Predica de la Krefeld, Duminica, 01 aprilie 2007, 10.00
/ Ewald Frank
Lingua rumeno
[…] Amin. Este scris deja în Isaia că „toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru”. Şi mulţumiri lui Dumnezeu că noi o putem vedea.
Astăzi vă spunem tuturor bun venit. Noi venim, desigur, pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu – de aproape şi de departe, din est şi din vest, din sud şi din nord. Şi acest lucru mi-a amintit cu adevărat de Fapte 2, când, la întemeierea Bisericii, la turnarea Duhului Sfânt, au fost strânse 17 naţiuni. Se poate citi – sunt enumerate după naţionalităţi. Este scris în Fapte 2 de la v. 8: „Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudea, Capadocia, Pont, Asia…”, şi se continuă… Aşa a fost la început. Şi noi am repetat de multe ori că Dumnezeu i-a promis lui Avraam: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta”. Şi astfel, la sfârşitul vremii harului, Domnul Dumnezeu cheamă afară o Biserică, o Biserică – Mireasă din toate popoarele, limbile şi neamurile.
Eu nu ştiu, şi spun aceasta cu o inimă mulţumitoare, dacă există încă un loc în ţara noastră, în Europa, unde fraţii şi surorile să se adune din nordul îndepărtat, din Finlanda, Suedia, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Italia, Austria, Elveţia, Belgia, Olanda, şi din Africa, Asia. Dumnezeu are un scop legat de aceasta. Şi eu nădăjduiesc că noi toţi înţelegem că nu un om, ci Dumnezeu Îşi face lucrarea, şi-şi desăvârşeşte Biserica.
[fr. Frank transmite salutări din partea fraţilor – n.tr.]
Apoi noi am cântat o cântare, despre faptul că Domnul ar dori să aprindă focul… Dar înainte de a ne continua predicarea, aş dori să-l rog pe fratele nostru Hilton din Cape Town să vină şi să se roage cu noi. Noi dorim să fim corecţi, şi nu dorim să trecem cu vederea pe vreunul dintre fraţii care vin la noi. Din contră, noi dorim ca ei să ştie că suntem legaţi cu ei, iar ei cu noi. Ieri l-am avut pe iubitul nostru frate din Ghana, şi pe fratele din Montreal, iar astăzi îl rugăm pe fratele Hilton să ne aducă salutări, şi să se roage cu noi.
[…urmează salutul fr. Hilton – n.tr.]
Deja ieri seară am relatat că Domnul a dăruit mult har în ultima călătorie misionară prin America Latină. Am călătorit în Mexico câteva sute de km cu maşina, ca să vizităm adunări şi să aducem Cuvântul Domnului. De asemenea în Guatemala am călătorit distanţe [mari] prin văi şi pe dealuri, pentru a duce Cuvântul sfânt şi scump al lui Dumnezeu. De asemenea în El Salvador… noi privim în urmă, până la punctul culminant din Lima. Acolo avem programe… Omul care răspunde de program este în legătură cu echipa lui Billy Graham, dar de ceva vreme el citeşte cărţile noastre. În acea luni dimineaţa am avut un interviu, şi el avea în mână cartea mea, „Marea Tragedie”, în limba spaniolă. Şi a spus: „Frate Frank, noi te-am invitat ca să spui poporului nostru, naţiunii noastre, ceea ce ţi-a pus pe inimă Dumnezeu.” Iar la sfârşitul acestui interviu, bărbatul acesta a spus înaintea tuturor: „Frate Frank, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru viaţa ta.” Şi a adăugat, „Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru slujba ta.” Cu voia lui Dumnezeu, noi vom începe nişte programe acolo, în limba engleză, pentru ţara aceea şi pentru ţările vecine.
Ştiţi cu toţii că facem ceea ce facem pentru a răscumpăra vremea şi pentru a predica mesajul divin, care merge ca ultima chemare în jurul pământului. Din acest context face parte şi faptul că noi ne folosim de toate oportunităţile care există. Noi avem programe TV în Noua Zeelandă, în Sidney, Australia, în Ohio, USA, în Canada. Toată Canada, 12 mii de km, de la o coastă la cealaltă, poate fi acoperită acum. Avem programe în Uzbekistan, sau Kazahstan… Facem cu adevărat tot ce se poate pentru a duce mesajul dumnezeiesc la poporul lui Dumnezeu de pe întreg pământul. Îi mulţumesc lui Dumnezeu, şi vă mulţumesc şi vouă, cu o inimă sinceră, pentru că El ne-a dat ambele: şi ocaziile şi mijlocele băneşti, pentru ca noi să putem purta preţiosul mesaj. Şi privim în urmă, la mulţi ani în care Domnul Dumnezeu a binecuvântat. Şi lucrurile cele mai bune urmează să vină. Lucrurile cele mai bune urmează să vină.
Ieri, fraţi şi surori, aţi auzit, de asemenea, că am fost copleşit când am auzit primele predici ale fratelui Branham. A fost o lucrare directă a Dumnezeului Atotputernic aici, pe acest pământ, o chemare directă, o trimitere directă, ca împlinire a Scripturii. Eu v-am arătat, de asemenea, şi unii s-au minunat: pe acest mic aparat am toate cele 1159 de predici. Şi după cum am auzit, unii n-au crezut că eu aş fi în stare să umblu cu tehnologia aceasta… Şi-au pus întrebarea dacă fratele este în stare să umble cu un asemenea aparat. Nu vă faceţi griji. Totul funcţionează bine.
Cu aceasta vreau să leg şi gândul că noi nu privim înapoi numai la ceea ce a făcut Dumnezeu, ci avem aşteptări mari în ceea ce priveşte [lucrurile] pe care ni le-a făgăduit Dumnezeu, şi ceea ce este deja în [procesul] de împlinire. Eu am spus că am fot atât de copleşit de ceea ce am auzit din anii 1948, de asemenea, 1947 şi 1949. Puterea lui Dumnezeu în mântuire, vindecare, eliberare, s-a manifestat de mii de ori, şi astfel atenţia oamenilor a fost îndreptată spre ceea ce are Dumnezeu să ne spună.
M-am referit la Ioan 21, unde spune în ultimele versete, de la v. 24: „Ucenicul acesta este cel ce adevereşte aceste lucruri, şi care le-a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată. Mai sunt multe alte lucruri, pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris. Amin.” Este frumos. Domnul nostru este Acelaşi. El a rămas Acelaşi ieri, azi şi în veci. Haideţi să aşteptăm totul din partea lui Dumnezeu.
Am auzit-o în introducere: noi suntem mlădiţele viţei. Mlădiţa are doar sarcina de a manifesta viaţa viţei prin roade. Roada viţei este, desigur, în mlădiţe… acolo se manifestă. Iar Domnul nostru spune: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele”. Atunci nu mai eşti tu şi eu, ci viaţa din Viţă, care este manifestată în mlădiţe. Deci, haideţi să ne predăm lui Dumnezeu: El o va împlini, prin harul Său.
Apoi, de asemenea, printr-un telefon mi-a fost dat un verset din Iosua 1.9: „Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face (sau: oriunde vei merge – n.tr.)”. Dumnezeu s-o binecuvânteze pe sora aceasta scumpă, care a dat versetul acesta inimii mele. În Deut. 34.10 este scris: „În Israel nu s-a mai ridicat profet ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă”. Ceea ce a vorbit Domnul Dumnezeu, ceea ce a fost dat poporului Israel ca Lege şi ca îndrumări, se găsea în chivotul legământului, iar acesta era pus pe umerii preoţilor. Şi Dumnezeu, care a promis că poporul Său este condus într-o ţară în care curge lapte şi miere, El însuşi se ocupa ca după ce o slujbă, şi anume, după ce scoaterea afară s-a încheiat, slujba următoare să înceapă, pentru a intra înăuntru. La Dumnezeu totul este într-o rânduială, şi El va face totul bine. El cunoaşte sfârşitul înaintea începutului. El nu trebuie niciodată să ia o hotărâre între început şi sfârşit: tot planul de mântuire al Dumnezeului nostru este deja prezis, este hotărât, este sigur: totul se petrece aşa cum a spus-o El în Cuvântul Său.
Este aşa de minunat că Dumnezeu este pe scaunul de domnie. Nu vrem să vorbim acum despre vremea sfârşitului. Dar, haideţi să privim spre Israel, să privim în Orientul Mijlociu, să privim în jurul nostru, şi o putem spune ca şi Domnul nostru în Mat. 24, Marcu 13, şi Luca 21 „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea (sau: răscumpărarea – n.tr.) voastră se apropie”. Eu am spus-o în repetate rânduri, şi rămâne în felul acesta: noi n-am ajuns doar în vremea sfârşitului, ci la sfârşitul vremii sfârşitului. Revenirea lui Isus Hristos, Domnul nostru, s-a apropiat foarte mult.
Să citim acum un verset potrivit cu ultima cântare şi cu cuvântul de introducere. Să citim din Apoc. 22. Avem aici două exprimări foarte deosebite. Apoc. 22 de la v. 10: „Apoi mi-a zis: Să nu pecetluieşti cuvintele profeţiei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape”. Apoi este descris ce va fi la sfârşit: unii vor fi mai sfinţi, iar ceilalţi vor merge mai departe pe cărările proprii. În v. 12 spune: „Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui”. Apoi, „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul”. Apoi se pune din nou accentul pe credincioşi, pe noi: „Ferice de cei ce îşi spală hainele (unele manuscrise spun: binecuvântaţi sunt cei care împlinesc poruncile Lui – n.tr.), ca să aibă drept la pomul vieţii…” Pomul vieţii, care s-a aflat în grădina Eden – iar aici [este vorba] despre faptul că lor li se va da acces la Pomul vieţii. Apoi, în v. 17, se vorbeşte despre setea care va fi astâmpărată „Şi Duhul şi Mireasa zic: "Vino!"”. Aici nu este folosit cuvântul „Biserică” ci „Mireasă”. Întotdeauna când citim epistolele apostolului Pavel, se vorbeşte despre Biserică, despre Hristos Capul Bisericii, despre Biserică - Trupul Domnului. Aici, chiar la sfârşit, vorbeşte Duhul, şi numai aceia care aparţin Bisericii – Mirese primesc ceea ce spune Bisericii Duhul lui Dumnezeu, şi ei o cred. Şi lor li se adresează promisiunea „Şi cine aude, să zică: "Vino!" Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!” – astăzi de asemenea. Cu toţii cunoaştem istorisirea cu femeia de la fântână. Domnul i-a spus „Dă-Mi să beau”. Răspunsul Domnului nostru a fost „oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică”. Un izvor nu este o baltă cu apă de ploaie; nu, ci ţâşneşte. Fie ca Dumnezeu să dăruiască har astăzi, ca noi să venim la izvorul vieţii, ca să poată să aibă loc o asemenea turnare a Duhului Sfânt, care să ţâşnească în noi, cum a fost şi în ziua Cincizecimii, când umplerea cu Duhul Sfânt a fost atât de puternică încât izvorul a ţâşnit, şi Duhul a putut să vorbească cum a vrut, şi fiecare a fost inspirat ce să vorbească.
Deci, noi ne aflăm în ultima epocă a Bisericii, Laodicea, am ajuns în perioada când Mireasa este chemată afară, şi este pregătită. Daţi-mi voie să vă citesc, în această legătură, din Ioan 3, ca să vă arăt paralela slujbei lui Ioan Botezătorul. Aici, în Ioan 3 citim de la v. 28: „Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui”. Avem aici iarăşi cuvântul „trimis” – un om trimis de Dumnezeu, cu mesajul lui Dumnezeu la poporul lui Dumnezeu, ca să întoarcă inimile părinţilor Vechiului Testament la copiii Noului Testament: confirmat în Luca 1.16-17. Continuă: „ci (doar) sunt trimis înaintea Lui”. Da, noi am înţeles corect cuvântul „doar”. De cealaltă parte, cea mai mare slujbă, [prin care] vechiul şi noul testament au fost aduse în legătură – Luca 16.16: „Legea şi proorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte…” Deci, a fost trecerea de la vechiul, la noul testament. Trecerea de la toate făgăduinţele, la împlinirea lor.
Acum, fiţi atenţi, Pavel, în toate epistolele sale, n-a folosit niciodată cuvântul „Mireasă”. Pe vremea aceea nu era încă timpul [s-o facă]. Ascultaţi acum versetul următor: v. 29: „Cine are mireasă, este mire…” Aici încă nu este vorba despre Biserică, ci despre Mireasă. El era premergătorul, prietenul Mirelui. Avea sarcina să pregătească calea Mirelui, să-şi împlinească slujba pentru ca Mireasa şi Mirele să se întâlnească. Citesc v. 29: „Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”. Ce profunzime este în asemenea cuvinte! Cel ce pregătea calea, premergătorul, Mireasa şi Mirele sunt aduşi împreună. Apoi urmează v. 33: „Cine primeşte mărturia Lui, adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul”. O mărturie trebuie primită, noi înşine confirmând astfel că Dumnezeu spune adevărul, [El] care a dat o promisiune şi apoi a împlinit-o. Aceasta este pecetea (o adeverire) – aşa am citit aici. Mai citesc odată: „Cine primeşte mărturia Lui, adevereşte [confirmă] prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul” – că El Şi-a împlinit promisiunea, că a Şi-a trimis premergătorul. Slujba a fost îndeplinită, prietenul Mirelui a auzit glasul Mirelui, iar Mireasa a auzit mesajul.
Se continuă în v. 34: „Căci Acela, pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu...”. El nu tâlcuieşte, ci trebuie să vestească Cuvântul original. Apoi, „…pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură. Tatăl iubeşte pe Fiul, şi a dat toate lucrurile în mâna Lui. Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede (sau: nu ascultă de – n.tr.) în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el”.
Fraţi şi surori, scumpi prieteni, credinţa aparţine ascultării, iar ascultarea aparţine credinţei. Cine crede în Fiul are viaţă veşnică dată de Dumnezeu, dar cel ce rămâne neascultător, rămâne despărţit de Dumnezeu. Neascultarea este din grădina Edenului: necredinţă, neascultare, călcare de lege, şi căderea a fost acolo, omenirea a fost despărţită de Dumnezeu. Deci, să punem la inimă ceea ce spune Dumnezeu aici.
Acum, în legătură cu cântarea pe care am cântat-o, aş dori să citesc ceva din sfânta Scriptură. Melodia cântării îmi era cunoscută, cuvintele însă, nu. „Aprinde-Ţi focul Tău, Doamne, în inima mea.” Să citim din Luca 12 de la v. 49. „Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum!” Aprinderea unui foc… Desigur, Ioan Botezătorul a predicat în Mat. 3: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.” Iar în ziua Cincizecimii, celor 120 li s-au arătat nişte limbi ca de foc, şi Duhul Sfânt s-a aşezat peste fiecare din ei. Odată cu trăirea aceasta, vine o despărţire care poate să treacă prin toată familia. Unii primesc, alţii resping. Unii cred şi sunt ascultători, se supun lui Dumnezeu şi Cuvântului Său, iar ceilalţi resping şi merg mai departe pe căile lor.
Vă rog, ascultaţi următoarele versete: de la v. 50: „Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, şi cât de mult doresc să se îndeplinească!” [sau: … cât de îngrijorat sunt până să fie îndeplinit – n.tr.]. V. 51: „Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă dezbinare”. Da… Am putea spune: „Doamne, la naşterea Ta în Betleem s-a strigat „pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”” . Nu este vorba despre o pace generală, ci despre cel ce a găsit pace cu Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos, Domnul nostru, acela trăieşte această pace, şi devine un copil al păcii. Toţi ceilalţi se răzvrătesc împotriva Domnului, şi, de asemenea, împotriva noastră. Dintr-o dată noi nu mai suntem înţeleşi. Până atunci totul a fost bine, dar în clipa când ne punem conştient de partea Domnului, şi credem Cuvântul Său, şi promisiunile Sale, primindu-le, atunci poate să aibă loc o despărţire.
Versetul următor, 52, „Căci, de acum înainte, din cinci, care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinaţi împotriva a doi, şi doi împotriva a trei. Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului, şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei, şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii, şi nora împotriva soacrei”. Da… Aşa se poate întâmpla. Se mai poate întâmpla [însă] şi: „vei fi mântuit tu şi casa ta”. Depinde dacă întreaga casă primeşte harul şi mântuirea lui Dumnezeu, sau, dacă unii primesc şi ceilalţi resping. Deja în prima predică di ziua Cincizecimii, în Fapte 2.41 spune: „Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi”. Cei ce n-au primit, n-au fost botezaţi. Ascultarea a fost legată de credinţă… Predicarea cere o decizie: nimeni nu poate să rămână neutru, când aude predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Urmează o decizie… Dumnezeu să dăruiască har, ca să fie decizia corectă înaintea lui Dumnezeu. Noi am cântat „Aprinde-Ţi focul Tău în inima mea”. Da… Şi Domnul spune „Eu am venit să arunc un foc pe pământ”. Iar rezultatul unui foc aprins este o linie de despărţire între cei ce cred, şi cei ce nu cred. Unii nu-i mai înţeleg pe ceilalţi. Cei mai mulţi dintre noi au trăit acest lucru. Şi Îi mulţumim lui Dumnezeu că dăruieşte har ca noi să credem cum zice Scriptura, şi restul îl lăsăm Domnului.
Mai sunt nişte gânduri importante pe care trebuie să le exprimăm. În sfânta scriptură găsim scris despre toate darurile Duhului, despre toate slujbele, avem informaţii despre toate: despre Dumnezeire, despre botez, ş.a.m.d. Dacă dorim să vorbim despre Dumnezeire, ceea ce nu vom face astăzi… dar haideţi să ascultăm două versete din Scriptură: Rom. 3.30: „deoarece Dumnezeu este unul singur”. Deci, din singurul şi unicul Dumnezeu, nu se poate face un Dumnezeu triunic. Acest lucru pur şi simplu nu este permis. Nu există vreun om pe pământ care să aibă dreptul să schimbe un singur cuvânt al lui Dumnezeu. Noi credem în singurul Dumnezeu Atotputernic adevărat, care s-a descoperit pentru mântuirea noastră ca Tată în ceruri, în Fiul Său zămislit, Domnul nostru, pe pământ, şi în noi, prin Duhul Sfânt, ca să-Şi realizeze planul de mântuire, şi nu numai să dăruiască lucrarea Sa de răscumpărare, ci s-o şi încheie până în ziua revenirii lui Isus Hristos, Domnul nostru.
În epistola către galateni, unde Pavel este foarte direct cu toţi cei ce deviaseră de la adevăr, care predicau altă evanghelie, alt Hristos, [el spune] în cap. 3.20: „Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe când Dumnezeu, este unul singur”. Nu este aceasta tema noastră astăzi; numai ca să ştiţi că Cuvântul lui Dumnezeu o spune, şi nu un frate din SUA sau Germania, ci Dumnezeul Atotputernic ne-a lăsat Cuvântul Său, ca un îndrumar pentru viaţă, credinţă şi doctrină. Iar noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, trebuie să rămânem în graniţele Cuvântului, şi trebuie să rămânem în acesta.
Vă citesc acum ceea ce Domnul Dumnezeu a osândit deja pe vremea când apostolii erau pe pământ, şi cum a fost descrisă starea bisericilor în Apocalipsa 2 şi 3. Citesc aceste lucruri având în vedere că noi, în acest loc, nu putem tolera ceea ce este nebiblic. Noi trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Nu este vorba numai ca noi să predicăm Cuvântul, ci [de asemenea] trebuie arătat ceea ce nu este biblic. Dumnezeu a obiectat că în două biserici din vremea aceea nu s-a făcut acest lucru, şi noi nu vrem să fim acuzaţi de lucrul acesta. Apoc. 2.17 – mesajul adresat Bisericii din Pergam. Citesc v. 17: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul”. Însă înaintea v. 17 este scris v. 14: „Dar am ceva [câteva lucruri – n.tr.] împotriva ta”. Acum nu se mai vorbeşte bisericii, ci îngerului, mesagerului căruia i-a fost adresat Cuvântul, i se vorbeşte. „Dar am ceva [câteva lucruri – n.tr.] împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie.” Apoi, de asemenea, învăţătura nicolaiţilor: „Am împotriva ta, tu, care porţi mesajul meu, care primeşti Cuvântul meu, şi care trebuie să-l dai bisericii: tu ai permis, ai tolerat acest lucru, şi asta am împotriva ta. Ai nişte oameni pe care-i tolerezi, care ţin învăţătura lui Balaam şi învăţătura nicolaiţilor – asta am împotriva ta.” Aceste lucruri nu sunt scrise numai spre a-i arăta acestui mesager al lui Dumnezeu ce a neglijat el, ci este scris [şi] pentru mine, pentru noi, ca noi să nu neglijăm nimic, ca să nu fim acuzaţi de ceva.
Ca om, eu am nişte lucruri pe care regret că nu le-am făcut bine. Dar când este vorba despre predicarea Cuvântului, atunci trebuie [să se facă] corect. Trebuie să fie limpede ca cristalul, şi ceea ce este spus trebuie să fie Cuvântul sfânt lui Dumnezeu, şi trebuie să fie în concordanţă cu tot ce este scris în sfânta Scriptură.
Închipuiţi-vă: un mesager al lui Dumnezeu… În v. 12 spune: „Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: Ştiu unde locuieşti…” Domnul ştie totul, desigur… Apoi urmează mustrarea: „Dar am ceva împotriva ta”. Fraţi şi surori, acest cuvânt m-a atins. Eu nu vreau ca Domnul să aibă ceva împotriva mea… [nu vreau] să fi neglijat ceva, sau să fi căutat la faţa cuiva, sau să fi cruţat vreo situaţie, ci Cuvântul lui Dumnezeu să fie predicat liber, spre a sluji, spre a ajuta… nu spre a mustra, ci spre a întinde mâna şi a ajuta.
Aceeaşi mustrare este şi pentru următorul înger al bisericii, din Tiatira, după cum este scris în v. 18. Apoi citim în Apoc. 2.20: „Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea, care îşi zice profetesă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie [să săvârşească fapte de adulter – n. tr.], şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor”. Omul lui Dumnezeu a neglijat să pună capăt acestei probleme. La fel am făcut şi eu: am neglijat să pun capăt acestui lucru, şi cea mai mare mustrare pe care mi-a dat-o Dumnezeu în întreaga mea viaţă, a fost în 16 iunie 1979, pentru că am tolerat nişte lucruri. Dar nădăjduiesc că lucrurile încă se mai pot repara. Încă mai este vremea harului – o ştim cu toţii.
Dar citesc din nou acest verset – Apoc. 2.20: „Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea, care îşi zice profetesă, să înveţe şi să amăgească”... Ştim cu toţii că Dumnezeu a pus în Biserică doar apostoli, nu apostoliţe, doar profeţi, nu profetese, numai păstori, nu păstoriţe, numai evanghelişti, nu evangheliste. Cu toţii ştim acest lucru, şi cu toate acestea… cu toate acestea… Domnul Dumnezeu să mă ierte, să fie îndurător, să ne ajute să ieşim din aceasta – aproape era să zic să ieşim afară din acest impas. Domnul cel credincios să ierte tot trecutul, şi noi să-l putem uita, ca să putem face un început nou, prin harul lui Dumnezeu.
Dar voi vă puteţi pune în locul meu... Eu sunt în armonie cu fiecare Cuvânt: nu vă este adresat numai vouă, îmi este adresat întotdeauna şi mie. Dar când Dumnezeu vorbeşte în mod direct unuia dintre robii Lui, în Cuvântul Său, şi spune „Am împotriva ta că ai neglijat să pui capăt lucrului respectiv. N-ai luat-o în serios.” Şi apoi la fel, următorului mesager, în următoare epocă a bisericii: „Am împotriva ta…” Pentru un mesager al lui Dumnezeu este întotdeauna mai uşor să predice bisericii lucrurile pe care aceasta nu le face corect, dar când un cuvânt mi se adresează mie atât de direct… Pe vremea aceea [se adresa] mesagerilor lui Dumnezeu. Apoi, desigur, vă puteţi închipui ce se petrece în mine. Eu i-am dedicat Domnului viaţa mea, şi i-am spus că voi fi credincios chemării mele până la sfârşit, până voi ajunge de la credinţă la vedere. Dar acestea sunt eşecuri din anii 1976-79, pe care eu nu le mai pot repara. Însă Dumnezeu o poate face. Şi a sosit momentul… eu mă aplec înaintea lui Dumnezeu şi înaintea Bisericii, şi-L rog pe Domnul Dumnezeu să ne dea ochi unşi, inimi smerite, ca să aşezăm totul corect. Uneori Dumnezeu permite nişte lucruri, astfel ca acestea să nu se mai poată repeta în ultima fază, când Dumnezeu Îşi va face marea Sa lucrare în Biserica Sa.
Eu nu sunt sfătuitorul secret al lui Dumnezeu. Ştiu doar că Domnul Dumnezeu nu vine prea târziu, ci totul trece pe la El, şi la momentul potrivit El se va ocupa de toate. Noi stăm la dispoziţia Domnului şi credem că El va face totul bine.
Acum pe scurt, câteva gânduri din Corinteni, şi din Timotei. Ştim cu toţii că Pavel, deja de atunci a trebuit să se ocupe de fraţi care prezentau alte doctrine. Aici, în 1 Cor. 1 citim în v. 1: „Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu…” În v. 17 citim: „De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia”. Intenţionat am citit acest verset, ca să vă arăt că o întreagă denominaţie formată în vremea lui J. Wesley se referă la acesta, „De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia” şi respinge orice fel de botez, din cauza unei neînţelegeri a unei afirmaţii a lui Pavel. Desigur că Pavel nu s-a ocupat [acolo] de subiectul botezului, ci el a vrut să clarifice în ce consta sarcina sa principală. De botezat puteau să boteze şi alţii – Filip putea s-o facă, şi alţii. Sarcina lui Pavel era aceea de a predica evanghelia veşnică, de a prezenta doctrinele, rânduiala în Biserică – a avut sarcina de a spune Bisericii tot ce i-a poruncit Dumnezeu, dar nu să meargă din cetate în cetate ca să boteze. Pentru acest lucru erau acolo [alţi] fraţi. Însă un asemenea verset este răstălmăcit spre a spune că nu mai este nevoie de botez. Şi în aceasta constă necazul. Cu aceasta doresc să subliniez din nou cât este de periculos să se ia un singur verset şi să se facă referire la acesta, făcând din el ceea ce se potriveşte în concepţia oamenilor. Vă rog să nu faceţi niciodată aşa ceva: să nu luaţi niciodată un singur verset.
Dacă este vorba despre botez, atunci mergeţi la Marcu 16… Cu Matei 28 mergeţi la Fapte 2, 8, 10 – mergeţi la toate versetele, ca să aveţi o privire de ansamblu despre ce înseamnă botezul, ca să ştiţi după aceea că este necesar, că este biblic, şi că toţi cei ce primesc Cuvântul lui Dumnezeu trebuie botezaţi.
Gândiţi-vă numai: o denominaţie întreagă trece pe lângă toate celelalte versete care vorbesc despre botez, spunând „Hm… Pavel a spus”.
O altă problema era că unii pretindeau că nu există înviere. 1 Cor. 15.12 – [ei] pretindeau că nu este înviere. Ce aveau de spus aceşti oameni? De fapt ei n-aveau nimic de spus. Ei de fapt bodogăneau cuvinte goale. 1 Cor. 15.12: „Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morţilor?” Deci, „unii dintre voi” – nu cineva din afară. El scrie bisericii: „cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morţilor?”
Apoi, şi la acest e-mail am răspuns: există o denominaţie întreagă unde cei vii sunt botezaţi pentru cei morţi. Şi ei se referă la 1 Cor. 15 de la v. 29: „Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu învie morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi?” Aceasta era o diagnoză: Pavel i-a provocat: ce sens ar avea [să se mai boteze pentru morţi, dacă aceştia nu învie]? Desigur, aceea nu era o recomandare. Însă, este o neînţelegere.
Am răspuns foarte telegrafic acestui e-mail. O întreagă denominaţie ia acest verset şi ei sunt botezaţi pentru cei morţi, din cauză că aici s-a făcut o remarcă, şi anume că pe vremea aceea exista ceva de felul acesta. Lor nu le pasă de toate celelalte versete, ci se bazează pe un singur verset, [şi acela] răstălmăcit.
Fraţi şi surori, dacă uneori noi trebuie să atingem probleme de doctrină în acest loc, atunci sigur că n-o facem numai pentru noi, cei de aici, ci datorită problemelor mondiale, spre a arăta că este necesar ca lucrurile să se clarifice. Altfel nu se poate. Noi nu putem să tolerăm pur şi simplu, lucrurile nebiblice. De asemenea, putem citi în 2 Tim. 2 că şi Pavel a trebuit să se ocupe de lucruri care se petreceau în vremea aceea, şi anume, cum că învierea morţilor deja ar fi avut loc.
2 Tim. 2.17-18: „Şi cuvântul lor va roade ca cangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu şi Filet, care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a şi venit [a şi trecut – n.tr.] învierea, şi răstoarnă credinţa unora”. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat numai pe vremea aceea, probabil că eu n-ar mai fi trebuit să citesc acest verset. Dar mi s-a întâmplat mie, în Virginia, în SUA: un frate care chiar l-a ascultat personal pe fratele Branham, a pretins dintr-o dată că învierea a şi trecut. Şi când l-am întrebat cum s-a petrecut, el mi-a răspuns că mormintele erau denominaţiile moarte iar noi am ieşit din aceste morminte şi suntem înviaţi. Nu pot să spun mai multe aici. La momentul oportun doar i-am spus: „Te rog du-mă înapoi la aeroport”. Există cu adevărat nişte duhuri care au ieşit ca să provoace confuzie şi să dea naştere unor doctrine nebiblice.
De aceea, sarcina noastră este dublă: predicarea adevăratului Cuvânt al lui Dumnezeu, a adevăratei învăţături, dar noi nu putem să tolerăm ceea ce nu este biblic, ca să nu fim acuzaţi - „am ceva împotriva ta, şi trebuie să te acuz căci tu ai tolerat asemenea lucruri în mijlocul vostru”.
În Biserica Dumnezeului Celui viu, în Biserica chemată afară, nu mai are voie să existe nimic în neconcordanţă cu Cuvântul şi voia lui Dumnezeu. Şi trebuie spus, ca în Faptele Apostolilor, cap. 15: „Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele profeţilor”. Trebuie să fie corect. Dumnezeu este adevărat, Cuvântul Său este adevărat, şi Duhul Sfânt conduce în tot adevărul.
Aici, în 2 Tim. 3 vedem o descriere care ne doare, oameni ca Iane şi Iambre care s-au împotrivit adevărului, oameni cu mintea coruptă – aşa este scris în v. 7-8. Însă mai înainte, şi noi am privit deja lucrul acesta, Pavel a scris în ultimul verset din 2 Tim. 2: „şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia”. Apoi el spune cine sunt aceşti oameni, ce învaţă ei, şi că au fost prinşi de duşman într-o cursă. De aceea Pavel a scris în 2 Tim. 3.10: „Tu, însă, ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea…” Acest lucru dorim să-l facem şi noi, să urmăm exemplul pe care-l avem în sfânta Scriptură.
Apoi, în 2 Tim. 3.13 scrie: „Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii, şi se vor amăgi şi pe ei înşişi [înşelând şi fiind înşelaţi – n.tr.]”. Acest lucru rămâne aşa până la sfârşit. Apoi urmează îndemnul pentru robul lui Dumnezeu. „Tu să rămâi în lucrurile, pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat…” A devenit Cuvântul lui Dumnezeu ceva sigur pentru voi? Vă odihniţi voi în Cuvântul lui Dumnezeu? Vă odihniţi voi în voia lui Dumnezeu? Voi doar aţi ascultat şi aţi urmărit, sau s-a petrecut şi cu voi?
Fraţi şi surori, timpul este serios, căci tuturor celor ce nu cred Cuvântul în original, şi care nu ţin strâns de acesta, lor duşmanul le va da, într-un fel sau altul, răstălmăcirile lui. După cum am amintit ieri, 1 Cor. 7.10-11: lucrurile sunt sucite spre a se potrivi cuiva. Nu este corect aşa. Noi trebuie să trecem testul Cuvântului. Cuvântul este autoritatea finală, este absolutul, pe care ni l-a dat Dumnezeu.
Citim acum versetul despre temelie: 2 Tim. 2.19: „Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului [sau: lui Hristos – n.tr.], să se depărteze de fărădelege!” În ciuda tuturor înşelăciunilor, a tuturor învăţăturilor false, în ciuda a ceea ce fac ei, totuşi, temelia lui Dumnezeu stă neclintită – temelia pusă de Dumnezeu stă neclintită, având pecetea aceasta: Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui. Şi ai Lui sunt zidiţi pe temelia apostolilor şi a prorocilor. În 1 Tim. 3.15 se spune despre Biserică: „Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului”. Biserica este stâlpul, ea susţine, şi este temelia adevărului. Domnul nostru spune: „voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui”.
Fraţi şi surori, multe versete s-ar putea citi şi ar putea fi incluse în cercetarea noastră. Haideţi să facem un rezumat. Dumnezeu ne-a dat harul… Din nou exemplul din Ioan 15: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele”. Noi am ieşit din El; la fel cum în domeniul natural toţi fii şi fiicele provin din tată, la fel şi noi suntem zămisliţi din Dumnezeu, născuţi din nou la o nădejde vie. Prin harul Său, noi avem viaţa dumnezeiască, firea dumnezeiască, suntem născuţi din nou la o nădejde vie prin puterea învierii lui Isus Hristos din morţi.
Apoi, pentru noi este valabil ceea ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu. Eu cred că a sosit ceasul în care trebuie să închidem uşa tuturor lucrurilor ce nu sunt în concordanţă cu Dumnezeu şi cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cum a scris Pavel: dacă vine cineva – 2 Cor. 11 - „dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit, … oh, cum îl îngăduiţi de bine!” Nu! Noi nu-l îngăduim: nu şi iarăşi nu. Noi nu acceptăm lucrul acesta. Aici este predicat Isus Hristos ca Domn, ca Răscumpărător, ca Miel al lui Dumnezeu, ca Cel dintâi şi Cel din urmă, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine. Aici este loc numai pentru Dumnezeu, pentru Cuvântul lui Dumnezeu, şi Biserica Domnului are un drept la aceasta, şi anume să asculte Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu limpede ca cristalul, în [forma] originală. Toţi ceilalţi pot să meargă pe căile lor: locul acesta este închinat lui Dumnezeu.
Noi aşteptăm ca Domnul să-Şi confirme Cuvântul Său. Noi n-am predicat nici o răstălmăcire. Noi am predicat Cuvântul. Câţi pot să creadă că Domnul îşi va împlini şi ultimele promisiuni? El le va împlini; tot ceea ce a promis Dumnezeu este DA şi AMIN, iar credinţa noastră este ancorată în promisiunile lui Dumnezeu. Aici nu este permisă nici o învăţătură, dacă nu este învăţătura lui Isus Hristos, învăţătura apostolilor. Numai şi iarăşi numai SOLA SCRIPTURA – NUMAI SFÂNTA SCRIPTURĂ.
Binecuvântat şi lăudat să fie Domnul. Voi cunoaşteţi afirmaţia mea: cine este corect în inimă, înţelege totul corect.
[Vreau să] mă refer acum la afirmaţia de ieri seară, şi anume, când fratele Branham întreba: „crezi tu că eu stau aici din însărcinarea lui Dumnezeu?” Fiţi cinstiţi acum: adevărata credinţă poate să existe numai acolo unde cineva are o convingere interioară că aici se împlineşte Cuvântul lui Dumnezeu, că aici este prezent Dumnezeu, aici nu este o lucrare religioasă, nu este un cadru frumos, aici nu este prezentat un carismatic, ci aici Domnul Îşi zideşte Biserica Lui, şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui.
Nu trebuie să-mi dau iarăşi mărturia mea aici. Vă este binecunoscută tuturor. Eu, fratele Frank, am auzit glasul pătrunzător al Domnului în 2 aprilie 1962. Nu susţin că aş fi deosebit, susţin doar că a primit o însărcinare directă din partea Domnului Însuşi, să merg din oraş în oraş, ca să predic Cuvântul Său. Şi de aceea, eu nu pot suporta nici o răstălmăcire: le dispreţuiesc, nu le suport, indiferent din partea cui ar veni. Pentru că Biserica Domnului va fi o Mireasă – Cuvânt, născută din sămânţa Cuvântului.
Domnul Dumnezeu să ne binecuvânteze, să fie cu noi, să-Şi înalţe Faţa Sa peste noi şi să ne dea pacea Lui, binecuvântarea Lui, şi să-Şi descopere puterea şi slava, şi să dea tuturor, fără excepţie, descoperire prin Duhul Său Sfânt, de asemenea şi celor adăugaţi de curând, ca noi toţi să ajungem la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu. Facă-se voia Sa pe pământ, precum în ceruri. Fie ca Cuvântul Său să nu se întoarcă gol, ci să împlinească până la marginile pământului scopul pentru care a fost trimis. Dacă este mesajul care premerge a doua venire a lui Hristos, atunci acum are loc chemarea afară şi pregătirea Bisericii Mirese. Dumnezeului nostru să-I fie aduse mulţumiri căci putem să avem parte de aceasta. Numele Său să fie înălţat.
Toţi cei ce doresc să fie botezaţi, chiar după adunare se va face botezul. Noi credem că toţi cei ce doriţi să fiţi botezaţi credeţi acum că L-aţi primit pe Isus Hristos ca Mântuitor personal al vostru, că aţi trăit iertarea păcatelor, că aţi aflat pacea cu Dumnezeu, şi astfel faceţi legământul unui cuget curat, prin botez, ca să fiţi îngropaţi împreună cu El în moartea Lui, şi apoi să înviaţi cu El la o viaţă nouă.
Domnul Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi, şi să fie cu noi. Amin. Ne ridicăm şi cântăm numai cântarea „Aşa cum sunt”, apoi ne vom ruga împreună şi vom încheia prima parte a acestei adunări. […]
Ridicaţi mâna, dacă există o cerere pentru rugăciune. Fratelui nostru din Hamburg doresc să-i spun că dacă are din nou dorinţa să se facă rugăciune pentru el, poate să rămână la urmă, şi ne vom ruga iarăşi pentru el, îl vom unge cu ulei, cum spune Cuvântul lui Dumnezeu. Dar pe ceilalţi vă rog să nu veniţi în faţă. Cei ce au o dorinţă, vă rog ridicaţi mâna. Pretutindeni sunt cereri de rugăciune…
Credincios Domn şi Dumnezeu, privim spre Tronul harului. Doamne scump, îmi aplec genunchii înaintea Ta şi înaintea întregii Biserici, căci nu am luat seama la ce se petrecea… Doamne iubit mă rog ca Tu să repari lucrurile, să repari toată paguba, şi toţi cei ce au păşit în cursa duşmanului într-un fel sau altul, să-şi trăiască eliberarea, prin harul Tău. Îţi mulţumesc că mi-ai vorbit, că ne-ai vorbit tuturor, şi noi toţi ne smerim, sub mâna Ta puternică, şi Te rog să faci după voia Ta cu noi toţi, în toată lumea. Binecuvântează-Ţi poporul, din toate naţiunile, şi desăvârşeşte-Ţi lucrarea. Îţi mulţumesc că putem avea parte în aceasta, în ceea ce lucrezi Tu acum. Tu nu vei fi supărat în veci; Tu vei fi îndurător: lasă ca îndurarea Ta să se descopere astăzi. Fii-ne îndurător tuturor. Proslăveşte-Ţi Numele Tău, confirmă-Ţi Cuvântul Tău. Binecuvântat şi lăudat să fii, Doamne, acum şi în veci. Aleluia.
Şi tot poporul să spună AMIN. Puteţi lua loc. Acum îi rugăm pe cântăreţi să vină în faţă, şi transmisiunea să se încheie. Mulţumesc.