Predica de la Krefeld - Duminica, 03 septembrie 2006, 10.00
/ Ewald Frank
Language: romanian
[se fac unele anunţuri, se transmit saluturi şi apoi surorile cântă]
Amin! În scurt timp va fi realitate, Domnul va reveni, El va lua acasă Mireasa. Încă stă scris în Apoc. 19.7: „şi mireasa Lui s-a pregătit”. Nu este scris: „şi toate bisericile, şi toată creştinătatea s-a pregătit!”, ci „Şi mireasa Lui s-a pregătit”. Mireasa îl cunoaşte pe Mirele şi Mirele Îşi cunoaşte mireasa. A avut loc o întâlnire înainte, o promisiune a fost dată şi apoi vine şi ziua, cum este situaţia şi în sfera pământească, vine această zi înaltă, ziua de nuntă. Tot astfel va fi şi cu mireasa Mielului. Noi mulţumim lui Dumnezeu fiindcă ne putem număra în acest timp între cei care nu sunt doar credincioşi, ci noi să credem aşa cum spune Scriptura. Noi să fi şi înţeles ce a spus Ioan în 1 Ioan 5.10: „cine nu-L crede pe Dumnezeu, îl face mincinos.” Fraţi şi surori, a-L crede pe Dumnezeu, a crede Cuvântul lui Dumnezeu este un cadou direct al lui Dumnezeu. Toţi ceilalţi cred răstălmăcirile proprii despre Cuvânt, dar poporul lui Dumnezeu crede Cuvântul în original şi îl primeşte din toată inima.
Cum am spus noi deseori: unde Cuvântul este încă răstălmăcit nu este nici o descoperire, unde este descoperire Cuvântul nu mai este răstălmăcit, ci pur şi simplu ne-a fost dăruit ca un cadou din partea lui Dumnezeu.
În ultimul cântec pe care l-a cântat corul, am auzit şi noi: „voi trebuie ca să fiţi născuţi din nou!” Domnul nostru spune în Evanghelia după Ioan, capitolul 3 versetul 6: „ce este născut din carne, este carne”. „şi ce este născut din Duh este duh. Nu te mira că ţi-am spus: ” Şi anume să fiţi născuţi din nou de sus. Despre aceasta am vorbit noi destul de des.
Eu aş dori să-i încurajez într-un mod deosebit pe toţi tinerii, care au venit ieri în faţă, să creadă că Cuvântul lui Dumnezeu ... şi Duhul lui Dumnezeu să împlinească cu ei scopul pentru care îşi trimite Dumnezeu Cuvântul Său şi prin care este lucrător Duhul Său.
Eu aş mai avea încă o rugăminte: cine doreşte să-L trăiască pe Dumnezeu cu adevărat, trebuie să-L cheme în rugăciune. Nu doar în gândurile lui - ci trebuie să-şi deschidă gura, trebuie să-L cheme pe Domnul cu cuvinte. Domnul nostru a zis, este undeva în Marcu, Marcu 12: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi tot cugetul tău şi cu toată puterea ta” („cu toată gândirea ta” în germană). Gândirea îşi are şi ea locul ei, dar în rugăciune nu trebuie să ne gândim, în rugăciune trebuie rostite cuvinte. „Cheamă-Mă în necazul tău şi Eu te voi te voi mântui”. Astfel noi, prin rugăciune, vom rosti cuvintele pe care le gândim şi Dumnezeu ne va asculta.
Ieri am vorbit despre Faptele Apostolilor 15 şi eu am încă câteva versete din acest capitol pe care doresc ca să le împărtăşesc cu voi. Este vorba despre faptul că Dumnezeu are o Biserică pe pământ, o Biserică care corespunde modelului dumnezeiesc, o Biserică unde sunt şi bătrâni, o Biserică unde sunt slujbe, daruri şi sarcini. Şi aceasta se întâmplă în special pentru ca întregii lumi, cu adevărat întregii lumi să-i poată fi adus Cuvântul ceasului şi toate interpretările vor fi cu adevărat măturate de pe masă, în adevăratul sens al cuvântului, pentru că ele nu au ce căuta în Biserica Dumnezeului celui Viu. Noi aici, în acest loc, vorbim clar, şi aceasta este datoria noastră înaintea lui Dumnezeu. Noi nu vom ataca nici un frate, nu vom numi pe nimeni cu numele lor, dar noi vom sta pentru adevăr până la ultima suflare. Noi ieri am citit-o: „voi veţi recunoaşte adevărul şi adevărul vă va elibera”.
În special, două versete biblice din Vechiul Testament pe care eu doresc să le citesc acum şi apoi şi din Noul Testament. În Amos 3 eu doresc să citesc de la versetul 3. [Ca nimeni să nu aibă impresia că am uitat de ei, doresc ca să-i salut pe toţi în toată lumea şi să transmit saluturile din partea tuturora care m-au sunat şi care sunt în legătură cu noi.] Dar acum citim în Amos 3 de la versetul 3: „Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi? („fără să se fi întâlnit?” în gemană) Răcneşte leul în pădure, dacă n-are pradă? Zbiară puiul de leu din fundul vizuinei lui, dacă n-a prins nimic? Cade pasărea în laţul de pe pământ, dacă nu i s-a întins o cursă?” Noi am vorbit şi despre 2 Timotei 2, că trebuie să ne eliberăm din cursele care ni s-au întins, din capcanele care ni s-au pus în drum. Mai departe este scris: „Sau sună cineva cu trâmbiţa într-o cetate, fără să se spăimânte poporul? Se întâmplă o nenorocire într-o cetate, fără ca s-o fi permis Domnul? [este scris în limba germană] Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci. Leul răcneşte: cine nu se va speria? Domnul Dumnezeu vorbeşte: cine nu va prooroci?”
Apoi, direct în Amos 5.4: „Căci aşa vorbeşte Domnul către casa lui Israel: „Căutaţi-Mă şi veţi trăi! Nu căutaţi Betelul, nu vă duceţi la Ghilgal şi să nu treceţi la Beer-Şeba. Căci Ghilgalul va fi dus în robie, şi Betelul va fi nimicit.” Haideţi ca să facem un salt la Iacov în Vechiul Testament. Întâlnirea lui cu Domnul Dumnezeu… el vede scara, el unge piatra pe care a fost culcat şi a avut acel vis şi numeşte locul Bet-El – Casa lui Dumnezeu. Şi acum este scris aici, Domnul a spus-o: „Nu căutaţi Betelul - va deveni o casă a nenorocirii (în germană)”. Versetul 6: „Căutaţi pe Domnul şi veţi trăi! Temeţi-vă ca nu cumva să apuce ca un foc casa lui Iosif, şi focul acesta s-o mistuie, fără să fie cineva la Betel ca să-l stingă.” Gândul principal este: dacă Dumnezeu este prezent într-un loc şi se descoperă şi vorbeşte şi poporul Său se adună acolo, aşa cum i-a fost spus lui Moise: „Strânge poporul la Mine!”, atunci se întâmplă lucruri mari. Fie că a fost în timpul lui Moise, Solomon, fie că a fost în timpul Testamentului Vechi, de fiecare dată când Dumnezeu era prezent într-un loc, El şi-a descoperit puterea Lui şi slava lui. Dar mai târziu, când vizita dumnezeiască lua sfârşit, toate aceste locuri erau făcute nişte locuri de pelerinaj. Şi cine citeşte Biblia corect va constata chiar că în Israel a fost slăvit şi şarpele pe care Moise l-a ridicat până când Ezechia a venit şi l-a sfărâmat în bucăţi.
Ce să fie spus cu aceasta? Nu mergeţi la Betel, nu la Ghilgal, nu la Beer-Şeba, nu căutaţi locurile trecutului în care Dumnezeu s-a descoperit, ci fiţi acolo unde Dumnezeu se descoperă acum, unde Dumnezeu este acum prezent, unde Dumnezeu vorbeşte acum. Şi de aceea, acest loc nu este un loc de pelerinaj, aici nu întrebuinţăm forma de trecut, ci cea de prezent. Nu „a fost odată”, ci „este”. Dumnezeu nu este „Eu am fost” ci Dumnezeu este „Eu sunt”, Dumnezeul prezentului, Dumnezeul care se descoperă, care vorbeşte şi care lucrează. Apoi avem aici în versetul 7 motivarea: „voi care prefaceţi dreptul în pelin şi călcaţi dreptatea în picioare. Ei urăsc pe cel ce-i mustră la poarta cetăţii şi le este scârbă de cel ce vorbeşte [„cel ce le vorbeşte adevărul” - este scris în limba germană] din inimă”. Aceasta aşa a fost, este aşa şi va rămâne aşa! Noi nu avem nevoie să mergem în pelerinaj la Ierusalim, ca să ascultăm acolo Cuvântul! Timpul Ierusalimului va veni. Noi nu avem nevoie să mergem în pelerinaj în New York, nici la Jeffersonville, ca să ascultăm Cuvântul Domnului! Cuvântul lui Dumnezeu a venit la noi şi prin descoperire ne-a fost dăruit prin har. Şi noi purtăm acest Cuvânt în toată lumea ca o mărturie, ultima mărturie, ca toţi oamenii să aibă posibilitatea să se decidă pentru Domnul.
După aceea noi am vorbit şi despre faptul că voia lui Dumnezeu trebuie să se împlinească prin har în vieţile noastre. Noi am citit locurile din Evanghelii, din Matei 26.39, am citit Marcu 14.36, am citit Luca 22.41-42 şi noi am putea chiar să citim când I s-a spus Domnului şi Mântuitorului nostru: „fraţii tăi, surorile tale şi mama ta sunt aici. Ei doresc să vorbească cu Tine.” Răspunsul Lui a fost mai întâi o întrebare: „Cine sunt fraţii mei? Cine sunt surorile mele?” După aceea El dă şi răspunsul: „Toţi care fac voia Tatălui Meu ceresc aceştia sunt fraţii Mei şi surorile Mele şi mama Mea”.
Această voie a lui Dumnezeu trebuie să o punem faţă în faţă, că duşmanul şi-a luat dreptul şi s-a făcut independent şi a rostit 3 „eu vreau”...da, dacă o luăm mai exact, de 4 ori duşmanul, Lucifer... Şi cuvântul „Lucifer” înseamnă „purtătorul luminii”. Din cele 6 lecţii ale mele de limba spaniolă am înţeles: „La luz: lumina”, Lucifer, purtătorul luminii. Se poate citi în Isaia 14.13-14. Acolo, duşmanul, a îndrăznit să spună sus în cer: „eu vreau să mă ridic.” A îndrăznit să spună: „eu vreau pe muntele adunării”, a îndrăznit să spună: „eu vreau să mă sui pe vârful norilor”, a îndrăznit să spună: „eu vreau să mă fac ca Cel Prea Înalt”. Şi aceste 4 „eu vreau”... Domnul nostru a făcut apoi de cunoscut voia lui Dumnezeu, aici pe pământ şi ne-a inclus şi pe noi în această voie a lui Dumnezeu, ca să ne desprindem din toate cursele duşmanului, cu „eu vreau” ale lui şi să ne întoarcem la Dumnezeu şi să fim pe de-a-ntregul în voia lui Dumnezeu. De aceea este scris în 2 Tim2 că noi trebuie să ne desprindem din cursele duşmanului ca să nu-i mai facem voia, ci să facem voia lui Dumnezeu Eu cred că Cuvântul lui Dumnezeu ne-a fost descoperit cu un scopul ca Biserica cu adevărat în toate sferele să iasă din voia proprie. Şi această voie proprie este voia duşmanului... Noi, cu toţii, suntem o parte din creaţiunea decăzută şi cu toţii am fost de fapt născuţi în voia proprie. Atunci Samuel i-a spus lui Saul: „voia proprie este ca păcatul vrăjitoriei şi ca idolatria”. O spun încă o dată, Dumnezeu s-a preocupat de noi, i-a fost milă de noi şi l-a trimis pe fratele Branham cu o vestire clară ca cristalul ca să readucă Biserica Dumnezeului Celui Viu la început şi să ne dăruiască introducerea în Cuvânt, ca noi să fim sfinţiţi în Cuvântul adevărului şi astfel noi să putem trăi prin har pregătirea noastră, prin harul lui Dumnezeu.
Dacă fratele Branham pe lângă vestire, ca şi om a spus de câteva ori ceva, ca o aşteptare a acelor lucruri care vor veni, atunci acestea trebuie să i le lăsăm lui Dumnezeu. Datoria mea nu este ca să judec sau să apreciez ceea ce este între Dumnezeu şi fratele Branham. Datoria mea este să vestesc ceea ce este între Dumnezeu şi Biserică, ceea ce i-a fost ei rânduit de Dumnezeu.
Am adus aici multele pagini, unde fraţii se ostenesc mult şi scriu, şi scriu, despre tragerea a treia, despre pecetea a şaptea, despre cele şapte tunete şi scriu…
Un frate scrie chiar în această broşură, în limba franceză, despre Apocalipsa 14.6-10, ordonează apoi Apocalipsa 14 cu cele 3 mesaje, care sunt aduse aici, cu versetele din Maleahi 4.5, Matei 24.45 şi apoi Matei 25.6. Acelaşi bărbat scrie aici: „eu pot menţiona şi mărturisi că aceşti trei bărbaţi mi s-au arătat deseori şi m-au vizitat în puterea lui Dumnezeu”. Nu, n-a venit nimeni. Nimeni n-a venit şi noi trebuie să spunem pur şi simplu că nu permitem să rămână valabilă nici o închipuire. Ceea ce avem noi nevoie acum sunt nişte bărbaţi care nu mai doresc să fie ceva, care nu mai doresc să ştie ei ceva, să poată face ei ceva, ci ei înşişi să se supună sub mâna puternică a lui Dumnezeu, ca El să poată aşeza slujbe în Biserica Lui.
O spun încă o dată, în special şi cu Apocalipsa 10, mie îmi este de ajuns dacă este scris: „Pecetluieşte ce au vorbit cele şapte tunete”. Aceasta îmi dă o pace cerească, eu n-am nici o problemă cu acest verset. Este minunat. Pe deasupra, cele şapte tunete au loc abia când Domnul coboară ca Îngerul Legământului cu cărticica deschisă, ca proprietar original şi îşi pune picioarele pe mare si pe pământ şi îşi anunţă Împărăţia Lui.
Haidem să lăsăm toate lucrurile acolo unde Dumnezeu le-a pus! Nouă ne este de ajuns acest fapt. Bineînţeles, fratele Branham – aceasta eu am reamintit-o deseori aici – în 28 februarie 1963 când a s-a arătat norul supranatural în care se aflau cei şapte îngeri, el a auzit şapte lovituri de tunet asurzitoare. El loveşte în amvon de 7 ori în 24 martie 1963 şi spune: „Cele şapte tunete au fost atât de puternice şi au vrut să exprime ceva”. Dar fiindcă nu a existat un al doilea verset despre cele 7 tunete, fratele Branham a folosit Apoc. 10. Dar Apocalipsa 10 este şi rămâne Apocalipsa 10.
Şi eu aş putea astăzi să iau un verset după altul, din Vechiul şi din Noul Testament, şi să arăt că este permis ca profeţia biblică să fie văzută cu dublă aplicare. „Am chemat pe fiul Meu din Egipt”. Acest lucru s-a întâmplat în timpul lui Moise. În Osea 11.1: „Am chemat pe fiul meu din Egipt”. Matei 1: Iosif pleacă în Egipt şi se întoarce ca să se împlinească: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”. Vă rog, fraţi din întreaga lume, lăsaţi Cuvântul în rânduiala dumnezeiască! Lăsaţi totul acolo unde este şi unde-şi are locul!
Fratele Branham cu adevărat a accentuat 3 interdicţii, şi anume: nu avem voie să scoatem Cuvântul din context, nu avem voie să plasăm greşim Cuvântul, nu avem voie să-l folosim fals. Şi de aceea, Pavel scrie: „Cuvântul adevărului trebuie (în limba germană) să fie împărţit şi vestit corect”. De aceea Dumnezeu trebuie să ne dăruiască o privire de ansamblu prin har ca noi să ştim prin descoperire, s-o ştim de la Dumnezeu unde îşi are locul. Fratele Schmidt a citit Cuvântul: „Dacă Tu nu mergi personal cu noi, atunci noi nu plecăm din acest loc.” Nu a spus Domnul nostru: „Eu mă voi reîntoarce la voi şi voi fi cu voi”? El Însuşi este cu noi prin Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este cu noi şi ne conduce în tot adevărul.
Fraţi şi surori, noi putem de fiecare dată să confirmăm că nu am urmat nişte basme meşteşugit alcătuite şi nici nu-i ascultăm pe cei patru fraţi care au intenţii bune, care l-au cunoscut bine pe fratele Branham, care au mâncat şi au băut cu el. Unuia, fratele Branham i-a spus cutare lucru, celuilalt cutare, celui de-al treilea cutare lucru, celui de-al patrulea cutare lucru. Şi toţi pretind că „prorocul mi-a spus cutare şi cutare lucru”, al doilea, al treilea şi al patrulea. Şi rezultatul ar trebui apoi să fie o misiune în cort şi că cutare şi cutare ar trebui să se mai întâmple. Pentru mine, fratele Frank, slujba fratelui Branham a luat sfârşit în 24 decembrie 1965. Atât!
O altă întrebare adresată acestor fraţi ar fi: unde există un exemplu în Sfânta Scriptură, ca un proroc să se fi întors cândva ca să-şi continue şi să-şi desăvârşească slujba? Dacă nu există o făgăduinţă în Biblie atunci nu există nici o împlinire. Există numai împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu. Restul sunt nişte închipuiri omeneşti. Aşa a fost situaţia şi în zilele Domnului nostru. Ne gândim la ceea ce a spus Mântuitorul: „Dacă Eu vreau ca acesta să nu moară până vin”. Şi apoi s-a răspândit vestea că acest ucenic nu moare până când vine Domnul. Am putea să luăm versete şi versete biblice şi să spunem că totul trebuie înţeles corect, să fie lăsat în acel context în care Dumnezeu l-a pus şi pentru care l-a rânduit.
Locurile din Timotei doresc să le mai citesc acum încă o dată, ca bază, înainte să ne întoarcem, scurt, la Faptele Apostolilor 15. Aici, în scrierea apostolului Pavel, în special către Timotei, avem exprimări care sunt de o mare însemnătate până la sfârşitul timpului. 2 Tim 2.15: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului”. 2 Tim 3.10: „Tu însă ai urmărit de aproape, învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea”. După aceea se continuă: 2 Tim. 4.3-4, Cuvântul foarte cunoscut nouă tuturor - şi pentru mine de o mare însemnătate. Citesc numai versetul 3 şi 4: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi voi întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” Înainte ca noi să ne putem îndrepta spre istorisirile închipuite, trebuie să fi întors în prealabil spatele Cuvântului adevărului. Doar dacă cineva refuză adevărat Cuvântul, se deschide pentru fabule şi pentru închipuiri. Şi noi avem datoria să ieşim afară din toate răstălmăcirile, să le zdrobim cu sabia Duhului şi să spunem că poporul lui Dumnezeu este rânduit la aceasta: să ajungă la adevărata libertate a copiilor lui Dumnezeu.
Am amintit-o deja ieri, am vorbit despre Faptele Apostolilor 15 - era un model. Biserica din creştinismul primar este Biserica-model. Totul se întoarce la început. La început era Cuvântul şi nu răstălmăcirea. La început era hotărârea Duhului celui Sfânt şi hotărârea apostolilor şi a prezbiterilor. Dar totul s-a întâmplat cadrul Bisericii. Eu mi-am notat aici locul, atunci era vorba despre tăierea împrejur, despre Lege, despre Sabat, fiindcă oamenii care au devenit credincioşi n-au înţeles că Dumnezeu a făcut un început nou, un legământ nou, care a fost făgăduit în Vechiul Testament, în special în Ieremia 31, şi care a fost încheiat în Noul Testament. Şi Domnul nostru a spus-o clar în Matei 26.26 şi apoi şi în Marcu 13: „Acesta este legământul cel nou în sângele Meu.” Dar, au existat credincioşi care au luat lucrurile legământului Vechi în legământul cel nou - au vrut să le ia cu ei. În această legătură doresc să citesc câteva versete biblice ca să arăt că pentru ei nu era uşor, fiindcă ei au crezut Cuvântul, asta înseamnă că au crezut scrierile vechi testamentare doar că ei încă n-au înţeles că această Scriptură şi-a găsit acum împlinirea. Astăzi, chestiunile litigioase sunt pecetea a şaptea, trâmbiţa a şaptea, cele şapte tunete… Şi apoi trebuie să spunem: fraţi din toată lumea, îndepărtaţi-vă de aceste lucruri! Lăsaţi totul în seama lui Dumnezeu! El ştie ce să facă şi El face totul la timpul Său.
Fraţi şi surori, în Geneza 17.9-14, Dumnezeu a cerut tăierea împrejur de la Avraam ca semnul legământului. Noi putem să ne închipuim că iudeii care au devenit credincioşi, ca fii ai lui Avraam, bineînţeles s-au gândit la faptul că tăierea împrejur este semnul legământului. În Exod 31.12-17 sabatul este semnul legământului între Dumnezeu şi poporul Său Israel. De trei ori în aceste versete a fost rostit: „un semn între Mine şi Israel”. Mergem mai departe, în Romani 10: „Legea este ceva păcătos? Nicidecum! păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege.” Noi vedem că totul îşi are locul potrivit: harul, Legea, iertarea, totul îşi are locul lui. O lege trebuie să existe ca să ne dovedească păcatele noastre. Şi de aceea a dat Dumnezeu Legea, ca noi să putem fi dovediţi de păcatele noastre. În Matei 5.17-18 Domnul nostru spune: „Nu am venit să desfiinţez Legea şi Prorocii, ci să împlinesc.” Şi El confirmă: „Cerul şi pământul vor trece, dar din Lege nu va trece nici o iotă”. După aceea, în Romani 7.14, Pavel scrie: „Ştim, că Legea este duhovnicească.” Dar care este partea duhovnicească din Lege? Că ea doar numai ne osândeşte. Da, Duhul dovedeşte de păcat. „Când Duhul Sfânt va veni, El va dovedi lumea vinovată de păcat - că n-a crezut în Mine”. Pur şi simplu, dovedirea prin Duhul trebuia să se întâmple prin Lege şi aşa era lucrător Duhul lui Dumnezeu în legătură cu Legea, ca să ne dovedească, ca să ne conducă la pocăinţă, ca noi să plângem şi să-L rugăm pe Domnul să ne ierte toate păcatele noastre. Aceasta este partea duhovnicească, pe care o putem regăsi şi în Lege. De aceea, Pavel a scris că Legea este duhovnicească. Romani 8.2: acum vine legea a doua, legea lui Hristos. Romani 8.2: „În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.” Aleluiah! Cinste Dumnezeului celui Viu! Noi vedem cum apostolii, şi în special Pavel, au tratat această temă, s-au aprofundat în tema aceasta, au arătat importanţa Legii, importanţa harului. Pur şi simplu, ei au arătat din Vechiul şi Noul Testament, prin Har, trecerea de la vechiul la noul Legământ. Galateni 3.10: „căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii sunt sub blestem”. Noi remarcăm - aici este vorba de partea duhovnicească din Lege şi nu „tu trebuie să faci sau să nu faci”, ci păcatele sunt acolo şi Duhul ne dovedeşte de păcat. Apoi Galateni 3.13: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii”. Cine doreşte să citească despre blestemul legii, trebuie să se străduiască şi să citească Deuteronom 27 de la versetul 15. Acolo sunt rostite 12 cuvinte sau blesteme, care nu sunt doar păcate, ci sunt blesteme. Dar Hristos ne-a eliberat de blestemul care L-a lovit pe El însuşi. Noi putem citi în Galateni, este scris că noi am fost răscumpăraţi din blestemul legii., pentru că Hristos s-a făcut blestem pentru noi. Galateni 3:13: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-se blestem pentru noi, fiindcă este scris ”. Galateni 3.13. Deci, nu doar iertarea păcatelor, nu doar împăcare cu Dumnezeu în general, ci tot ceea ce ni s-a putut întâmpla în viaţă, toate păcatele, toate lucrurile care au atras după ele blestemul – noi suntem eliberaţi total, răscumpăraţi total prin sângele Mielului. Fiecare păcat este iertat, fiecare blestem este dezlegat prin Acela care a luat blestemul asupra Lui, căci este scris: „Blestemat este oricine este atârnat pe lemn.” Fiul lui Dumnezeu a fost atârnat pentru toţi fiii şi toate fiicele lui Dumnezeu, pe cruce. Vina noastră, păcatul nostru, toate, le-a luat asupra Lui. Fraţi şi surori, preţul pentru eliberarea noastră, a fost un preţ mare. Domnul nostru ne-a iubit cu adevărat atât de mult încât El Şi-a dat viaţa pentru noi. Galateni 3.23: „Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza legii.” Pur şi simplu eram ţinuţi sub paza legii, până a venit Harul, până când a fost aşezată credinţa. Şi în Galateni 3.19 este scris: „Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege”.
Noi ne întoarcem la aceste lucruri fiindcă ieri am vorbit despre faptul că iudeii sau bărbaţi din Galileea sau Iudeea, au venit, au adus nelinişte în Ierusalim. Şi apostolii, şi bătrânii şi Biserica s-au adunat să hotărască... Şi fraţi şi surori, ce a fost hotărât atunci, s-a întâmplat sub conducerea şi inspiraţia Duhului Sfânt şi este valabil până la sfârşit, prin urmare şi astăzi.
Ca să luminăm foarte scurt tăierea împrejur... Ea trebuia să arate legământul cu Dumnezeu. Exod 4.24-26. Moise, care a primit însărcinarea, în cele 2 versete dinainte, să spună faraonului: „Lasă poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.”, nu şi-a tăiat împrejur propriul fiu. Şi Domnul vine asupra lui, într-un loc unde a rămas Moise peste noapte, l-a întâlnit şi a vrut ca să-l omoare. El, Moise, să conducă pe popor din Egipt afară şi n-a tăiat împrejur pe propriul său fiu… Dumnezeu i-a spus: „Aşa nu se poate!” Şi Sefora a luat o piatră ascuţită şi a făcut tăierea împrejur.
De ce tăierea împrejur? Cu adevărat... şi nu mi-o luaţi în nume de rău şi nu vă poticniţi de aceasta, dar există cu adevărat 2 lucruri, care ne vor însoţi până la sfârşit, care se întorc la început, la căderea în păcat. Femeile îşi vor naşte fiii cu dureri, căci astfel i-a spus-o Domnul Dumnezeu Evei direct după căderea în păcat: „cu durere vei naşte copii.” Nu „copilul tău”, ci vei naşte „copiii tăi”! Apoi este scris: „Adam a cunoscut pe soţia lui şi ea a născut pe Cain şi a continuat şi a născut şi pe Abel.” Nu eu am scris aceasta! Aşa este scris în Geneza 4.1. Dar Cuvântul lui Dumnezeu este scris în aşa mod ca nici un înţelept să nu-l înţeleagă. Totul trebuie ca să fie descoperit prin Har, de la început până la sfârşit. La bărbaţi, semnul legământului a fost reînnoit, Dumnezeu a arătat cum şi în ce mod a avut loc primul păcat, şi tăierea împrejur trebuia să se facă la bărbat.
Şi Domnul nostru s-a supus Legii, şi El a fost tăiat împrejur în a opta zi, conform Luca 2.21, ca prin aceasta să aducă dovada că El a venit în trupul Său de carne ca să salveze din cădere creaţia decăzută prin sângele Lui scump şi sfânt, pe care l-a vărsat pe crucea de pe Golgota. De la început până la sfârşit, noi avem de-a face cu planul tainic de mântuire al Dumnezeului nostru. Nu doar cu căderea în păcat ci şi cu mântuirea din cădere. Şi de aceea, Domnul nostru a trebuit să vină în trup. În Vechiul Testament, El nu a fost Fiu, ci El a fost Domnul. În Noul Testament, El este Fiul şi Domnul, căci astfel este scris: „Astăzi, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” Nu Dumnezeu s-a născut, Fiul s-a născut. Şi aici trebuie să citim exact fiecare Cuvânt aşa cum este scris. În Luca 2.11 este scris, şi în alte versete biblice. O, dacă toţi care nu au nici o descoperire şi-ar ţinea gura până când Dumnezeu li se descoperă, până când ei intră în Locul Prea Sfânt a lui Dumnezeu. Şi mai înainte să fie ei învăţaţi de Dumnezeu, înainte ca ei să fie pe punctul de a-i învăţa pe alţii. Domnul Isus a avut nevoie de 40 de zile ca să-şi înveţe ucenicii şi abia după aceea a spus: „Duceţi-vă şi învăţaţi toate popoarele!” Cine n-a fost învăţat de Domnul în prealabil habar n-are ce este învăţătura Domnului. Şi cum am citit-o noi şi ieri, din Luca 24, că Domnul le-a deschis ucenicilor Săi înţelegerea pentru Scriptură.
Ne întoarcem la Faptele Apostolilor 15:1, la afirmaţia celor veniţi din Iudeea, că nimeni dintre neamuri nu poate fi mântuit fără tăierea împrejur. Faptele Apostolilor 7.8. Dumnezeu i-a dat lui Avraam legământul tăierii împrejur, conform căruia l-a tăiat împrejur pe Isaac a opta zi. Romani 2:28, 29. Nu tăierea împrejur în carne, ci tăierea împrejur a inimii, în duh, trebuie să se facă. Aici vedem cum Pavel conduce lucrurile spre ceea ce rânduise Dumnezeu, spre ceea ce trebuia să se întâmple în trup şi apoi trecerea de la tăierea împrejur în carne făcută de mână la tăierea împrejur a inimii. Şi despre aceasta este vorba acum. Dumnezeu nu i-a spus bărbatului: „Te voi reînzestra”, ci Dumnezeu a spus: „voi încheia un legământ nou cu voi şi vă voi da o inimă nouă şi un duh nou, vă voi dărui o viaţă nouă, prin Har.” Apoi mergem mai departe la Romani, capitolul 4.11: „tăierea împrejur ca un semn, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă pe când era netăiat împrejur.” Şi tăierea împrejur a fost doar pecetea pe care Dumnezeu i-a aplicat-o. La credinţă a venit ascultarea. Şi la noi trebuie să vină ascultarea la credinţă şi apoi se va descoperi binecuvântarea lui Dumnezeu. Romani 4.12: „dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam.” Galateni 5.6: „căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.”
Noi vedem dovada conducerii Duhului Sfânt, vedem cum explică Pavel tema care a fost pusă în discuţie în Fapte Apostolilor 15 şi le arată credincioşilor, cum o gândeşte Dumnezeu şi cum s-a întâmplat. 2 Corinteni 5.17: „dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate s-au făcut noi.” Galateni 6.15: „Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic”, ci credinţa pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu, care lucrează prin dragoste. Galateni 6.16: „Şi peste toţi cei ce vor umbla după dreptarul acesta şi peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace şi îndurare!”. Unde mai rămâne chestiunea litigioasă? Întrebării i s-a răspuns. Cearta s-a terminat, decizia s-a luat, totul a fost împărţit, Legea, sabatul, tăierea împrejur, totul a fost aşezat acolo unde îi este locul, şi în Noul Testament este iluminat din toate părţile şi ne-a fost dat mai departe nouă ca orientare.
Fraţi şi surori, acelaşi lucru se potriveşte la toate chestiunile litigioase din timpul nostru. Dacă Dumnezeu ne dăruieşte răspunsul din Cuvânt, atunci nu mai este posibilă nici o ceartă, nu mai este posibilă nici o ştiinţă mai bună. Atunci nu mai este nevoie să vină nimeni şi să spună: „dacă tu nu crezi cele 7 tunete, atunci tu nu crezi mesajul!”. Nu, nu, nimeni nu trebuie să mai vină cu asemenea idei! Fraţi şi surori, pe cât de adevărat este că Dumnezeu ne-a învăţat prin Cuvântul Său şi ne-a explicat Cuvântul prin Duhul Său şi ne-a condus în tot adevărul, suntem noi rânduiţi să rămânem până la sfârşit în Cuvântul adevărului, până când ajungem de la credinţă la vedere.
Încă o dată, din 2 Tim. 2 - noi cu toţii ştim, mai înainte Pavel a vorbit şi despre această temă, cum Imeneu şi Filet şi-au prezentat învăţăturile false, afirmând că învierea ar fi avut deja loc. Şi ţineţi-vă bine! Eu am întâlnit fraţi care mi-au spus – unul locuieşte în Virginia – care mi-a spus: „Fratele Frank, învierea şi răpirea au avut deja loc şi tu ai rămas în urmă, pe acest pământ!” Şi eu i-am spus: „Dar şi tu eşti încă aici!” „Da, dar eu sunt răpit şi tu nu eşti!” Eu i-am spus: „Un moment, dar cum vine asta?” „Eu am descoperirea şi tu nu o ai!” „Un moment! Răpirea este însă realitate, este în legătură cu învierea morţilor.” Şi răspunsul său a fost prompt: „Morţii au înviat, mormintele erau denominaţiunile moarte şi noi am ieşit afară din mormintele denominaţionale şi am fost înviaţi. Şi acum noi suntem în Împărăţia de 1000 de ani.” Eu i-am spus: „Frate, a sosit momentul ca tu să mă conduci înapoi la aeroport!”
Fraţi şi surori, pentru noi este de neînţeles, dar aici este miezul: cine nu respectă şi nu primeşte Cuvântul lui Dumnezeu ca ultima autoritate, ca absolutul dumnezeiesc, se deschide pentru toate răstălmăcirile care, câteodată, sau aproape întotdeauna sunt şi împotriva raţiunii omeneşti. Noi mulţumim lui Dumnezeu pentru claritatea în Cuvântul Său, mulţumim lui Dumnezeu pentru descoperirea tuturor tainelor, mulţumim lui Dumnezeu fiindcă noi putem recunoaşte timpul în care trăim, că noi am putut şi putem citi scrisul de pe perete, că Domnul nostru nu trebuie să ne spună: „Semnele timpului sau soarele şi vremea le puteţi interpreta, ştiţi când se va înnora şi când plouă, dar semnele timpului nu le recunoaşteţi.” Noi şi partea aceasta am înţeles-o: unirile au loc, în sfera politică şi-n sfera religioasă şi în economia mondială. În toate nu este altceva decât unirea marelui capital, totul aterizează în câteva mâini. Voi cu toţii ştiţi despre ordinea mondială, despre toate care sunt mai avansate decât ştim noi, aşa în general.
După aceea vedem şi Israelul în strâmtoare. Nici o ţară de pe pământ, nici un popor nu este într-o asemenea strâmtoare ca Israelul. Toată lumea arabă ar dori să înghită Israelul, sionismul să fie şters de pe hartă. Cumva trebuie, în ochii şi după înţelegerea lor, ca Israelul să nu mai aibă nici un loc pe pământ. Eu întreb: „Cine stabileşte? Dumnezeu sau oamenii?” Oamenii trebuie să fie cu toţii bucuroşi că Dumnezeu până acum le-a acordat timp, căci timpul se apropie de sfârşit şi venirea Domnului este tot mai aproape. Noi am înţeles toate lucrurile privitoare la Liban şi Israel. Zona de siguranţă este acolo, pacea şi procesul de pace îşi urmează cursul şi în curând se va striga: „Este pace acum, acum nu mai este nici un pericol!” şi atunci, aşa cum este scris, va veni o prăpădenie neaşteptată (necazul) peste ei, ca durerile peste o femeie însărcinată.
Fraţi şi surori, noi vedem toate acestea ca o împlinire înaintea noastră. Şi noi am înţeles că nu trăim doar în timpul de sfârşit, ci am ajuns la sfârşitul timpului de sfârşit. Când mă gândesc, în 1964, am fost pentru prima dată în Israel şi în Beirut, în Liban şi în anul 2000, am predicat în Beirut cu fratele Menard. Am fost în Aman, în Iordania şi am vizitat regiunea şi acum vedem cum prorocia biblică se împlineşte şi acest caz, până când Zaharia 12.3 îşi găseşte împlinirea, că toate neamurile se vor aduna împotriva Israelului.
Fraţi şi surori, dragi prieteni, timpul este înaintat, revenirea Domnului este aproape şi noi mulţumim lui Dumnezeu încă o dată pentru introducerea în planul Său de mântuire dumnezeiesc şi cum a scris Pavel atunci, în 2 Timotei 4: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă ci îi vor gâdila urechea să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor.” Aceasta este în contrast cu ceea ce a spus Domnul nostru, „iată vă trimit prooroci, înţelepţi şi cărturari.” Unii sunt trimişi de Dumnezeu ca să slujească poporului lui Dumnezeu cu Cuvântul lui Dumnezeu şi să prezinte planul lui Dumnezeu, ceilalţi vin de la sine, aduc la suprafaţă dezordine, dezbinare, prin răstălmăcirile şi învăţăturile lor. Astăzi, aici, în această zi mare pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, eu cer tuturor fraţilor din toată lumea care se referă la Domnul, la cuvântul fratelui Branham, să părăsească şi să uite tot ce nu este scris în Cuvânt şi să se orienteze din nou la Cuvântul lui Dumnezeu. Să vestească doar ceea ce este scris în Biblie şi restul, ei şi noi cu toţii, să le lăsăm în seama lui Dumnezeu. Eu nu sunt sfătuitorul secret a lui Dumnezeu. Dumnezeu poate face şi va face ceea ce şi-a propus. Eu sunt interesat înainte de toate de ceea ce face Domnul acum, în Biserică, şi anume: ca noi să fim aduşi înapoi la început.
Cum am spus noi deja ieri, noi nu putem să propovăduim doar Faptele Apostolilor 2.38 ci noi trebuie să propovăduim şi versetul 39, şi anume: „Pocăiţi-vă, (le-a spus Petru), şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” Fraţi şi surori, aceasta este prima predică. Eu îndrăznesc astăzi să spun că aceasta a fost predica-model, modelul pentru Biserica nou-testamentară. „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre”. Să confirmăm iertarea primită, ca noi să putem face un legământ al unui cuget curat cu Dumnezeu, prin botez, după cum scrie Petru... Aşa cum a scris şi Pavel: „cu Hristos să fim înmormântaţi şi împreună cu El să înviem într-o viaţă nouă.” Cum a scris Pavel de asemenea: „acum nu mai trăiesc eu ci Hristos trăieşte în mine şi ce trăiesc acum trăiesc în credinţa Fiului lui Dumnezeu.” Cel mai bine se potrivesc la acestea cele două versete din Romani 14.10-11: „Dacă trăim, trăim pentru Domnul şi dacă murim, murim pentru Domnul. Aşa că fie că trăim, fie că murim noi suntem ai Domnului.”
Fraţi şi surori, născuţi din nou. Legea şi-a împlinit datoria. Ne-a dovedit de toate păcatele, ne-a osândit, ne-a condamnat. Şi după aceea, Domnul nostru a luat sentinţa asupra Lui. El nu a avut nici o vină, dar pe El a fost păcatul tău şi păcatul meu. El n-a avut păcat, dar pe El a fost păcatul tău şi păcatul meu. El, ca Mielul lui Dumnezeu, care a purtat păcatul lumii, s-a dus la cruce, pentru tine şi pentru mine. „O, pune greaua povară pe care tu ai purtat-o atâta timp.” Tu să găseşti pace cu Dumnezeul tău. Domnul nostru strigă şi astăzi cu glas tare: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi. Eu vă voi da odihnă pentru sufletele voastre.”
Haideţi ca să ne întoarcem la început, la ceea ce am spus şi la ceea ce am citit la început: „Nu căutaţi Betelul, nu vă duceţi la Ghilgal, nu mergeţi la Beer-Şeba!” Aceasta a fost odată! A fost odată! „Căutaţi-Mă şi veţi trăi!” Domnul spune în Isaia 55: „noi să-L căutăm pe Domnul câtă vreme se poate găsi. Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el”. Astăzi, nimeni să nu plece din această încăpere, şi în întreaga lume nimeni să nu plece acasă, fără ca să fie salvat, fără să fie mântuit, fără să fie binecuvântat sau fără să fi auzit Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu suntem aici să pierdem timpul vostru sau timpul nostru ci noi suntem aici ca să răscumpărăm timpul, şi să vestim Cuvântul adevărat.
Noi mulţumim lui Dumnezeu pentru posibilităţile de a putea fi auziţi în toată lumea, să fim văzuţi şi astfel se împlineşte Matei 24.14: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, tuturor popoarelor.” Nu a fost spus cum, ci că va fi predicată. Fie prin broşuri, prin călătorii misionare, fie prin transmisiuni, Cuvântul, Evanghelia va mai fi propovăduită întregii omeniri încă o dată. Ferice de acela care are urechi ca să asculte ceea ce spune Duhul, bisericilor. Ferice de acei fraţi care au rătăcit, dacă ei reuşesc acum să se desprindă din cursele duşmanului în care au ajuns prin răstălmăcirile proprii şi au condus şi pe alţii în închisoare, să se elibereze prin puterea lui Dumnezeu, în Numele lui Isus Hristos, Domnul nostru, conform Cuvântului din Scriptură: „voi veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi”.
Toţi cei care şi-au dedicat vieţile Domnului Dumnezeu şi care nu au fost încă botezaţi biblic, au astăzi ocazia să fie botezaţi, după această adunare. După această adunare, ei pot ca să fie botezaţi. Şi toţi aceia care doresc rugăciune, au posibilitatea aceasta. Eu mă gândesc astăzi într-un mod deosebit la fratele şi sora Schneider, după adunare, veniţi în faţă. Noi dorim să ne rugăm pentru voi şi să-L rugăm pe Dumnezeu pentru binecuvântare, îndrumare şi vindecare. Şi toţi ceilalţi, care au de asemenea nişte dorinţe speciale pentru rugăciune, simţiţi-vă liberi. Câteodată este nevoie de sprijinire în rugăciune şi credinţă. Noi suntem aici ca să ne slujim reciproc. Noi nu suntem aici doar ca să vă vestim Cuvântul, ci să trăim confirmarea Cuvântului vestit cu toţi aceia care au auzit şi au crezut. Domnul nostru spune: „crede doar şi vei vedea slava lui Dumnezeu.” În general este aşa, că putem purta mai bine povara altuia decât povara proprie. Aşa este şi în viaţa pământească. Necazul altora noi îl putem purta ceva mai uşor decât necazul propriu. Dar fraţi şi surori, Domnul ne-a dat făgăduinţa: „Eu voi fi cu voi. Eu vă voi ocroti, până când voi împlini totul ce v-am făgăduit”.
Haideţi să fim atenţi ca aceste „eu vreau” să le transpunem din inimă în fapte. „Nu ce vreau eu, ci ce vrei Tu. Nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta, Doamne!” După aceea, făgăduinţa: „toţi care fac voia Tatălui Meu ceresc sunt fraţii şi surorile Mele.” Ps.22.23: „voi descoperi Numele Tău fraţilor mei.” Fraţi şi surori, aceasta merge de la verset biblic la verset biblic. Acest Cuvânt este o mină de aur. Noi mulţumim lui Dumnezeu pentru Cuvântul lui cel sfânt şi scump. Să uităm aceşti patru „eu vreau” ai duşmanului: eu vreau să mă înalţ, vreau să fiu cineva, să fiu ceva, vreau să ştiu ceva. Şi toţi fraţii să mă ierte, dar toţi fraţii care poartă învăţături deosebite şi le prezintă ca o descoperire deosebită poporului, au dorinţa ca să fie ceva, să ştie ceva şi să aibă nişte ucenici proprii. Dar acest lucru este nebiblic. În acest mod se descoperă natura umană decăzută şi duşmanul îşi are jocul lui cu oamenii până în ziua de azi, cu cei care nu se pot apleca sub mâna puternică a lui Dumnezeu. „Eu vreau să mă urc pe munte.”
Fraţi şi surori, noi n-avem nevoie să urcăm pe Muntele Nebo sau pe Muntele transfigurării sau pe un munte oarecare. Noi avem nevoie doar să-L ascultăm pe Acela care ne vorbeşte, doar Cuvântul pe care El ni l-a descoperit. „Mă voi înălţa deasupra norilor. Vreau să mă fac asemenea Celui Prea Înalt.” Şi, după aceea, cu o singură lovitură a avut loc căderea. Aşa este şi situaţia cu toţi fraţii noştri care n-au fost atenţi, care n-au lăsat ca Cuvântul să fie valabil pentru ei şi pentru ceilalţi şi din înţelepciune proprie au căzut şi au dat mai departe ca descoperire au vestit gândurile proprii şi le-au prezentat ca fiind o descoperire. Aceasta [Biblia] este descoperirea completă şi desăvârşită a Domnului nostru. Şi tot ce a avut Dumnezeu să ne spună, El ne-a spus. Noi aşteptăm împreună desăvârşirea minunată şi dovada în mijlocul nostru.
Aşa cum noi am spus-o deja: „Nu căutaţi Betelul” nu mergeţi în acele locuri unde s-a întâmplat ceva deosebit. De exemplu, când am predicat în New York, când am fost în recepţia hotelului, [am întrebat] dacă acest bărbat amabil a auzit cândva de fratele Branham, căci eu am ştiut că fratele Branham a avut adunări deosebite în New York. Acest bărbat s-a uitat la mine şi a spus: „Branham? William Branham?” Am zis că da. „Un moment!” S-a dus în camera din spate şi a venit afară cu o fotografie cu semnătura fratelui Branham pe care el i-a dat-o acestui bărbat pe fotografia aceasta. I-a dat-o personal. Dar din acest motiv eu nu trebuie ca să fac pelerinaj la hotelul acesta. Eu am luat fotografia ca un cadou.
Dar eu sper ca noi să fi înţeles: „nu mergeţi în Betel, nu mergeţi la Ghilgal sau Beer-Şeba, nu mergeţi acolo unde Dumnezeu s-a descoperit cândva, în trecut.” Dacă eu spun astăzi: „Haidem să ne adunăm acolo unde acum primim descoperirea lui Dumnezeu, unde noi în timpul prezent trăim că Domnul este lucrător în mijlocul nostru prin Cuvântul Său şi prin Duhul Său!” Pentru noi nu este valabil: „Eu am fost” ci Marele „Eu sunt”, care a spus: „Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii.” El este cu noi. Iubiţi fraţi din alte ţări, fiţi mângâiaţi, fiţi binecuvântaţi! Din toate ţările, din toate limbile, din toate naţiunile, fie ca toţi fraţii slujitori să fie binecuvântaţi de Dumnezeu. Fie ca ei să primească claritate prin adevăr şi descoperire prin Har şi fie ca toţi să se deprindă din cursele, din capcanele pe care le-a întins duşmanul. Şi toţi ceilalţi oameni care au fost prinşi fie ca ei să se elibereze şi să se întoarcă în libertatea copiilor lui Dumnezeu. Aici nu este spus: „tu trebuie să faci cutare lucru”. Aici este vestit Cuvântul şi restul o lăsăm în seama lui Dumnezeu. Şi Duhul Lui lucrează în mijlocul nostru şi Cuvântul împlineşte scopul pentru care a fost trimis. Dumnezeului Atotputernic îi aducem cinstea, lauda, căci El ni s-a descoperit în Isus Hristos, Domnul nostru şi El ne-a vorbit prin Cuvântul Său şi ni l-a descoperit în toate detaliile. Lui, Dumnezeului lui Avraam, Isaac şi Iacov, singurului Dumnezeu adevărat şi viu îi aducem lauda.
Ultima dată a fost spus aici, Domnul Dumnezeu şi-a luat timp, l-a vizitat pe Avraam, cu cei doi îngeri. Cei doi îngeri s-au dus la Sodoma, dar Domnul a rămas cu Avraam. Şi i-a dat făgăduinţa: „peste un an, pe vremea asta Eu voi veni la tine şi tu vei avea un fiu.”. Eu o scriu în broşura cea nouă, dar o spun şi astăzi, aici, fiindcă a fost reamintit ca să o spun: de 100 de ori, fratele Branham a vorbit despre cort, despre Avraam şi Sara, până în 17 martie 1963. Şi de 9 ori, în total, a accentuat fratele Branham că ceea ce s-a întâmplat atunci la Avraam şi ce s-a întâmplat în slujba lui Isus Hristos, Domnul nostru ca Fiul omului, se repetă în slujba lui. Se poate citi (reciti) şi în Ioan 1, cu Filip, Natanael, cu Simon Petru, se poate reciti şi în Ioan 4. În total, fratele Branham de 9 ori s-a întors cu spatele la adunare şi Dumnezeu i-a descoperit cine era persoana, cum este îmbrăcată, de unde vine… Şi apoi accentuarea: „ca voi să ştiţi că acelaşi Domn este astăzi prezent şi acelaşi semn are loc este făcut în faţa celor aleşi, celor credincioşi, cum s-a întâmplat în timpul lui Isus Hristos.” Fraţi şi surori, Dumnezeu şi-a confirmat Cuvântul, Dumnezeu Şi-a trimes robul şi prorocul Său, dar nu ca să se facă un dans în jurul lui sau să i se ridice un monument, ci ca noi să fim introduşi în Cuvântul profetic, să fim incluşi în planul de mântuire al Dumnezeului nostru şi astfel prin harul Său şi Duhul Său să fim introduşi în tot adevărul. Lui, Dumnezeului Atotputernic, îi aducem cinstea şi lauda. El să-şi fi luat timp pentru noi azi şi să ne fi vizitat ca răsăritul de sus şi să ne viziteze în continuare prin Har. Cei pierduţi să fie salvaţi, cei bolnavi să fie vindecaţi, cei legaţi să fie eliberaţi şi să ne dăruiască tuturor pacea cu Dumnezeu. El să ne binecuvânteze pe toţi şi să fie cu noi! Amin!
Haideţi ca să ne ridicăm pentru rugăciune. Înainte ca să ne rugăm, noi dorim să cântăm: „O, dragostea lui Dumnezeu, atât de plină şi atât de liberă, din trecut şi până astăzi este nouă.”
Eu mi-am pus întrebarea dacă am putea ca să cântăm şi „Eu sunt atât de bucuros fiindcă vine Mântuitorul meu şi mă ia acasă.” Câteodată situaţia noastră nu arată chiar atât de bine, dar în inimile noastre noi gândim în acest mod.
Ne aplecăm capetele noastre şi ne rugăm liniştit. Lăsaţi-mă să vă întreb astăzi dacă sunt câţiva aici care într-un mod conştient doresc ca să-şi dedice vieţile Domnului. Chiar dacă nu chemăm în faţă, Domnul vă cheamă să veniţi la El, dar deschideţi-vă gura voastră, chemaţi-L cu voce tare, căci astfel este scris în prorocul Ioel: „cine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” Înainte ca noi să trăim mântuirea şi să ne rugăm pentru aceasta, noi trebuie să recunoaştem că noi am fost născuţi în păcate, despărţiţi de Dumnezeu şi am fost dedicaţi morţii, că suntem pierduţi. Noi am fost pierduţi; şi după aceea să recunoaştem că există doar o singură salvare, şi aceasta este în Isus Hristos, Domnul nostru. Numai cine a fost dovedit de păcat în prealabil de Duhul lui Dumnezeu pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, care îşi recunoaşte propriile păcate şi încălcări ale legii, şi se vede aşa, ca pierdut, poate să-L cheme cu adevărat pe Domnul, ca Mântuitor.
Este aşa ca şi când Petru ar umbla pe mare şi priveşte la valuri şi se scufundă, dar Domnul vine şi îl prinde de mână şi îl ajută. Domnul însuşi este Salvatorul. Dar voi trebuie să vă vedeţi ca pierduţi, ca şi condamnaţi de Dumnezeu şi să recunoaşteţi. Şi după aceea, să priviţi la Golgota unde Domnul nostru a luat asupra Lui toată vina şi toate păcatele noastre şi pe crucea de pe Golgota, El a strigat: „S-a isprăvit!” Astfel s-a împlinit ceea ce a spus şi Pavel: „Dumnezeu era în Hristos şi a împăcat lumea cu El Însuşi.” Şi cum este scris: „Dumnezeu ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Şi noi vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu” Abia după aceea a urmat şi chemarea adresată Bisericii-Mireasă ca să iasă afară din tot ce nu este în concordanţă cu Dumnezeu şi cu Cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce te ţine încă legat cu multe curse capcane şi laţuri, fie în sfera naturală sau duhovnicească, astăzi decizia a fost pusă în inimile noastre din partea lui Dumnezeu. Începând de astăzi, nu ce vreau eu, nu cum vreau eu, ci aşa cum doreşti Tu, o, Dumnezeule, şi ce doreşti Tu. Facă-se voia Ta în viaţa mea, spre lauda Numelui Tău! După aceea, noi conform Evrei 10 suntem în această voie a lui Dumnezeu, sfinţiţi odată pentru totdeauna. Dar numai în voia lui Dumnezeu. Domnul, Dumnezeul nostru, să ne dăruiască harul, în dimineaţa aceasta, noi suntem în prezenţa lui Dumnezeu.
Haideţi să mai cântăm „Har, har” şi „Eu îl iubesc”. După aceea ne vom ruga. Fiindcă mulţi cunosc limba engleză, noi cântăm „Îl iubesc” şi în limba engleză.
Înainte de a ne ruga, eu doresc ca toţi care vor să fie incluşi în rugăciunea aceasta să ridice scurt mâinile lor. Câteodată este mai uşor să vă decideţi în felul acesta. Sunt multe mâini ridicate.
Dumnezeul cel Mare, Tu ai vorbit cu noi şi noi Te-am înţeles, fiindcă Tu ne-ai deschis înţelegerea pentru Scripturi. Tu ne-ai dăruit deosebirea prin Har. Deosebirea între Cuvântul original în care este viaţa şi răstămăcire, în care ste moartea. Tu ne-ai descoperit, ca noi să Te urmăm, să nu rămânem în întuneric, ci să avem lumina vieţii. Şi noi am trăit-o! Tu ne-ai scos din întuneric şi ne-ai pus în lumina Cuvântului. Noi îţi mulţumim şi pentru 1 Tes. 5.4: „voi, fraţi preaiubiţi, nu sunteţi în întuneric, astfel încât această zi să vină peste voi ca un hoţ”. Iubitul Domn, Cuvântul Tău a devenit lumina pentru picioarele noastre şi o lumină pe căile noastre. Credinciosule Dumnezeu, salvează, eliberează, vindecă, binecuvântează! Întinde-ţi braţul. Tu ştii de ce avem nevoie şi în Tine ne este dăruit totul. Cum să nu ne dăruiască Dumnezeu nouă totul? Credinciosule Dumnezeu, Tu ţi-ai făcut timp să vii la noi şi eşti cu noi aşa cum ai făgăduit, până la sfârşitul lumii. În special, în adunările pe care Tu ni le dăruieşti, unde Tu vorbeşti direct cu noi şi ne deschizi înţelegerea pentru Cuvântul, în toate sferele, chiar până la adâncimile dumnezeirii pe care le cercetează Duhul. Iubitul Domn, noi acum Te rugăm pentru toţi fraţii care s-au rătăcit şi care duc şi pe alţii în eroare. Noi Te rugăm, o, Doamne, ca Duhul lui Dumnezeu să lucreze şi să se odihnească peste noi într-un mod deosebit, ca noi să putem vesti tuturor eliberarea şi libertatea în Numele Tău, conform Cuvântului Tău.
Acum noi Ţi-i aducem pe toţi aceia care doresc ca să-şi dedice vieţile lor Ţie, şi Ţi-i predăm Ţie acum. Primeşte-i, acceptă-i, o, Doamne, încoronează-i cu harul Tău, cu mila şi îndurarea Ta, fie ca Duhul Tău să dea mărturie că au devenit proprietatea Ta.
Iubitul Domn, noi Te rugăm de asemenea pentru toţi aceia care doresc să fie botezaţi. Binecuvântează-i şi fii Tu cu ei, ca ei să-şi dea seama într-un mod conştient că ei vor fi înmormântaţi împreună cu Tine în moartea Ta. De-asemenea, împreună cu Tine să învieze într-o viaţă nouă. Ţie, Dumnezeului Atotputernic, Îţi mulţumim din toate inimile noastre pentru puterea sângelui Tău, Cuvântului Tău şi Duhului Tău, căci trei sunt care mărturisesc. Ţie, Dumnezeului Atotputernic, îţi aducem din nou lauda şi cinstea fiindcă Tu îţi zideşti o Biserică, cu toate slujbele şi cu toate darurile, ca la început. Îţi mulţumim! Şi precum Ţi-ai desăvârşit lucrarea în a şaptea zi şi Te-ai odihnit, tot astfel acum, la sfârşitul epocii a şaptea, acum la sfârşitul timpului de har, Tu vei desăvârşi lucrarea Ta cu biserica Ta. Şi, după cina de nuntă, vom împărăţi 1000 de ani şi vom avea linişte. Atunci Satana va fi legat. Iubite Domn, şi noi astăzi, legăm toate puterile satanei şi vestim libertatea tuturor acelora care cred acum, în Numele lui Isus Hristos, Domnul nostru! Aleluiah!
Fraţi şi surori, haideţi să mai rămânem câteva minute sau secunde şi să mulţumim acum Domnului, fiecare din inima lui.
Dumnezeule mare, Tu eşti în mijlocul nostru, Tu ai salvat, Tu ai mântuit, Tu ai ajutat, Tu ai dăruit înţelegere, ai dat descoperire şi ungere, Doamne, poporul Tău este adunat, turma Ta răscumpărată prin sânge, Biserica Ta, Trupul Tău, o, Dumnezeule, Tu să ai calea Ta cu noi toţi. Aleluia! Slavă lui Dumnezeu!