Mission Populaire Libre

• Audio Prédications
• Video Prédications
• Literature
• Réunions
• LIVE
• Ewald Frank
• William Branham
• Liens
• La bible
• Podcasts
• Connectez-vous

Langue:

english deutsch français swahili česky slovensky srpskohrvatski suomi magyar italiano polski afrikaans português româna pусский язык български език украинский язык español malagasy հայերեն

Predica de la Krefeld 4 august 2007, ora 19.30 / Ewald Frank

Fiţi bineveniţi în Numele scump al DOMNULUI nostru! Am vrea să le spunem „bun venit” în special tuturor celor care sunt aici pentru prima dată. Ne aşteptăm să vă simţiţi acasă în mijlocul nostru şi să vă placă să auziţi Cuvântul lui Dumnezeu. Îi salutăm din acest loc pe toţi fraţii şi surorile de pe tot pământul, am putea spune, de pe acest continent, din Finlanda până în Palermo, din România şi de unde ar mai putea fi. Apoi, din Africa şi din alte părţi ale lumii, în special din America de Sud, din Chile, de la toţi fraţii şi surorile. Toţi ne trimit salutări, şi noi îi salutăm, de asemenea, pe toţi. De asemenea, din Africa, din Nairobi până la Kinshasa, din diferite ţări şi oraşe, din Johannesburg, din Cape Town, din Mbuji-Mayi, de peste tot, într-adevăr. Noi suntem uniţi cu fraţii şi surorile noastre şi le urăm tuturor binecuvântarea lui Dumnezeu. Haideţi să cântăm o cântare din broşura mică. Ei vin din Est şi din Vest. Este o cântare internaţională pe care, probabil, o pot cânta toţi.

Acum aş dori ca fraţii care m-au însoţit în călătoria din Africa să vină pentru câteva minute pe platformă. Am vrea să îi salutăm şi să le dăm ocazia de a ne aduce un cuvânt de salut. Cred că fraţii ştiu la cine mă refer, ei ştiu cine sunt. Fratele Taty vine…Da, şi fratele nostru vine cu el…Unde este fratele Taty? E în faţă? Iată-l! Veniţi mai aproape. Aceasta este echipa care a fost cu mine şi cu fratele Wolfgang Payer în călătoria misionară prin patru ţări din Africa Centrală. Am decolat şi am aterizat de 17 ori cu avionul. De 14 ori cu avioane obişnuite, iar de 3 ori cu avioane private, acolo unde nu existau curse obişnuite. Frate Taty, tradu, te rog. Suntem foarte bucuroşi să te avem aici. Aici este fratele Taty. Un traducător poate face vie o predică, dar o poate şi frâna. Dar acest frate a tradus cu adevărat extraordinar. DOMNUL Dumnezeu să te binecuvânteze.

A fost într-adevăr călătoria cel mai bine planificată. Vă citesc repede oraşele unde am fost. Pe scurt, din Nairobi am mers la Pointe Noire, Brazzaville, Lubumbashi, Mbuji-Mayi, Kinshasa, Kisangani, Goma. Da, apoi, la Bujumbura şi Kigali. În total, între 75 000 şi 80 000 de oameni au auzit Cuvântul lui Dumnezeu în aceste zece zile. Cel mai mare număr, după cum spun fraţii, a fost de 18 000, pe stadionul din Kinshasa. Suntem foarte mulţumitori lui Dumnezeu pentru uşile deschise şi pentru inimile deschise pe care ni le-a dat; şi cum a spus fratele, pentru claritatea pe care Dumnezeu ne-a dat-o în Cuvântul Său, prin descoperirea Duhului Sfânt. Fratele Schmidt a citit deja cuvântul potrivit: precum Pavel atunci, putem spune şi noi azi: nu am învăţat-o, nu am stat la picioarele unui om, ci am primit-o prin descoperirea lui Isus Hristos, prin harul Lui.

Cu ocazia aceasta, aş vrea să le mulţumesc tuturor fraţilor din aceste ţări din Africa şi de peste tot. Le mulţumesc din toată inima, pentru că eu merg acolo o dată la câţiva ani, dar fraţii sunt acolo şi îşi fac slujba în toate împrejurările care pot apărea în aceste ţări. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toţi fraţii care poartă acelaşi Cuvânt şi care rămân în Cuvânt, prin harul Lui. Da. Asta ar fi de relatat despre această călătorie. Încă o dată le mulţumesc tuturor fraţilor care m-au însoţit pe mine şi pe fratele Payer. A fost una din cele mai binecuvântate şi de neuitat călătorii pe care le-am făcut vreodată.

Dimineaţa, doar să o spun pe scurt, la ora 9, erau cam 8000 de oameni adunaţi în Mbuji-Mayi, după-masă am luat avionul spre Kinshasa, am mers la stadion, apoi am mers la a treia adunare în cealaltă parte a oraşului unde erau câteva mii de oameni adunaţi. Ca să ajung la punctul esenţial, Dumnezeu a dat har în această călătorie şi aş dori să mulţumesc tuturor pentru rugăciuni. Foarte scurt, înainte ca surorile să ne cânte o cântare şi înainte de observarea Cuvântului, aş dori să vorbesc despre evenimentele timpului. Nu e subiectul nostru – azi nu vom folosi timpul pentru aceasta. Noi am înţeles că am ajuns în timpul sfârşitului şi că nu există soluţii în niciun domeniu.

Avem ştirile din Vatican, în care se spune: „catolicii, singura biserică adevărată a lui Hristos”. Toţi am auzit despre asta. Scrie pe internet, în ziare, în săptămânale, despre ceea ce se spune şi despre ceea ce se pretinde. Cu atât mai mult trebuie să accentuăm că noi lăsăm doar Cuvântul să conteze. Doar Cuvântul lui Dumnezeu şi nimic altceva. Nu ce spun oamenii, ci ce ne-a spus Dumnezeu în Cuvântul Lui. Cine gândeşte corect va şti că aceasta (biserica romano catolică) este o biserică formată sute de ani mai târziu după aşa-zisul punct de cotitură al lui Constantin în Imperiul Roman. Apoi, statul şi biserica au lucrat împreună. Toţi ştiu că aceasta nu poate fi turma răscumpărată prin sânge a lui Isus Hristos, ci o unitate politico-religioasă în acel timp, iar azi este acelaşi lucru. Nu vreau să intru în toate aceste remarci.

În următorul anunţ din Vatican se spune că Sfântul Scaun şi Israel fac progrese esenţiale. E foarte, foarte interesant felul în care negocierile intră pe mâna Vaticanului. Ce mă şochează foarte tare este ce s-a întâmplat în ţara noastră în 11 iulie, la 12.45, când s-a prezentat un film în care Biblia a fost arsă. Biblia a fost arsă public în acest film. A fost o mare zarvă în unele reviste creştine. Dar cel care a făcut-o, a spus în revista Idea Spektrum că a folosit arderea Bibliei pentru că fundamentaliştii folosesc Biblia ca pe un instrument de pedepsire cu ameninţarea condamnării în focul veşnic. Un om îşi ia dreptul să ardă Biblia, argumentând că în ea există ameninţarea că oamenii care nu sunt mântuiţi vor fi pierduţi. În loc să se bată în piept şi să spună: „dacă e aşa, Te rog, DOAMNE iubit, pentru salvarea sufletului meu”.

Apoi, ce te izbeşte aici, este faptul că cea mai mare revistă săptămânală scrie despre Dalai Lama pe prima pagină: „Fiţi binevenit, sanctitatea voastră!”. Nu intru în detalii. Vreau să spun că oamenii şi-au pierdut total orientarea. Ce poate să aibă în comun un slujitor homosexual cu ceea ce scrie aici: „Dumnezeul care poate fi atins”? Acesta este titlul de pe prima pagină a celui mai mare săptămânal din Germania. De unde provin toate acestea? Nici în Budism, nici în Creştinism, în nicio religie nu există mântuire, ci doar în Isus Hristos, DOMNUL nostru.

Ultima ştire este despre Camera de minuni a naturii unde relatarea biblică a creaţiei este numită legendă, iar teoria domnului Darwin este prezentată ca adevăr. Niciun om nu poate merge mai departe, nimeni nu poate uita mai mult. Toţi ştim că batjocoritorii se vor arăta la sfârşitul zilelor. Ei nu se opresc înaintea niciunui lucru, nici măcar înaintea lui Dumnezeu, nici a Cuvântului Lui, a niciunui lucru. Asta ne arată cât e de târziu pe ceasul lumii.

Şi încă ceva, în final, iar după cântare vom merge la privirea Cuvântului. Nimeni nu poate trece pe lângă faptul că peste tot este vorba numai despre procesul de înarmare militară. Aţi aflat de la ştiri? Miliarde şi miliarde de dolari sunt cheltuite de dl. Bush în statele din regiunea Golfului. Toate trebuie modernizate. În Polonia şi Cehia se instalează cele mai noi sisteme de apărare. Putin înarmează Siria cu miliarde de dolari. Sarkozy a fost la prietenii din Libia. Toate îşi iau cursul şi lumea va arde în flăcări. Pregătirile au loc în mare viteză.

Fraţi şi surori, acestea nu sunt subiectele noastre, dar spun asta pentru a vedea cât de târziu e. Nu trăim doar la sfârşitul timpului, ci la sfârşitul timpului de sfârşit. DOMNUL să ne dea harul Lui! Acum, surorile noastre să ne cânte un cântec pentru slava DOMNULUI, după care vom trece la privirea Cuvântului. Încă o dată, fiţi bineveniţi şi binecuvântaţi peste tot pe pământ unde ascultaţi şi priviţi!

Un alt poet spune: „casa mea este acolo, în înălţime, unde nu se mai ştie nimic de tristeţe şi lacrimi”. În a treia strofă a acestui cântec se spunea că „cele vechi au trecut”. Mi-a plăcut şi că s-a cântat că bătrâneţea a trecut. Acolo va fi o tinereţe veşnică. Vom uita de tristeţe şi lacrimi. Nu vor mai fi riduri pe faţă, păr cărunt, nicio urmă. Nimic din toate astea. Vom fi în floarea tinereţii şi a vieţii. Aşa scrie un profet. Cred că şi Iov a fost profet. Aşa este scris acolo: „va fi adus înapoi în zilele tinereţii lui”. Voi ştiţi toţi în ce capitol scrie asta. Nu cred că trebuie să caut.

Subiectul nostru de astăzi este responsabilitatea înaintea lui Dumnezeu. Responsabilitatea înaintea lui Dumnezeu în legătură cu planul de mântuire al Dumnezeului nostru, cu promisiunile lui Dumnezeu, cu ce a planificat El în Cuvântul Său, cu ce a intenţionat şi a hotărât în planul Lui de mântuire, din veşnicie. Mi-a venit gândul că toţi oamenii lui Dumnezeu care au avut o chemare, care au primit o trimitere de la Dumnezeu, au primit odată cu ea o responsabilitate specială înaintea lui Dumnezeu şi a întregii lumi pentru a duce la îndeplinire trimiterea pe care au primit-o, conform voii lui Dumnezeu.

M-am gândit la Moise, la unii profeţi şi, în mod deosebit, la începutul Noului Testament, când Dumnezeu a împlinit cu adevărat promisiuni pe care le-a prezentat poporului în împlinirea lor. Apoi ajungem la timpul nostru. Dumnezeu face toate lucrurile conform Cuvântului lui Dumnezeu, şi fiecare om pe care l-a trimis El vreodată a avut o trimitere specială legată de planul de mântuire, de ceea ce a planificat Dumnezeu şi pe care El le-a adus la îndeplinire. Dacă mergem direct la început, la întemeierea Bisericii Noului Testament, îl avem pe Petru, bărbatul ales de Dumnezeu pentru primul ceas, spre a ţine prima predică, pentru a spune poporului ceea ce a hotărât Dumnezeu.

Ce iese în evidenţă este ceea ce scrie în Fapte 1: DOMNUL nostru i-a învăţat mai întâi pe cei pe care i-a ales, apoi El s-a descoperit lor ca Cel Înviat şi le-a dat îndrumări. Aici, în Fapte 1.2, citim despre DOMNUL Isus: „de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care îi alesese”. În v. 3: „După patima Lui, li s-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-se deseori timp de patruzeci de zile şi vorbind cu ei lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu”. Mergem apoi direct în cap. 2, la revărsarea Duhului Sfânt şi vedem în ce fel a fost adusă prima predică. A fost dată porunca de a se duce la îndeplinire botezul credincioşilor în Numele lui Isus Hristos. Haideţi să mergem în cap. 3, unde îi avem pe Ioan şi Petru, care merg la Templu pentru rugăciune, la ceasul al nouălea. Acolo era un olog care priveşte la apostoli, iar Petru spune în Fapte 3.6: „Atunci Petru i-a zis: Argint şi aur n-am; dar ce am îţi dau: în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!”. Vedem apoi ce a declanşat acest fapt. În cap. 4, Petru şi Ioan sunt chemaţi să dea socoteală despre cele întâmplate prin puterea Numelui lui Isus Hristos. În Fapte 4. 10 se repetă: „S-o ştiţi toţi, şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi”. Apoi urmează închisoarea şi alte lucruri. În v. 17 scrie: „Dar ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta”.

Trebuie să vă imaginaţi: să nu mai vorbească niciunui om în Numele lui Isus! Urmează v. 18: „Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să nu mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus”. Acum vine acea declaraţie puternică a lui Petru şi Ioan. V. 19: „Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: ‚Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu’ ”. Acelaşi lucru îl spunem noi azi: judecaţi voi înşivă azi, în toate bisericile, denominaţiunile, religiile şi filosofiile, judecaţi voi dacă este drept să ascultăm mai mult de oameni decât de Dumnezeu!”. Apoi vine răspunsul apostolului Petru sau al ambilor: „căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit”. Aici avem modelul Bisericii nou-testamentale. Orice s-a întâmplat: rugăciunile, botezul, vindecarea bolnavilor, orice s-a întâmplat, s-a întâmplat în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pentru că acesta este Numele în care este toată mântuirea lui Dumnezeu, Numele care este deasupra oricărui nume.

Apoi ajungem în acest punct – acest Nume este folosit atât de mult de către carismatici pentru vindecarea bolnavilor şi pentru minuni, dar ei refuză să asculte şi să fie botezaţi biblic în Numele lui Isus Hristos. Ceea ce convinge atât de mult la apostoli este faptul că ei erau martori oculari, nu din auzite. Ei personal au fost martori ai slujbei DOMNULUI, ai suferinţelor, ai morţii şi învierii Lui, ai înălţării Lui şi, de aceea, Petru a putut spune aici: „căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit”.

Acest Petru depune mărturie când vorbeşte despre revenirea DOMNULUI Isus Hristos într-un mod foarte special în 2 Petru 1.16: „În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea DOMNULUI nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui. Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care îmi găsesc plăcerea”. Imaginaţi-vă doar, acum Petru depune mărturie, în versetul următor, versetul 18: „Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer”. Această voce: „acesta este Fiul Meu prea iubit în care Îmi găsesc plăcerea”. Petru scrie aici: „noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt”. Acesta este Matei 17, Matei 3, şi poate ar trebui să menţionez rapid că mă gândeam recent la înfierea ca fii.

Fratele Branham a predicat patru predici despre aceasta şi a făcut comparaţia cu Galateni 4, că între un rob şi un fiu nu există nicio diferenţă atâta vreme cât moştenitorul nu este major. Nu există nicio diferenţă între el şi un rob. El este sub epitropi, alţii decid pentru el, el nu decide încă pentru nimic. Şi apoi fratele Branham a scos în evidenţă că este vorba despre înfierea fiilor.

Daţi-mi voie să vorbesc pe scurt despre acest subiect. DOMNUL nostru a fost desigur zămislit şi născut din Duh. Noi toţi o ştim, o putem citi: Matei 1, Luca 1, Fiul lui Dumnezeu s-a născut, dar apoi a venit momentul aşezării, a punerii în slujbă, o puteţi citi cu toţii. La 12 ani, DOMNUL nostru era la Templu şi a vorbit cu cărturarii despre Cuvântul lui Dumnezeu, dar apoi a venit momentul aşezării sau al înfierii, şi legat de aceasta a început slujba.

Să mergem la Matei 3: aici avem botezul DOMNULUI nostru, şi vocea s-a auzit din cer pentru prima dată, şi apoi desigur a venit încercarea. Şi acesta este un punct foarte important: aici, în Matei 3.13-17, avem expunerea celor întâmplate, şi anume despre botezul DOMNULUI nostru în râul Iordan, şi apoi a venit vocea. Este scris şi în versetul 17: „Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „acesta este Fiul meu prea iubit, în care îmi găsesc plăcerea”. Oricine citeşte Matei 17, acolo sunt adăugate cuvintele: „de El să ascultaţi!”. Aici avem confirmarea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care îmi găsesc plăcerea”. Apoi a venit testul: Satan L-a atacat, şi testul vine numai cu Scriptura.

Noi toţi trebuie să o înţelegem, duşmanul vine cu versete ca să ne aducă prin ele la cădere. DOMNUL i s-a opus şi i-a răspuns de fiecare dată cu Scriptura: „Este de asemenea scris”. Fraţi şi surori, acesta este şi testul nostru până astăzi. De exemplu, teologii scriu despre Geneza 1: „Să facem om”, ( o am aici într-o broşură) şi apoi dau drumul fanteziei lor şi vorbesc despre trinitate, ceea ce este o pură imaginaţie. Unde scrie aici despre persoane ale lui Dumnezeu? Apoi scrie: „şi omul a devenit ca unul dintre Noi”(cap.3). Este de asemenea scris în capitolul 11: „haidem să Ne pogorâm să vedem dacă lucrurile sunt aşa cum ni s-a spus”. Trebuie să aşezăm corect în Biblie cuvântul „noi”, şi nu doar să spunem: „este scris”, şi apoi să dăm drumul fanteziei, ci mergând din verset în verset până când avem o vedere de ansamblu, până când avem adevărata descoperire despre ceea ce a vrut Dumnezeu să ne spună în Cuvântul Său.

Poate acesta va fi un cuvânt pentru toţi fraţii care cred că DOMNUL a venit deja, care numesc asta învăţătura parousiei. Sunt într-adevăr oameni pe pământ care cred că DOMNUL a venit deja. Neînţelegerea provine din faptul că ei îşi folosesc din nou mintea lor şi spun că aşa cum Ioan Botezătorul l-a prezentat pe Isus în acel timp, la fel fratele Branham a trebuit să Îl prezinte pe Isus Hristos în timpul vieţii lui. Ei nu merg înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu. Ei nu au citit că chiar după ce ispitirea s-a terminat, în acelaşi cap, 4.12, se spune: „Când a auzit Isus că Ioan fusese închis, a plecat în Galileea. A părăsit Nazaretul…”. Putem citi mai departe. În v. 17 scrie: „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască şi să zică: ‚Pocăiţi-vă, căci împărăţia lui Dumnezeu este aproape!”. Ioan nu mai era pe pământ când Isus Hristos a murit pe crucea de la Golgota. El a arătat spre El de două ori la rând: „iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. În acelaşi fel, fratele Branham a vorbit despre Mirele sufletului nostru: „iată, Mirele, ieşiţi-I în întâmpinare”, dar asta nu înseamnă că Mirele a venit deja.

Aici, în Ioan 1. 29 scrie: „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Apoi încă o dată, în v. 36: „Şi, pe când privea pe Isus umblând, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”. Dar aceasta nu a fost suferinţa şi moartea DOMNULUI nostru. Prima dată El a avut slujba Lui, apoi au venit suferinţa şi moartea. Mesajul premerge a doua venire a lui Hristos, astfel ca chemarea afară şi separarea să aibă loc, pentru ca toţi credincioşii…Şi acest lucru trebuie subliniat cu toată seriozitatea: toţi adevăraţii credincioşi ajung la unitatea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu. Şi dacă citim în Galateni 4 că fiul, moştenitorul nu are vârsta necesară şi el trebuie să aştepte pentru aşezarea ca fiu, cu asta trebuie să mergem la Efeseni 4.14, unde scrie: „ca să nu mai fim, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire”. Imaturitatea spirituală se manifestă prin faptul că într-o zi credem una, în altă zi credem alta, azi alergăm după o învăţătură, mâine după altă învăţătură. Maturitatea dovedeşte că prin puterea descoperirii divine noi suntem întemeiaţi pe fundamentul Cuvântului şi niciun vânt de învăţătură nu ne mai poartă încolo şi încoace, ca apoi noi să devenim Mireasa Cuvântului.

Voi toţi ştiţi, termenul logos a fost accentuat de multe ori. Cuvântul grec vine de la cuvântul ebraic dabar, iar acest cuvânt ebraic dabar înseamnă cuvânt şi poruncă, în acelaşi timp. Grecii au pus un pic de fantezie în el, dar noi credem că Isus Hristos a fost la început, dar nu ca Fiu, ci ca DOMN, ca EU SUNT, umblând deja în Grădina Eden, Yahweh al Vechiului Testament este Isus al Noului Testament, acelaşi ieri, azi şi în veci!

Nimic nu trebuie să fie interpretat, ci trebuie să fie crezut aşa cum spune Scriptura. Celelalte articole se referă la Geneza 18, unde DOMNUL, cu doi îngeri, îl vizitează pe Avraam, stă cu el, apoi există pretenţia că aceasta a fost Sfânta Treime. Nu şi iarăşi nu. Este imposibil. Şi dacă 13 iunie, la Vatican, a fost publicat că Dumnezeu nu a putut fi singur, căci astfel ar fi trebuit să se iubească pe Sine. Cineva trebuia să fie acolo ca El să poată să îşi arate dragostea. Toate aceste argumente le putem uita. Cu cât le uităm mai repede, cu atât suntem mai repede ajutaţi. Dumnezeu nu şi-a arătat dragostea faţă de un al doilea dumnezeu, ci „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu ca oricine crede în E să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”.

Am auzit cuvântul din Galateni. Haideţi să citim din Galateni 1.1. Aici, Pavel vorbeşte despre chemarea şi trimiterea lui, şi spune: „Pavel, apostol, nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi”. Aici este o legitimare divină, o chemare divină, o trimitere divină de care era legată o slujbă înaltă, o mare responsabilitate. Am spus-o deja că Petru, omul primului ceas, a avut o mare responsabilitate, deja în prima zi a Bisericii noutestamentare. Apoi, a fost chemat Pavel, iar responsabilitatea lui a fost puţin mai mare. Nu a fost doar în legătură cu credinţa, botezul, pocăinţa, ci el a aşezat biblic întreaga rânduială din Biserică, cu darurile, cu slujbele, cu bătrânii, cu tot ce aparţine de Biserică. El a putut să spună că nu a primit-o de la oameni, ci de la Dumnezeu. Şi de aceea, Cuvântul pe care l-a predicat, rânduiala divină pe care a dat-o Bisericii este de origine divină. Noi trebuie să ne ţinem de aceasta şi o vom face, împreună cu toţi cei ce sunt născuţi din Dumnezeu.

Haideţi să mergem la Ioan pe insula Patmos. Să vă citesc din introducere: Ioan pe insula Patmos. Lui i s-au arătat ultimele lucruri, până la cerul şi pământul cel nou. Noi citim ce i-a descoperit Dumnezeu lui. Lucrul important este… de fapt totul este important, dar în Apoc.1.1: „Descoperirea lui Isus Hristos, pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând prin îngerul Său la robul Său Ioan”. Şi acum urmează: „care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos, şi a spus tot ce a văzut”. Tot ce a văzut. Mai înainte a fost vorba despre ceea ce a văzut Petru, ce a văzut Ioan pe muntele schimbării la Faţă, dar acum Ioan este pe insula Patmos şi i se arată toate perioadele de timp. El vede în viziuni, el vede în imagini, el vede tot ce se va întâmpla până la sfârşitul timpului. Cu aceasta, el a primit o mare responsabilitate de la Dumnezeu ca să dea mai departe tuturor robilor lui Dumnezeu ce a auzit, ce i s-a descoperit, să o dea mai departe pentru ca ei să o poată da mai departe Bisericii.

Şi apoi li se adresează celor şapte biserici. În versetul 7 este descrisă venirea Lui pe nori: „Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea, şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin”. Şi apoi: „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul,” zice DOMNUL Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic”, Acelaşi ieri, astăzi şi în veci. El se descoperă în diferite feluri, dar El rămâne întotdeauna unul şi acelaşi. În versetul 10 citim: „În ziua DOMNULUI eram în Duhul”. Şi despre asta se scrie. Mulţi scriu că era într-o sâmbătă, alţii că era o duminică. Nu! Era ziua DOMNULUI. Ziua DOMNULUI, după cum este scris aici. Şi nu există niciun singur verset care să spună că sabatul este Ziua DOMNULUI, şi nu există niciun singur verset care să spună că duminica este Ziua DOMNULUI.

Ziua DOMNULUI ne este descrisă în tot Vechiul şi Noul Testament, începând cu Isaia 13.6, Ioel şi toţi profeţii până în Noul Testament. Ioan a văzut cu adevărat tot ce se va întâmpla până la sfârşitul timpului. Şi apoi este scris aici foarte clar în versetul 10: „În ziua DOMNULUI eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe. Ce vezi scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte biserici”. Şi apoi bisericile sunt enumerate. O chemare şi o trimitere erau legate întotdeauna de o mare responsabilitate înaintea lui Dumnezeu. Întrebarea mea este: Ce răspundere avem noi astăzi? Pentru ce suntem noi răspunzători înaintea lui Dumnezeu? Pentru ce? Desigur că pentru ceea ce Dumnezeu a promis pentru timpul nostru şi pentru ceea ce face El chiar acum.

Dragii mei, cineva poate citi cu uşurinţă că DOMNUL Dumnezeu şi-a trimis Îngerul Său. Dar cât de important a fost pentru Dumnezeu! Este important şi pentru tine? Este important şi pentru mine? Vreţi cu adevărat să auziţi ceea ce a descoperit Dumnezeu? V-am scutit de asta, dar în Statele Unite există un carismatic care a înnebunit de tot şi care le porunceşte tuturor să îşi scrie pe frunte şi pe mână numărul 666. Este cu adevărat de neînţeles ce se întâmplă pe pământ. Apoi el scrie că numai când se vor închide uşile tuturor bisericilor, atunci va veni pe scenă adevărata Biserică.

Dragi fraţi şi surori, noi avem nevoie de Cuvântul Dumnezeului nostru, de Cuvântul profetic, de orientare dumnezeiască mai mult ca oricând mai înainte. Şi fratele Branham a avut experienţe supranaturale care confirmă doar că nu era vorba de un om care dă drumul fanteziei lui, ci Dumnezeul cerului a luat atât de în serios Biserica şi pe noi, cu toate făgăduinţele, încât a dat o chemare divină şi a dat o trimitere. Lăsaţi-mă să o spun aici că oricine trece dispreţuitor pe lângă ceea ce a poruncit Petru în prima zi, trece pe lângă hotărârea lui Dumnezeu. El trece pe lângă ceea ce Dumnezeu a chemat şi a trimis intenţionat, şi pe lângă ceea ce i s-a spus Bisericii în ziua întemeierii acesteia.

Nu ajută să vorbeşti frumos despre acest subiect, important este respectul faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu semnele şi minunile sunt legitimarea, ci ceea ce spun Scripturile. Trebuie să ne întoarcem din nou la punctul important: Ce spune Sfânta Scriptură? Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu ? Vedeţi, Ioan a fost exilat pe insula Patmos pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Isus.

Apoi citim în cartea Apocalipsei la capitolul 19 despre Mireasa Mielului, că numai ea are mărturia lui Hristos, că mărturia lui Isus este duhul profeţiei. Atunci vedem legătura între capitolul 1 şi toate celelalte capitole, până la Mireasa care cântă marele aleluia în slavă. Apoc.19.6-9: „Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! DOMNUL Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne veselim, şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit, şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat”. -(Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor). Apoi mi-a zis: „Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!”. Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!”. Ce vrem mai mult? Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu! „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!”.

Fraţi şi surori, invităm noi aici la o întâlnire, sau invităm la ospăţul de nuntă al Mielului? Avem aici de a face cu o afacere religioasă sau cu o mişcare carismatică? Se sărbătoresc aici oameni sau se face o chemare Miresei? Este vorba despre Biserica Mireasă care este acum chemată afară. Nu se spune: Ferice de fecioarele neînţelepte! Se spune: „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!”. Şi pentru că am pronunţat deja cuvântul „fecioare”, haideţi să ne aducem în faţa ochilor: Israelul a fost numit „fecioară” în Vechiul Testament; Maria, o fecioară; şi apoi cei care sunt cu adevărat gata la întoarcerea DOMNULUI sunt „fecioarele înţelepte”. Ce s-a întâmplat cu Maria? Ea a primit Cuvântul făgăduinţei şi Duhul Sfânt a venit peste ea şi Fiul lui Dumnezeu s-a născut.

Eu vă întreb cu toată seriozitatea: care este diferenţa dintre cele înţelepte şi cele neînţelepte? Toate sunt unse, aşa scrie. Toate au lămpi, toate au lumină, toate ies în întâmpinarea Mirelui. Care este diferenţa? Adevărata Biserică Mireasă aude Cuvântul făgăduinţei aşa cum Maria a auzit Cuvântul făgăduinţei, ea era o fecioară. Mergeţi la Apocalipsa 14: cele 144.000 de fecioare din cele 12 seminţii ale lui Israel. De ce? Pentru că nu erau întinate. Trebuie să o citeşti: aceasta este curăţirea oricărei întinăciuni, ieşirea din tot ce nu este conform cu Dumnezeu şi Cuvântul Lui.

Noi avem cu adevărat o mare responsabilitate. Fraţi şi surori, fie ca acest lucru să nu vă şocheze – noi avem astăzi o responsabilitate mai mare decât a avut-o Petru, Pavel sau fraţii noştri din trecut. Noi avem responsabilitatea pentru tot, pentru ceea ce au scris Petru, Ioan, toţi apostolii, până la cartea Apocalipsei. Pentru aceasta noi avem astăzi responsabilitatea care este dată poporului lui Dumnezeu, aşa cum a fost dată în original. Noi avem cu adevărat o responsabilitate foarte mare.

Să o luăm aşa cum este. Când Ioan a fost pe insula Patmos - v-am mai spus că şi eu am fost pe insula Patmos, această insulă stâncoasă, şi citeam din cartea Apocalipsei, toate cele 22 de capitole, şi m-am rugat, am plâns, ca Dumnezeu să-mi descopere Cuvântul Său. Dar Ioan nu a trebuit încă să rânduiască nimic, el nu a putut să spună că în Apocalipsa 13 se întâmplă în felul acesta sau celălalt, legătura este aici sau acolo. Sarcina lui nu a fost de loc aceasta: sarcina lui a fost să scrie ce a văzut şi ce a auzit. Astăzi, sarcina noastră este să rânduim biblic în planul de mântuire ceea ce el a văzut şi a scris, să fie arătat poporului lui Dumnezeu în felul cum a spus-o Dumnezeu în Cuvântul Său. Şi chiar aceasta se întâmplă sub ochii noştri.

Şi noi toţi ştim că fratele Branham a fost un om trimis de Dumnezeu. Să vă citesc un cuvânt care mi-a devenit mare astăzi, din Fapte 7, unde Moise a mijlocit faţă de Îngerul care era pe muntele Sinai. Am mai menţionat-o încă o dată, ca să vedeţi că supranaturalul s-a întâmplat întotdeauna când Dumnezeu a dat o chemare, o trimitere. Atunci cerul a coborât pe pământ, supranaturalul s-a întâmplat. Fapte 7.38: „Acest Moise este acela care în adunarea Israeliţilor din pustie, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai, şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă”. „A primit cuvinte vii ca să ni le dea nouă”. Aici Îngerul Legământului vorbeşte cu Moise, iar Moise dă Cuvântul mai departe Bisericii. Aceştia sunt mesageri ai lui Dumnezeu, care sunt în legătură cu Dumnezeu, şi care sunt astăzi în legătură cu Dumnezeu, ca să dea mai departe cuvintele lui Dumnezeu, şi toţi care sunt din Dumnezeu vor auzi aceste cuvinte.

Dacă de exemplu i s-a spus fratelui Branham despre deschiderea peceţilor, atunci trebuie să ştim că în profetul Daniel este mărturisit în capitolul 12: „pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului”, dar nu pentru totdeauna, ci „până la vremea sfârşitului”. În vremea sfârşitului cartea trebuie să fie deschisă, peceţile trebuie să fie rupte şi noi trebuie să pătrundem înăuntru prin har în ceea ce ne-a promis Dumnezeu. Apoi trebuie şi să ne fie descoperit de Duhul Sfânt. Întrebarea mea este cine poate crede toate aceste lucruri, că supranaturalul a fost cu Moise, cu profeţii, cu Ioan, cu Ioan Botezătorul. Acestuia i s-a spus că Cel asupra căruia vei vedea Duhul Sfânt coborând şi rămânând este acela care botează cu Duhul Sfânt şi cu foc. Să-l luăm pe Petru, pe apostoli, peste tot Dumnezeu lucra într-un mod supranatural. La fel a fost cu fratele Branham.

Şi am citit-o încă o dată. În 11 iunie 1933 i s-a spus de trei ori consecutiv: „Priveşte în sus!”. Şi aici, fratele Branham spune: „În această seară, acelaşi înger al lui Dumnezeu care este reprezentat în această imagine (adică Stâlpul de Foc), acelaşi Înger al lui Dumnezeu reprezentat în imagine, este chiar aici, pe această platformă. Cine este? Este Îngerul Legământului. El este DOMNUL Isus Hristos, identificându-Se pe Sine”. Aici este punctul: o dată este numit Îngerul Legământului. De ce? Înger înseamnă „mesager”. Când vesteşte Legământul, este Îngerul Legământului, apoi este vorba despre mesajul care aparţine de Legământ. De fiecare dată trebuie să fim atenţi ce a fost folosit: unde este El Fiul lui Dumnezeu, unde este Fiul lui Avraam, unde este El Mântuitor, unde este Vindecător, unde este Îngerul Legământului, unde este Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel din urmă.

Trebuie să fim întotdeauna atenţi la legături. El este întotdeauna acelaşi, dar se descoperă în diferite feluri, întotdeauna în legătură cu planul de mântuire. El este Mare Preot, şi ca Mare Preot misiunea lui este total diferită. El este Mijlocitor, şi ca Mijlocitor misiunea lui este total diferită, dar El este totul în toate. El poate fi totul în toate. Chiar în Apocalipsa 5, El este Miel şi, deodată, Ioan Îl vede ca Leul din seminţia lui Iuda. Da, aceasta este posibil, DOMNUL se poate descoperi în orice fel, ceea ce aparţine de planul de mântuire. Şi apoi continuă aici: „Este acelaşi Stâlp de Foc care a condus copiii lui Israel. El este acum aici, El este Îngerul Legământului care era Isus Hristos, şi El este acum aici”. Şi fratele Branham vorbeşte despre faptul cum lumina a coborât şi a rămas peste o persoană, şi apoi a văzut cine era persoana, ce avea persoana, o vedea în vedenie şi apoi putea să spună persoanei despre ce este vorba.

Mai citesc un citat: „Orice cititor al Bibliei ştie că Stâlpul de Foc era Îngerul Legământului, Logos-ul care a ieşit de la Dumnezeu”. La început era Cuvântul, Cel care a vorbit, Cel care poruncea. El a vorbit, a poruncit şi a luat fiinţă, dar încă nu era Fiu, încă nu era descoperit în trup de carne, ca Fiu, ci într-un trup duhovnicesc în care putea apărea în chipul unui bărbat. Mai citesc încă o dată: „Orice cititor al Bibliei ştie că stâlpul de foc era Îngerul Legământului, Logos-ul care a ieşit de la Dumnezeu, care era Isus Hristos. El a murit şi a urcat la cer. El este aici în această seară. El este acelaşi ieri, astăzi şi în veci”.

Fraţi şi surori, să o spunem clar şi cinstit: ce s-ar fi întâmplat dacă noi am fi ştiut numai ce a făcut Dumnezeu acum 2000 de ani, dacă nu am fi putut crede făgăduinţele pentru timpul acesta? Ce am fi crezut noi, decât ceea ce cred toţi ceilalţi în toate bisericile şi toate denominaţiile, unde au propriile lor programe?

Noi nu judecăm, nu condamnăm pe nimeni, dar Biserica lui Isus Hristos are dreptul să audă Cuvântul lui Dumnezeu cu toate făgăduinţele, cu tot adevărul, legat cu rugămintea de a o crede, de a crede cum spun Scripturile. Şi apoi venim înapoi la început: Galateni 1: „din însărcinarea lui Dumnezeu”, fiind chemat de Dumnezeu, trimis de Dumnezeu, nu de oameni, nu învăţat de oameni, ci prin descoperirea lui Isus Hristos. Ce s-a întâmplat cu Ioan? El a fost exilat pe insula Patmos. Acolo a primit Cuvântul şi mărturia lui Isus Hristos. Încă o dată, să ne întoarcem la Apocalipsa 19. Fraţi şi surori, este vorba despre chemarea afară şi pregătirea Bisericii Mireasă a lui Isus Hristos.

Eu v-o spun deschis, dacă mergeţi cu acest verset la cineva din denominaţiuni, poate că se vor uita la voi puţin ciudat. Numai celui căruia Dumnezeu îi descoperă, cui îi poate arăta, cui Dumnezeu poate să-i vorbească personal, numai acela înţelege. Ce a spus DOMNUL nostru? Că El a deschis alor Săi înţelegerea pentru Scripturi. Niciunul dintre ei nu ar fi putut să înţeleagă ceva, dacă nu le-ar fi fost deschisă înţelegerea pentru Scripturi. Cum este cu tine? Cum este cu mine? Este un dar al lui Dumnezeu.

Dar acum, chiar la sfârşit, în încheiere, subliniem încă o dată: ce fel de responsabilitate avem noi astăzi? Toţi au avut responsabilitatea lor în trecut, până la fratele Branham: Moise în vremea lui, Ilie în timpul lui, ei toţi au avut responsabilitatea lor înaintea lui Dumnezeu în vremea lor, Ioan Botezătorul în vremea lui.

Spuneţi-o cinstit, a mai fost un bărbat cu aceeaşi responsabilitate înaintea lui Dumnezeu? Nu! Exista doar o singură făgăduinţă: „Iată, am trimis solul Meu înaintea feţei Mele”. Era doar o singură făgăduinţă: o voce strigă în pustie, pregătiţi calea DOMNULUI. Doar o singură făgăduinţă, şi o singură împlinire, nu două sau trei. O făgăduinţă şi o împlinire. Un om trimis de Dumnezeu, cu mesajul lui Dumnezeu, la poporul lui Dumnezeu. Apoi Petru, nu erau doi sau trei Petru. Un Petru este de ajuns. Ceea ce i-a poruncit Dumnezeu, şi ceea ce a poruncit prin el este valabil pentru toată veşnicia. A fost un singur Pavel, nu doi sau trei, cu o responsabilitate divină, şi orice a spus, orice a învăţat, orice a lăsat Bisericii este valabil pentru toată veşnicia. La fel a fost cu Ioan Botezătorul, apoi Ioan pe insula Patmos, răspunderea pe care au avut-o toţi. De asemenea, şi fratele Branham a avut una dintre responsabilităţile principale: cu adevărat Vechiul şi Noul Testament, tot ce a fost scris, să fie spus Bisericii. Responsabilitatea lui a fost foarte mare; a noastră nu este mai mică astăzi.

Aş vrea să transfer această responsabilitate întregii biserici: şi voi sunteţi responsabili pentru ceea ce Dumnezeu ne-a încredinţat, şi vă mulţumesc în mod particular pentru susţinere, pentru rugăciuni. În felul acesta noi simţim răspunderea comună pe care o avem înaintea lui Dumnezeu, în acest timp. Oamenii pot batjocori, pot spune ce doresc, pot spune că noi urmăm un om… Noi nu urmăm niciun om, dar când Dumnezeu dă o făgăduinţă – iată, vă voi trimite pe profetul Ilie înaintea zilei cele mari şi înfricoşate a DOMNULUI – atunci nu trebuie să vină pe scenă doi sau trei, unul este destul. El a fost pus de Dumnezeu, a avut o chemare divină, o însărcinare. Şi astfel el a avut o responsabilitate înaintea lui Dumnezeu. Responsabilitatea pe care a avut-o fratele Branham a venit cu chemarea şi trimiterea directă, şi a fost trimis cu un mesaj care premerge a doua venire a lui Hristos.

Fraţi şi surori noi avem responsabilitatea înaintea Dumnezeului Celui Atotputernic să vestim acest mesaj într-o claritate precum cristalul şi cu precizie poporului lui Dumnezeu. Şi vă mai spun încă o dată că oricine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu, şi oricine aparţine Bisericii Mireasă primeşte mărturia lui Hristos. Noi citim aici că mărturia lui Hristos este duhul profeţiei. De câte ori nu am spus că profeţia nu poate fi interpretată, ci trebuie văzută în împlinire!

Rezumăm şi subliniem încă o dată că nu este vorba de propria noastră voinţă sau dispoziţie, nu e vorba de un om, ci este vorba despre Dumnezeu şi Cuvântul Său, despre planul de mântuire al Dumnezeului nostru care ajunge acum la împlinire. Este vorba despre cea mai mare responsabilitate care a fost vreodată pe pământ, despre chemarea afară şi pregătirea adevăratei Biserici Mireasă a lui Isus Hristos, DOMNUL nostru. Vă rog pe toţi, vă poruncesc, aş putea spune, să credeţi Cuvântul, să fiţi parte a acestei turme. Să faceţi parte din această turmă, din această mulţime care va cânta marele Aleluia în slavă, din această mulţime despre care este spus: „Mireasa Lui este gata şi ei i-a fost dat să se îmbrace în in subţire. Apoi mi-a spus: fericiţi sunt aceia care sunt chemaţi la ospăţul de nuntă al Mielului”.

Cei care au fost invitaţi au venit, ei erau acolo, cântau. În Matei 22 cei invitaţi prima dată nu au venit şi s-a spus: „Duceţi-vă dar la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă”. Toţi cei chemaţi erau acolo. Eu vreau să fac parte dintre ei, şi vreau ca voi toţi să faceţi parte dintre ei. Noi suntem invitaţi la ospăţul nunţii Mielului. Ca să fim acolo noi trebuie să credem ce a promis Dumnezeu în Cuvântul Său şi să fim o parte din ceea ce face El chiar acum. Aţi înţeles-o toţi până acum? Eu sper că toţi fraţii şi toate surorile de pe tot pământul au înţeles cu adevărat astăzi că nu este vorba despre o nouă denominaţiune, nu despre ceea ce oamenii au în programele lor.

Dumnezeu a dat făgăduinţe şi le împlineşte în timpul nostru. Numai cei care au devenit majori vor fi înfiaţi ca fii. Cu ei s-a împlinit Romani 8: întreaga creaţie aşteaptă manifestarea fiilor lui Dumnezeu. Fraţi şi surori, chiar la sfârşit Biserica DOMNULUI, fiii şi fiicele lui Dumnezeu vor fi descoperiţi, îmbrăcaţi cu putere de sus. Va fi locul de manifestare al Dumnezeului Celui viu, aici pe acest pământ, în acord deplin cu Dumnezeu şi Cuvântul Său, şi în armonie deplină unul cu celălalt. Să avem grijă să devenim o inimă şi un suflet şi ca sângele Mielului să ne spele de orice păcat şi vină, şi de păcatul necredinţei. Curaţi, purificaţi, sfinţiţi în Cuvântul adevărului. Restul îl lăsăm în seama lui Dumnezeu.

Fie ca toţi să înţeleagă ce responsabilitate directă avem în acest timp înaintea lui Dumnezeu. Cea mai mare responsabilitate care a fost vreodată pe pământ. Fie ca DOMNUL Dumnezeu să ne dea har până la sfârşit, ca până acum, până ajungem de la credinţă la vedere. Sunt convins că El o va face, El care a început, El va sfârşi până în ziua slăvitei Lui întoarceri. Vă voi vedea pe toţi, din nou, în acea mulţime, pentru că aţi crezut şi aţi primit Cuvântul profeţiei, v-a fost descoperit de Dumnezeu, şi prin aceasta aveţi mărturia lui Hristos, aţi primit-o. Binecuvântat şi lăudat să fie DOMNUL şi Dumnezeul nostru, acum şi întotdeauna! Amin. Să ne ridicăm şi să ne rugăm.

Înainte de a ne ruga, să cântăm cântarea „O, este Isus”. Acum în timp ce ne aplecăm capetele în rugăciune şi ne deschidem inimile înaintea lui Dumnezeu aş vrea să întreb două lucruri: mai întâi, cine crede cum spune Scriptura, cine crede ce spune Scriptura, cine o primeşte în felul acesta? Aş vrea să o aud de la voi. (Fraţii spun „amin”.) Dragi fraţi şi surori, luaţi şi voi responsabilitatea împreună cu noi care purtăm Cuvântul, ultimul mesaj înaintea revenirii lui Isus Hristos? Spuneţi „amin”. Întreaga lume, toţi fraţii şi surorile o vor auzi. Am o a doua întrebare: avem cereri de rugăciune, avem nevoi, necazuri, personale sau familiale? Orice ar fi, astăzi se va întâmpla.

Dumnezeu răspunde la rugăciunile noastre ca să fim întăriţi în credinţa noastră într-un aşa fel încât să primim făgăduinţele pe care Dumnezeu ni le-a dat. Câţi au o cerere personală, câţi au o cerere pentru alţii? Ridicaţi-vă mâinile şi credeţi-o. Ceasul glorificării Fiului lui Dumnezeu a sosit, ceasul confirmării Cuvântului, ceasul răspunsurilor la rugăciune, direct, pe loc, să putem lua cu noi lucrul pentru care ne-am rugat. Primiţi-o prin credinţă! Orice este pe inima voastră, primiţi-o! Zilele biblice nu sunt pe punctul de a veni, zilele biblice sunt aici! DOMNUL este în mijlocul nostru, El vorbeşte cu noi, ni se descoperă şi-Şi manifestă puterea şi slava în noi toţi care credem şi primim lucrul pentru care ne rugăm. Să cântăm „Crede numai” şi să Îl credem pe DOMNUL cu siguranţa binecuvântată că astăzi DOMNUL îmi ascultă rugăciunea.

Iubite DOMN, Tu ai înviat, toate făgăduinţele au devenit adevărate, toate făgăduinţele se împlinesc. Salvează ce este pierdut, vindecă pe cei bolnavi, leagă rănile celor răniţi, dă har, dă mântuire, dă descoperire în mijlocul nostru. Confirmă sfântul Tău Cuvânt în noi toţi şi prin noi toţi pentru slava şi lauda minunatului şi sfântului Nume al lui Isus! Aleluia! Aleluia! Aleluia! Dumnezeu este prezent! Slavă şi onoare Lui! Aleluia!