Predica de la Krefeld Duminica, 7 ianuarie 2007, 10.00
/ Ewald Frank
[…] Deja? Am crezut că fratele Russ va spune câteva lucruri… Este pur şi simplu minunat că ne putem aduna, şi este de asemenea frumos că fraţii s-au adunat împreună cu noi. Cu adevărat noi am primit un număr mare de telefoane: din Johannersburg, din Marseille, de la fratele Mamfred, din România, din Ucraina, din Finlanda… de pretutindeni… şi din Moldova. Este minunat: toţi ascultă şi se bucură că pot asculta Cuvântul lui Dumnezeu împreună cu noi. Apoi noi avem de asemenea solicitări pentru rugăciune. Avem încredere în Domnul că El mântuieşte, că vindecă. Avem aici o cerere de rugăciune pentru un băiat care are febră de zece săptămâni, şi doctorii nu găsesc cauza. Ne vom ruga şi pentru acest lucru. Cum deja am spus, [în] toate e-mail-urile de pretutindeni oamenii scriu şi se bucură că putem auzi împreună Cuvântul lui Dumnezeu.
Astăzi îl avem în mijlocul nostru pe iubitul nostru frate K. Este ziua lui de naştere. El are numai 86 de ani. Apoi sunt în mijlocul nostru fraţii H. – este şi ziua lor de naştere. Dumnezeu să vă binecuvânteze într-un mod deosebit! Frate Z., ridică-te să te vadă toţi. Acesta este iubitul nostru frate Z. Dumnezeu să te binecuvânteze într-un mod puternic! Unde sunt fraţii K? Unde sunteţi? Ridicaţi-vă în picioare. Unul este aici, iar celălalt acolo. Dumnezeu să vă binecuvânteze într-un mod deosebit! Vechi prieteni pe care-i cunosc de patruzeci de ani…
Apoi fratele Kupfer ne-a scris câteva cuvinte aici, despre fraţii care vestesc în acest loc Cuvântul. „Ei ne-au vestit numai Cuvântul lui Dumnezeu, în toată claritatea şi adevărul. Numai Cuvântul lui Dumnezeu, din Biblie, cum ne spune Scriptura.” Apoi se referă la Apoc. 22. Urmează propoziţia minunată a fratelui Kupfer: „Ceea ce nu este scris în Biblie, n-a spus-o Dumnezeu.” Aceasta este o afirmaţie care cuprinde totul. Laudă şi mulţumiri. Iubite frate Kupfer, Dumnezeu să te binecuvânteze!
Apoi, iubitul nostru frate J. a scris câteva lucruri aici. Doresc să citesc doar câteva rânduri. „Cântarea nouă o pot cânta numai cei ce au primit viaţă nouă din Dumnezeu. Voi trebuie să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi, şi să vă îmbrăcaţi cu omul cel nou.” Foarte puternic! Apoi continuă: „Unde mă situez eu, din punct de vedere biblic, unde mă situează Dumnezeu?” Acestea sunt mărturii din care se poate observa că Cuvântul nu este numai auzit, ci este primit, este crezut. Da, în acest loc noi credem aşa cum zice Scriptura. Ioan 7.38: „Cine crede în Mine, cum zice Scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie.” V. 39: „Spunea cuvintele acestea despre Duhul” care trebuia să vină peste noi. Şi aceasta o aşteptăm. Fraţi şi surori, deşi aşteptăm lucruri mari pe care le va face Dumnezeu, îmbrăcarea cu putere de sus este condiţia premergătoare pentru ca lucrurile mari să se poată întâmpla prin puterea lui Dumnezeu. Şi îmbrăcarea cu putere trebuie, şi va avea loc în întreaga Biserică.
Apoi avem pe fraţii şi surorile noastre scumpe din Africa de Sud, în mijlocul nostru – sunt şase persoane. Şi aş dori să-l rog pe fratele H. să vină acum în faţă, să ne salute, şi să se roage cu noi. Apoi aş dori să-l rog şi pe iubitul nostru frate Daniel, nu să predice, ci să vină să ne salute şi să se roage. Acelaşi lucru şi pentru fratele nostru din Paris. Vă rog să veniţi acum în faţă. […]
Amin. Puteţi lua loc. Domnul Dumnezeu să ne binecuvânteze, să fie cu noi, voia Lui să se facă în vieţile noastre şi în Biserică. Fie ca El însuşi să-Şi desăvârşească lucrarea cu noi, şi apoi să înceapă cu Israelul şi de asemenea să desăvârşească. În ultima adunare din Zürich am vorbit despre faptul că Domnul Dumnezeu a călăuzit în aşa fel încât Avraam l-a trimis pe robul său Eleazar ca să caute mireasa pentru Isaac, să o găsească şi s-o conducă acasă. Se poate citi în Gen. 24. Eu am notat numai nişte gânduri principale, din Gen. 24. În v. 11 omul acesta era la fântână, seara. În v. 14 Isaac a fost rânduit mai dinainte pentru Rebeca, şi Rebeca pentru Isaac. Se poate citi, în ceea ce priveşte Biserica, în Efeseni 1.5 „ne-a rânduit mai dinainte (să fim înfiaţi prin Isus Hristos,) după buna plăcere a voii Sale.” Există o predestinare pe care noi am primit-o, pe care o credem inimă. În v. 16 ni se spune că Rebeca era foarte frumoasă. La ce ne-ar folosi ţie şi mie dacă n-am citi în Efes. 5.27 că Domnul va înfăţişa înaintea Lui Biserica Sa Mireasă în frumuseţe, fără pată şi fără zbârcitură? Ceea ce a fost arătat deja în Vechiul Testament în umbre, s-a întâmplat având în vedere ceea ce se întâmplă în Noul Testament.
Apoi în v. 26-27 Cel veşnic a călăuzit în aşa fel … Cine a călăuzit căile tale, în viaţa ta, astfel încât ai devenit credincios, ai primit cunoştinţa adevărului? Oamenii? Nu! A fost Dumnezeu. Cel veşnic a condus lucrurile astfel cu noi toţi. V. 31: „Vino [în casa mea (în germ.)], binecuvântatul Domnului!” Omul care a fost trimis ca să aducă Mireasa a fost binecuvântatul Domnului. Cine sunt oamenii care, astăzi, conform Matei 22, strigă „Totul este pregătit pentru nunta Fiului”? Şi cei chemaţi n-au fost gata să vină. Apoi Domnul a spus „Duceţi-vă dar la răspântiile drumurilor, şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.” Şi iată că odaia s-a umplut de oaspeţi.
V. 43-44: „a rânduit-o Domnul pentru fiul stăpânului meu!” V. 48 „să iau pe fata fratelui stăpânului meu pentru fiul lui.” Dumnezeu i-a deschis inima. N-a deschis Dumnezeu inima ta, inimile noastre? Nu ne-a vorbit EL nouă? Nu am fost noi de acord, din prima zi, din prima predică, cu chemarea ce ne-a fost adresată? Ne-am mai sfătuit noi cu carnea şi cu sângele? Noi am ştiut imediat: „Domnul mă cheamă, Domnul îmi vorbeşte…” Şi noi am lăsat totul baltă, şi am urmat chemarea.
Apoi în v. 50-51 vedem cum Domnul Dumnezeu a rânduit-o astăzi. Apoi v. 56-58 „Nu mă opriţi, fiindcă Domnul mi-a dat izbândă în călătoria mea.” Fraţi şi surori, este pur şi simplu minunat în ce fel umbrele din Vechiul Testament îşi găsesc înfăptuirea şi împlinirea în Noul Testament. Noi nu suntem pe drum pentru propria noastră cauză, ci pentru a chema afară Mireasa, pentru a-i ajunge pe toţi cei ce aparţin Bisericii Mirese. Şi Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dăruit Cuvântul Său şi ni l-a descoperit, pentru a-l aduce ca mesaj poporului. Apoi toţi cei ce aparţin Bisericii Mirese vor accepta chemarea şi nu se vor sfătui cu carnea şi cu sângele, ci Îl vor urma pe Domnul. Şi aceasta este momentul când vedem lumina, precum Saul în drumul lui spre Damasc. În clipa când Domnul Dumnezeu ne vorbeşte, când ne cheamă, când ne întâlneşte, atunci vedem lumina, şi în lumina aceea vedem apoi totul luminat, ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu în Cuvântul Său. Apoi nu mai avem nevoie să mai discutăm de nimic, să mai tâlcuim ceva. Nici Mat. 25 – noi îl luăm aşa cum este: „La miezul nopţii s-a auzit o strigare.” Nici un om nu are nevoie să interpreteze dacă trebuie să vină cineva şi să ia lucrurile în mâinile lui. Noi lăsăm totul lui Dumnezeu. Nici un om nu are voie să ia în mâinile Sale lucrurile lui Dumnezeu. Noi lăsăm totul în mâna lui Dumnezeu, şi El va face totul bine. Suntem foarte recunoscători lui Dumnezeu că trăim cu adevărat într-un timp când… şi acest lucru a fost exprimat foarte bine: „Dumnezeu nu ne scos dintr-o încurcătură pentru a ne lăsa să fim conduşi în noi încurcături”, ci Dumnezeu ne-a chemat afară, ne-a condus afară şi ne-a curăţit în baia de apă a Cuvântului, şi ne-a spălat în sângele Mielului. El doreşte să ne pecetluiască cu Duhul Sfânt, după ce am auzit Cuvântul adevărului – după cum este scris în Efeseni 1.13.
Fraţi şi surori, noi nu ne putem juca cu timpul vostru şi nici cu timpul lui Dumnezeu, nici cu timpul harului. Noi avem datoria sfântă de a chema Biserica Mireasa afară. Şi într-una revenim la acelaşi Cuvânt: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”
Noi credem că fratele Branham a fost un om trimis de Dumnezeu, aşa cum Ioan Botezătorul a fost un om trimis de Dumnezeu. S-o spunem deschis şi liber: toţi cei care au ascultat un om trimis de Dumnezeu L-au ascultat pe Dumnezeu. Cine l-a crezut pe Noe l-a crezut pe Dumnezeu, cine l-a crezut pe Avraam, L-a crezut pe Dumnezeu. Cine l-a crezut pe Ilie, L-a crezut pe Dumnezeu. Cine l-a crezut pe Isaia, L-a crezut pe Dumnezeu. Toţi bărbaţii lui Dumnezeu, care au fost trimişi cu un mesaj dumnezeiesc, toţi cei care au crezut ceea ce vesteau aceşti bărbaţi trimişi de Dumnezeu, L-au crezut pe Dumnezeu, şi prin aceasta au fost socotiţi neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu. De exemplu, Avraam: el L-a crezut pe Dumnezeu şi prin aceasta a fost socotit neprihănit în clipa aceea. În clipa când noi Îl credem pe Dumnezeu, suntem socotiţi neprihăniţi, şi din clipa aceea începe drumul credinţei şi al ascultării. Şi vedem, de asemenea, la Avraam, care avea făgăduinţa cu privire la Isaac, şi apoi vedem că s-a căutat mireasa pentru fiul făgăduit… şi ea a fost găsită. La fel este astăzi: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este Mirele, şi pentru El trebuie găsită Mireasa, până se împlineşte ceea ce scrie în Apoc. 19: „Şi Mireasa s-a pregătit… şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor, şi curat. - (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.)” Există o neprihănire proprie şi există o neprihănire a sfinţilor, a acelora care prin Cuvântul adevărului sunt sfinţiţi. „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău – Cuvântul Tău este adevărul.” „Şi fără sfinţire nimeni nu va vedea pe Domnul.” Deci, să ne întoarcem la Cuvânt, să-l respectăm ca şi Cuvânt al lui Dumnezeu, să-l primim, ca să dovedim prin aceasta că noi suntem copii ai legământului celui nou, că am acceptat legământul cu Dumnezeu, că nu mai umblăm pe căile proprii, ci că am acceptat legământul lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, ca adevăr. În această legătură aş dori să citesc câteva versete, ca să mă adâncesc în ceea ce am spus ieri.
Versetul principal este în prorocul Isaia 42 unde ni se spune că Domnul însuşi va deveni legământul poporului. Şi El a şi devenit. Isaia 42.6-9: „Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire, şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor, să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi, şi din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric.” Aici avem ceea ce de fapt este cuprins în legământ. Legământul nu este teoretic, ci este foarte practic, şi cuprinde deschiderea ochilor orbilor şi scoaterea prizonierilor din temniţă, luarea robiei ca roabă, şi celor ce stau în întuneric să le fie dată lumina. Şi când citim Luca 4, acolo Domnul a citit Cuvântul din Isaia 61. Să citim din Isaia 61.1: „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului.” Eu cred că voi cu toţii veţi fi de acord că Dumnezeu ne-a condus afară din toate temniţele religioase. Noi toţi am fost legaţi într-un loc sau altul, am fost eliberaţi prin har, şi cel pe care-l face liber Fiul lui Dumnezeu, este cu adevărat liber. Mesajul divin este un mesaj al eliberării, nu un mesaj care să ne înrobească din nou: „tre’ să faci asta şi aialaltă”, nu este păzirea mâncărurilor şi a zilelor, sau a vreunor reguli. De multe ori în cadrul mesajului se găsesc oameni, care se specializează în anumite puncte secundare, şi fac din acestea puncte principale. Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a fost arătat miezul răscumpărării divine şi al planului dumnezeiesc de mântuire, şi că ne-a fost pus în inimă.
Înapoi la acest Cuvânt: Isaia 42: „Te voi pune ca legământ…” El a făcut un legământ cu Noe, un legământ cu Avraam, un legământ cu Isaac, cu Iacov, cu Israel. Tot timpul a fost făcut un legământ. Şi acum, Cel care a făcut legământul, El însuşi devine Acela în care este făcut acest legământ, pe pământ, cu noi. Şi Dumnezeu era în Hristos, şi a împăcat lumea cu Sine. Şi prin credinţa în El, ochii noştri sunt deschişi, noi începem să vedem, ieşim din toate temniţele, ca să-L slujim pe Domnul şi ca să-lL urmăm.
Aici, în prorocul Isaia 58 citim v. 1 şi 2: „Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă, şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei! În toate zilele Mă întreabă, şi vor să afle căile Mele, ca un neam, care ar fi înfăptuit neprihănirea, şi n-ar fi părăsit legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărâri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu.” Este posibil şi acest lucru: ca oamenii să meargă mai departe pe propriile căi şi să aştepte lucrarea lui Dumnezeu. Noi am părăsit căile proprii şi am venit pe calea lui Dumnezeu, ne-am pus încrederea în Cuvântul adevărului. Şi toate făgăduinţele pe care ni le-a dat Dumnezeu le-am primit prin credinţă.
Şi acest acest Cuvânt este scris în legătură cu...Daţi-mi voie să citesc din nou v. 6, apoi mai ales de la v. 11. Isaia 58.6: „Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug.” Jugul oamenilor trebuie rupt, pentru ca noi să putem umbla cu Hristos, sub jugul Său. După cum a spus Domnul nostru: „Jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” Toate jugurile omeneşti trebuie rupte. Ştiţi cu toţi ce este un jug. Voi, cei din generaţia mai în vârstă, ştiţi cu siguranţă. Un jug este făcut din lemn, şi are două părţi – una în stânga şi una în dreapta. Şi este pus peste boi, şi aceştia trebuie să umble toată ziua pas cu pas împreună, în aceeaşi direcţie - căci jugul este un singur jug, dar ambii sunt uniţi sub acesta. Şi noi am văzut-o: ca oameni, noi am fost sub jug în biserici, dar Dumnezeu ne-a chemat afară, ca noi să fim puşi sub jugul lui Hristos, ca să umblăm pe aceeaşi cale cu EL, să umblăm în pas cu El. Şi la aceasta ne dă har Dumnezeu. Deci, „dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug.” V. 11 şi 12: „Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.” Şi când se întâmplă aceasta, se va împlini şi versetul următor v.12: „Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit ,Dregător de spărturi', ,Cel ce drege drumurile, şi face ţara cu putinţă de locuit.'” Lăudat şi slăvit să fie Domnul, Dumnezeul nostru. Oamenii pot să spună şi să scrie ce vor despre fratele Branham, despre fratele Frank, despre lucrarea misionară. Noi credem ce spune Scriptura, şi ştim în Cine am crezut şi în Cine ne-am pus nădejdea. Şi cine şi-a pus nădejdea în El, nu va fi dat de ruşine, pentru că Dumnezeu veghează asupra Cuvântului Său, pentru a-L împlini. Sarcina noastră este să zidim „temeliile străbune”, să aducem totul în starea de la început. Ştiţi cu toţii, întreaga sfântă Scriptură a fost scrisă în pilde. Dacă Domnul nostru spune că trupul este format din multe mădulare, dacă Pavel spune cum este aşezată în rânduială Biserica şi apoi Petru vorbeşte despre o clădire în care Hristos este piatra din capul unghiului, şi noi ca mădulare individuale suntem de asemenea pietre, care vor fi incluse în clădire, atunci noi ştim că este vorba de Biserică. Fraţi şi surori, prin mesajul lui Dumnezeu noi am ajuns la cunoştinţa că Dumnezeu va aşeza din nou totul în starea corectă de la început. Da, El trebuie să reaşeze. Şi Biserica are însărcinarea de a aduce Cuvântul în aşa fel încât Dumnezeu să poată face în mijlocul nostru ceea ce a făgăduit şi ceea ce Şi-a propus. Cum am amintit deja ieri, Domnul Dumnezeu foloseşte întotdeauna oameni care sunt de faţă când El lucrează ceva. Noe a fost de faţă când s-a construit arca. Moise a fost de faţă când a avut loc ieşirea. Oamenii lui Dumnezeu au fost întotdeauna de faţă când Dumnezeu a anunţat sau a făcut ceva. Mereu Ei au fost martorii Lui care au trăit ceea ce a rânduit Dumnezeu, ceea ce a vestit El, la fel cum o putem trăi şi noi acum. La ce ar folosi, şi aceasta am spus-o de suficiente ori, dacă noi am şti ceea ce a făcut Dumnezeu acum patru mii de ani, acum trei mii de ani, acum două mii de ani, acum cinci sute de ani, sau acum cincizeci de ani, dacă nu am şti ce face El astăzi, dacă nu am fi introduşi în planul de mântuire, prin Cuvântul lui Dumnezeu, ca să recunoaştem unde ne aflăm din punct de vedere duhovnicesc, cât de aproape am ajuns de revenirea lui Isus Hristos… Şi fratele Branham, da, de cel puţin 50 de ani, a spus „nu văd altceva ce a rămas neîmplinit, în afară de revenirea lui Isus Hristos.” De atunci au trecut mulţi ani… Dacă privim astăzi în lume, atunci toţi pot să observe că lucrurile nu vor mai continua mult timp aşa. Dar, fraţi şi surori, numai cel ce a fost informat prin Cuvântul lui Dumnezeu despre ceea ce se întâmplă acum, cine citeşte în sfânta Scriptură, va ajunge să cunoască cât de târziu este pe ceasul lumii. Şi aşa cum pe vremea aceea prorocul Daniel citea în prorocul Ieremia 25 şi 29 cum Domnul Dumnezeu a spus că Israelul va fi în robie timp de 70 de ani. Daniel, care a fost rânduit de Dumnezeu să scrie descoperirea, s-a întors la cuvântul profetic, s-a întors la ceea ce Dumnezeu a vorbit prin Ieremia. Dar şi în vremea lui Ieremia s-a ridicat un bărbat şi a spus „Aşa vorbeşte Domnul: în doi ani jugul va fi sfărâmat, iar poporul va fi adus înapoi.” Şi prorocul Ieremia a spus: „Aşa să fie…” Abia ce l-a părăsit pe acel om, şi Domnul Dumnezeu i-a vorbit, şi i-a spus: „Întoarce-te la el şi spune-i: „Jugul de lemn este sfărâmat; un jug de fier va fi pus peste popor. Dar tu vei muri într-un an.” Şi el a murit. Au existat întotdeauna oameni care s-au ridicat, care au prorocit, dar care nu au prorocit din însărcinarea lui Dumnezeu. Şi acest lucru noi l-am putut deosebi, prin har. Fratele Branham n-a fost numai un proroc, a fost un proroc făgăduit, căruia Dumnezeu i-a arătat vedenii, căruia Domnul cu adevărat i-a vorbit de la gură la ureche, un om trimis de Dumnezeu, cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dar, lucrul principal rămâne, pentru totdeauna faptul că inimile noastre trebuiau întoarse la credinţa părinţilor. Şi despre asta este vorba acum.
În prorocul Isaia, cap. 59, citim cuvintele minunate referitoare la legământ, la Cuvânt: de la v. 20: „Da, va veni un Răscumpărător pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov, care se vor întoarce de la păcatele lor, zice Domnul. Şi iată legământul Meu, cu ei, zice Domnul: Duhul Meu, care Se odihneşte peste tine, şi cuvintele Mele, pe care le-am pus în gura ta, nu se vor mai depărta din gura ta, nici din gura copiilor tăi, nici din gura copiilor copiilor tăi, de acum şi până-n veac, zice Domnul.”
Nu numai peste Domnul nostru, ci acelaşi Duh se odihneşte peste toţi aceia cu care a făcut El legământul, peste noi toţi, aceleaşi cuvinte rămân în noi, până în toată veşnicia. Şi aceasta este 2 Ioan ultima parte din v. 1 şi apoi v. 2: „şi nu numai eu, ci toţi cei ce cunosc adevărul, pentru adevărul acesta care rămâne în noi, şi care va fi cu noi în veac.” Deci, nu numai în gura Domnului, ci în gura copiilor şi a copiilor copiilor care au auzit şi au crezut Cuvântul lui Dumnezeu şi cărora le-a fost descoperit. Deja în prima predică, în ziua Cincizecimii s-a spus: „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Dumnezeu a făcut un legământ, fraţi şi surori, şi acest legământ stă tare. Cerul şi pământul pot să treacă, dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veci. Şi tot ce a spus Dumnezeu este adevărat. Vă rog, primiţi prin credinţă ce este scris aici. Luaţi-o literal şi credeţi cum este scris. Cei ce s-a întors de la călcarea legământului sunt aceia care s-au întors şi care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi care-l cred. De aceea este scris în v. 21 din Isaia 59: „Şi iată legământul Meu, cu ei, zice Domnul…” Este AŞA VORBEŞTE DOMNUL: „Duhul Meu, care Se odihneşte peste tine, şi cuvintele Mele, pe care le-am pus în gura ta, nu se vor mai depărta din gura ta, nici din gura copiilor tăi.” Suntem noi copii ai lui Dumnezeu? Atunci Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în noi, aşa cum a fost şi în gura Lui. Aşa este scris. 1 Împ. 17 ultimul verset: „Şi femeia a zis lui Ilie: Cunosc acum că eşti un om al lui Dumnezeu, şi cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!” Şi cine este din adevăr va recunoaşte că noi vestim Cuvântul curat şi sfânt al lui Dumnezeu.
Şi aici continuă „nu se vor mai depărta din gura ta, nici din gura copiilor tăi, nici din gura copiilor copiilor tăi, de acum şi până-n veac, zice Domnul.” Cuvântul lui Dumnezeu rămâne fără întrerupere în gura şi inima celor ce au devenit o proprietate a lui Dumnezeu, care au fost născuţi prin sămânţa Cuvântului, născuţi din nou la o nădejde vie, prin Isus Hristos Domnul nostru, devenind astfel părtaşi firii dumnezeieşti. Noi nu mai gândim omeneşte, ci ne-a fost dat gândul lui Isus Hristos, prin har.
În Luca 1 citim cuvintele de introducere care au fost spuse atunci ca o binecuvântare, de către Zaharia, prin Duhul Sfânt. Luca 1 de la v. 67: „Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duhul Sfânt, a prorocit, şi a zis:…” Astăzi de asemenea, când suntem umpluţi cu Duhul Sfânt mergem la Cuvântul prorociei. Şi nici un Cuvânt al prorociei nu admite o tâlcuire personala. Cuvântul lui Dumnezeu ne-a fost dăruit prin har ca o candelă pentru picioarele noastre. Ascultaţi cu atenţie vă rog, în v. 69: „Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său. Şi ne-a ridicat o mântuire puternică în casa robului Său David, cum vestise [„făgăduise” - în germ.] prin gura sfinţilor Săi proroci, care au fost din vechime.” Nu este minunat? „cum vestise prin gura sfinţilor Săi proroci, care au fost din vechime.” Acum urmează legământul, în v. 72 „Astfel Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri, şi Îşi aduce aminte de legământul Lui cel sfânt.” Psalmul 50 – a fost deja amintit, în parte. Aici, în Psalmul 50 scrie în v. 4: „El strigă spre ceruri sus, şi spre pământ, ca să judece pe poporul Său: "Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!" Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este cel ce judecă. -” În clipa când suntem adunaţi ca popor al legământului celui nou, Dumnezeu ne şi judecă, şi fiecare din noi se cercetează pe sine însuşi în prezenţa lui Dumnezeu, dacă suntem în concordanţă cu Dumnezeu şi cu Cuvântul Său, până acolo încât „dacă am avea toate darurile, şi dacă am putea să mutăm munţii, şi n-avem dragoste, atunci n-am fi nimic – doar o aramă zăngănitoare, un chimval răsunător”. Fraţi şi surori, în mesajul adresat primei epoci a Bisericii, în Apoc. 2, spune „Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut…” Dumnezeu a aşezat Biserica, la început, pe o poziţie înaltă: nimeni nu vorbea despre ce este al său sau ce nu este al său. Era aşa că ei erau o inimă şi un suflet, şi Dumnezeu s-a putut descoperi într-un mod puternic. N-am auzit noi? La răpire nimeni nu va lua ceva cu sine, decât ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu prin har. Numai ceea ce vine din cer vom putea duce înapoi în cer.
Avem apoi în deosebi Evrei 7, unde ne mai este arătat odată legământul pe care l-a făcut Domnul Dumnezeu cu noi. Evr. 7.22: „prin chiar faptul acesta, El s-a făcut chezaşul unui legământ mai bun.” El s-a făcut chezaşul, Cel care garantează noul legământ, când a spus „acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou.” În momentul acela El a devenit chezaş pentru tot ce a făgăduit, şi pentru ceea ce ne-a fost dat în El prin har.
Fraţi şi surori, noi nu suntem cerşetori, nu suntem străini, ci suntem oameni din casa lui Dumnezeu, fii şi fiice ale Celui Atotputernic, aleşi înaintea întemeierii lumii, ca să fim fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Şi acum, Domnul nostru a devenit chezaşul legământului celui nou.
Apoi în v. 24 citim „Dar El, fiindcă rămâne "în veac", are o preoţie, care nu poate trece de la unul la altul. De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” Deci, nu numai când ne întoarcem la Dumnezeu, şi devenim proprietatea lui Dumnezeu, ci, ca şi copii ai lui Dumnezeu, dacă mai greşim atunci avem un avocat care ne-a dat mântuire deplină. În sângele Lui a fost viaţa, iar noi trebuie pur şi simplu doar să credem din toată inima, după cum este scris în Lev. 17.11 „viaţa trupului este în sânge.” Tot aşa viaţa dumnezeiască a fost în sângele dumnezeiesc care a fost vărsat pentru noi pe crucea Golgotei.
Ştiţi cu toţii ce scrie presa, ce scriu oamenii despre Domnul nostru. Am putea fi chiar supăraţi din această pricină. Dacă se spune ceva despre vreun întemeietor de religie, atunci toată lumea se agită. Despre Domnul nostru se spun cele mai imposibile lucruri, şi nimeni nu se supără. Acum rulează chiar şi un film al lui Mel Gibson, aţi auzit cu toţii, un om care-i urăşte de iudei, un catolic practicant care a spus „Eu ca şi catolic, am suferit într-o ţară protestantă la fel cum a suferit Isus din pricina evreilor.” Şi acum, stăpânirea din Ierusalim a văzut filmul şi l-au interzis pentru că ei au recunoscut că filmul acesta este îndreptat împotriva evreilor, şi n-are nici o legătură cu ceea ce s-a pretins că este. Dar lumea este pur şi simplu înşelată. Aţi auzit cu toţii: când acest om care a prezentat răstignirea Domnului nostru cu toată brutalitatea, cum nu s-a întâmplat de fapt, a fost oprit de poliţie, l-a înjurat pe poliţist spunându-i „porc evreu” (mai degrabă „evreul dracului” – n.tr.). Acelaşi om care a făcut filmul acesta despre Hristos şi răstignirea Sa, şi care de fapt a vrut să lovească în evrei, îl întâmpină pe poliţistul care l-a oprit şi-i spune „porc evreu” („evreul dracului”). Se poate observa direct copilul cărui duh este el. Apoi un frate din SUA îmi spune că a fost de şapte ori la cinema ca să vadă acest film. Mie nu-mi trebuie să văd acest film nici măcar o dată. Eu am răstignirea înaintea ochilor mei: noi Îl predicăm pe Isus Hristos, Cel răstignit, şi ştim că s-a întâmplat pentru noi. Dumnezeu era în Hristos şi a împăcat lumea cu Sine. Noi n-avem nevoie de un film, n-avem nevoie de o batjocură, ci avem nevoie numai de adevărata vestire a Cuvântului lui Dumnezeu, a Domnului nostru.
Aici am citit că El a devenit chezaşul unui legământ mai bun. Şi cel mai puternic cuvânt este scris cu adevărat la sfârşitul scrisorii către Evrei, aici în cap. 13. Este un Cuvânt cu adevărat puternic! Evrei 13 v. 8 ne este cunoscut într-un mod deosebit, dar şi v. 7: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu.” Care nu v-au vestit poveşti, care nu v-au adus răstălmăciri, ci care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu. „uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa! Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” Apoi urmează avertizarea: „Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine.” Apoi vine întregul avertisment şi întreaga descriere. Citim versetul 12: „De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.” Apoi Cuvântul ne este adresat nouă: „Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui.” N-am ieşit noi de peste tot? Şi cine n-a ieşit, acela va mai fi scos afară. Noi nu putem rămâne peste tot, până la sfârşit. Noi trebuie să-L mărturisim pe Domnul. Apoi spune aici „…ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său.” Şi în versetul 13: „Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui. Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare. Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.” Noi Îl vom lăuda şi astăzi, cu rodul buzelor noastre.
Dar acum să trecem la cuvântul la care am vrut să mă refer: Evrei 13.20: „Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.” Aici avem înaintea noastră sângele legământului celui veşnic.
Şi după cum spuneam ieri, fraţi şi surori, dacă Domnul Dumnezeu a trebuit deja în Vechiul Testament să lase ca Îngerul morţii să treacă pe lângă casele pe ale căror uşiori era pus sângele unui miel, şi Domnul Dumnezeu a spus „Dacă Eu voi vedea sângele, şi voi trece cruţător pe lângă voi”, şi Îngerul morţii, cu toată furia Lui, n-a putut face nimic – toţi cei răscumpăraţi prin sângele mielului erau în casă sub protecţia sângelui – toţi cei răscumpăraţi din Noul Testament sunt în casa lui Dumnezeu, în Biserica Domnului, şi suntem sub sânge. Dar asiguraţi-vă că sunteţi în casa lui Dumnezeu, că faceţi parte din Templul lui Dumnezeu. Nu mai faceţi încercări de unul singur, ci lăsaţi-vă incluşi de Dumnezeu în Casa Lui, în Templul Lui. Numai când vom fi venit toţi în unitatea credinţei ne vom putea ruga dintr-o singură inimă şi Dumnezeu Se va coborî şi-Şi va turna Duhul Său peste orice făptură.
Să facem un rezumat. Dumnezeu a făcut un legământ cu Noe, cu Avraam, cu Isaac, cu Iacov. Dumnezeu a făcut un legământ cu Israel, şi a spus în Vechiul Testament „când voi vedea curcubeul voi trece cruţător pe lângă voi.” Fraţi şi surori, direct în Apoc. 4 ne este arătat pe scaunul de domnie Domnul Dumnezeu cu curcubeul deasupra capului, ca să ne mai arate o dată legământul pe care l-a făcut. Apoc. 4:1 „După aceste lucruri, m-am uitat, şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe, şi care vorbea cu mine, mi-a zis: "Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!" Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva. Cel ce şedea pe el, avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere.” Aici, după ce au fost descoperite cele şapte epoci ale Bisericii şi chiar înaintea deschiderii celor şapte peceţi, în cap. 5 Domnul Dumnezeu se arată pe tronul Său, cu (un) curcubeul deasupra capului Său, ca să spună „Voi sunteţi poporul Meu. Vouă vă adresez Cuvântul Meu. Am întins peste voi curcubeul legământului Meu. Voi sunteţi proprietatea mea, pentru timp şi veşnicie.” Apoi vedem cum în Isaia 6, şi de asemenea aici, în Apoc. 4 cetele cereşti strigă neîncetat în versetul 8, zi şi noapte strigă: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” Fraţi şi surori, trăim într-un timp când Dumnezeu s-a descoperit şi fratelui nostru iubit Branham, într-un nor supranatural, în acelaşi stâlp de nor şi de foc care l-a însoţit pe Moise şi poporul Israel – aceeaşi Lumină pe care a văzut-o Pavel în drumul său spre Damasc, aceeaşi slavă a lui Dumnezeu care se poate concentra într-un nor, ca să devină vizibilă. De asemenea prorocul Ezechiel a văzut slava lui Dumnezeu la râul Chebar. Au existat pe pământ oameni care au fost legaţi cu Dumnezeu, care au avut părtăşie cu Dumnezeu şi care ne-au făcut de cunoscut Cuvântul şi experienţele cu Dumnezeu.
Fraţi şi surori, noi mai spunem următoarele, în încheierea acestei adunări: dacă noi n-am putea să vorbim despre lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu în vremea noastră, atunci serviciile divine n-ar fi justificate. Prin har, noi putem să relatăm ceea ce a făgăduit Dumnezeu pentru vremea noastră, şi cum şi-a împlinit Cuvântul Său la plinirea vremii. Nu la timpul tău, nu la timpul nostru, ci La vremea LUI, Dumnezeu şi-a descoperit Cuvântul trimiţându-şi robul şi prorocul său, aducându-ne înapoi la învăţătura apostolilor şi a prorocilor. Şi astfel pot fi rezidite dărâmăturile iniţiale pe temeliile iniţiale şi este necesar ca noi să nu zidim paie - focul va nimici tot ce nu poate să reziste încercării. Să subliniem credinţa care a fost curăţită prin foc, şi anume credinţa aceea aşa cum zice Scriptura. Atunci ajungem iarăşi la Ioan 7.38 „Cine crede în Mine, cum zice Scriptura...” Fraţi şi surori, noi avem motive serioase să-I mulţumim lui Dumnezeu, căci El a luat de la noi fiecare jug omenesc, l-a sfărâmat, a pus capăt fiecărei încurcături şi fiecărei rătăciri, şi ne-a adus înapoi la Isus Hristos, care este Cuvântul, şi ne-a aşezat cu El sub jugul Său. Şi Cuvântul care a fost în gura Lui nu se va depărta din gura noastră – să vină peste copii şi peste copiii copiilor, şi toţi să ştie că Dumnezeu a vorbit, şi Cuvântul Său rămâne în veci. Dumnezeului Atotputernic, care a făcut un legământ veşnic cu noi, şi care ne-a dat viaţă veşnică prin har, să-I fie adusă cinste, laudă, acum şi în întreaga veşnicie.
Fraţi şi surori, nu ştiu dacă sunteţi conştienţi de faptul că pregătirea înaintează în fiecare serviciu divin. Noi nu ne adunăm niciodată degeaba. Dumnezeu ne vorbeşte întotdeauna. Noi întotdeauna suntem aduşi mai în faţă, suntem întăriţi în Cuvânt, în credinţă, şi putem înainta până ajungem de la credinţă la vedere. Luaţi acasă Cuvântul din Evrei 13, meditaţi la acesta în inimile voastre: „Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor…” Da. El a avut acelaşi drum cu noi şi a mers pe el… noi am fost răstigniţi cu Hristos, am murit cu El, am înviat cu El la o viaţă nouă, ca turmă răscumpărată prin sânge. „să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.”
Să ne ridicăm pentru rugăciune. O, Dumnezeule… Să cântăm „Aşa cum sunt…”
Fraţi şi surori, vom mulţumi lui Dumnezeu împreună. Ştiu că suntem copleşiţi de Cuvânt, şi nu toţi îşi pot arăta imediat reacţia la acesta. Şi totuşi, fie tare sau încet, ne vom ridica împreună glasurile, şi să-I mulţumim lui Dumnezeu că a privit cu îndurare spre noi, ca popor al legământului nou, şi că mers pentru noi la cruce, ca Miel al lui Dumnezeu ridicând păcatele lumii, şi de asemenea, pe ale noastre. Zapisul cu poruncile este rupt – ni s-a dat har şi mântuire. Conform Scripturii, „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.” Şi dacă astăzi mai sunt aici prieteni care încă nu au siguranţa credinţei de a fi devenit o proprietate a lui Isus Hristos, stimaţi prieteni, este scris că oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. De asemenea şi astăzi, în timp ce ne rugăm cu toţii împreună, chemaţi în rugăciunea voastră Numele Domnului Isus Hristos, rostiţi-L cu voce tare. Trebuie să facem lucrul acesta! Dacă este scris „oricine cheamă Numele Domnului”, aceasta nu se întâmplă în tăcere, ci ceea ce crede cineva în acel moment în inimă, trebuie mărturisit cu buzele. Aşa este scris în Romani 10: „Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi...” Este vorba despre o credinţă vie în Acela care a murit pentru noi, care a înviat şi care trăieşte toată veşnicia. Astăzi, din această adunare, nimeni să nu plece cu mâinile goale. Toţi să-şi poată lua acasă trăirea lor cu Dumnezeu.
Ştiu că există cereri speciale de rugăciune, şi pentru cei bolnavi, pe care le vom aduce Domnului, Dumnezeului nostru, în credinţa că vindecarea a avut loc pe crucea Golgotei, la fel ca şi mântuirea – căci El a fost rănit pentru păcatele noastre, a fost lovit, şi bolile noastre au fost puse peste El, pentru ca noi, prin rănile Lui să fim vindecaţi. Pe cât de sigur Şi-a vărsat Domnul nostru sângele pentru noi, la fel de sigur noi suntem răscumpăraţi. La fel de sigur cum EL a fost străpuns şi lovit – da, literal El a fost bătut până a sângerat, şi a fost rănit – la fel de sigur noi suntem vindecaţi în rănile Lui. Domnul Dumnezeu să ne dăruiască astăzi inimi mulţumitoare, mulţumitori pentru răscumpărarea prin sângele Mielului, mulţumitori pentru introducerea în Cuvântul şi în voia lui Dumnezeu, mulţumitori că El ne-a deschis ochii, inima, şi ne-a dăruit înţelegerea Scripturii. Totul este har. Şi pentru aceasta, noi, în acest prim sfârşit de săptămână al anului 2007, Îi vom mulţumi lui Dumnezeu cu privire la întregul an, ca să meargă din slava în slavă, din claritate-n claritate, din putere în putere. Şi la Dumnezeu întotdeauna se continuă, după cum este scris, până ce luceafărul de dimineaţă a răsărit în inimile noastre. Dumnezeului şi Domnului nostru să-i fie adusă cinstea şi lauda. Şi acum haideţi să ne rugăm împreună. Va veni fratele Russ şi se va ruga cu noi, apoi ne vom ridica glasurile şi-I vom mulţumi lui Dumnezeu.
[Doamne credincios, suntem aşa de bucuroşi şi mulţumitori pentru cuvintele pe care le-am putut primi astăzi. Este hrana duhovnicească, şi noi suntem mulţumitori că Domnul a pregătit-o pentru noi aşa cum a arătat-o mai dinainte – ca hrana duhovnicească să fie depozitată. A fost depozitată; acum poate fi împărţită. Şi tu şi cu mine putem avea parte de aceasta. Nu suntem noi recunoscători Domnului? Eu cred că noi ar trebui să-I mulţumim. Haideţi s-o facem împreună.
Tată ceresc, Îţi mulţumim din adâncul inimilor noastre, şi pentru această dimineaţă, Doamne, pentru această adunare, şi mai ales pentru Cuvântul Tău. Tu ne-ai vorbit într-un mod puternic, Doamne, prin Cuvântul Tău. Noi ştim că vorbirea Ta este prin Cuvântul Tău, un Cuvânt viu. Aleluia Numelui Tău minunat. Primeşte slava, cinstea, lauda şi închinarea, Doamne.]
Binecuvântează pe toate continentele, Dumnezeule. Lăudaţi pe Domnul. Mulţumiţi Dumnezeului nostru, slăviţi Numele Lui cel sfânt. Sfânt, sfânt este Domnul, şi tot pământul este plin de slava Lui. Aleluia. El este lauda noastră. Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui. O, Tu Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Doamne, Dumnezeul Atotputernic, Tu eşti în mijlocul nostru. Aleluia. Tu ai un popor al noului legământ. Aleluia. Cuvintele Ttale sunt în inimile şi în gurile noastre. Aleluia. Laudă, cinste, glorie şi închinare. Binecuvântează pretutindeni, la răsărit şi la apus, la miazăzi şi la miazănoapte, dăruieşte o străpungere, o turnare a Duhului Tău Sfânt. Aleluia. Lăudaţi pe Domnul. Slăviţi sângele Său, slăviţi Cuvântul Său, slăviţi harul Său. Aleluia.
Tu eşti pe scaunul de domnie Doamne, Dumnezeul Atotputernic. Curcubeul este deasupra Ta şi deasupra poporului Tău, peste Biserica Ta. Vino peste noi cu curcubeul legământului, fii prezent, o, Doamne, Dumnezeul nostru.
Mai spuneţi „Aleluia”. Slavă lui Dumnezeu. Aleluia. Fraţi şi surori, primiţi prin credinţă şi Cuvântul care a fost vestit astăzi. Acesta nu se va întoarce gol. Şi fie ca să se împlinească faptul că, Cuvântul Domnului, aşa cum a fost în gura Lui, în gura prorocilor, în gura apostolilor, să rămână de asemenea adevărat în gurile noastre. Noi să spunem numai ce a spus Scriptura; credinţa noastră să rămână ancorată în Dumnezeu şi în Cuvântul Său.
Fraţi şi surori, Dumnezeu a făcut astăzi lucruri mari cu noi aici. Şi împreună cu noi i-a binecuvântat pe toţi care au ascultat şi care au crezut şi au primit Cuvântul Său. Din nordul îndepărtat al Finlandei, prin Europa de est, în lumea întreagă, în Asia, până în Africa, America de nord – pretutindeni, în America de sud – pretutindeni Dumnezeu îşi are poporul Său. Fraţi şi surori, care sunteţi uniţi cu noi şi cu Dumnezeu, singura noastră dorinţă este să-i ajungem pe toţi cei ce fac parte din Biserica Mireasă. Şi să fie spus din nou, cum a fost cu Eliezer - Mireasa spune DA, Mireasa merge cu el ca să-l întâlnească pe mire – la fel este astăzi, în toate popoarele şi limbile. Cei ce aparţin Bisericii Mirese ştiu că Dumnezeu Îşi trimite mesagerii Săi pentru a chema… nu pentru a chema pe toţi oamenii. Evanghelia este predicată tuturor, ca mărturie. Dar Biserica Mireasă ascultă chemarea Mirelui. Şi noi putem spune ca Ioan odinioară: „şi această bucurie, care este a mea, este deplină.” Noi n-o pretindem, ci o ştim şi credem că facem parte din Biserica Mireasă, prin har. Şi pentru aceasta Îi suntem mulţumitori lui Dumnezeu, din toată inima şi din tot sufletul.
Dumnezeului nostru, Domnului nostru care stă pe scaunul de Domnie cu curcubeul deasupra Capului Său… EL a vorbit, i-a arătat lui Ioan ce se va întâmpla; apoi peceţile au fost deschise, şi Acelaşi Dumnezeu i s-a arătat fratelui nostru Branham, a vorbit cu el, şi în martie 1963 peceţile au fost deschise într-un fel supranatural – un semn că noi am ajuns la sfârşitul vremii harului. Căci cartea trebuia să rămână pecetluită până la vremea sfârşitului, şi numai atunci să fie deschisă şi descoperită. Şi pentru că noi am ajuns la vremea sfârşitului, de aceea Dumnezeu a vegheat asupra Cuvântului Său, şi a împlinit ceea ce a făgăduit.
Fraţi şi surori, acestea nu sunt poveşti, ci realitate dumnezeiască aici pe pământ, în Biserica Dumnezeului Celui viu. Şi noi suntem recunoscători că putem avea parte directă în ceea ce face Dumnezeu în vremea noastră. Dumnezeu să dăruiască har ca noi toţi să recunoaştem că nu trăim numai la vremea sfârşitului, ci am ajuns la sfârşitul vremii sfârşitului. Revenirea lui Isus Hristos este aproape: ridicaţi-vă capetele, căci ştiţi că Răscumpărătorul nostru, răscumpărarea noastră se apropie – răscumpărarea trupească, transformarea trupului se apropie. Domnul nostru nu vine prea târziu. Haideţi să perseverăm în răbdare până ce vedem împlinite făgăduinţele lui Dumnezeu, şi astfel făcând voia lui Dumnezeu, prin har. A Lui, a Dumnezeului Atotputernic care ni S-a descoperit personal în Isus Hristos, să fie lauda, închinarea, acum şi în veşnicie.
Fraţi şi surori, prezenţa lui Dumnezeu este în această încăpere. Dumnezeu este prezent. Eu o simt. Noi toţi simţim. Dumnezeu este prezent. Duhul lui Dumnezeu s-a aşezat peste noi. Lucruri mari se petrec în aceste momente prin puterea sângelui, a Cuvântului şi a Duhului. Laudă şi slavă să fie Dumnezeul nostru, şi pentru această adunare pe care ne-a dăruit-o prin har. Să vină clipa când curcubeul să se coboare şi aici, în acest loc, unde norul slavei este peste noi, şi să poată cădea ploaia târzie, care a fost făgăduită pentru noi, înaintea revenirii lui Isus Hristos, Domnul nostru.
Dumnezeu să ne binecuvânteze! El să-Şi înalţe faţa peste noi şi să ne dea pacea Lui, acum şi în veci. Amin.