Mission Populaire Libre

Jésus-Christ est le même hier, aujourd'hui et éternellement" (Hèbreux 13:8)

Langue:

Rezumat video octombrie 2009 / Ewald Frank

Langue: roumain

Other languages




Iubiţi fraţi şi surori în Hristos,

Vă vorbesc din centrul internaţional de Misiune din Krefeld, Germania. Avem în urma noastră un weekend binecuvântat - au fost peste 800 de persoane adunate din toată Europa şi din afara ei. Suntem recunoscători Domnului pentru mesajul ceasului, pentru Cuvântul făgăduit pentru timpul nostru, pentru slujba trimisă de Dumnezeu în vremea noastră, slujbă de care a fost legat un mesaj.

Aş dori să citesc întâi din 1 Ioan 1.1: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii”.

Pe noi ne interesează întotdeauna începutul. În vremea lui Moise a existat un început, la fel în diferitele perioade ale Vechiului Testament şi, desigur, în vremea Noului Testament. A existat un început al slujbei lui Ioan Botezătorul, un început al slujbei Domnului nostru Isus Hristos, un început în ziua Cincizecimii, când biserica noutestamentară a fost înfiinţată şi a fost îndeplinită marea însărcinare. A existat un început în zilele Reformei, în toate trezirile din ultimele 500 de ani. Şi a existat, de asemenea, un început, în 1906 pe Asuza Street în Los Angeles. Există nume care au fost legate de toate aceste treziri date de Dumnezeu în trecut. Preocuparea noastră principală este lucrarea lui Dumnezeu din vremea noastră. După al doilea război mondial a existat un nou început şi Dumnezeu l-a folosit pe William Branham într-un mod puternic, deosebit, nemaipomenit. Eu pot spune ca apostolul Ioan: „ Ce au văzut ochii mei, ce au auzit urechile mele cu privire la Cuvântul vieţii ” .

Socotesc ca un mare privilegiu faptul că l-am cunoscut pe acest bărbat timp de 10 ani, l-am cunoscut în particular şi am cunoscut slujba lui, am fost la adunările lui din Germania şi SUA, am mâncat cu el la aceeaşi masă şi am fost în aceeaşi maşină cu el. Dar astăzi este ceva extrem de important ce trebuie să împărtăşesc cu voi - un lucru foarte important din Cuvântul lui Dumnezeu, din lucrurile spuse de Domnul.

De exemplu, când Ioan Botezătorul şi-a început slujba, el a primit îndrumări directe: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt”. Dacă mergeţi mai departe la apostolul Pavel, el a primit o trimitere şi după aceea şi-a început slujba. Întrebarea care se pune astăzi - şi este foarte serioasă - este aceasta: ce i-a spus Glasul, lui William Branham, în 11 iunie 1933, în jurul orelor 14, când era pe cale să boteze a 17-a persoană şi a auzit cuvintele „ Uită-te-n sus! ” ? Când el a privit în sus, glasul i-a vorbit. Am înaintea mea o carte intitulată Faptele Profetului şi aici, la pagina 46, acest frate spune ceva ce nu corespunde cu ceea a zis Domnul şi fratele Branham. Citesc:„ Aceste cuvinte au fost: aşa cum a fost trimis Ioan Botezătorul ca să premeargă prima venire a Domnului, aşa eşti tu trimis că să premergi a doua venire a Sa ” .Nu se aminteşte nimic despre mesaj. Apoi, acest frate continuă:„ unii au crezut că Glasul a spus: 'mesajul tău va premerge a doua venire...' ”El continuă,„ dar cum poate să existe un mesaj fără un mesager? Mesajul se identifică cu mesagerul aşa cum a fost cazul cu Ioan Botezătorul ” .Apoi fratele Branham a fost întrebat,„ Glasul a spus că tu sau că mesajul tău va premerge a doua venire? ”Răspunsul se află gravat pe uşa noii sale case din Tucson:„ Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis să premeargă prima venire a Domnului, tot aşa eşti tu trimis ca să premergi a doua Sa venire ”.

Aici sunt afirmaţii foarte tari iar eu nu-mi cer scuze, dar pur şi simplu acestea nu sunt adevărate. Eu citesc ceea ce a ieşit de pe buzele Aceluia care a vorbit din norul supranatural. Am 16 afirmaţii venite de pe buzele lui William Branham iar ceea ce scrie în cartea asta este o minciună. Puteţi lua fiecare din aceste afirmaţii şi veţi găsi în fiecare cuvântul „ mesaj ”. O să o citesc pe prima - nu le voi citi pe toate 16,„ Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis ca premergător al primei veniri a lui Hristos, mesajul tău va premerge a doua venire a lui Isus Hristos ”- a fost spus în 15 mai 1954. Le pot citi pe toate, dar s-o citim pe următoarea:„ Un Glas a vorbit de acolo spunând: Aşa cum a fost trimis Ioan Botezătorul ca să premeargă prima venire a lui Hristos, tu ai un mesaj care va premerge a doua Sa venire ” .

Vă mai citesc una şi sper că vă va convinge:„ Uită-te-n sus! ”- mă urmăriţi? Mă urmăriţi? -„ Uită-te-n sus! M-am uitat şi iată, lumina aceea a coborât, oamenii au început să leşine, să se prăbuşească şi s-a auzit Glasul care a cutremurat tot locul de acolo, spunând ‘ Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis să premeargă prima venire a lui Hristos, mesajul dat ţie va fi un premergător al celei de-a doua veniri a lui Hristos. Nu că eu voi fi un premergător, ci mesajul va fi premergătorul. ”Acest lucru este 100% în contradicţie cu ceea ce scrie acest frate în cartea sa. Aici el leagă totul de fratele Branham şi odată ce fratele Branham şi-a încheiat slujba, totul s-a sfârşit şi nimeni n-are dreptul să ducă mesajul la naţiunile pământului. Aceasta este o minciună, indiferent că a fost spusă intenţionat sau neintenţionat. Eu vă întreb - vă interesează ce scrie pe uşa casei fratelui Branham din Tucson, vă interesează ce zice un om sau aveţi peste voi teama de Dumnezeu? Vă veţi face timp să vă întreb pentru că dacă n-o faceţi, Dumnezeu deja v-a părăsit.

Dacă sunteţi sinceri, veţi citi toate aceste 16 afirmaţii ale lui William Branham şi veţi da uitării ceea ce spune un om pentru că are el un scop pentru care o spune. Dar există un scop dumnezeiesc legat de ceea ce a spus Dumnezeu. Vă rog verificaţi toate aceste citate care spun acelaşi lucru, din 15 mai 1954, 17 ianuarie 1955, 10 februarie 1960, 11 septembrie 1960, 12 ianuarie 1961, 16 martie 1961, 27 aprilie 1961, 27 mai 1962, 23 iunie 1962, 26 iunie 1962, 23 noiembrie 1962, 30 decembrie 1962, 29 decembrie 1963, 5 aprilie 1964, 17 februarie 1965, 18 februarie 1965. Verificaţi toate aceste 16 citate şi în fiecare veţi găsi cuvântul „ mesaj ”-„ tu eşti trimis cu un mesaj care va premerge a doua venire a lui Hristos ”Pe lângă minciuna din cartea aia aveţi aici adevărul.

Au trecut peste 44 de ani de când fratele Branham a fost luat la Domnul, dar mesajul încredinţat lui de Dumnezeu fost dus de mine în 147 de ţări. Toată viaţa mi-am petrecut-o cu un scop - să duc mesajul trimis de Dumnezeu până la marginile pământului. Iar astfel de fraţi pretind că fratele Frank nici n-ar trebui să predice. De ce să predice? William Branham a terminat tot şi de atunci noi ştim ce se întâmplă. Iar acum nu mai avem mesajul, ci toate răstălmăcirile mesajului. Avem o harababură [ a mess age ”]în locul mesajului [message].

Deci, fraţi şi surori, eu trebuie să fiu sincer, pentru că Domnul m-a chemat la slujbă şi trebuie să iau în serios chemarea şi însărcinarea. Rugaţi-vă pentru situaţia asta pentru că a sosit vremea unei schimbări. Fiecare trebuie să creadă ceea ce spune Dumnezeu. Vă rog să reţineţi, omul acesta spune că din lumina supranaturală s-a zis„ tu vei premerge ”, dar din lumina supranaturală s-a spus „ mesajul tău va premerge ”iar profetul a repetat-o de 16 ori şi chiar a spus: „ nu eu voi premerge, ci mesajul va fi premergătorul ” .Pe cine veţi crede?

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să fie cu voi în Numele sfânt al lui Isus. Amin.