Lui străluceau ca lumina, iar faţa Lui strălucea ca soarele. Apoi a răsunat glasul: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care îmi găsesc plăcere. Pe El să-L ascultaţi.“ Moise şi legea nu au putut să facă aşa ceva, dar în El s-a împlinit totul. Ascultaţi de El. EL a fost rânduit. Iacov s-a gândit că totul ar fi în ordine, după ce a avut dreptul de întâi născut. Aşa s-a întâmplat şi cu penticostalii, şi au început să se organizeze, unitarienii şi trinitarienii, etc., se certau unii cu alţii trăgând pe oameni încolo şi încoace. Aici se afla dovada, că semnul lipseşte. Ura, invidia şi cearta domneau printre ei. Atât de departe s-a ajuns!

Acum vedeţi, Iacov a crezut la fel. Dar în noaptea aceea l-a cuprins frica pentru viaţa lui; disperarea venise peste el. El se gândea: „Acolo, dincolo de râu este fratele meu, el mă aşteaptă, ca să mă omoare.“ Vedeţi, procurarea dreptului de întâi născut, era motivul, pentru care Esau l-a urât până la moarte. Câteodată va fi chiar acel dar, pe care l-aţi primit prin Duhul Sfânt şi aţi fost născuţi din nou, care la urmă vă va condamna, dacă nu sunteţi atenţi (Evrei 6, 4-8). Aceeaşi apă care l-a salvat pe Noe, a condamnat lumea. Ceea ce voi numiţi a fi fanatism, poate fi actul de condamnare la sfârşitul vieţii voastre. Iacov ştia, că viaţa lui se apropia de sfârşit, pentru că cineva îl informase, că fratele lui îl întâmpină cu 400 de bărbaţi înarmaţi. Esau ştia, că Iacov este pe drum. Iacov a fost cuprins de frică. El a trimis bărbaţi cu daruri şi animale lui Esau, pentru a încheia pace cu el (Genesa 32, 19). La fel şi alte lucruri, prin care Esau să fie împăcat. Apoi s-a gândit, că toate acestea nu-l vor determina să se schimbe, pentru că Esau este poate mai bogat decât el, şi nu va avea nevoie de nimic. Astfel el a luat femeile şi copii şi i-a trimis lui Esau. Sigur nu le va face nimic rău nepoţilor şi nepoatelor lui. Dar el nu îndrăznea să meargă dincolo. Dumnezeu ştie, cum trebuie să se poarte cu un om. Iacov trecuse râul şi a căzut pe genunchi. Voi ştiţi, că el a fost înainte un înşelător. Scuzaţi-mi expresia, dar cuvântul 'Iacov' înseamnă 'înşelător', şi asta a fost el. Dar ceva trebuia să se întâmple cu el. Acolo, în disperarea aceea, când moartea a fost înaintea lui, s-a întâmplat evenimentul. 

În seara aceasta, poate sunt bărbaţi şi femei aici, care sunt aproape de moarte. Singura posibilitate, de a ajunge la ceea ce aveţi nevoie, este ca să ajungeţi în această disperare interioară şi să spuneţi: „În seara aceasta trebuie să văd practic. Ori îl primesc acum sau niciodată. Mâine va fi prea târziu. Acum trebuie să-l primesc.“ Dacă vă rugaţi pentru botezul cu Duhul Sfânt, pentru semn, să nu spuneţi: „Am să încerc Doamne, dar eu sunt prea obosit.“ Oh, atunci rămâneţi acolo unde sunteţi acum. Să nu încercaţi nici măcar o dată. Dacă vreţi să veniţi la rugăciune, să nu spuneţi: „Eu mă duc în rândul de rugăciune, acolo ei mă vor unge cu untdelemn, am să văd dacă asta mă ajută“, atunci puteţi rămâne pe locul vostru! Fie ca întreaga Biserică să intre într-o stare, unde lupta este între viaţă şi moarte, ca s-o primiţi acum sau să vă prăpădiţi, numai atunci va începe Dumnezeu să lucreze printre voi. Este nevoie de strigătul disperării, ca să-l chemăm pe Dumnezeu în planul nostru. 

Iacov s-a zbătut ca niciodată. El s-a rugat în disperare, până ce l-a apucat pe Dumnezeu. El nu s-a zbătut numai 15 minute, ci el L-a ţinut strâns şi s-a luptat toată noaptea, dar încă nu primise binecuvântarea. El se luptase disperat până la primirea binecuvântării, până ce Dumnezeu apăruse pe plan, şi a strigat din deznădejdea lui adâncă: „Eu nu Te las, decât după ce Tu mă vei binecuvânta.“ Astfel el devenise părtaş binecuvântării. Mulţi oameni spun: „Slavă lui Dumnezeu, eu l-am primit deja“, şi totuşi ei sunt înşelaţi. Cineva poate spune: „O, eu mă simt bine, frate Branham, m-am rugat şi un tremur a venit peste mine. Asta poate a fost de la Dumnezeu.“ Alţii spun: „Eu am văzut o lumină mare înaintea mea.“ Şi asta poate veni de la Dumnezeu. Dar nu la asta m-am referit. Biblia spune în Matei 5, 45 că ploaia cade în aceeaşi măsură peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Grâul şi neghina se află pe acelaşi câmp. Ploaia este trimisă peste grâu, dar aceasta cade la fel şi peste neghină ca şi peste grâu. Neghina se bucură de ploaie ca şi grâul (Evrei 6, 7-8). Duhul Sfânt nu se pogoară doar peste adevăraţii credincioşi, ci şi asupra altora, care fac apoi la fel. Dar la roadele lor să îi recunoaşteţi (Matei 7, 20). Despre roade vorbesc acum, pentru că în aceasta constă semnul. Iacov a spus în disperare: „Eu ştiu că Tu eşti prezent, eu simt că Tu eşti aproape, eu nu Te las.“ Unii stau la începutul experienţei lor, sar în sus şi fug încolo şi încoace, spunând că ei au primit-o deja. O nu, Iacov s-a zbătut atât de mult până ce s-a întâmplat ceva. După aceea el a umblat altfel (Genesa 32, 31). El a fost transformat, pentru că s-a zbătut atât de mult, până s-a întâmplat într-adevăr ceva. Biblia relatează: „El s-a luptat cu Dumnezeu şi a biruit“ (Genesa 32, 28). Cum poate birui un om înaintea lui Dumnezeu? Este posibil pentru voi. Voi puteţi s-o faceţi. Un om poate birui cu Dumnezeu. 

Atunci când Isaia i-a spus lui Ezechia: „Aşa vorbeşte Domnul: 'Pregăteşte-ţi casa, pentru că tu vei muri'„ (Isaia 38, 1-8), el şi-a întors faţa disperată înspre perete, a plâns şi s-a rugat lui Dumnezeu cu cuvintele: „Doamne, gândeşte-Te la mine, că eu am fost credincios şi am umblat cu o inimă neîmpărţită înaintea Ta. Mai adaugă-mi cinsprezece ani la viaţa mea.“ După ce Dumnezeu îl înştiinţase, că va muri, el căzuse în disperare. Astfel se schimbase hotărârea lui Dumnezeu. El a plâns, cuprins de o disperare adâncă. Iacov s-a luptat, până ce a venit binecuvântarea, iar numele lui de 'înşelător' a fost schimbat în 'domnitor' a lui Dumnezeu. Chiar şi naţiunea lui întreagă a fost numită aşa după numele lui. Prin ce sa întâmplat aceasta? Acesta a fost rezultatul unui strigăt de disperare. Când l-a întâlnit pe Esau în ziua următoare, nu mai avea nevoie de gardă personală. El a mers înspre fratele său şi a putut să-l întâlnească. De ce? El s-a zbătut în deznădejde până la siguranţa primită. Şi voi trebuie să ajungeţi prin zdrobirea interioară până la siguranţa decisivă. Dacă nu o faceţi, atunci nici nu trebuie să veniţi la rugăciune. În felul acesta nici să nu veniţi la altar. Aşteptaţi până vă cuprinde o astfel de disperare, care vă pune între viaţă şi moarte, astfel se va întâmpla ceva. 

Şi Rut a stat înaintea unei decizii serioase: dacă să se întoarcă la poporul ei la toţi acei pe care ea îi iubea ca să se închine acolo şi să-i onoreze pe zeii poporului ei, sau să rămână la Naomi. Ce trebuia ea să facă? Ea ajunse în această disperare interioară şi a strigat: „Acolo unde te duci tu, mă duc şi eu; unde trăieşti tu, trăiesc şi eu; unde vei muri tu, mor şi eu; unde vei fi înmormântat, vreau să fiu şi eu înmormântată, pentru că Dumnezeul tău este şi Dumnezeul meu.“ Vedeţi? Disperare! Dumnezeu a binecuvântat-o şi i-a dăruit un fiu cu numele Obed, care era tatăl lui Iese, tatăl lui David. Din linia aceasta a venit Isus. 

Şi femeia Rahav ajunse la disperare. Ea ştia, că moartea se afla la uşă; judecata era aproape. În starea aceasta ea a primit iscoadele în casa ei şi i-a ascuns. Ea era pregătită să facă totul. Ea a cerut de la ei, ca să jure pe Dumnezeul lor, că casa ei va scăpa. Vedeţi, ei i-au dat acestei femei semnul. Tot într-o astfel de situaţie disperată se afla şi Eleazar, când a plecat ca să caute o mireasă pentru Isaac. Eleazar din Damasc era un om de încredere a lui Avraam. Avraam îl pregătise pentru drum şi l-a trimis, ca să caute o mireasă mireasa potrivită pentru fiul său Isaac; pentru că din linia aceasta urma să vină Hristosul. Eleazar era un om duhovnicesc. El ştia ce înseamnă aceasta. Femeia potrivită trebuia să fie soţia lui Isaac. Cum era s-o aleagă el? Pentru el a venit ceasul rugăciunii disperate. Când a ajuns în oraş, el s-a rugat spunând: „O Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam … “ (Genesa 24, 12). Asta este. Dacă ajungeţi într-o astfel de disperare interioară, atunci mergeţi în rugăciune. „O Doamne, fata care îmi va da apă mie şi cămilelor, aceea să fie cea căutată.“ El s-a rugat atunci într-o disperare adâncă. Rebeca, fata aceea frumoasă, a venit şi a adăpat cămilele. Mai târziu el a spus: „Nu mă opriţi, pentru că Dumnezeu mi-a dat har pentru călătoria mea.“ Pentru ea venise timpul pentru o decizie. Ea era un simbol spre Mireasa Domnului. Va merge ea, ca să accepte un bărbat, pe care nu-l văzuse încă niciodată? Asta este ceva mare. Ea nu-l văzuse niciodată, dar auzise despre el, prin robul lui. Aici este din nou un tip înspre Mireasă. Voi nu L-aţi văzut pe Hristos niciodată, dar aţi auzit despre El prin slujitorii Lui. Voi părăsiţi totul, ca să-L întâlniţi pe El. Observaţi, ea a luat hotărârea. Din nou un tip înspre Mireasa Domnului. Ea părăsise casa denominaţională. Iona a fost aruncat peste bord într-o vreme agitată şi a ajuns în burta unui peşte de pe fundul mării. Toate speranţele de supravieţuire dispăruseră. Desigur că el s-a gândit la rugăciunea de inaugurare a templului lui Solomon. „Doamne, dacă poporul Tău este undeva în necaz, şi se îndreaptă spre Tine în rugăciune, privind spre acest templu, ascultă-i Doamne.“ Sigur s-a aruncat pe genunchi în burta peştelui, în mijlocul hranei peştelui. Acolo el s-a rugat în disperare. Puţinul oxigen, care îi stătea la dispoziţie, l-a folosit pentru a se ruga. Desigur că el nu a ştiut, în ce direcţie se afla templul. Dar el a privit spre Domnul şi s-a rugat în acele condiţii, în starea aceasta de disperare. Niciodată nu a fost cineva într-o astfel de situaţie. El se afla într-o disperare serioasă. El s-a rugat, iar Dumnezeu l-a păstrat trei zile şi trei nopţi în viaţă şi l-a dus în locul unde trebuia să predice mesajul.

Biblia relatează despre Ana, că era stearpă. Ea îşi dorea un fiu, şi a postit şi s-a rugat pentru aceasta. Ea s-a rugat atât de stăruitor, încât preotul templului a crezut, că ea ar fi beată; dar ea se afla într-o stare de disperare interioară. Celelalte femei poate au fost atente, dacă cineva poartă vreo pălărie nouă, sau cum se îmbracă unii şi alţii. Poate că ele vorbeau despre evenimentele care s-au petrecut la fermă. Dar Ana a trecut prin mulţime, înaintând până la altar. Ea a postit. Ea a dorit ca această batjocură să fie luată de pe ea. O, cum este azi? Acum parcă este o batjocură de a avea copii. Atunci a fost o batjocură, când nu aveai copii. Ea a căzut pe genunchi şi a uitat totul din jurul ei. Ea nu observase, când a ieşit preotul, ea era într-o astfel de disperare interioară, încât lacrimile îi curgeau peste obraji. Ea a strigat în necazul ei: „O Doamne, Dumnezeule, dăruieşte-mi un fiu; admite aceasta!“ Observaţi, ea nu se gândea la persoana ei. După ce Dumnezeu a ascultat rugăciunea ei şi ia răspuns dăruindu-i un fiu, ea i l-a dat înapoi lui Dumnezeu. Ea era hotărâtă să nu păstreze nimic pentru ea. După ce se rugase lui Dumnezeu, El i-a dăruit un prooroc. Asta a fost o binecuvântare suplimentară.

O, Dumnezeu posedă o plinătate de lucruri deosebite, pe care El le poate da, nu numai un fiu, ci şi un prooroc. Atunci nu erau în Israel nici vedenii, nici Cuvântul descoperit. Samuel era primul proroc după mulţi ani. Dar mai întâi trebuia, ca mama lui să ajungă într-o stare interioară disperată. Ea nu avuse copii şi depăşise deja vârsta, pentru a mai naşte copii. Ea se rugase stăruitor. Ea îşi dorise un copil. Ce era? Desigur că Dumnezeu îi vorbise. Voi nu puteţi ajunge într-o astfel de disperare, fie doar, dacă Dumnezeu v-a vorbit. O Biserică, ridică-te şi trezeşte-te! Reveniţi-vă, treziţi-vă în ceasul acesta! Disperarea interioară trebuie să vină peste voi, altfel vom muri; pentru că se va întâmpla ceva din partea Domnului. Eu ştiu că aceasta este: „AŞAVORBEŞTE DOMNUL“. Ceva este pe cale, de a se arăta. Noi trebuie să ajungem neapărat în această stare interioară. Este vorba de viaţă sau de moarte, altfel totul va trece pe lângă noi, fără ca să vedem.

Pentru faptul că Ana nu era egoistă, ea primise în dar un prooroc. Sunamita primise un fiu, pentru că proorocul Domnului vorbise Cuvântul, deşi ea şi bărbatul ei erau bătrâni. Dar ea era devotată proorocului. Ea ştia că el este un bărbat a lui Dumnezeu. Ea recunoscuse, că el era un trimis adevărat şi de încredere. El venea în casa ei. El era un om sfânt. Ei puteau să vadă, că el este un om cinstit, el făcea semne şi minuni, şi ei auziseră, că el prezicea lucruri, care apoi se împliniseră. El era serios şi sfânt. Ea o fi spus către bărbatul ei: „Eu îl respect ca sfânt pe acest om, care a intrat aici la noi.“ Ea ştia, că el este sfânt. Ea îi pregătise o cameră în casa ei, ca el să nu se simtă străin şi respins. El putea să poposească la ei de câte ori dorea. Ea a pus un pat în cameră, un ulcior cu apă şi tot ce mai era necesar. Desigur că ea i-o fi spus slujitoarei, ca să se îngrijească de fiecare dată de el când intră la ei. Toată această dragoste i-a fost dovedită lui Elisei. Este scris: „Ce aţi făcut voi celui mai neînsemnat dintre voi, Mie mi le-aţi făcut.“ De altfel această femeie îl onora pe Dumnezeu, prin ceea ce făcea pentru prooroc. Ea nu vroia nimic pentru sine. Ea

nu-şi exprimase nici o dorinţă proprie. Ea făcuse totul, pentru că-L iubea pe Dumnezeu. Ea nu o făcuse, pentru a primi binecuvântări. Ea o făcuse pur şi simplu. Elisei i-a spus lui Ghehasi: „Du-te şi întreab-o, ce pot să fac pentru ea, să vorbesc pentru ea la împărat sau la comandantul oştirii. Eu i-aş recompensa, pentru ceea ce mi-a făcut ea bine, pentru că m-a primit în casa ei şi m-a ospătat. Ce pot să fac acum pentru ea?“ Ea a răspuns: „Eu trăiesc aici în siguranţă în mijlocul poporului meu, am venitul meu şi nu am nevoie de nimic.“ Apoi a răspuns Ghehasi pentru ea. „Ea nu are copii, iar bărbatul ei este deja bătrân.“ Abia spuse Ghehazi aceste cuvinte şi proorocul deja o fi văzut vedenia ca: „AŞA VORBEŞTE DOMNUL“ pentru ea. „Du-te şi spune-i că peste un an, pe timpul acesta, va strânge un fiu la pieptul ei.“ Fiul ei se născuse. Cât de mult l-or fi iubit! Singurul lor copil. Dar deja la vârsta de 12 ani, el era cu tatăl său pe câmp la strângerea recoltei. Soarele dimineţii îl arse aşa de tare încât el a strigat: „Capul meu, capul meu!“ El devenise grav bolnav. Tatăl lui i-a poruncit slujitorului: „Du-l acasă la mama lui.“ A fost un caz de urgenţă. Mama lui îl ţinuse în braţe până la amiază, apoi murise. Gândiţi-vă, singurul ei copil, care i-a fost dăruit de Domnul, ca răspuns la rugăciunea şi făgăduinţa proorocului, prin „AŞA VORBEŞTE!“ Ea ştia, că ceva nu este în ordine. Ceva nu era în ordine. Cum putea Dumnezeu să-i ia înapoi fiul pe care-l iubea aşa de mult? Doar ea nu se rugase pentru aşa ceva, pentru că era prea bătrână pentru a mai primi copii. Dumnezeu îl lăsase pe prooroc să exprime făgăduinţa, şi acum acest copil murise în astfel de condiţii. De aceea ea i-a spus slujitorului ei: „Pune şaua pe măgar, ca să ne ducem acolo, fără a ne opri undeva. Mână animalul tot înainte.“ Astfel ei au ajuns la muntele Carmel, unde se afla robul lui Dumnezeu într-o peşteră, cel ce a spus: „AŞA VORBEŞTE DOMNUL: ,Tu vei primi un fiu.'„ Ea vroia să afle, de ce a permis Dumnezeu aşa ceva. „Grăbeşte-te, ca să ajung la omul lui Dumnezeu“, i-a spus ea robului ei. Vedeţi, disperare! 

Proorocul Elisei se ridicase, a privit în depărtare şi a văzut-o pe Sunamită venind înspre el. El ştia, că ceva nu este în regulă, dar Dumnezeu nu-i descoperise încă, de ce venise femeia. El i-a spus lui Ghehasi: „Du-te în întâmpinarea ei, pentru că acolo nu este ceva în ordine.“ Peste prooroc venise disperare; disperare era şi în femeia aceea. Acum ei s-au întâlnit. Ea vroia să ştie, ce ar avea de spus Cuvântul Domnului, dar el nu ştia încă nimic, ce ar fi Cuvântul Domnului pentru ea. Vedeţi voi, ea a vrut să afle Cuvântul Domnului de la prooroc, dar deocamdată nici el nu ştia nimic, pentru că Dumnezeu nu-i descoperise încă. El nu ştia încă ce să-i spună, de aceea el a întrebat: „Este totul bine cu tine, cu bărbatul tău şi cu copilul?“ Femeia ajunse la sfârşitul disperării ei. Ea a zis: „Da. Slavă lui Dumnezeu, totul este bine!“ Disperarea ei se sfârşise, pentru că ea îl găsise pe robul Domnului. Ea ar fi rămas în disperare, dacă nu l-ar fi găsit. Dar totuşi când l-a văzut, ea a spus: „Totul este bine.“ Elisei a aşteptat, ca să vadă ce se va întâmpla în continuare. Ea se aruncase la picioarele lui, ceea ce nu i-a plăcut lui Ghehasi şi a vrut s-o alunge, dar Elisei a spus: „Las-o, pentru că ea este foarte mîhnită, iar Dumnezeu mi-a ascuns necazul ei şi nu mi l-a descoperit încă.“ Apoi femeia i-a spus că copilul ei a murit. Proorocul nu a ştiut mai întâi ce să facă. Apoi i-a spus lui Ghehasi: „Ia toiagul meu.“ El ştia că tot ce atinge este binecuvântat; pentru că nu era el, ci Dumnezeu era în el. El ştia, cine este. El ştia, că este un prooroc. El a luat toiagul şi a spus: „Ghehasi, ia toiagul şi pune-l pe copil. Dacă vorbeşte sau te salută cineva, să nu răspunzi, ci du-te acolo şi pune toiagul pe copil.“ Dar femeia nu era eliberată prin aceasta de disperarea ei interioară. Ea nu era mulţumită. Nu pentru asta a venit ea. Ea a spus: „Aşa cum Domnul trăieşte, eu nu mă las de tine, decât dacă vii tu şi te rogi pentru copil.“ Acum ajunse Elisei într-o presiune interioară şi s-a dus cu femeia. După ce au ajuns acolo, ei au găsit o mulţime de oameni care boceau şi plângeau. Femeia făcuse ceea ce trebuia. Ea îl culcase pe copil în patul lui Elisei, dar asta nu a ajutat la nimic, ca şi punerea toiagului. Copilul nu se trezise. Ea vroia să vadă altceva. Proorocul intrase înăuntru. El se afla într-o depresiune interioară. Ce va face el acum? Mai întâi el a mers încolo şi încoace, dar Biblia relatează, că el a intrat apoi în cameră. Precis el a spus: „Doamne, eu sunt aici. TU mi-ai spus, ca să-i spun femeii: ,Aşa vorbeşte Domnul' şi totul s-a întâmplat aşa, după cum i-am spus; pentru că Tu mi-ai făcut-o de cunoscut. Acum, ea este în necaz. Eu nu ştiu, ce să fac. Acolo zace băiatul mort. Ce pot să fac, Doamne?“ Fără îndoială, Duhul Sfânt a spus: „Dacă Dumnezeu este în tine, atunci pune-te peste băiat.“ Imediat a fugit acolo şi s-a pus peste băiat (1Împăraţi 4, 33-37). El s-a întors la viaţă, a strănutat de şapte ori şi a deschis ochii. Disperarea interioară dispăruse. Copilul trăia. Situaţia disperată a adus-o pe femeie la prooroc, iar proorocul a fost adus prin această situaţie la copil. Tensiunea interioară din cei doi a făcut, ca Dumnezeu să vină în plan. Dragostea lui Dumnezeu, dragostea faţă de poporul Său a atras dragostea lui Dumnezeu şi a  decis victoria în lupta credinţei. Lucrarea a avut loc. Cazul a fost rezolvat. Asta este! O disperare gravă a cauzat aceasta. Ea a fost decisă şi a fost primită. 

Orbul Bartimeu se gândise, că Isus va trece pe lângă el. El şedea acolo ca cerşetor. Dar când a auzit, că Isus trece pe acolo, el a întrebat imediat: „Cine este El?“ şi a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine.“ Dar mulţimea îi poruncise să tacă. El îi întrebase: „Cine este Cel ce trece pe aici?“ Cineva, poate un ucenic al Domnului o fi spus: „Nu şti tu, cine este Cel, care trece pe aici?“ Poate el i-a auzit pe batjocoritori spunând: „Dacă acesta poate să învie morţi, atunci să meargă în cimitir şi s-o dovedească.“ Dar altcineva a spus: „Este proorocul cel tânăr, Isus din Nazaret, din Galilea. Aşa cum spune Scriptura, că Fiul lui David va şedea pe tron. EL este.“ „Este El cu adevărat? Este El, cel care trece pe aici?“ În disperarea lui, el a strigat: „O Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine! Nu trece pe lângă mine, o Mântuitorule, ascultă strigătul inimii; când arăţi milă şi har altora, nu trece pe lângă mine … “ El striga: „O Isuse …!“ Unii spuneau: „Fii liniştit“, dar el striga şi mai tare. El era deznădăjduit; căci dacă Isus trecea acum pe lângă el, poate nu va mai avea o altă posibilitate. Poate astăzi este ultima. În deznădejdea lui striga: „O Isus!“, indiferent, cine îi spunea, ca să tacă. El striga cu atât mai tare. El se afla în acest necaz şi striga tot mai tare. Nimeni nu putea să-l oprească: „Fiul lui David, ai milă de mine!“ Fiul lui Dumnezeu, pe drum spre Ierusalim, încărcat cu păcatul lumii, ca să fie adus ca o jertfă pentru lume, s-a oprit pe drum. Strigătul disperării a făcut, ca Fiul lui Dumnezeu să se oprească. EL a întrebat: „Ce vrei să-ţi fac?“ „Doamne, eu vreau ca să-mi primesc vederea.“ EL a spus: „Du-te în pace, credinţa ta te-a salvat.“ Acesta a fost rezultatul strigătului lui. Dacă această disperare vine peste cineva, credinţa lui o va accepta, şi Îl va atinge pe El. 

Bartimeu nu a spus: „Un moment, lăsaţi-mă mai întâi ca să verific totul, dacă pot să văd; pentru că eu nu mi-am văzut niciodată mâinile sau altceva.“ Atunci când Isus a spus: „Credinţa ta te-a ajutat“, era destul. Asta era tot de ceea ce avea nevoie. Dacă noi suntem cuprinşi de o disperare internă ne rugăm pentru ceva, indiferent cât de slabi am

fi, dacă credem corect, vom primi răspuns. Dragostea, unită cu necesitatea internă, trebuie să fie puterea motrică, care cuprinde totul prin credinţă. Orbul Bartimeu ştia imediat despre ce era vorba. 

Petru era într-o stare de nedescris în noaptea aceea, când corabia lor era ameninţată de a se scufunda. În starea aceasta disperată, el văzuse pe cineva venind pe apă şi bănuia că vede vreun duh. Dar când L-a recunoscut pe Domnul său, el a zis: „Doamne, dacă Tu eşti, atunci porunceşte-mi ca să vin la Tine pe apă.“ El a sărit din corabie şi umbla pe apă, dar pe urmă el s-a înfricoşat şi a început să se scufunde. Acum el striga în disperarea lui, pentru că el greşise cu ceva la executarea poruncii Domnului. Eu sper, că Biserica a înţeles. Petru făcuse, ceea ce îi spusese Domnul. Acum, voi creştini, în seara aceasta, voi vă aflaţi pe drumul prescris şi încercaţi să urmaţi călăuzirea Duhului Sfânt, însă pe urmă vă prinde moartea prin forma unui cancer sau tuberculoză, sau altceva. Dacă voi vă faceţi datoria pe cărarea cea bună, atunci aveţi acelaşi drept, pe care l-a avut şi Petru. Voi puteţi să spuneţi: „Doamne, ajută-mă, că eu pier.“ În necaz el a strigat, şi imediat i s-a întins o mână de ajutor. Voi aveţi acelaşi drept. Strigaţi: „Salvează-mă Doamne!“ 

Asta se întâmplă, dacă strigaţi astfel. Fie o femeie, o mamă care se roagă pentru copilul ei, fie el nepot sau oricine, dacă te rogi în această disperare interioară, Dumnezeu va asculta. În timp ce Petru se scufunda, Domnul l-a auzit. El era pe drumul cel bun, dar începea să se scufunde; el dăduse greş. Indiferent dacă daţi greş sau nu, asta nu este hotărâtor. Noi toţi suntem greşiţi de la început, dar cineva stă de partea noastră cu o mână tare, care ne scoate afară şi ne aşează deasupra apelor. Dacă voi aţi făcut o greşeală, dacă o femeie sau un bărbat, un băiat sau o fată a greşit cu ceva, atunci nu vă scufundaţi, ci strigaţi cu disperare: „Doamne, salvează-mă, altfel eu pier!“ Dacă ajungeţi în necaz, Dumnezeu vă va asculta. EL va auzi întotdeauna strigătul disperării din suflet. Asta este ceea ce încerc eu să vă spun. 

Când Domnul nostru se afla El însuşi pe cel mai mare câmp de luptă din lume, El se rugase în Ghetsiman, cuprins de o disperare interioară. Să ridice păcatul lumii, să-l ia asupra Lui, sau să rămână cu ucenicii Lui pe pământ? Ce urma să se întâmple? Dar priviţi-L în supunerea Lui, cum S-a smerit pe Sine şi a spus: „Nu voia Mea, ci voia Ta.“ El s-a aplecat pe Sine sub Cuvânt, sub Cuvântul făgăduit a Dumnezeului cerului. Observaţi, apoi El a mers puţin mai departe. Dacă El a mers mai departe, cu atât mai mult trebuie să mergem şi noi mai departe! Biblia relatează, că El s-a rugat cu lacrimi. Fraţi şi surori, dacă Isus trebuia să se roage cu atâta seriozitate, cu cât mai mult trebuie să ne rugăm noi cu această seriozitate! Dacă Hristos, care era Dumnezeu în chip omenesc, trebuia să se roage în felul acesta, cu atât mai mult trebuie să ne rugăm noi ca păcătoşi, care am fost salvaţi prin har! Dacă decizia l-a adus pe Fiul lui Dumnezeu în această luptă sufletească înfricoşătoare şi rugăciune arzătoare (Luca 22, 44), ce se va întâmpla atunci cu voi şi cu mine? Trebuie să strigăm din adâncul nostru. 

Dumnezeu ni S-a descoperit în aceste zile din urmă prin semne mari cu puterea Sa. Asta ar trebui să ne ducă la această prăbuşire interioară, nu-i aşa? EL este pregătit, ca să ne ajute şi să ne salveze. Dar noi trebuie să ajungem în această prăbuşire, în această disperare interioară, pentru ca El să ne poată vindeca. Aşa este.

Desigur că puteţi să vă amintiţi de Florence Nightingale. Ea era nepoata unei doamne care a înfiinţat crucea roşie. Voi aţi văzut fotografia ei în carte, ea mai cântărea doar 30 de pfunzi. Cancerul o distruse. Dar în Londra-Anglia, unde ea a fost adusă din Africa de Sud cu avionul, evenimentul a avut loc prin această disperare interioară. Fratele Bosworth i-a scris că nu vom putea veni în Africa, iar o soră medicală a răspuns din partea ei, că bolnava nu poate fi mişcată. Cine a văzut poza ei, va înţelege. Eu nu cred că s-a poticnit cineva de această fotografie. Numai oameni, care nu sunt curaţi în gândirea lor, pot critica astfel de poze. Deşi medicul i-a spus că nu mai poate fi mişcată, ea totuşi s-a decis ca să vină în Anglia, când a auzit că voi fi acolo. Ea a fost culcată pe o targă şi adusă cu avionul la Londra. Înainte de a ne duce la palatul Buckingham, noi am fost aduşi sub pază la această femeie, ca să ne rugăm pentru ea. Ea nu mai putea vorbi. Ei au ridicat mâna ei şi au pus-o într-a mea. Unii din voi ştiu, mai ales soldaţii, care au fost acolo, că în Londra este aproape tot timpul ceaţă. Eu am îngenunchiat în apropierea unui geam, în timp ce ei îi curgeau lacrimile. Eu nu ştiu, de unde mai avea umiditatea pentru lacrimi, pentru că ea arăta numai din oase şi piele. Venele ei erau uscate. Nu ştiu, cum de mai trăia. Aţi văzut cum arăta chipul ei mai târziu? Eu am îngenunchiat acolo lângă patul ei. Ea se afla într-o stare disperată. Pentru că nu am putut merge acolo, ea a fost adusă aici. Inima mea sângera când am ajuns acolo şi eram copleşit, când am văzut credinţa acestei creaturi muribunde. Eu m-am rugat din adâncul inimii mele. În timpul rugăciunii a venit un porumbel şi s-a aşezat pe geam, s-a plimbat încolo şi încoace, gângurind. Eu mă gândeam că este vorba de un porumbel domestic; eu eram abia de o oră în Londra şi am fost adus direct de la aeroport. Când m-am ridicat de pe genunchi şi am zis 'Amin', porumbelul zburase. Apoi i-am întrebat pe fraţi, dacă au auzit acest porumbel. Şi ei au vorbit despre aceasta, şi când am început să vorbesc despre însemnătatea porumbelului, au venit cuvintele: „Aşa vorbeşte Domnul: ,Tu vei trăi şi nu vei muri!'„ Ea mai trăieşte şi astăzi, pentru că a fost cuprinsă de disperarea interioară. Această disperare a dus-o la hotărârea decisivă, dacă va trăi sau va muri. Drumul i s-a deschis, ca ea să vină în acelaşi timp la Londra ca şi mine. Ca semn, Dumnezeu a trimis porumbelul şi a dat pe „AŞA VORBEŞTE DOMNUL.“

Sora Hattie Waldorop din Phoenix/Arizona a fost adusă în prima mea adunare. Medicul constatase cancer la inimă. Soţul ei a adus-o acolo; ea insistase pentru aceasta, ca să fie adusă în orice caz la adunare. Ea era într-o stare atât de gravă, încât nu mai putea să respire bine. Sângele picura din locul inimii, care era mâncat de cancer. Acest caz de cancer la inimă a fost acum 18 ani. Ea i-a spus soţului ei şi medicului: „Chiar dacă voi muri în rândul de rugăciune, totuşi doresc să fiu adusă acolo.“ A fost un strigăt de disperare. Ea îşi pierduse conştiinţa. Eu zic, că ea nu era moartă, deşi ea a spus că a fost. Poate a şi fost aşa. Ea poate să judece, dacă aude această bandă. Mie mi s-a spus: „Acolo în rând este o femeie moartă.“ După ce a fost adusă la mine fără viaţă, a ieşit Cuvântul Domnului. Eu m-am întors spre ea şi am pus mâinile peste ea. Ea s-a ridicat şi a plecat acasă. Asta s-a întâmplat acum 18 ani, şi ea mai este şi astăzi sănătoasă. Ea ne va vizita în Tucson, când vom fi acolo.

A fost strigătul disperării. Ea a spus: „Chiar dacă voi muri pe drum, să mă duceţi totuşi acolo. Domnul i-a vindecat pe alţii, El mă va vindeca şi pe mine.“ Fie ca inimile noastre să fie umplute cu dragoste în aceste zile. Lăsaţi-ne să ne rugăm cu seriozitate, pentru că în curând poate fi prea târziu. 

Fiica lui Iair murise. El nu era credincios de drept. El credea doar în Isus, dar el se temea, ca să-L mărturisească. Altfel l-ar fi dat afară din sinagogă. Dar într-o dimineaţă medicul o fi spus: „Fiica ta este pe moarte.“ Acum apare strigătul disperării. Dar de pe poziţia lui, el nu putea să-şi permită ca să fie văzut cu Isus din Nazaret, altfel şi-ar fi pierdut postul. Dar eu vă spun, atunci când a apărut necazul, a venit şi strigătul disperării. Eu pot să-l văd, cum se îmbracă şi păşeşte pe stradă în jos, trecând prin mulţime şi vede cum o femeie Îi atinge haina Lui. El aude mulţimea cum tresaltă de bucurie, dar el trece prin mijlocul lor şi spune: „Rabi, fiica mea a murit chiar acum, vino şi pune mâna peste ea, atunci ea îşi va recăpăta viaţa.“ Oh vedeţi, starea aceasta de necesitate vă aduce într-acolo, ca să faceţi ce este corect şi să procedaţi bine. Fiica lui a trăit minunea pe baza strigătului său de disperare. Lăsaţi-ne să fim aşa de hotărâţi ca şi femeia cu scurgerea de sânge. Biblia relatează, că ea a vândut toată averea ei, pentru a primi ajutor de la medici, dar starea ei devenea tot mai gravă. Ea a avut scurgerea doisprezece ani. Poate că ea a vândut totul: ferma, măgarii, caii şi ce a mai avut, dar ea nu primise nici un ajutor. Preotul desigur o fi sfătuit-o, ca să nu meargă la acele adunări; dar într-o dimineaţă, ea a privit spre râu şi a văzut o mulţime mare de oameni adunaţi în jurul unui bărbat. Ea s-a întrebat, ce se întâmplă acolo. Cineva i-a spus: „Este Isus din Nazaret.“ Acum începea strigătul de disperare. Ea şi-a spus: „Eu sunt fără însemnătate, dar dacă voi atinge doar poala hainei Lui, mă voi face sănătoasă.“ Ea trecuse pe lângă toţi criticii şi a venit la El şi a atins haina Lui cu strigătul disperării în inima ei. După ce făcuse acest lucru, El s-a întors şi a întrebat: „Cine M-a atins?“ Dar toţi au tăgăduit. Dar El care era în posesia darului dumnezeiesc şi era Dumnezeu, a privit în jur. EL a găsit femeia şi i-a spus, că scurgerea ei s-a oprit. Strigătul disperării a împins-o la această faptă. 

Şi în regina din Saba exista o dorinţă arzătoare, care a îndemnat-o la această călătorie lungă. Ea auzise despre darul cel mare dumnezeiesc, care lucra prin Solomon, şi imediat s-a aşezat dorinţa arzătoare în inima ei. Acest strigăt de necesitate îl aveau oamenii ca voi şi ca mine. Ei nu erau altfel decât noi. Ei aveau cinci simţuri, mâncau şi beau, trăiau şi mureau ca şi noi. Ei erau oameni. Strigătul de necesitate din interiorul ei devenise aşa de mare, încât luase o parte din împărăţie cu ea. Ea a fost atât de cuprinsă, încât nu s-a gândit că ismaeliţii atacă oamenii în pustie. Ea urma să facă o călătorie de 90 de zile pe spatele unei cămile, prin pustiul Sahara. Dorinţa adâncă era acolo. După ce ajunse acolo, lui Solomon nu i-a rămas nimic ascuns, ci el îi spuse tot ce dorea ea să afle. Rezultatul strigătului ei era, că Isus a răspuns: „În ziua judecăţii ea se va ridica şi va judeca acest neam, pentru că aici este ceva mai mare decât Solomon.“

În încheiere aş vrea să vă mai spun următoarele. Nu demult am auzit în Mexico un astfel de strigăt disperat. Eu chiar mă îndreptam spre platformă în stadionul cel mare. Oamenii erau adunaţi acolo de la ora 9 dimineaţa, acum era aproape ora 10 seara. Cu o seară înainte un bărbat complet orb, care nu văzuse niciodată de 30 de ani, îşi primise vederea. El a mers ziua următoare prin oraş şi a mărturisit-o tuturor. Aceşti oameni, îmbrăcaţi sărăcăcios, au fost aproximativ 40-50 de mii şedeau acolo. Ei îşi lăsaseră pălăriile lor vechi la intrare. După aceea a fost greu pentru ei, ca să afle care le aparţineau. Ploaia curgea; totul era arhiplin. Ei m-au lăsat în jos cu o funie de pe un zid. Astfel am ajuns pe platformă. Aici şade un om cu fiica lui din Michigan, cunoştinţe ale fratelui Arment, care este deja la Domnul. Ei au relatat despre ceea ce fratele Arment a văzut ca martor ocular în adunările din Mexic. El i-a dat fratelui Moore pardesiul, pentru că lui, care era din sud, ploaia îi era prea rece. Fiul meu Billy Paul venise la mine şi mi-a spus: „Tu trebuie să faci ceva. Acolo este o femeie mexicană cu copilul ei, care a murit de azi dimineaţă.“ Nu erau destui oameni de ordine, ca s-o oprească. Ea s-a gândit: „Dacă un bărbat orb şi-a primit vederea prin punerea mâinilor, şi copilul meu va reveni la viaţă prin punerea mâinilor.“ Ea era catolică; nimeni nu putea s-o oprească.  Fratele Espinoza i-a spus, că nu vor mai fi împărţite bilete de ordine şi a rugat-o să aştepte până în seara următoare. Ea a răspuns: „Copilul meu este mort. Este mort de azi dimineaţă. Eu trebuie să ajung în rândul de rugăciune!“ Ea a venit fără bilet de rugăciune. Erau cam 300 de oameni de ordine, dar ea totuşi a reuşit, strecurându-se. Ei îi era indiferent, cum va ajunge în faţă. Ea era cuprinsă de acest strigăt de disperare. Dumnezeu îi puse aceasta în inima ei. Dacă a fost posibil ca Dumnezeu să dăruiască lumina ochilor, atunci El poate să redea şi viaţa. Ea era în deznădejde. Ceva ardea în inima ei. O, voi oameni bolnavi. Fie ca un astfel de foc să existe în inima voastră numai pentru câteva minute, atunci o să vedeţi, ce se întâmplă! Acel Dumnezeu, care l-a vindecat pe acest bărbat şi pe Florence Nightingale, la fel alte zeci de mii, acest Dumnezeu poate orice! Dovezi de netăgăduit: morţii au fost înviaţi, bolnavii au fost vindecaţi şi multe alte lucruri s-au întâmplat. Dacă El este Dumnezeu, înseamnă că poate orice! EL a fost ieri Dumnezeu, EL este azi Dumnezeu. Fie ca să vă cuprindă acest strigăt de disperare, atunci veţi vedea ceva întâmplându-se. Împinsă de această disperare interioară, ea a înaintat tot mai mult. Eu i-am spus fratelui Jack Moore: „Ea nu mă cunoaşte, ea nu m-a văzut niciodată, ea nu ştie care dintre noi de aici de pe platformă sunt eu.“ Ea nu ştia nici un cuvânt în engleză. De unde putea şti, cine este persoana? Eu i-am spus: „Du-te acolo şi roagă-te pentru copil, ca să fie mulţumită şi să poată merge mai departe, ca să se sfârşească deranjul.“ Dar ea s-a împins mai departe, deşi ei au încercat ca s-o oprească. Ea era decisă, ca să-şi croiască drumul. Ea nu s-a îngrijorat de felul cum s-o facă, ca să ajungă la predicator. Nu ne aminteşte aceasta de Sunamită? Dar asta nu s-a întâmplat acum 3500 de ani, ci acum trei sau patru ani. Azi se poate întâmpla acelaşi lucru. Dacă ne cuprinde acest strigăt de disperare şi dragostea se uneşte cu credinţa, atunci ne îndreptăm spre linia frontului şi avem pretenţia ca să trăim făgăduinţa lui Dumnezeu. Exact aşa este.

Eu m-am adresat predicatorului evanghelist. Mi-a părut rău de această femeie, dar nu am fost încă aşa de cuprins. Eu m-am gândit: „Este suficient, dacă fratele Moore se roagă pentru ea.“ Dar în clipa următoare am văzut o vedenie. Eu am văzut cum un baby mic mexican, cu păr negru, fără dinţi, îmi zîmbea. Imediat am spus: „O clipă vă rog!“ Strigătul ei de disperare a făcut ca Duhul Sfânt să-mi schimbe planul. În inima mea se întâmplase o schimbare. EL mi-a arătat acest copil şi a spus, că duhul se va întoarce. Eu am spus: „O clipă, vă rog, aduceţi-mi acest copil.“ Femeia a venit aici udă, cu copilul mort învăluit într-o pătură cu dungi albastre. Ea căzuse jos cu crucifixul şi cu cununa de trandafiri în mână, pentru a se ruga ,Ave Maria'. Eu i-am spus: „Lasă asta, de asta nu este nevoie.“ Apoi s-a apropiat de mine şi a strigat: „Padre!“, ceea ce înseamnă ,Tată'. Eu am spus: „Te rog să nu mai spui asta“, şi am întrebat-o: „Crezi tu?“ Traducătorul a întrebat-o în spaniolă dacă crede. „Da“, a fost răspunsul. Ea crede. El a întrebat-o de ce crede, la care ea a răspuns: „Dacă Dumnezeu poate să dăruiască lumina ochilor unui orb … “ Aici a început în mod deosebit strigătul de disperare în inima acestei mame care se ruga pentru copilul ei. Ea aflase, că ochii bărbatului orb au fost vindecaţi şi ştia, că Dumnezeu poate învia copilul ei. Strigăt de disperare! „Cine Mă caută din toată inima, Mă voi lăsa găsit şi îl voi asculta.“ Împărăţia lui Dumnezeu suferă de năvală. Legea şi proorocii au fost până la Ioan. De atunci se predică Împărăţia lui Dumnezeu şi cine dă năvală, va intra. Voi să nu staţi doar aşa şi să spuneţi: „Doamne, ia-mă de guler şi împinge-mă înăuntru“, ci voi să vă împingeţi cu forţa. Strigătul disperării decide între viaţă şi moarte.

Eu aş dori, să mai am puţin timp pentru o altă istorisire, pentru că chiar acum mă gândesc la o fată, care a tot luat decizii noi. Eu i-am spus: „Soră, asta nu ajunge.“ Ea s-a ridicat şi a spus: „Acum totul e în ordine.“ Eu am spus: „Nu, nu, rămâi aici.“ Apoi a început să se roage şi a devenit tot mai tare şi mai tare. După o clipă a început strigătul disperării şi ea strigă: „O Dumnezeule, salvează-mă!“ Tratamentele de dezalcolizare au rămas fără efect. Nimic nu-i mai putea ajuta. Ea mă privea cu ochi mari negrii. Lacrimile îi fugeau peste obraji şi ea a spus: „Cu mine s-a întâmplat ceva.“ Da, s-a întâmplat într-adevăr. Dar mai întâi a trebuit să ajungă în această prăbuşire interioară. Fie ca să ne cuprindă pe toţi strigătul disperării. Este vorba despre viaţă şi moarte.

Dacă nu sunteţi cu o inimă frântă, nici să nu veniţi în rândul de rugăciune. Dar dacă există acest strigăt în voi, atunci veniţi şi vedeţi, ce se va întâmpla. Voi primiţi după ce aţi ajuns aici. 

Să ne rugăm. Veniţi cu strigătul disperării în inimă şi intraţi cu năvală în Împărăţia lui Dumnezeu, aşa veţi deveni părtaşi. Tatăl nostru ceresc, eu Te rog în Numele lui Isus, dă-ne har, Doamne. Lucrează în noi această prăbuşire, din care va ieşi strigătul disperării. O Doamne Dumnezeule! Dă-ne har, pentru aceasta, te rog. Fie ca oamenii să Te caute în această seară cu o rugăciune fierbinte în inimă. Noi ştim, că Tu eşti aici, Doamne. TU eşti acelaşi ieri, azi şi în veci. Fie ca oamenii, care posedă semnul şi au trecut de la moarte la viaţă, care au fost transformaţi de la viaţa cea veche, lumească, la viaţă nouă, fie ca acei, care sunt bolnavi să-şi ia dovada în mână şi să spună: „Eu sunt o proprietate răscumpărată a lui Dumnezeu. Eu sunt în Hristos, în El nu este boală. Eu sunt în Hristos, în El nu este păcat, eu sunt un creştin, în El nu este necredinţă. Eu resping tot ceea ce satana vrea să aducă asupra mea. Eu îmi iau dovada şi pretind răspunsul Lui.“ Sângele a lucrat în ei, iar Dumnezeu le-a dat un însemn. „EL a fost rănit din pricina nelegiuirilor noastre, lovit din pricina păcatelor noastre … Pedeapsa a căzut asupra Lui, ca să avem pace, iar prin rănile Lui suntem vindecaţi. Acum sunt în posesia semnului, că Dumnezeu m-a recunoscut ca fiind a Lui, o proprietate spălată în sângele Domnului Isus. Eu ţin dovada morţii Lui în mâinile mele, pentru că El a înviat. Eu sunt a Lui, iar El este al meu. Eu mă duc înainte cu credinţă tare şi hotărâtă, că de azi Îl cred pe Dumnezeu şi primesc vindecarea mea. Eu am acceptat fiecare cerinţă, pentru că ultimele cuvinte care au venit peste buzele Lui, au fost acestea: ,Vor pune mâinile peste cei bolnavi, şi se vor face bine.'„ Doamne, ajută-ne. Fie ca strigătul acesta din interiorul nostru să ne forţeze, pentru că eu mă rog în Numele lui Isus. Amin.

(Fratele Branham cântă: „Eu pot, eu voi crede, eu cred acum …)

Voi credeţi asta. Eu sunt decis. Prin harul lui Dumnezeu, eu sunt decis ca să nu mă opresc din rugăciune, până nu s-a întâmplat ceva cu mine. Eu vin acum, ca să se pună mâinile peste mine. Dumnezeu nu poate da greş niciodată. Eu cred, că Medicul cel Mare este acum aproape. Eu cred în Dumnezeul Cuvântului inspirat. Eu cred în Dumnezeul, care a adus jertfa. Eu cred în semnul lui Dumnezeu, care ne-a curăţat de orice păcat. Dovada, viaţa Lui proprie este aici în mijlocul nostru. „EU voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşitul lumii … Peste puţin timp lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că voi fi în voi, până la sfârşitul lumii.“ Credeţi asta? Eu mă încred în El. Eu cred, că el o va face. Credeţi şi voi aşa? 

Acum, imediat după ce voi începe, voi vedea vedenii; vedenii minunate ale Domnului, în care sunt exprimate lucruri mari. Dacă încep cu aceasta, atunci am putea rămâne toată noaptea aici. Credeţi cu adevărat? Amin! Eu cred din toată inima. 

Doamna de acolo, care şede lângă fratele Palmer, îmi este necunoscută. Ea vine din Georgia şi suferă de o boală feminină. Dacă crede, că Dumnezeu o vindecă, El o va face. Nu am văzut-o niciodată în viaţa mea, dar asta este boala ei. Eu nu ştiu, dacă ea a auzit mesajul şi mai înainte, dar eu am văzut-o deja când mai predicam. Crede numai şi vezi, dacă s-a întâmplat. Amin. Dacă puteţi să credeţi, atunci se va întâmpla. Doamna care şade acolo, are o suferinţă de spate. Ea suferă foarte mult. Numele ei este doamna Wisdom. Dacă crezi din toată inima, Isus Hristos te va vindeca. Niciodată în viaţa mea nu am văzut-o pe femeia aceasta. Dar ea şade acolo şi suferă de dureri. Ea este îmbrăcată într-o rochie galbenă. Aşa este? În ordine. suntem străini unul faţă de altul? Da! Bine, tu poţi să te duci acasă sănătoasă. Isus Hristos te-a vindecat. Amin.

O altă femeie şade acolo, şi ea are dureri de spate. Ea are un fiu cu dureri de cap. Aşa este. Doamna Parker este numele ei. Dacă crezi din toată inima, atunci Isus Hristos vă va vindeca pe amândouă. Amin. Şi noi suntem străini unul faţă de altul. Aşa este. Amin! Crede numai din toată inima. Aici este un bărbat în vârstă. El vine din Michigan. El are probleme cu urechile. El aude glasuri. Are probleme spirituale. Tu crezi ce auzi, dar nu şti dacă este de la Dumnezeu sau ce este, ceea ce îţi vorbeşte. Tu auzi sunete în urechi. Eu îţi sunt complet străin. Dacă este adevărat, atunci ridică mâna ta. Aceste lucruri se întâmplă, dar ele nu te vor mai necăji niciodată. Isus Hristos te-a vindecat. Credeţi în Medicul cel Mare?

Cu tine ar trebui să vorbesc în limba norvegiană, dar eu nu înţeleg norvegiana. Soră spune-i, ca el să meargă acasă prin credinţă, dacă vorbeşti limba lui. Spune-i, că durerea lui de cap îl va părăsi.

Acum, voi ştiţi, că eu nu-l cunosc. El a venit din Norvegia, ca să ne rugăm pentru el. Du-te înapoi ca un bărbat vindecat! O, Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci. Ce este? Este stâlpul de foc, Duhul Sfânt. Este însemnul, că Isus trăieşte. Atunci când Îl vedeau oamenii făcând aceste lucruri, El le cunoştea gândurile; pentru că El este Cuvântul, iar Cuvântul este mai tare ca o sabie cu două tăişuri şi un Judecător al gândurilor şi mişcărilor inimii. Amin.

Eu am văzut ape mari înaintea mea, când a venit bărbatul acesta tânăr. El auzise şi citise dincolo o carte scrisă în limba norvegiană. El primise cunoştinţa necesară. Cineva i-a vorbit. El mai are probleme, dar dacă crede din toată inima, Domnul Isus îl va vindeca. El a făcut un drum lung. Ca bărbat tânăr, el încearcă să intre înăuntru. Noi vom pune mâinile imediat peste el. Crezi tu? Amin! Ce minunat! Medicul cel Mare ne este aproape acum. Este sora Ungren sau cealaltă soră la pian? Te rog vino şi cântă: „Medicul cel Mare ne este aproape, iubitul, scumpul Isus.“ Eu doresc, ca oamenii care vin la rugăciune, să se rânduiască pe partea aceasta a coridorului. 

Frate Neville, te rog ai grijă de aceasta. Unde este fratele Capps, sau unul dintre fraţii care conduc cântarea? Unde este fratele Ungren? Vă rog, să vină cineva ca să conducă cântarea. Fiţi cu toţii în rugăciune. Gândiţi-vă la strigătul disperării şi vedeţi, ce fel de efect are ca rezultat. Un astfel de strigăt te face să treci oceanul şi vă aduce din celelalte state aici. Strigătul disperării va pune totul în mişcare. Un tată scump şi fiica lui, au încercat cu disperare ca să ajungă aici. Acum câteva minute ei şedeau acolo, când Duhul Sfânt a pronunţat eliberarea, înainte de începerea serviciului divin. 

(Fratele Branham cântă: „Medicul cel Mare este aproape de noi …“)

Fiţi atenţi, El vine! EL v-a vindecat deja. EL aduce Cuvântul Său; EL îl confirmă. EL doreşte prezenţa Sa. Nimeni decât singurul Dumnezeu ar putea face aceste lucruri. Asta o ştiţi. Este semnul lui Mesia, şi voi ştiţi că eu nu sunt Mesia. EL este Acela. EL a dovedit totul aici. Acum ar trebui să ajungeţi în starea aceasta de necesitate. Locul acesta ar trebui să fie pus duhovniceşte sub tensiune de curent şi să explodeze ca un butoi de muniţie, care se aprinde. Desigur. Credinţa ar trebui să explodeze. Dragostea, prăbuşirea interioară şi strigătul disperării îi aduc pe oameni cu forţa în Împărăţia lui Dumnezeu, pentru ca ei să creadă din toată inima. Credeţi acum cu toţii?

Frate Tony, priveşte doar un moment încoace. Eu nu te-am văzut demult, dar tu eşti bolnav. Tu suferi de dizenterie. Aşa este. Asta se va opri şi te va părăsi. Eu am văzut când a intrat aici, că această boală îl urmăreşte. Nu există nimic ce ar putea fi ascuns înaintea lui Dumnezeu. Eu nu-l văzusem pe fratele Tony demult, dar aici mi s-a arătat ce boală are. Dar acum nu o mai are. 

Noi vrem să ne aplecăm capetele noastre. Nici un ochi să nu rămână deschis, nimeni să nu se uite împrejur. Lăsaţi-ne să fim toţi în rugăciune. Billy Paul sau fratele Neville vor chema rândul viitor, când va fi vremea. Fiecare să fie în rugăciune. Noi vom cere de la Dumnezeu după Cuvântul Lui. În rândul din mijloc să se facă puţin loc, ca ceilalţi să aibă loc de trecere. Fratele Neville îi va chema. Eu mă întreb, dacă sunt aici fraţi, care să se pună lângă mine, să se roage împreună cu mine, prin punerea mâinilor, cu acei ce trec prin faţa noastră. Voi fraţi-predicatori sunteţi bine veniţi, dacă vreţi să veniţi aici lângă mine. Aici nu este o lucrare izolată. Voi aveţi acelaşi drept de a vă ruga pentru bolnavi, ca şi mine. Eu ştiu, că Duhul Sfânt este aici. Dacă cineva nu crede asta, înseamnă că ceva nu este în regulă. Lăsaţi-ne să-L credem acum cu toţii din toată inima pe Dumnezeu, iar El ne va dărui, pentru ceea ce-L rugăm. Credeţi acum şi nu vă îndoiţi. Fiecare să se roage pentru aproapele său. Ce spune Biblia? „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii …“ Voi oameni, care veniţi în rândul de rugăciune, imediat după ce vă ating mâinile, să păşiţi bucuroşi înainte şi să-i mulţumiţi lui Dumnezeu pentru vindecarea voastră. Fiţi toţi în rugăciune, în timp ce fratele Capps conduce cântarea.

„Medicul cel Mare …“

Doamne, ajută-ne acum. Eu te rog pentru aceasta în Numele lui Isus Hristos, ca Duhul Sfânt să-l atingă pe fiecare. Ei să fie vindecaţi, în timp ce noi lucrăm prin ascultare, punând mâinile peste cei bolnavi. Tu ai promis, că ei se vor vindeca. Noi credem asta, Tată, în Numele lui Isus. 

Bine, fiţi acum toţi în rugăciune, în timp ce vom începe cu rândul pentru rugăciune. Mai întâi ne rugăm pentru băiatul cel bolnav. Câţi cred, că Dumnezeu a făcut-o deja? Voi sunteţi siguri în inima voastră, cu siguranţa pecetluită, că Dumnezeu a ascultat rugămintea voastră, pentru că voi ascultaţi Cuvântul Lui. S-a întâmplat. S-a isprăvit. Credeţi-L din toată inima, pentru că este o lucrare isprăvită. Fiţi atenţi, săptămâna viitoare, când vă întoarceţi iarăşi, noi vom afla cu toţii, ce s-a întâmplat. Eu cred, că atunci când ne vom întoarce dacă Domnul voieşte vom face rândul pentru rugăciune, acolo în spaţiul secundar. Eu cred, că ceva se desfăşoară. Ceasul este aproape. Eu mi-aş lua timp pentru fiecare în parte, până ce mi se arată ceva.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi. Noi suntem aşa de bucuroşi, că aţi fost aici. sunteţi cu toţii hotărâţi, aveţi toţi acest strigăt de disperare în voi? Aţi trăit prăbuşirea? Strigătul de disperare, care l-aţi avut pentru vindecarea voastră, s-a sfârşit sau s-a revărsat în dragoste, credinţă şi încredere, că Dumnezeu va face tot ce a făgăduit? Dumnezeu o va face. În seara aceasta sunt doi, trei oameni paralizaţi pe scaune. Eu, noi credem pentru ei, că şi ei vor fi vindecaţi. Ei vor fi sănătoşi. Credeţi şi voi? Ei vor fi sănătoşi; trebuie să se întâmple, Dumnezeu a spus aşa. Noi venim cu strigătul de disperare şi credem acum, că se va întâmpla. În adunări sunt cuprinse multe lucruri care sunt făcute pe rând. Mai întâi vom încheia adunarea ca cei care trebuie să plece, să fie liberi să meargă. Acum este aproape ora 10. Acelora care trebuie să plece, le spunem, că a fost o bucurie, că v-am avut aici. Noi dorim să mai veniţi. După rugăciune, acei care vor mai rămâne, să se aşeze, iar ceilalţi să iese în linişte. După aceea vom avea cina. Voi sunteţi invitaţi, să rămâneţi cu noi. Dacă nu vă este posibil, atunci Dumnezeu să vă binecuvânteze. Rugaţi-vă pentru mine, şi eu mă voi ruga pentru voi. Nu uitaţi: ţineţi bine de însemn şi să fiţi hotărâţi, să intraţi cu năvală în Împărăţia lui Dumnezeu. Amin! 

Lăsaţi-ne să cântăm: „O ce dulce sună Numele lui Isus, o cum vindecă El toate durerile …“ Daţi-vă unii altora mâinile şi spuneţi: „Dumnezeu să te binecuvânteze fratele meu sau sora mea.“ Fiţi sinceri şi în frică de Dumnezeu.. În timpul adunărilor ne întindem mâinile unii altora ca prieteni creştini, ca fraţi şi surori. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.

(Fratele Branham dă tonul la: „Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc“ şi „Dumnezeu cu noi, până ne vom revedea …“)

În această comunitate iubitoare a semnului lui Dumnezeu, a Duhului Sfânt, mă rog ca El să rămână cu voi toţi, până ne vom revedea. Harul lui Dumnezeu să fie cu voi şi să distrugă tot ce este muritor. EL vă va netezi cărarea, ca voi să-L aveţi pe Isus tot timpul în faţa voastră şi să rămâneţi de neclintit. Tată ceresc, noi Îţi încredinţăm slujba aceasta şi cea de azi dimineaţă. Pentru tot, ce a fost spus şi a fost făcut îţi aducem numai Ţie slavă. Noi Îţi mulţumim şi Te lăudăm că ai salvat şi vindecat oameni şi ne-ai dăruit harul Tău cel Mare, după care ne este dor tuturor. Salvează-ne! Noi Îţi mulţumim. Rămâi acum cu noi, până ne vom revedea. Întâmpină-ne la cină. Rămâi cu acei care sunt la volan şi merg acasă. Condu-i prin circulaţia aceasta de sărbătoare, să nu li se întâmple nimic şi nici o primejdie să nu se apropie de ei. Noi Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin. 

(Fratele Branham dă tonul încă o dată la: „O, ce dulce sună Numele lui Isus …“)

Acum, înainte de a vă aşeza, ne vom linişti pentru slujba cinei. Eşti acolo, frate Blair, predicatorul pe care l-am întâlnit nu demult în Arkansas? Eu am ştiut, dar nu am fost sigur. Tu ai încredinţat azi dimineaţă copilul tău Domnului. Nu te-am întâlnit şi în Hot Springs? Duhul Sfânt a descoperit ceva, ce urma să se întâmple. Aşa este? Bine. Eu chiar m-am gândit şi m-am întrebat, dacă eşti fratele acela, fratele Blair. Eu doresc, ca tu să te rogi acum cu noi şi să-L rogi pe Dumnezeu, să ne curăţească şi să ne pregătească pentru cină. 

(Rugăciunea fratelui Blair nu a fost tipărită.) 

Acum puteţi să vă aşezaţi cu toţii. Sora de la orgă ştie, că înaintea cinei cântăm cântarea: „Este un izvor … “

Acum doresc ca fratele Neville să citească Cuvântul înaintea cinei. Acum să vă reculegeţi în interiorul vostru. Aduceţi-vă aminte, Israelul a mâncat paştele în grabă, înaintea exodului. În timpul celor 40 de ani nu a fost nici un slab printre ei. Aici se află şi vindecare divină. Domnul să te binecuvânteze, frate Neville, în timp ce vei citi 1 Corinteni 11, 23-32: „Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a

fost vândut, a luat o pâne. Şi după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: 'Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.' Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: 'Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, oridecâte ori veţi bea din el.' Pentru că oridecâte ori mâncaţi din pânea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El. De aceea, oricine mănâncă pânea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de sângele Domnului. Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuş, şi aşa să mănânce din pânea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuş, dacă nu deosebeşte trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.“ 

Eu ţin aici o pâine nedospită, care va fi frântă, şi care simbolizează trupul Domnului Isus Hristos. Prin trupul Lui zdrobit, prin sângele Lui, noi avem intrare în locul preasfânt. Tatăl nostru ceresc. Pâinea aceasta a fost pregătită pentru a simboliza trupul rănit şi frânt. Fiecare din noi să simtă, în timp ce luăm parte, ca şi cum noi L-am fi rănit şi zdrobit. Dă-ne intrare la locul preasfânt, pentru ca să ne aflăm în viaţa aceasta şi în cea viitoare în prezenţa Ta. Noi vom fi uniţi cu Tine în veşnicie. Îngăduie-ne asta, Tată. Binecuvântează această pâine pentru scopul prevăzut în Numele lui Isus. Amin.

Biblia spune: „După ce a luat pâinea, a binecuvântat-o şi a frânt-o, apoi a luat un pahar, l-a binecuvântat şi a zis: 'Acesta este paharul Noului Legământ în sângele Meu, care a fost vărsat pentru voi.'„ Ruga noastră este ca Domnul să pună binecuvântarea Lui peste această lucrare. Doamne Isuse, eu ţin aici sângele viţei, scos din sucul strugurilor. Tată, acest vin simbolizează sângele scump care ne curăţă, pentru ca însemnul să vină peste noi. Eu Îţi mulţumesc pentru acest simbol. TU ai spus: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţă veşnică“, şi Tu îl vei învia la sfârşitul zilelor. Noi Îţi mulţumim pentru această făgăduinţă. Tată, noi Te rugăm să ne curăţeşti inimile noastre, ca să fim găsiţi vrednici prin credinţa noastră; pentru că noi ştim, că suntem nevrednici, dar credinţa noastră nu poate da greş; pentru că noi suntem pregătiţi, ca să acceptăm sângele desăvârşit a lui Isus Hristos. Îngăduie asta, Tată. Sfinţeşte vinul pentru scopul prevăzut. Fiecare persoană, care bea din vinul acesta şi mănâncă din această pâine, să fie întărit pentru călătoria care stă înaintea lui. Îngădui-o Doamne. Fie ca ei să fie sănătoşi şi tari, umpluţi cu Duhul Tău, până va veni Isus.